Anulare act administrativ . Decizia 414/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 414/
Ședința publică din 08 Mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol rejudecarea recursurilor declarate de municipiul M C, reprezentat de primar și de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 378 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pentru reclamanții-recurenți și, av. în substituirea av., iar pentru pârâții intimați av., lipsă fiind pârâtul-recurent municipiul M
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursurile sunt declarate în termenul procedural și timbrate legal.
De asemenea, se constată că pârâții-intimați au depus prin serviciul registratură la data de 21 aprilie 2008, întâmpinare.
Părțile prezente întrebate fiind declară că nu au cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamanților-recurenți susține recursul și solicită admiterea lui, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii privind constatarea nulității Certificatului de urbanism nr. 56821/2007, pentru considerentele expuse detaliat în motivarea recursului care au fost susținute și oral. Solicită și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor pe care le depune.
In ce privește recursul declarat de municipiul M C, de asemenea pune concluzii de admitere.
Reprezentanta reclamanților-intimați solicită respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate pentru motivele expuse în întâmpinare, și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
In ce privește excepția tardivității invocată prin întâmpinare declară că nu o mai susține.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr.378 din 6 martie 2008 Tribunalului Harghitas -a admis excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism nr.195 din 2 martie 2007, emis de Primarul municipiului M C, cu motivarea că actul administrativ atacat încalcă dispozițiile art.6 din Legea nr.50/1991, întrucât, în afara informațiilor pe care ar trebui să le conțină, emitentul și-ar fi exprimat părerea și cu privire la lucrarea de deschidere a unei porți de intrare pe domeniul public al orașului, producând astfel o probă admisibilă în dosarul având ca obiect servitute de trecere.
Sentința a fost recurată pentru nelegalitate și netemeinicie atât de către primar cât și de către reclamanții și -, care susțin că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.616 cod civil (servitute de trecere) este reglementată de dispozițiile Codului civil, nefiind condiționată de eliberarea vreunui act administrativ și că nu erau incidente dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, întrucât soluționarea acțiunii pe fond nu depinde de actul administrativ atacat.
S-a mai arătat că doar emiterea de certificate de urbanism incomplete sau eronate ar putea atrage o anume răspundere, dar nicidecum mențiunea privitoare la imposibilitatea realizării unei noi intrări la imobilul părților, mențiunea fiind în concordanță atât cu legea cât și cu art.31 alin.8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Recursurile sunt fondate.
Din conținutul art.4 din Legea nr.554/2004, modificată, rezultă că excepția de nelegalitate poate fi ridicată numai cu privire la actele care pot forma obiectul unei acțiuni în anulare, prin raportare la dispozițiile legale din momentul emiterii actului. In cadrul excepției de nelegalitate, verificările se limitează la concordanța actului cu respectivele dispoziții. Or, așa cum rezultă din dispozițiile art.6 și 7 din Legea nr.50/1991, modificată și republicată, certificatul de urbanism este un act premergător (de informare) care, prin el însuși, nu este capabil să producă efecte juridice directe. Un astfel de act premergător nu poate fi atacat în contencios administrativ, întrucât art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 definește actul administrativ ca fiind emis de o autoritate publică în vederea executării sau a organizării executării legii, susceptibil să dea naștere, să modifice sau să raporturi juridice.
Certificatul de urbanism nu întrunește condițiile de mai sus, el fiind un act premergător și necesar emiterii autorizației de construcție, el nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții (art.6 alin.5 din Legea nr.50/1991), iar potrivit legii (art.12), numai autorizațiile de construire sau desființare pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ și nicidecum certificatul de urbanism sau celelalte documente necesare, enumerate de art.7 alin.1 lit.a-e din Legea nr.50/1991. Așa fiind, văzând că certificatul de urbanism nu poate forma obiectul unei acțiuni în anulare, nici excepția de nelegalitate prevăzută de art.4 din Legea nr.554/2004 nu este admisibilă.
Pe de altă parte, textul art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 condiționează sesizarea instanței de contencios și suspendarea cauzei de constatarea instanței în fața căreia s-a ridicat excepția " că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond".
Or, acțiunea având ca obiect stabilirea servituții de trecere în condițiile art.616 Cod civil, nu depinde cu nimic de certificatul de urbanism atacat și nici de o autorizare din partea vreunei autorități, singura condiție legală fiind aceea ca proprietarul locului înfundat să nu aibă nici o ieșire la calea publică.
In consecință, curtea apreciază că sentința s-a dat cu ignorarea dispozițiilor art.2 alin.1 lit.c și art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în baza căruia se vor admite recursurile și se va modifica sentința recurată în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate ridicată în dosarul nr- al Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Cu observarea și a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă în privința cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de Municipiul M C, prin primar -, și de reclamanții și -, domiciliați în municipiul M C, str.-.-, nr.17,.1, județul H, împotriva sentinței civile nr. 378 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate invocată de pârâții, și în dosarul nr- al Judecătoriei Miercurea Ciuc, având ca obiect constatarea nelegalității certificatului de urbanism nr.195/2.03.2007, emis de Primarul municipiului M
Obligă intimații, și să plătească recurenților și - cheltuieli de judecată în cuantum de 1770,15 RON.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
Jud.fond: Sz.
3 ex.
12.06.2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








