Anulare act administrativ . Decizia 44/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 44/CA
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Completul constituit in:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1212/CA/19.09.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -, domiciliat în C,-, -.G,.93 și intimata pârâtă - DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C, str. - nr. 18, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă în baza delegației depusă la dosar, pentru intimatul reclamant a răspuns av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 25896/2009 depusă la dosar, lipsind intimatul DGFP C, procedura de citare este legal îndeplinită.
In referatul oral făcut asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că recursul formulat de pârât este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Pentru recurenta pârâtă reprezentantul legal și pentru intimatul reclamant apărătorul ales întrebați fiind arată că nu au cereri prealabile de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii.
Susține motivele de recurs arătând în esență că instanța de fond nu a anulat actul pe care 1-a apreciat ca fiind "vătămător ci a anulat un act, adresa nr. 1065/11.03.2008 a arăta în fapt și în drept care sunt motivele de nelegalitate
!
ale acestuia, de natură să impună anularea actului. în atare situație consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin.(l) pct.5 din Codul d e pr. civilă.
O altă critică adusă hotărârii pronunțată de instanța de fond vizează împrejurarea că deși învestită cu o acțiune în contencios administrativ, instanța nu a verificat dacă obiectul acțiunii - adresa nr. 1065/11.03.2008 este un act administrativ fiscal în sensul dispozițiilor art. 41-43 din Codul d e pr. fiscală și dacă sunt îndeplinite dispozițiile art. 1 alin. 1 din legea nr. 554/2004. Apreciind instanța că acul atacat este un act administrativ fiscal, aceasta era ținută în soluționarea acțiunii în anularea actului de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 în sensul că trebuia să verifice îndeplinirea de către reclamant a procedurii prealabile.
După cum a susținut și la instanța de fond prin întâmpinarea formulată, contestația promovată de reclamant se afla înlăuntrul termenului legal de soluționare, la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței, motiv pentru care consideră că procedura prealabilă nu a fost finalizată sens în care nu se putea reține că aceasta era îndeplinită.
O altă critică adusă hotărârii vizează greșita aplicare a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Aceste prevederi legale constituie norme de procedură, de aplicabilitate imediată chiar dacă raportul juridic dintre părți s-a născut sub imperiul Legii nr. 571/2003 modificată.
Pe cale de consecință, legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective(legale), respectiv, acelor situații juridice al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor.
Față de motivele expuse pe larg în cererea de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Având cuvântul pentru intimatul reclamant av. solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Consideră că în mod corect a apreciat instanța de fond că actul administrativ vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism. Reclamantul a formulat cerere privind restituirea sumei plătită cu titlu de taxă specială, cerere care a fost respinsă pe motivul că taxa a fost încasată în conformitate cu dispozițiile art. 2141-2143din Codul fiscal. în atare situație reclamantul a îndeplinit și procedura prealabilă prevăzută de lege.
Solicită respingerea recursului declarat de pârâtă cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C și Direcția Generală a Finanțelor Publice C ca prin hotărârea ce se va să se pronunța să se dispună:
- anularea actului administrativ fiscal nr. 1065/11.03.2008;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.504 lei achitată la data de 15.11.2007 conform chitanței seria - nr.- cu titlul de taxă auto de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Opel Astra achiziționat second-hand, înmatriculat sub nr.-;
-obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă.
In motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat din Germania un autoturism Opel Astra iar la momentul înmatriculării s-a impus achitarea taxei numită "taxă de primă înmatriculare1, al cărei cuantum a fost stabilit în funcție de particularitățile autoturismului.
Potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, cu alte cuvinte se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natura similară.
Mai arată reclamantul că taxa specială pentru autoturism conform reglementării interne se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism, care nu se aplică și pentru autoturismele deja înmatriculate, ceea ce creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană.
Taxa specială a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 cu aplicabilitate de la 01.01.2007, iar cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută la art.214/1 alin.(3) în funcție de capacitatea cilindrică.
Reclamantul a susținut că dispozițiile art.214 -214 din Codul fiscal sunt reglementări contrare, ce nu pot fi menținute în continuare și neputând fi aplicabile în dreptul intern, impun concluzia că taxa specială a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea art.90 alin.(l) din tratat inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană ratificat de România prin Legea nr. 157/2005.
Taxa auto de primă înmatriculare contravine dispozițiilor comunitare fiind percepută și încasată în mod nelegal.
In probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei.
în drept au fost invocate dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, art. 1082 Cod civil, art. 1084 Cod civil, art.274 Cod proc. civilă.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice C și-a precizat poziția procesuală și a invocat prin întâmpinare excepția prematurității acțiunii.
Pârâta a arătat că, urmare cererii înregistrată sub nr. 1065/04.02.2008 la Administrația Finanțelor Publice C, în temeiul disp. art. 117 din nr.OG92/2003 cu completările și modificările ulterioare și nr. 1899/2004, organul fiscal a emis adresa nr. 1065/11.03.2008 prin care s-a respins cererea de restituire.
La data de 26.03.2008 reclamantul a formulat contestație împotriva adresei înregistrată la Administrația Finanțelor Publice cu nr.3249, iar aceasta se află în curs de soluționare înlăuntrul termenului legal de 45 de zile.
Pe fondul cauzei s-a învederat că din documentele atașate în susținerea cererii nu rezultă faptul că autoturismul are caracteristici tehnice de natura celor care se încadrează în categoria "scutiri" enumerate limitativ în art.214 din Codul fiscal.
In dovedirea apărării au fost depuse înscrisuri - cerere nr. 19065/04.02.2008, chitanță, certificat de înmatriculare, carte de identitate, factură, adresă, contestație.
Prin întâmpinare Direcția Generală a Finanțelor Publice Cai nvocat excepția lipsei capacității procesual pasive, motivat de faptul că autoritatea publică care a emis actul se legitimează procesual în prezenta cauză.
2. Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 1212/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamant față de această pârâtă.
A fost respinsă excepția prematurității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, și s-a dispus anularea actul administrativ fiscal nr.1065/11.03.2008.
A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 10.504 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate reținând că, legitimarea procesuală nu se raportează cu necesitate, la raportul juridic dedus în judecată, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin actul de investire al instanței.
In speță, nu se legitimează procesual în condițiile în care reclamantul contestă un act administrativ fiscal emis de și solicită restituirea sumei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, actualizată cu rata dobânzii legale, achitată în contul Trezoreriei Municipiului
Ca atare, excepția lipsei calității procesual pasive a Ca fost admisă și pe cale de consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu
Privitor la apărarea pârâtei C, vizând faptul că acțiunea este prematură, instanța a constatat că este neîntemeiată.
Actul administrativ vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire formulate la. C la data de 04.02.2008 și 26.03.2008.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, reclamantul a achitat la data de 15.11.2007 în contul Trezoreriei Municipiului C suma de 10.504 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru un autoturism marca Opel Astra achiziționat second hand (fila 10).
Prin cererea înregistrată sub nr. 1065/11.03.2008, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresa cu același număr din data de 11.03.2008 Car espins cererea de restituire a taxei pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art.214-2143din Codul fiscal.
Potrivit art.214-2143din Codul fiscal și pct.3l-312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Astfel, este interzisă discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, iar în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Instanța a mai constatat că în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, situație care constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE.
Dând eficiență juridică considerentelor expuse instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare și pe cale de consecință, taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda legal calculată de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
3. Recursul
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice C, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
- primul motiv de recurs, întemeiat pe art.304 pct. 7 Cod procedură civilă: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină susținut de împrejurarea că deși prin sentință civilă se dispune anularea actului administrativ fiscal instanța nu motivează în nici un fel această soluție.
- al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art.304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, susținut de împrejurarea că, deși învestită cu o acțiune în contencios administrativ, instanța nu a verificat dacă obiectul acțiunii - actul nr. 1065/11.03.2008 - este un act administrativ fiscal în sensul dispozițiilor art.41-43 din Codul d e procedură fiscală și dacă sunt îndeplinite dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr.554/2004.
- al treilea motiv de recurs întemeiat pe art.304 pct.9 teza a II- a: în mod greșit instanța a făcut aplicarea dispozițiile UG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
În apărare, intimatul reclamant prin apărătorul ales a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
4. Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă, a probelor administrate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
în conformitate cu prevederile art.l 17(fost 112) lit.d din OG nr.92/2003 se restituie de la bugetul de stat sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute laart. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, în aplicarea acestor dispozițiile fiind emis Ordinul nr. 1899/2004.
Instanța a reținut că reclamantul a achitat la data de 15.11.2007 în contul Trezoreriei Municipiului C suma de 10.504 lei cu titlu de taxă specială cu ocazia primei înmatriculări în România pentru autoturismul marca Opel Astra achiziționat second - hand din Germania, conform dispozițiilor art.214-2143din Codul fiscal și pct.31 -31 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1065/04.02.2008 reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresa cu același număr din data de 11.03.2008 Car espins cererea de restituire a taxei pe motiv că aceasta a fost încasată legal în temeiul art.214-2143din Codul fiscal.
Împotriva acestui răspuns reclamantul a formulat contestație ce a fost înregistrată la recurentă sub nr.3249/26.03.2008 care până în prezent, chiar și la momentul soluționării recursului, nu a fost rezolvată. Deși culpa în nesoluționarea contestației în tot acest interval de timp îi aparține organul administrativ fiscal s-a prevalat de acest fapt în invocarea, în mod neîntemeiat, a excepția prematurității cererii.
Actul vătămător pentru reclamant îl reprezintă răspunsul primit din partea autorității fiscale nr. 1065/4.02.2008 prin care cererea sa de restituire a taxei speciale a fost apreciată ca neîntemeiată și nicidecum chitanța prin care se atestă plata taxei, acesta fiind doar un act add probationem.
Răspunsul comunicat reclamantului are caracterul unui act administrativ fiscal deoarece prin Ordinul nr.1899 din 22.12.2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal se instituie pentru organul administrativ fiscal obligația emiterii unei decizii doar atunci când cererea de restituire este aprobată.
Nelegalitatea actului nr. 1065/4.02.2008 a fost motivată de instanța de fond implicit când a arătat considerentele pentru care cererea reclamantului a fost apreciată întemeiată.
In ceea ce privește fondul litigiului curtea apreciază că hotărârea tribunalului este legală și temeinică motivat de următoarele:
Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 - art.2141- 2143- sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, fiind datorată cu ocazia primei înmatriculări în România.
In speță, se pune problema dacă pentru autoturismele și autovehiculele produse și deja înmatriculate în Uniunea Europeană, dar care ulterior sunt introduse în regim de second hand pe teritoriul României, stat membru al Uniunii Europene, se plătește această taxă cu ocazia noii înmatriculării, considerându-se aceasta drept primă înmatriculare în sensul dispozițiilor art.2142din Codul fiscal, în vigoare la momentul efectuării operațiunii.
Cu alte cuvinte, dacă înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor achiziționate în regim de second hand se consideră primă înmatriculare sau nu și dacă există discriminare între acestea și cele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Art. 90 parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede; "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza Costa/Enel (1964) a stabilit ca legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept -nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fară a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitara și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fară a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Într-o atare ipoteză revine sarcina jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. în această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formulă semnifică faptul că judecătorul național trebuie să lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. în plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar să nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare tară a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
Tribunalul a reținut corect că în speță reclamantul a solicitat în temeiul art. 117 din OG nr.92/2003 restituirea sumei de 10.504 lei pe care a achitat-o la data de 15.11.2007 în contul Trezoreriei Municipiului C cu titlu de taxă specială la înmatricularea în România a unui autoturism marca Opel Astra achiziționat în regim second hand (fila 10) și pentru care apreciază că a fost impus în mod nelegal.
De asemenea, în mod corect a reținut tribunalul că suma plătită de reclamant nu a fost datorată în conformitate cu norma comunitară și pe cale de consecință, taxa trebuie restituită cât timp exista o discriminare deoarece în
România, stat comunitar, nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate cu ocazia reînmatricularii în țară, dar se percepea o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici.
Analiza îndeplinirii condițiilor plății și respectiv restituirii sumei se face prin raportare la actul normativ sub imperiul căruia a luat naștere obligația fiscală respectiv la 15.11.2007, nicidecum sub imperiul unui act normativ apărut ulterior, respectiv OG nr.50/2008, pentru că altfel s-ar încălca un principiu constituțional, cel al neretroactivității legii civile.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 214-art.2143fisc), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare pentru considerentele arătate mai sus. Intr-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fară justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre Ministere danois des impâts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, Curtea reține că în mod corect tribunalul a apreciat ca nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice C de a dispune restituirea acesteia.
Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat motiv pentru care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art.312 din Codul d e procedură civilă urmează a fi respins.
Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.274 din Codul d e procedură civilă obligând recurenta la plata cheltuielilor efectuate și dovedite de intimat cu ocazia soluționării recursului în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1212/CA/19.09.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -, domiciliat în C,-, -.G,.93 și intimata pârâtă - DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C, str. - nr. 18, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier
jud.fond -. red.dec.jud.
2 ex./23.03.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
