Anulare act administrativ . Sentința 442/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR. 442

ȘEDINȚA DIN DATA - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Carmina Mitru

GREFIER- - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la privind acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 06 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 13 2009.

CURTEA,

Instanța a fost investită de reclamantul G cu cererea având ca obiect anularea "ADRESEI" nr.- din 23.04.2009 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala, revenirea pe funcția deținuta, cu acordarea tuturor drepturilor bănești cuvenite și plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamantul are calitatea de funcționar public si din data de 12 septembrie 2008 fost numit in funcția publica de comisar sef adjunct in cadrul Secției Județului Ma G ărzii Financiare prin Decizia nr. 139/12.09.2008, emisa in urma concursului organizat in perioada 28 august 1 septembrie 2008. Comunicarea incetarii raporturilor de serviciu s-a realizat printr-o adresa sus menționată. in situația de a ramane fara slujba, reclamantul a optat pentru ocuparea funcției de execuție comisar superior, insa reclamantul afirmă că la baza acestei opțiuni nu a stat exprima voința sa reala. Reclamantul a invocat caracterul vădit nelegal si abuziv al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.37/22 aprilie 2009 privind unele masuri de imbunatatire a activității publice care este temeiul legal al desființării funcției publice pe care a deținut-o, care permite emitentului ca, prin interpretarea sistematica a Statutului funcționarilor publici si făra a recurge la reglementari subsecvente, sa poată transforma din nou funcțiile contractuale de director coordonator in funcții publice, respectiv funcția de director coordonator adjunct in funcția de comisar sef adjunct al Gărzii Financiare M, după o anumita perioada, potrivit intereselor sale din acel moment.

In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art.l, 9 si 15 din Legea contenciosului administrativ nr.554/20004, iar în scop probator a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat întâmpinare prin care a arătat că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ, ci este un preaviz, prin care conducerea ANAF a adus la cunoștința reclamantului ca funcția publica de conducere in care este numit va fi desființată potrivit prevederilor nr.OUG 37/2009 privind unele masuri de imbunatatire activității administrației publice, in acest sens, acordandu-i-se un preaviz de 30 zile calendaristice, potrivit prevederilor art.99 alin.3 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata, cu modificările si completările ulterioare, începând cu data de 23.04.2009, in care sa poată opta pentru una din funcțiile publice vacante corespunzătoare din cadrul ANAF. Astfel, pana la data de 18.05.2009, reclamantul a trebuit sa-si exprime opțiunea pentru unul din posturile vacante de conducere/execuție din cadrul Gărzii Financiare sau ANAF. Adresa nr.-/2009 nu este un act administrativ in înțelesul Legii nr.554/2004 care sa poată fi atacat in contencios administrativ.

S-a invocat lipsa de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, având în vedere că rin p. Decizia Comisarului general al Gărzii Financiare nr. 117/22.05.2009, reclamantul a fost eliberat, începând cu data de 25.05.2009, din funcția publica de conducere de comisar sef adjunct la Secția Ma G ărzii Financiare si s-a dispus numirea, prin decizie a directorului coordonator, începând cu data de 23.05.2009, in funcția publica de execuție, de comisar clasa I, treapta 1 I superior..

Astfel, prin Decizia nr.2/25.05.2009, a fost numit in funcția publica de execuție de comisar superior la Secția Ma G ărzii Financiare, beneficiind de un salariu de baza de 1920 lei, spor de vechime 25%, nefiind afectat in vreun fel dreptul la munca si dreptul la salariu. Având in vedere opțiunea a reclamantului, pârâta consideră ca, numirea reclamantului in funcția publica de execuție de comisar superior la Secția Ma G ărzii Financiare, s-a făcut cu respectarea prevederilor art.99 alin.1 lit.b) si alin.5 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicata, in acest caz nefiind îndeplinite prevederile art.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ cu modificările si completările ulterioare, conform cărora"orice persoana care se considera vătămata - intr-un interes legitim, decătre autoritate publica - se poate adresa instanței de contenciosadministrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea - interesuluilegitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata".

S-a invocat deasemenea inadmisibilitatea acțiunii pentru neindeplinirea procedurii prealabile în raport de art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004. In demersul sau, reclamantul a eliminat aceasta faza obligatorie, imperativ instituita de lege si, ca atare, acțiunea trebuie respinsa ca inadmisibila, întrucât instanța de judecata nu se poate pronunța asupra unui aspect atâta timp cat acesta nu a fost cenzurat de autoritatea publica emitenta.

S-a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea nr.OUG 37/2009 in raport de dispozițiile art.9 din Legea nr.554/2004, potrivit căroraersoana p. vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstitutionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalitătii ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.".

Raportat la aceste prevederi legale, având in vedere motivarea acestuia, se apreci ază că, se poate lesne constata faptul că, în realitate, prezenta acțiune are ca obiect constatarea neconstituționalitătii nr.OUG37/2009, dovada fiind reprezentată de argumentele de fapt și de drept inserate în cuprinsul său.

Astfel, deși este inserate capătul de cerere prin care se solicită anularea adresei nr.-/2009, argumentele expuse de reclamant în susținerea acestui acestor petit, inclusiv sau mai ales cu privire la nelegalitatea nr.OUG 37/2009, se referă, exclusiv, la neconstituționalitatea nr.OUG 37/2009.

Or, critica adresată acestui act normativ (indiferent de motivele invocate în susținerea criticii), atâta vreme cât acesta este în vigoare, deci aplicabil, în lipsa unei hotărâri a instanței competente care să consființească neconstituționalitatea, respectiv, nelegalitatea sa, nu poate constitui temei pentru solicitarea anulării ordinelor emise în baza acestuia.supra excepției de neconstitutionalitate se va pronunța instanța competenta, respectiv Curtea Constituționala.

Pe fondul cauzei, se solicită instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiata, luând in considerare ca eliberarea din funcție, respectiv numirea in funcție s-au realizat în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare, cu aplicabilitate în cauză.

Reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând și anularea Deciziei nr.l 17/22.05.2009 emisa de intimata ANAF - Garda Financiara care este consecința juridica a emiterii preavizului nr.-/23.04.2009 atacat prin acțiunea introductiva, solicitând in continuare revenirea pe funcția deținuta, cu acordarea tuturor drepturilor bănești cuvenite.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin adresa nr.- din data de 23 aprilie 2008 emisă de Ministerul Finanțelor Public-ANAF, reclamantului Gis -a acordat un preaviz de 30 zile, în conformitate cu art.99 alin.3 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici i s-a adus la cunoștință că poate opta pentru una din funcțiile publice vacante corespunzătoare din cadrul ANAF. Prin Decizia nr.117 din data de 22.05.2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de comisar șef adjunct la Garda Financiară - Secția Județeană M, conform dispozițiilor art.99 din Legea 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În privința excepției inadmisibilității cererii în raport de Lg.554/2004, justificată de pârâtă prin faptul că preavizul contestat nu este un act administrativ, instanța o apreciază ca neîntemeiată. Pornind de la definiția actului administrativ enunțată de art.2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004, instanța reține că preavizul nr. - din data de 23 aprilie 2008 este un act unilateral cu caracter individual emis de pârâtă în calitate de autoritate publică în vederea executării dispozițiilor art.99 alin.3 din Legea 188/1999 și G 37/2009, act ce a produs efecte juridice, respectiv opțiunea reclamantului pentru un post de execuție vacant și emiterea Deciziei nr.117/22.05.2009 de eliberare a reclamantului din funcția publică de conducere. Prin urmare, preavizul întrunește elementele stabilite de lege pentru calificarea acestuia ca act administrativ, excepția invocată urmând a fi respinsă.

În ce privește neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța apreciază că in speță nu este obligatorie procedura prealabilă. Potrivit art.7 alin.5 din Legea 554/2004, printre acțiunile exceptate de textul legal de la efectuarea procedurii prealabile se numără și cele introduse de cei vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe.

Actele administrative contestate fiind emise în baza OUG 37/2009, ordonanță prin ale cărei dispoziții reclamantul pretinde că a fost vătămat, plângerea prealabilă nu este obligatorie, excepția inadmisibilității acțiunii în instanță urmând a fi respinsă.

Asupra excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii, instanța reține că prin numirea într-o funcție de execuție vacantă reclamantul nu și-a pierdut calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ.

Astfel, competența și atribuțiile de serviciu s-au modificat, iar veniturile reclamantului s-au diminuat prin pierderea indemnizației de conducere. Prin urmare, reclamantul are interes în redobândirea statutului profesional și remunerativ superior celui prezent, excepția urmând a fi respinsă.

Analizând fondul cauzei, instanța reține că o condiției de legalitate a actului administrativ este ca acesta să fie emis în conformitate cu legile, ordonanțele și actele administrative cu forță juridică superioară. Totodată, desființarea actelor normative sau administrative în baza sau în executarea cărora a fost emis actul administrativ contestat, afectează existența acestuia.

In acest context, reține că atât preavizul nr. - din data de 23 aprilie 2008, cât și decizia nr.117 din 22.05.2009, ambele emise de ANAF, au la bază OUG nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrative publice. Prin decizia nr.1257/2009, Curtea Constituțională a României a decis că Legea de aprobare a OUG nr.37/2009 este neconstituțională ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzută de art.115 alin.6 din Constituție, decizie definitivă și general obligatorie.

În timp ce era sesizată cu excepția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea OUG 37/2009, Guvernul a adoptat OUG 105/2009 care a abrogat OUG 37/2009 și a preluat în integralitatea sa reglementarea cuprinsă în această ordonanță. Curtea Constituțională a considerat că abrogarea ordonanței de urgență aprobate prin lege nu constituie un impediment în ceea ce privește examinarea sesizării de neconstituționalitate și a arătat că OUG 37/2009 a afectat statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrative teritoriale, statut stabilit prin lg.188/1999. Efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin.1 și 4 din Constituție și art.31 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992, și în alte cauze.

În conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor ceea ce presupune că, după publicarea în Monitorul Oficial, acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, însă influențează cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

În acest context, instanța constată că actele administrative emise în baza ordonanței produc o vătămare reclamantului, concretizată în eliberarea sa din funcția de conducere deținută, respectiv comisar șef adjunct în cadrul Gărzii Financiare - Secția Județeană M și lipsirea acestuia de indemnizația de conducere.

Declararea ca neconstituțională a legii de aprobare a OUG 37/2009 afectează legalitatea actelor administrative contestate, întrucât una din condițiile de legalitate a acestora este conformitatea cu legile și actele administrative cu forță juridică superioară, inclusiv cu Constituția. actelor contestate cu legea supremă în stat constituie motiv de nulitate, întrucât aceste acte nu întrunesc condițiile esențiale pentru a lua ființă.

Din considerentele expuse și în raport de art.9 din Lg.554/2004, instanța urmează să admită acțiunea precizată și să dispună anularea preavizului înregistrat sub nr.- din data de 23 aprilie 2009 și a deciziei nr.117/22.05.2009 emise de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și să repare prejudiciul suferit de reclamant prin emiterea acestora, reparația ce constă în revenirea pe funcția de conducere deținută anterior și plata drepturilor bănești cuvenite de la data desființării funcției până la pronunțarea prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de reclamantul G, cu domiciliul în Dr.Tr.S, nr.37, - 7,.2,1,.3, Jud. M,în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în B, sector 5,nr.17.

Respinge excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes invocate de pârât.

Dispune anularea preavizului înregistrat sub nr.- din data de 23 aprilie 2009 și a deciziei nr.117/22.05.2009 emise de Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea preavizului înregistrat sub nr.- din data de 23 aprilie 2009 și a deciziei nr.117/22.05.2009 emise de Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală,revenirea reclamantului pe funcția de conducere deținută anterior și plata drepturilor bănești cuvenite de la data desființării funcției până la pronunțarea prezentei hotărâri.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 13 2009

Președinte,

Grefier,

Red.Jud.

16 2009/4 ex. 09.12.2009


Președinte:Carmina Mitru
Judecători:Carmina Mitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 442/2009. Curtea de Apel Craiova