Anulare act administrativ . Sentința 42/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚANR.42/CA
Ședința publică de la 10 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
Grefier - - -
Pe rol pronunțarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul, domiciliat în I,-, bloc 919, tronson 2,.3,.9, județul I, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL CERCETĂRII ȘI - CENTRUL NAȚIONAL DE RECUNOAȘTERE ȘI ECHIVILARE B și CERCETĂRII ȘI T, având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică,lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 03 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre, că, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitate părților de a depune la dosar și concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 10 martie 2008.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 805/45/ din 3 decembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe Ministerul Educației, Cercetării și T - Centru Național de Recunoaștere și Echivalare a și pe ministrul educației, cercetării și tineretului, pentru a se dispune anularea deciziei din data de 10 octombrie 2006 Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, și Certificatelor Universitare, referitoare la dosarul înregistrat sub nr.84647 din data de 19.2005, prin care s-a propus nerecunoașterea titlului științific de doctor în drept, conform diplomei de doctor în drept eliberată de Consiliul Național pentru și Atestare din Republica M, constatarea faptului că pârâții refuză în mod nejustificat să rezolve cererea sa de recunoaștere a titlului științific de doctor în drept, obligarea ministerului educației să emită ordinul privind recunoașterea titlului științific de doctor, titlu obținut și confirmat prin diploma eliberată de Consiliul Național pentru și Atestare din Republica M, înregistrată sub nr. 4 din 23.06.2005, precum și obligarea pârâtului la repararea pagubei ce i-a cauzat și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
Motivează reclamantul că depus la Ministerul Educației dosarul nr. 84647/19.10.2005, prin care a solicitat recunoașterea titlului de doctor în drept, conform Acordului dintre Guvernul României și Guvernul M privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice acordate de instituțiile științifice acreditate în România și în Republica M, ratificat fără rezerve de Parlamentul României prin Legea nr. 39/1999, la care a anexat documentația prevăzută pe site-ul pârâtei.
Reclamantul precizează că a mai depus, cu această ocazie, referatele a 4 profesori universitari din România, prin care se fac aprecieri asupra caracterului științific al lucrării de doctorat, a contribuției autorului, cu propunerea acordării titlului de doctor în drept și stenograma ședinței din 26.03.2005, cuprinzând dezbaterile ocazionate de susținerea lucrării sale de doctorat, cuprinzând intervențiile profesorilor universitari doctori prezenți, ce se bucură de un mare prestigiu profesional, moral și științific în domeniul Dreptului internațional public.
Prin adresele nr. 84647/2/27.04.2006 și nr. 74770/2/7.07.2006, reclamantul a fost înștiințat de Ministerul Educației - că cererea sa de recunoaștere/echivalare a titlului științific de doctor a fost respinsă, astfel că, la data de 17.07.2006, el a depus o contestație (plângere prealabilă), prin care solicita reanalizarea cererii sale, însă și acest demers a fost respins.
Adresa nr. 18982/9.11.2006, prin care a fost comunicată soluția de respingere a contestației a fost atacată la instanța de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 23/CA/ din 19 februarie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel respingând acțiunea ca prematură, hotărâre ce a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2555 din 17 mai 2007.
Raportându-se la prevederile art. 16 și art. 17 din Ordinul ministrului educației nr. 3904/2006, reclamantul a solicitat, prin cererea înregistrată sub nr. 15485/19.02.2007, la Ministerul Educației, emiterea de către ministrul educației a ordinului de recunoaștere a titlului său științific, demers la care, prin adresa din 28.02.2007, i se comunică că un astfel de ordin se emite doar în cazul echivalării diplomelor, invocându-se prevederile Ordinului ministrului educației nr. 5820/4.12.2006, ordin ce nu se justifică în speță, întrucât a fost comunicată decizia de respingere a cererii de echivalare.
Și cererea de reexaminare a cestei decizii de respingere, înregistrată sub nr. 10777/19.04.2007 a fost respinsă de Comisia de contestații din cadrul, aceeași soluție fiind menținută și în comunicarea ce s-a făcut la data de 11.10.2007.
Reclamantul consideră ca fiind nelegală conduita pârâților în raport de prevederile art. 7 din Acordul dintre Guvernul României și Guvernul M privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice din 20.06.1998, ratificată prin Legea nr. 39/1999, apreciind că a fost încălcat și termenul de 90 de zile privind durata procedurii de recunoaștere, termen stabilit de însuși Consiliul Național de Recunoaștere și Echivalare din cadrul Ministerului Educației.
Se mai susține că au fost încălcate și prevederile art. 6 din Acordul privind colaborarea din domeniile științei, învățământului și cercetării dintre Guvernul României și Guvernul M, aprobat prin nr.HG 525/1992, dispozițiile Cartei de la din anul 2004 privind recunoașterea diplomelor, Directivele Comisiei Europene și prevederile Cap. II de negocieri cu Uniunea Europeană privind libera circulație a persoanelor, recunoașterea și echivalarea diplomelor, dispozițiile Directivei 84/48, a art. III 5 din Convenția d l Lisabona din 11.04.1997, ratificată prin Legea nr. 172/1998, Normele europene de interpretare a unor termeni și sintagme, respectiv a sintagmei "recunoașterea reciprocă a diplomelor", ce implică recunoașterea lor automată, pe care a denaturat-o, într-un sens în care să-i permită un drept de apreciere, ce nu-i era recunoscut însă de dispozițiile legale internaționale sus evocate.
Mai arată reclamantul că, în speță, a avut loc încălcarea și a dispozițiilor art. 31 alin. 5 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, în condițiile în care Comisia nu era abilitată a judeca caracterul științific al lucrării, acest atribut revenind în mod exclusiv membrilor comisiei de specialitate în fața cărora a fost susținută teza de doctorat, pârâții având doar competența de verificare a parcurgerii procedurii de acordare a titlului potrivit prevederilor legale incidente.
Încălcarea acestor dispoziții legale a fost de natură a-i cauza grave prejudicii, împiedicându-l în depunerea dosarului pentru conferirea titlului de conferențiar universitar, prin concurs, prejudicii estimate la nivelul sumei de 60.000 lei, din care 30.000 lei reprezintă daune materiale decurgând din nesoluționarea favorabilă și în termen a cererii și respectiv 30.000 lei daune morale, decurgând din punerea sa într-o lumină nefavorabilă față de colegi, studenți și familie, prin aprecierile nefavorabile ce au fost făcute cu privire la valoarea științifică a lucrării sale de doctorat.
În susținerea acțiunii au fost anexate înscrisurile despre care se face vorbire în cererea adresată instanței.
Pârâtul Ministerul educației, prin întâmpinare, a ridicat excepția autorității de lucru judecat, invocându-se faptul că pe rolul Curții de APEL IAȘIs -a aflat dosarul nr-, având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, în care s-a pronunțat sentința nr. 96/CA/ din 16.07.2007.
În subsidiar a fost invocată excepția litispendenței, raportat la dispozițiile art. 163 Cod procedură civilă, susținându-se că prezentul dosar are același obiect, părți și cauză cu dosarul nr-, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea, verificând cu prioritate aceste excepții dirimante, constată că ele nu pot fi reținute, întrucât:
În ceea ce privește excepția "autorității relative de lucru judecat", Curtea constată că, deși pârâtul Ministerul Educației a figurat ca pârât în dosarul nr-, prin sentința civilă nr. 23/CA/ din 19.01.2007, menținută prin decizia nr. 2555 din 17 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea reclamantului a fost respinsă pe considerentul că actul atacat - adresa nr. 18928/9.11.2006 - nu are valoarea unui act administrativ de autoritate, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și că cererea de recunoaștere a dreptului constând în eliberarea atestatului privind recunoașterea titlului de doctor în drept trebuie considerată ca fiind prematură, atâta timp cât nu s-a emis, de către ministrul educației, actul prevăzut de art. 17 din nr. 3904/2006.
Faptul că a introdus, la data de 23.03.2007, o nouă cerere, având ca obiect anularea deciziei emise la data de 10.10.2006, de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a din cadrul Ministerului Educației, și de obligare a ministrului educației să emită ordinul de recunoaștere/atestare, nu fac incidente dispozițiile art. 1200 pct. 4 Cod civil, întrucât soluția adoptată prin sentința civilă nr. 96/CA/ din 16.07.2007, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a întemeiat tot pe constatarea nefinalizării procedurii administrative, în condițiile prevăzute de art. 17 alin. 3 din nr. 3904/2006, deci prin excepția de prematuritate, precum și pe constatarea greșitei chemări în judecată a pârâtului ministrul educației, în condițiile art. 57 -59 Cod procedură civilă, calitatea acestuia de intervenient fiind găsită incompatibilă cu calitatea de debitor al obligației de emitere a actului administrativ prevăzut de art. 17 din nr. 3904/2006.
Fiind dovedit că instanța nu s-a pronunțat niciodată, pe fond, asupra cererii reclamantului, excepția autorității relative de lucru judecat apare ca nefondată, urmând a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția litispendenței, aceasta se vădește de asemeni, ca nefondată, întrucât, la data promovării prezentei acțiuni, nici una din cauzele menționate anterior nu se mai află în curs de judecată, iar pe de altă parte, nimic nu împiedica pe reclamant să reia demersurile administrative, în vederea realizării pretinsului drept, considerente pentru care și această excepție urmează a fi respinsă.
Curtea constată totodată că prelungirea, cu mult peste ceea ce poate fi considerat un termen legal, sau un termen rezonabil, a procedurii de soluționare a cererii reclamantului, în cadrul de reglementare stabilit, este urmarea ambiguității și neclarității și lipsei de transparență a normelor pe care pârâții le opun reclamantului din prezenta cauză.
Astfel, așa cum s-a reținut și prin sentințele nr. 23/CA/19.02.2007 și nr. 96/CA/16.07.2007, cadrul normativ de soluționare a cererilor de recunoaștere a titlului științific de doctor emis de autoritatea competentă a statului cu care România are încheiat un acord interguvernamental, în vigoare la data formulării plângerii prealabile (1 august 2007) era cel prevăzut de Ordinul nr. 3904 din 10 mai 2006 al ministrului educației; evocarea unui alt act normativ, respectiv a Ordinului nr. 5820 din 4 decembrie 2006, nu poate fi luată în considerare de in ștanță pe motiv că acesta din urmă nu a fost publicat în Monitorul Oficial și pentru că nu conține vreo referire cu privire la soarta vechii reglementări, respectiv a nr. 3904/10.05.2006.
Ori, Curtea constată că este in admisibil ca, la nivelul unui organ al administrației centrale de stat, de anvergura Ministerului Educației, și într-o materie atât de importantă cum este aceea a aplicării unor dispoziții decurgând din acorduri și convenții internaționale în care România este parte, cetățenii să nu poată identifica cu ușurință care este procedura de urmat pentru realizarea dreptului recunoscut prin lege și care este autoritatea chemată să dea materialitate acestui drept.
Pasarea responsabilităților între structurile Ministerului Educației și lipsa voinței administrative a organului decizional, respectiv a ministrului educației, de a se implica în soluționarea unei cereri, - urmând o procedură pe care însăși pârâții au instituit-o, - a făcut ca solicitarea reclamantului să nu-și afle rezolvarea de mai bine de 2 ani de zile, conduită pe care Curtea o consideră ca inadmisibilă și abuzivă, cetățeanul neputând fi lăsat la discreția autorităților, doar pentru că acestea nu au adoptat un cadru normativ coerent, sau pentru că nu vor să-l respecte pe cel consacrat, publicat în Monitorul Oficial al României, care este, în principiu, opozabil atât titularului dreptului cât și debitorului obligației, respectiv autoritatea administrativă.
Ca atare, constatând că nici după 2 ani de demersuri administrative succesive și două acțiuni în justiție, nu s-a finalizat procedura administrativă, în condițiile prevăzute de nr. 3904/2006, și că, în pofida acestei reglementări, pârâtul ministrul educației consideră că acum nici nu mai are obligația legală de a se pronunța, prin ordin, asupra cererii reclamantului, evocându-se reglementări netransparente și contradictorii, Curtea consideră că reclamantul este dezlegat de obligația de a mai aștepta emiterea ordinului prevăzut de art. 17 alin. 3 din nr. 3903/2006, nefiind admisibil ca, într-un stat de drept, cetățenii să fie lăsați la discreția și bunul plac al autorităților, considerente pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, se va constata refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva cererea reclamantului în condițiile legii.
În ce privește legalitatea actului emis de Centru Național de Recunoaștere și Echivalare a, din cadrul, la 10.10.2006, prin care s-a decis neavizarea titlului științific de doctor în drept, conferit reclamantului de Consiliul Național pentru și Atestare a M, Curtea constată criticile formulate de reclamant acestui act ca fiind întemeiate, conform considerentelor de mai jos.
Astfel, conform disp. art. 13 din Ordinul nr. 3904/2006, "(1)Comisiile de atestare a titlurilor didactice și științifice desfășoară următoarele activități:
a)analizează conținutul tuturor dosarelor și lucrărilor avizate care le revin într-o ședință de lucru și propun rezoluții motivatestrict în raport de sistemele de evaluare în vigoare, pe care le prezintă în ședințele de lucru ale Consiliului de atestare,"
Art. 16 din același ordin prevede: "(1)Consiliul de atestare analizează și decide asupra propunerilor comisiilor și le înaintează pentru a fi promovate prin ordin al ministrului".
În cauză, la data de 10.10.2006, Centrul Național de Recunoaștere și Evaluare a, Comisia drept -aviz, comunică reclamantului: "Comisia își menține punctul de vedere inițial și pe cale de consecință nu avizează titlul științific de doctor în drept.Îmbunătățirile autorului sunt nesemnificative".
Acest punct de vedere reiterează în fapt cele comunicate reclamantului la cererea sa anterioară - din 19.10.2005, când prin adresa nr. 74770/2/7.07.2006, îi informează că decizia Comisiei de Specialitate din cadrul era de "respingere a echivalării doctoratuluiavând în vedere lipsa caracterului științific, lipsă de originalitate și contribuția proprie a doctorandului, ca și nivelul scăzut al conținutului de ansamblu al tezei".
De asemeni, procedează, la 23.10.2006, și la respingerea contestației formulate de reclamant împotriva avizului negativ din 10.06.2006.
În speță, reclamantul depusese în documentația aferentă solicitării de emitere a ordinului ministrului educației, toate referatele impuse de procedura acordării titlului științific de doctor în științe: lucrarea de doctorat, planul individual al activității doctorandului din 22.03.2001,aprobată în ședința Consiliului științific al Institutului, și Drept din cadrul Academiei de științe a, în care se apreciază ca "Tema tezei de doctorat este una importantă din cauză că răspunderea internațională deține rolul dominant în determinarea modului în care statele își îndeplinesc obligațiile incluse în tratatele și pactele la care este parte răspunderii internaționale în conturarea caracteristicilor ei implică, determinarea trăsăturilor esențiale ale societății contemporane" (fila 106 dosar -), conducătorul științific atestând faptul că reclamantul a realizat toate lucrările prevăzute în planul de doctorat propus pentru intervalul cuprins între anii 2002 -2004, cu propunerea atestării și promovării lui.
De asemeni, s-a depus și dovada că în data de 23.06.2005, Consiliul Național pentru și Atestare din Republica M, a conferit reclamantului "gradul științific de DOCTOR în drept cu toate drepturile, privilegiile și responsabilitățile aferente", "în urma susținerii tezei de doctor în Consiliul științific specializat", din adeverința anexă rezultând calificativele obținute de acesta și comisiile ce le-au acordat (fila 109 -112 același dosar).
Ori, dispozițiile articolului 7 din Legea 39/1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul M privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituții de învățământ acreditate în România și în Republica M, semnat la Chișinău la 20.06.1998, prevede expres că "titlurile științifice acordate în Republica M,se recunoscreciproc pe teritoriul statului celeilalte părți", iar potrivit art. 11 al.(1) din Constituție, "Statul român se obligă să îndeplineascăîntocmai și cu bună credințăobligația ce-i revin din tratatele la care este parte".
În atari condiții, procedura de recunoaștere a unor astfel de titluri științifice, - instituită prin Ordinul nr. 3904/2006, de aprobare a Regulamentului Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, și Certificatelor -, trebuia aplicată în cazul reclamantului, în concordanță cu obligațiile pe care statul român și le-a asumat în condiții de reciprocitate cu Republica M, respectiv doar în ce privește îndeplinirea condițiilor de formă privind acordarea titlului științific în cauză, astfel cum acestea sunt prevăzute de legislația moldoveană, și a autenticității actului administrativ ce atestă obținerea lui.
Așa fiind, din moment ce reclamantul a probat în cauză legalitatea, -sub aspect formal -, a titlului de doctor în știință emis de Republica M, Curtea constată că organele administrative române și-au depășit atribuțiile asumate de statul român prin Tratatul bilateral din 20.06.1998, atunci când au procedat la verificarea conținutului științific al lucrării ce a stat la baza acordării acestui titlu științific.
Ori, semnând tratatul bilateral sus evocat, în care recunoașterea titlurilor științifice are loc necondiționat - conform sintagmei "se recunosc reciproc", rezultă că statul român a recunoscut aprioric și competența științifică a instituțiilor de învățământ acreditate în Republica M, asumându-și implicit rolul de a confirma și titluri pentru lucrări științifice față de care instituții de învățământ omologe din România ar fi putut manifesta o exigență sporită, cum se apreciază în cauză. Numai că organele administrative interne ale unui stat partener într-un tratat internațional, bilateral, sunt obligate a se abține de la adăugarea unor prevederi procedurale interne, de natură a lipsi de eficiență respectivul tratat internațional pe care statul român și l-a asumat în mod voluntar, conduita sa contrară fiind de natură a veni în contradicție și cu art. 31 al. 5 din Legea 59/2003 privind tratatele, în care se prevede expres că "prevederile legislative interne nu pot fi invocate pentru a justifica neexecutarea dispozițiilor unui tratat în vigoare".
Se impune așadar admiterea și a capetelor din cererea reclamantului privind anularea actului emis de Centrul Național de Recunoaștere și Evaluare a din cadrul pârâtei, prin care s-a decis neavizarea titlului științific în litigiu, respectiv cel corelativ de obligare a pârâtului ministrul educației, a-i emite ordinul prevăzut de art. 16 din Ordinul 3904/2006.
Cât privește cererea reclamantului vizând obligarea pârâților la plata de daune morale și materiale, Curtea reține că, în speță, nu a fost probată prejudicierea materială a reclamantului cauzată de refuzul pârâtului ministrul educației, de a emite actul administrativ solicitat prin acțiune, reclamantul având de altfel la îndemână procedura prevăzută de art. 19 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ pentru obținerea unor astfel de despăgubiri.
Vor fi admise însă pretențiile acestuia la obligarea pârâților la plata daunelor morale în sumă de 30.000 lei, motivat de împrejurarea că prin conduita adoptată de organele administrative centrale, - de tergiversare mai bine de 2 ani a emiterii unui ordin a cărei obligativitate rezultă cu evidență din dispozițiile legale sus menționate, obligându-l pe acesta la sesizarea instanței de contencios administrativ în mod repetat -, reclamantului i-a fost indus un profund sentiment de frustrare, umilință și insecuritate în raport cu organele statului, obligate prin lege a-i respecta întocmai drepturile recunoscute de lege în sensul art. 1 din legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția autorității relative de lucru judecat și excepția litispendenței, excepții ridicate de pârâtul ministerul Educației, Cercetării și
Admite, în parte, acțiunea introdusă de reclamantul, domiciliat în I,-,.919, tronson 2,.3,.9, în contradictor cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T și respectiv pârâtul ministrul educației, cercetării și tineretului, având sediile în B, str.G-ral, nr.28-30,sector 1.
Anulează actul emis la data de 10 octombrie 2006, de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a, din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și T, prin care s-a decis să nu se avizeze titlul științific de doctor în drept, conferit reclamantului de către Consiliul Național pentru și Atestare al
Constată refuzul nejustificat al pârâților de a recunoaște reclamantului, în condițiile legii, titlul științific de doctor în drept, conferit de Consiliul Național pentru și Atestare al
Obligă pe pârâtul ministrul educației, cercetării și tineretului să emită ordinul prin care să recunoască reclamantului titlul științific de doctor în drept, în baza diplomei nr.4 din 23 iunie 2005, emisă de centrul Național pentru și Atestare al
Obligă pe pârâți să plătească reclamantului suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune materiale.
Obligă pe pârâți să plătească reclamantului suma de 40,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.03.2008
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc, Aurelia Gheorghe
