Anulare act administrativ . Sentința 4285/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 4285

Ședința publică de la 03.12.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

GREFIER - - -

...

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - AIR TOTAL ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta -pârâta - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Reprezentantul pârâtei precizează că prezenta cauză este lipsită de interes, motiv pentru care solicită respingerea acesteia, în principal, ca fiind lipsită de interes iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, pentru motivele pe care le va depune în scris la dosar, sens în care solicită ca instanța să amâne pronunțarea hotărârii.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, atât pe excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, cât și pe fondul cauzei, astfel cum a fost formulată și motivată.

După încheierea dezbaterilor și reținerea cauzei de către instanță s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, din partea pârâtei, Concluzii.

CURTEA,

Instanța constată următoarele asupra acțiunii de față.

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe, reclamanta - AIR TOTAL ROMÂNIA SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună următoarele:

1.anularea parțială a Deciziei nr.358/31.10.2008 emisă de către Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul NAF, respectiv a dispozițiilor care impun efectuarea unui nou control din partea organului fiscal competent pentru perioada 01.01.2005-18.02.2005 în sensul stabilirii obligațiilor la plata accizelor doar pentru perioada mai sus menționată, și

2.cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că decizia contestată este în parte nelegală în ceea ce privește măsura dispusă de refacere a controlului fiscal pentru reclamantă.

Aceasta deoarece, arată reclamanta, bugetul de stat nu a suferit vreun prejudiciu, beneficiarii finali ai livrărilor de combustibil pentru avioane nu au putut respecta formalitățile impuse de lege deținătorilor de autorizații de utilizatori finali, deoarece formalitățile nu puteau fi executate.

Se arată că reclamanta ar fi prejudiciată de o eventuală executare silită care ar reprezenta un abuz de drept al organelor fiscale.

În susținerea acțiunii reclamanta depune la dosar copia deciziei contestate din 31.10.2008 emisă de pârâta NAF, copia raportului de inspecție fiscală din 20.08.2008, copia contestației formulate și dovada achitării taxei de timbru.

La dosar pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția lipsei de interes și pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, decizia contestată fiind legal emisă.

În baza art.13(1) din Lg.554/2004 s-a depus la dosar de pârâtă, actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate - filele 46-84 ds. acte comunicate reclamantei.

La dosar pârâta a depus concluzii scrise.

În ședința publică din 3.12.2009 instanța în baza art.1376(1) cod pr.civ. a pus în discuția părților excepția lipsei de interes și a acordat cuvântul și pe fondul cauzei.

Pe excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, instanța în baza art.137(1) cod pr.civ. o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamanta ca societate vizată în decizia contestată prin care s-a dispus ca soluție administrativă, refacerea controlului fiscal justifică interesul în formularea acțiunii, deoarece atât decizia de impunere care nu a fost desființată cât și controlul ulterior dispus privesc interese patrimoniale ale societății reclamante.

Urmează ca pe fond instanța să verifice legalitatea deciziei contestate și dacă reclamanta are sau nu un drept vătămat în sensul disp.art.2(1) lit.o) din Lg.554/2004.

În consecință instanța va respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtă.

Pe fond, în raport de actele depuse și de susținerile părților, instanța va aprecia pentru următoarele considerente că decizia contestată nr.358/31.10.2008 este legal emisă în raport de dis part.216(39 din OG 92/2003 și că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege vătămat.

Prin decizia contestată s-a desființat decizia de impunere nr.7/21.09.2008 pentru suma totală de 27.272.178 lei reprezentând accize și majorări de întârziere aferente urmând ca organul de inspecție fiscală să procedeze recalcularea accizei având în vedere dispozițiile legale aplicabile și cele reținute în cuprinsul deciziei.

Instanța nu va reține motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în acțiune, deoarece acestea nu au legătură cu soluția de refacere a controlului cu privire la sumele datorate de reclamantă, dispusă prin decizia contestată.

Aspectele invocate de reclamantă au legătură cu legalitatea și corecta impunere a sumelor care formează obiectul verificării și nu privesc legalitatea deciziei contestate prin care contestația reclamantei a fost admisă în totalitate fiind desființate atât decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală avându-se în vedere disp.art.23 din HG 44/2004.

Ca o consecință a refacerii contractului urmează să fie verificate pe calea administrativă susținerile reclamantei ținându-se cont de considerentele deciziei contestate în prezenta cauză.

Față de cele expuse mai sus, instanța pentru neîndeplinirea condițiilor prev.de art.1 din Lg.554/2004 va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de interes.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - AIR TOTAL ROMÂNIA SA, cu sediul ales în B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în-, sector 1,

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 3.12.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

EF/4ex.

6.01.2010

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 4285/2009. Curtea de Apel Bucuresti