Anulare act administrativ . Decizia 4301/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4301
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE M- TR. S împotriva sentinței nr.1993 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - P D SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata reclamantă - P D SA, lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE M- TR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat pentru intimata reclamantă depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1993/28.05.2009, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamanta - P D SA, în contradictoriu cu pârâtul ANAF-DGFP
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5093,50 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 4,30 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția privind lipsa procedurii prealabile invocată de pârât, apreciind că mai înainte de a se adresa instanței reclamantul era obligat să îndeplinească această procedură, că potrivit art.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Potrivit alin.7 din Legea nr.554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În speță, reclamantul s-a adresat cu cerere în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, fiind înregistrată cu nr. 3415/04.03.2009, răspunsul fiind negativ.
În aceste condiții s-a apreciat că excepția nu poate fi primită, reclamantul făcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pe fond s-a reținut că reclamantul a achitat în contul pârâtului cu ordinul de plată nr.192 din 06 martie 2008, suma de 5093,5 lei.
După achitarea taxei considerată nelegală dar necesară pentru ca pârâtul să poată circula cu autovehiculul, acesta cu cererea nr.3415/04.03.2009, a solicitat restituirea care i-a fost refuzată pe motiv că taxa de primă înmatriculare, este legal datorată, cel puțin parțial,în condițiile aplicării art.11 din OUG nr.50/2008.
Potrivit art.2141-2143din Codul fiscal și pct.311-312din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitate sau din alte state.
Potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al UE, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se plică direct sau indirect produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între state comunitare, în condiții normale de concurență pentru eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne, discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, însă în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produsele in țară și înmatriculate aici.
În România, organele fiscale au invocate legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv Codul fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acestei taxe, ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare.
Tribunalul a constatat că întra-devăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile comunitare, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din cel puțin două argumente:
1) Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 ca urmare a aderării prevederilor tratatelor constituționale ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legilor interne, cu respectarea prevederilor de aderare (alin.2) iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2 (alin.4).
De altfel prin Legea nr.157/2007, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale Comunității, dinainte de aderare.
2) Jurisprudența Curții de Justiție Europene
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat, un izvor independent de drept nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a lipsi de caracterul său de lege comunitară și fără ca baza legală a comunității însăși, să fie pusă la îndoială.
Această decizie a definit relația dintre Dreptul comunitar și Dreptul național al statelor membre, arătând că Dreptul comunitar, este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața Dreptului național ulterior iar în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.346/2006 devenind Codul Fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național, este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat membru UE nu se percepe nici un fel de taxă pe autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Uniunii Europene.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a mărfurilor, adică se dezavantajează în mod direct sau indirect, bunurile dintre celelalte state membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone.
Tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare iar taxa trebuie restituită.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă, a fost apreciat ca irelevant întrucât astfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
În baza art.41 din OG nr.92/2003, privind Codul fiscal, actul are caracter administrativ fiscal pentru că este emis de organele fiscale competente și privește drepturi și obligații fiscale, astfel încât este cenzurabil pe calea contenciosului administrativ și constituie act administrativ în înțelesul art.2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Conform art.10 din Legea nr.554/2004, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ, în speță Tribunalului, în condițiile art.1 din Legea 544/2004 care îndreptățește orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, sau într-un interes legitim de a se adresa instanței de contencios, atât pentru anularea actului cât și pentru repararea pagubei rezultate dintr-un astfel de act, cum este cazul în speță.
La data achitării taxei de primă înmatriculare nu era în vigoare OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare, astfel încât, pentru trecut actul normativ sus menționat nu poate produce efecte.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE M- TR. S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului. Calificarea corectă a competenței materiale a instanței nu inhibă dreptul reclamantei de a avea acces liber la justiție.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.214 ind.1-3 din Codul Fiscal a fost abrogat prin OUG nr.50/2008, însă începând cu 1 iulie până la această dată taxa s-a încasat după vechea grilă. Având în vedere că noua reglementară adusă prin nr.OUG50/2008 este în concordanță cu dispozițiile comunitar europene și că noua reglementare prevede încasarea până la 30 iunie 2008 taxei speciale de înmatriculare, nu mai poate fi invocată încălcarea dispozițiilor comunitar europene.
S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5093.50 lei, așa cum rezultă din nr.192 din 06.03.2008.
Reclamanta s-a adresat Dr. Tr. S, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, iar Dr. Tr. Sar ăspuns reclamantei cu adresa nr.3415/04.03.2009 (fila 3 dosar fond) în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât art.214 ind.1-3 din Codul Fiscal a fost abrogat prin nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.
În baza art.274 Cod pr. civilă, va fi obligată recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE M- TR. S împotriva sentinței nr.1993 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - P D SA.
Obligă recurenta la 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.2ex/ 05 2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti
