Anulare act administrativ . Sentința 4421/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 4421
Ședința publică din 10.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
Grefier: ---
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta - ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR (ANAF-) și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B (DGFPMB).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.12.2009 și la data de azi, 10.12.2009.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamanta - România SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală () - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea parțială Deciziei nr. 29/09.02.2007, emisă de pârâtă, în privința punctelor 1-3 din dispozitiv, pentru suma de 764.052 lei, anularea parțială Deciziei nr. 456/16.06.2006, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B ()- Activitatea de inspecție fiscală, cu privire la obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organul de inspecție fiscală în sumă totală de 764.052 lei, precum și admiterea cererii de rambursare TVA în valoare de 137.567 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 29/09.02.2007 s- dispus respingerea contestației împotriva Deciziei nr. 456/16.06.2006, ca neîntemeiată, pentru suma totală de 762.212 lei, ca nemotivată, pentru suma de 4.333 lei, a fost transmis dosarul contestației împotriva măsurilor de diminuare pierderii fiscale între anii 2004-2005 stabilite prin Dispoziția nr. 54777/15.06.2006, spre soluționare, în calitate de organ emitent al dispoziției de măsuri și a fost anulat punctul 2.3.1 al Deciziei de impunere nr. 456/2006, pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 140.060 lei.
Reclamanta a susținut că decizia contestată este nelegală, pentru următoarele motive:
1. Măsurile existente în dispozitivul deciziei sunt contradictorii, întrucât, la pct. 4 din dispozitiv organul de soluționare contestației anulează punctul 2.3.1 al Deciziei de impunere nr. 456/2006, pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 140.060 lei, iar prin respingerea contestației ca neîntemeiată în ceea ce privește obligația fiscală stabilită suplimentar în sumă de 140.060 lei cu titlu de TVA, arătată la pct. 1 din dispozitiv, se ajunge la concluzia că aceasta, practic, în baza deciziilor organelor de control și de soluționare contestației datorează această sumă.
Reclamanta precizat că, în mod corect, anulând pct. 2.3.1 al Deciziei de impunere nr. 456/2006, prin punctul 4 al dispozitivului deciziei contestate, trebuia să se reducă obligația fiscală stabilită prin Decizia nr. 456/2006 cu suma de 140.060 lei, astfel încât totalul obligației fiscale trebuia redus de la suma de 805.144 lei la suma de 665.084 lei sau, dacă se are în vedere cuantumul obligațiilor fiscale contestate, reducerea trebuia să urmeze de la suma de 766.545 lei la suma de 626.485 lei;
2. În mod eronat s- reținut netemeinicia contestației în ceea ce privește obligația stabilită de organul de control cu titlu de impozit pe profit, pentru perioada 01.12.2001-31.12.2005, în sumă de 239.313 lei, pentru care au fost calculate obligații accesorii, deși s-a arătat că societatea a decis refacerea evidenței contabile și evidenței fiscale pentru perioada decembrie 2001- decembrie 2004, în vederea stabilirii corecte rezultatului fiscal, având ca temei legal disp. art. 19 din Legea nr. 571/2003 și pct. 13 din Normele metodologice de aplicare Legii nr. 571/2003, conform cărora: "Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparțin".
În acest sens, reclamanta menționat că depus declarația rectificativă impozitului pe profit pentru anul 2003, iar pentru stabilirea rezultatelor controlului la capitolul "Impozitul pe profit", era necesară folosirea de către organul de control evidenței refăcute, după care putea avea loc o abordare a categoriei cheltuielilor ce urmau a fi stabilite ca nedeductibile;
3. Prin decizia emisă, organul de soluționare contestațiilor nu se pronunță asupra admiterii sau respingerii cererii de rambursare TVA în sumă de 140.060 lei, dispozitivul deciziei necuprinzând nimic cu privire la aceasta, deși în motivarea deciziei se arată că "se va respinge ca neîntemeiată contestația societății pentru suma de 140.060 lei, conform pct. 3 din decizia de impunere nr. 456/16.06.2006";
4. În mod eronat a fost respinsă la rambursare suma de 140.060 lei reprezentând TVA și a fost stabilită ca și obligație fiscală în sarcina societății.
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, reclamanta a arătat că deține și documente care nu au înscrise toate elementele apreciate de organul de inspecție fiscală ca fiind obligatorii, însă apreciază că elementele lipsă nu sunt de natură să facă imposibilă verificarea existenței legale agentului economic, tranzacției efectuate și, pe cale de consecință, calificarea ca nedeductibilă a taxei pe valoare adăugată, întrucât elementele importante în atingerea acestui scop sunt arătate;
5. În mod nelegal atât organul de inspecție fiscală, cât și cel de soluționare a contestației au considerat că apartamentul închiriat de societate nu are caracterul de locuință de serviciu și au încadrat contravaloarea chiriei achitate de societate în categoria veniturilor - avantaj în natură;
Referitor la acest aspect, reclamanta subliniat că, din interpretarea dispozițiilor OG nr. 7/2001 și ale Legii nr. 571/2003 rezultă, pe de parte, că nu se poate include în categoria veniturilor obținute de angajat contravaloarea folosinței locuinței de serviciu (chiria achitată de angajator pentru locuința cu destinația "locuința de serviciu"), iar pe de altă parte, faptul că, pentru nu fi inclusă contravaloarea folosinței locuinței de serviciu în categoria veniturilor angajatului este suficient ca locuința de serviciu să îndeplinească condiția repartizării acesteia de către unitate și nu, în mod esențial, existența unui contract de locațiune (închiriere sau subînchiriere) accesoriu la contractul de muncă:
6. În ceea ce privește obligațiile stabilite de organul de control fiscal cu titlu de majorări de întârziere, dobânzi și penalități, soluția de respingere a contestației ca nemotivată pentru parte dintre acestea este nelegală, întrucât ele reprezintă "accesorii" ale obligațiilor principale și au aceeași soartă, astfel că se putea dispune cel mult respingerea cererii ca neîntemeiată.
De asemenea, s- susținut că majorările de întârziere trebuie reconsiderate ca și cuantum, având în vedere că data stingerii obligațiilor fiscale suplimentare stabilite prin Decizia nr. 456/16.06.2006 o reprezintă data de 25.01.2006 (data depunerii cererii de rambursare), conform art. 118 alin. 1 lit. c) Cod procedură fiscală, astfel că este nelegală calcularea, cu titlu de accesoriu, pentru perioada 25.01.2006-31.05.2006, majorărilor de întârziere.
În privința dobânzilor și penalităților calculate de organul de inspecție fiscală asupra impozitului pe profit, reclamanta a arătat că impozitul pe profit stabilit prin Decizia de impunere nr. 456/16.06.2006, în sumă de 239.313 lei, este aferent anului 2003, an în care societatea obținut profit, că este nelegală calcularea dobânzilor și penalităților pentru perioada 01.12.2001-31.12.2005, întrucât obligația plății impozitului pe profit stabilit în plus de organul fiscal nu era scadentă la 01.12.2001, ci începând cu anul 2003 până în anul 2004, potrivit termenelor de plată prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Prin încheierea din data de 15.11.2007, instanța pus în discuția părților și dispus citarea în cauză, în calitate de pârâtă, și Direcției Generale Finanțelor Publice a Municipiului B, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s- solicitat și anularea parțială Deciziei de impunere nr. 456/16.06.2006 emisă de această autoritate.
Pârâtele, deși au fost legal citate, nu au formulat întâmpinare.
În cauză s- administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor și expertiză judiciară fiscală, ce fost efectuată de expertul .
Expertiza a fost completată, urmare încuviințării de către instanță obiecțiunilor formulate de părți.
În cadrul probei cu înscrisuri, pârâtele au depus documentația care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, în conformitate cu disp. art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În cauză, părțile au formulat concluzii scrise, în temeiul art. 146 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 29/09.02.2007, emisă de - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea contestației formulată de - România SRL împotriva Deciziei de impunere nr. 456/16.06.2006 a Direcției Generale Finanțelor Publice a Municipiului B, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 54556/15.06.2006, având ca obiect suma totală de 766.545 lei, s- dispus:
1. Respingerea contestației ca neîntemeiată pentru suma de 762.212 lei reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoare adăugată, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă, boli profesionale datorată de angajator, contribuția de asigurare pentru șomaj datorată de angajator, contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajați, cota aplicată fondului de salarii realizat lunar inclusiv asupra câștigurilor realizate lunar de colaboratori și persoane fizice, precum și majorări, dobânzi și penalități de întârziere;
2. Respingerea contestației ca nemotivată pentru suma de 4333 lei reprezentând penalități pentru nereținerea și nevirarea la termen sumelor reținute la sursă reprezentând impozit pe veniturile din salarii, penalități pentru nereținerea și nevirarea la termen sumelor reținute la sursă reprezentând contribuții pentru asigurări de sănătate datorate de angajați, dobânzi aferente taxei pe valoare adăugată, penalități aferente taxei pe valoare adăugată;
3. Transmiterea dosarului contestației - România SRL formulată împotriva măsurilor de diminuare pierderii fiscale pe anii 2004 - 2005 stabilite prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 54777/15.06.2006, spre soluționare Direcției Generale Finanțelor Publice a Municipiului B, în calitate de organ emitent al dispoziției de măsuri;
4. Anularea punctului 2.3.1. al Deciziei de impunere nr. 456/2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 140.060 lei.
Verificarea - România SRL s-a efectuat în vederea soluționării decontului cu sumă negativă TVA pentru perioada decembrie 2001 - decembrie 2005, în sumă totală de 2.820.704 lei.
În urma inspecției fiscale s- stabilit că din suma totală de 2.820.704 lei solicitată la rambursare societatea are dreptul la rambursarea sumei de 2.680.644 lei și s- respins la rambursare suma de 140.060 lei.
Aceste sume au fost înscrise la pct. 3 al Deciziei de impunere nr. 456/16.06.2006 - "Soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare".
De asemenea, suma de 140.060 lei fost înscrisă și la pct. 2.3.1 - Obligațiile fiscale suplimentare din decizia de impunere.
Organul de soluționare a contestației a reținut că înscrierea sumei de 140.060 lei la pct. 2.3.1 din decizia de impunere este contrară prevederilor art. 92 alin. 3 lit. e) din OG nr. 92/2003 privind Codul d procedură fiscală și nr. 972/2006 privind aprobarea formularului "Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală", întrucât această sumă reprezintă taxa pe valoare adăugată respinsă la rambursare, și nu taxă pe valoare adăugată stabilită ca obligație de plată, pentru fi înscrisă la pct. 2.3.1 din decizia de impunere.
Prin urmare, măsura cuprinsă în dispozitivul Deciziei nr. 29/09.02.2007, la pct. 4, în sensul anulării pct. 2.3.1 din Decizia de impunere nr. 456/16.06.2006, a fost determinată de înscrierea eronată a sumei de 140.060 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată respinsă la rambursare la rubrica "Obligații fiscale suplimentare de plată".
Această măsură dispusă de organul de soluționare a contestației a fost motivată în considerentele Deciziei nr. 29/09.02.2007 și nu vine în contradicție cu măsura înscrisă la pct. 1 din decizie, privitoare la respingerea contestației ca neîntemeiată în privința sumei de 140.060 lei, întrucât din conținutul Deciziei nr. 29/09.02.2007 rezultă cu claritate faptul că, suma de 140.060 lei nu reprezintă obligație suplimentară de plată stabilită în sarcina societății, ci cuantumul taxei pe valoare adăugată pentru care s- reținut că cererea de rambursare nu este întemeiată.
Așadar, este neîntemeiată critica formulată de reclamantă, în sensul că măsurile existente la pct. 1 și 4 din Decizia de soluționare contestației nr. 29/09.02.2007 sunt contradictorii, pe motiv că ar conduce la concluzia că suma de 140.060 lei reprezintă obligație de plată suplimentară stabilită în sarcina societății.
Referitor la suma de 239.313 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar de plată prin decizia de impunere în privința căreia contestația administrativă a fost respinsă ca neîntemeiată, critica reclamantei constă în faptul că organele de inspecție fiscală trebuiau să plece în stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de la evidența contabilă refăcută de societate pe perioada 2001-2004, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 571/2003 și pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a acesteia.
Potrivit Raportului de inspecție fiscală nr. 54776/15.06.2006, inspecția fiscală fost efectuată în perioada 03.04.2006 - 17.06.2006, iar perioada supusă controlului fost 01.12.2001-31.12.2005.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, respectiv răspunsul la obiectivul nr. 1, rezultă că la stabilirea obligației fiscale suplimentare în sumă de 239.313 lei cu titlu de impozit pe profit au fost folosite atât evidențe fiscale (situații prezentate de societate conform registrului de vânzări), cât și evidențele contabile (documente de evidență primară, fișele de cont și balanțele de verificare lunară).
În privința legalității tipului de evidență folosit de organul fiscal, expertul contabil nu și- prezentat punctul de vedere, apreciind că "aceasta presupune emiterea unei judecăți de valoare, ceea ce este apanajul organelor judiciare".
Relevante în acest sens sunt prevederile pct. 13 din Normele metodologice de aplicare Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au intrat în vigoare la data de 06.02.2004, conform cărora:
"Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia ăi aparțin. În cazul în care contribuabilul constată că după depunerea declarației anuale un element de venit sau de cheltuială a fost omis ori fost înregistrat eronat, contribuabilul este obligat să depună declarația rectificativă pentru anul fiscal respectiv. Dacă în urma efectuării acestei corecții rezultă o sumă suplimentară de plată impozitului pe profit, atunci pentru această sumă se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform legislației în vigoare".
Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că deficiențele constând în omisiunea sau înregistrarea eronată în contabilitate unui element patrimonial (venit sau cheltuială) se pot corecta pe fiecare an în parte, prin ajustarea rezultatului fiscal, profit sau pierdere, și depunerea declarației rectificative privind impozitul pe profit, iar nu prin refacerea evidenței contabile propriu-zise, exercițiului financiar respectiv, cum procedat reclamanta.
Impozitul pe profit suplimentar în sumă de 239.313 lei a fost stabilit corect de organele fiscale, luându-se în calcul Declarația rectificativă depusă de contribuabil pentru anul 2003 și sumele rămase în soldul contului 711 " stocurilor". Diferențele invocate de reclamantă, rezultate din refacerea evidenței contabile, trebuiau înregistrate în anul în care s-au constatat, lucru care s-a efectuat doar în privința impozitului pe profit aferent anului 2003.
Referitor la suma de 326.200 lei reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de persoane juridice nerezidente, Curtea constată că, în mod corect, organele fiscale au reținut că aceste cheltuieli nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 6 lit. r) din OG nr. 70/1994, HG nr. 402/2000 și art. 9 pct. 7 lit. s), Cap. II, din Legea nr. 414/2002, precum și faptul că, societatea nu a prezentat contracte pentru serviciile prestate de persoanele juridice nerezidente, care fac parte din același grup fiind controlate în comun, iar societatea înregistrat, cu excepția anului 2003, pierdere fiscală.
De asemenea, nu pot fi considerate deductibile cheltuielile în sumă totală de 58.583 lei aferente anilor 2002-2003, întrucât nu au la bază facturi fiscale originale sau reconstituite conform legii, această împrejurare fiind reținută corect prin deciziile contestate, în condițiile în care reclamanta prezentat facturi în copie xerox, cu mențiunea "conform cu originalul", contrar prevederilor nr. 425/1998, pct. 29-23.
Este neîntemeiată critica reclamantei, în sensul că, prin decizia emisă, organul de soluționare a contestației nu se pronunță asupra admiterii sau respingerii cererii de rambursare TVA în valoare de 140.060 lei.
Astfel, prin Decizia nr. 29/09.02.2007, contestația formulată de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată pentru suma totală de 762.212 lei, în care este inclusă și suma de 140.060 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată în privința căreia solicitarea reclamantei de rambursare a fost respinsă prin Decizia de impunere nr. 456/16.06.2006 pct. 3.
Este neîntemeiată și critica ce vizează respingerea eronată a cererii de rambursare taxei pe valoare adăugată în valoare de 140.060 lei, având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 19 din OUG nr. 17/2000 privind taxa pe valoare adăugată, pct. 10.12 din HG nr. 401/2000, art. 24 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 345/2002, art. 62 alin. 1 din HG nr. 598/2002, art. 145 alin. 8 lit. a) din Legea nr. 571/2003 și pct. 55 din HG nr. 44/2004, iar pe de altă parte, faptul că, în privința sumei de 22.276 lei nu au fost prezentate facturi fiscale în original, pentru suma de 115.291 lei documentele prezentate nu conțin toate informațiile prevăzute de lege, iar în ceea ce privește sumele de 5261 lei și 233 lei, nu au fost invocate motivele de fapt și de drept ale contestației, astfel că soluția de respingere contestației ca nedovedită, sub acest aspect, este conformă cu prevederile Ordinului Președintelui nr. 519/2005.
Referitor la suma de 52.817 lei reprezentând impozitul pe venitul din salarii, la care se adaugă accesoriile aferente, precum și la contribuțiile privind asigurările de sănătate și asigurarea pentru accidente de muncă, Curtea reține că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei, întrucât disp. art. 22 din OG nr. 7/2001 și art. 56 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 includ în categoria veniturilor din salarii și avantajele în natură primite de salariați, indiferent de forma sub care ele se acordă, iar locuința închiriată de reclamantă pentru folosința administratorului societății, nu este locuință de serviciu, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 114/1996 și art. 29 alin. 1 din HG nr. 1725/2000, în condițiile în care societatea nu deține în proprietate această locuință și în contractul individual de muncă al salariatului nu prevăzut dreptul acestuia la acordarea unei locuințe de serviciu.
În privința obligațiilor de plată accesorii (dobânzi, majorări și penalități de întârziere), acțiunea promovată de reclamantă va fi respinsă ca o consecință constatării legalității actelor administrativ-fiscale contestate, precum și în considerarea faptului că, pe calea contestației administrative, nu s-au formulat critici sub aspectul modalității de calcul utilizată de organele fiscale.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept evidențiate, Curtea constată că acțiunea promovată de reclamantă este neîntemeiată și urmează să dispună respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - ROMANIA SRL, cu sediul în B, str. - nr. 35,.1, sector 1, în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, cu sediul în B, str. - nr. 17, sector 5, și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, cu sediul în B, str. -. - nr. 13, sector 2, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.EI
Tehnored.CB/ 5 ex.
03.02.2010
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion
