Anulare act administrativ . Sentința 4145/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4145
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta AIR în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței publice de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea a amânat pronunțarea cauzei la 18 noiembrie 2009, și apoi pentru astăzi, 25 noiembrie 2009, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2009, reclamanta SC AIR SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, anularea deciziei nr. 22/11.08.2008, a deciziei nr. 302/24.03.2008, obligarea pârâtei la plata sumei de 866.282 de lei, obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a învederat instanței că referitor la sumele din decizia atacată părțile au mai avut trei acțiuni în instanță, ale cărei soluții au fost favorabile reclamantei, anume contestația la executare soldată cu emiterea sentinței civile nr. 5079/04.10.2007 a Judecătoriei Buftea, o contestație la executare soldată cu respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, respectiv o nouă contestație la executare în dosar nr- pe rolul Judecătoriei Buftea.
Sentința prin care s-au individualizat pretinsele obligații accesorii este o sentință în care are calitatea de reclamantă, sentința neconstatând vreo obligație principală pe care reclamanta trebuie să o achite. Chiar dacă ar fi constatat o atare obligație, decizia nr. 302/24.03.2008 tot este nelegală, întrucât titlul de creanță și ulterior titlul executoriu ar fi devenit chiar sentința respectivă, iar nu un act administrativ fiscal.
Mai mult, această sentință nu are în dispozitivul său sumele trecute în decizia atacată. Din interpretarea teleologică a art. 141 alin. 2 reiese că trebuie să existe o identitate valorică perfectă între cuantumul sumelor din actul de individualizare a obligației și cuantumul obligației menționat în decizia de impunere.
Dreptul de creanță al statului pentru suma de 859.864 de lei s-a născut în mai 2007, iar titlul executoriu din 2007 fost anulat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 5079/04.10.2007.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 29 aprilie 2009, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I s-a opus admiterii acțiunii, arătând că referitor la sumele datorate, respective existența și cuantumul acestora, între cele două părți a existat un singur litigiu prin care s-a respins irevocabil acțiunea reclamantei, litigiile invocate de reclamantă reprezentând contestații la executare, în care nu s-au anulat obligațiile fiscale datorate de reclamantă, instanța dispunând refacerea actelor de executare apreciate la acel moment ca nelegale.
Analizând acțiunea reclamantei prin prisma actelor dosarului și a reglementărilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
1. Prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 302/ 24.04.2008 ( 13, 51), contestată în prezenta cauză, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei, în temeiul art. 88 lit. c și art. 119 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, astfel: 692.706 lei dobânzi, respectiv 173.576 lei penalități de întârziere, reținându-se ca document prin care s-a individualizat suma de plată sentința civilă nr. 1479/30.09.2003, irevocabilă prin decizia ÎCCJ nr. 3449/01.06.2005.
2. Prin decizia nr. 22/11.08.2008 a pârâtei ( 24) a fost respinsă contestația administrativă a reclamantei împotriva mai sus menționatei decizii, reținându-se că prin sentința civilă nr. 5079/04.10.2007 s-a dispus anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr. 8/29.05.2007, constând în somația nr. -/9035 și titlul executoriu emis la data de 29.05.2007 și s-a dispus refacerea acestor acte de executare conform deciziei nr. 10/18.04.2007.
Conformându-se, pârâta a refăcut decizia de calcul accesorii aferente impozitului pe profit, fiind astfel emisă decizia nr. 302/24.04.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii (dobânzi de 692.706 RON și penalități de întârziere de 173.576 RON), noul act fiscal cuprinzând toate elementele necesare întocmirii unei decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii și prevăzute în anexa 1 la Ordinul nr. 1364/2007 al MEF, privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative.
3. Revenind la sentința menționată în decizia de impunere contestată în prezenta cauză ca temei al impunerii, instanța reține că, prin sentința civilă nr. 1479/30.09.2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI, pronunțată în dosar nr. 1883/2002 ( 9), irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 188/24.05.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu aceeași pârâtă.
Cauza a avut ca obiect anularea obligațiilor fiscale reprezentând 832.539.610 lei Rol TVA, majorări de întârziere TVA 1.438.873.981 lei Rol, respectiv 8.526.921.715 lei Rol impozit pe profit, instanța de contencios administrativ și fiscal stabilind, în mod irevocabil, legalitatea acestor impuneri.
4. Prin decizia contestată în prezenta cauză au fost calculate accesoriile aferente achitării cu întârziere a sumei reprezentând impozitul pe profit, stabilit finalmente ca datorat de reclamantă, prin sentința civilă mai sus menționată a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Împrejurarea că sentința instanței de contencios administrativ nu conține în dispozitivul său sumele trecute în decizia de calcul accesorii nu prezintă absolut nicio relevanță. Niciun moment pârâta nu a afirmat că aceste sume s-ar regăsi în dispozitivul sentinței, ci faptul că, prin sentința civilă reținându-se legalitatea impunerii impozitului pe profit de 852.692,1715 RON, reclamanta datorează accesorii pentru neplata la scadență a acestui impozit.
Potrivit disp. art. 119 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, "Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere".
Or, scadența obligației de plată a impozitului pe profit este data de 15 aprilie 2002, contestarea acestui impozit, cu parcurgerea atât a etapei administrative, cât și a celei judiciare de contestare, neschimbând data scadenței, care rămâne aceeași și în raport de care se datorează, potrivit textului mai sus redat, accesorii.
Prin urmare, susținerile reclamantei că dreptul de creanță al statului pentru suma de 859.864 RON s-ar fi născut abia în mai 2007 sunt în vădită contradicție cu prevederile legale.
5. Referitor la invocata lipsă a bazei de impunere din cuprinsul deciziei contestate, instanța reține că o atare mențiune are în vedere decizia de impunere, iar nu și cea de calcul al accesoriile din cuprinsul acesteia.
Astfel, potrivit disp. art. 87 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, " Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă".
Or, decizia contestată în prezenta cauză, decizie de calcul accesorii, nu constituie o decizie de impunere, ci - potrivit însăși calificării din art. 88 - un act administrativ asimilat deciziilor de impunere, neexistând nicăieri obligația de a respecta mențiunile din cuprinsul art. 87, fiind suficiente mențiunile pe care trebuie să le cuprindă orice act administrativ fiscal, astfel cum sunt menționate în art. 43 alin. 2 din OG nr. 92/2003.
6. Prin trimiterea la litigiile purtate între părți având ca obiect contestații la executare, reclamanta face confuzie între contestarea obligațiilor fiscale și anularea acestora urmare a caracterului nedatorat și contestarea executării silite care are ca efect strict anularea formelor de executare, fără nicio înrâurire asupra existenței debitului fiscal.
Instanța de executare nu se poate pronunța asupra existenței sau inexistenței acestor debite, competența ei rezumându-se la actele de executare efectuate cu încălcarea prevederilor codului d e procedură fiscal de către organele de executare.
De altminteri, instanța de executare nici nu a făcut, dispunând refacerea formelor de executare.
Reținând considerentele de fapt și de drept ce precede, Curtea apreciază acțiunea reclamantei ca vădit neîntemeiată, urmând aor espinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta AIR, cu sediul în loc. Otopeni, Calea nr. 3. jud. I, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, cu sediul în mun. B,-, sector 3.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009.
JUDECĂTOR GREFIER
Red./dact. 4 ex.MN/MN
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
