Anulare act administrativ . Sentința 4436/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL
SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4436
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11.12.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de.
Cauza a fost reținută în pronunțare la termenul din 24.11.2009, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru 02.12.2009, 08.12.2009 și 11.12.2009.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 18 mai 2009, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de: nularea parțială a deciziei 779 din 30 aprilie 2009 emisă de Comisia de Validare a candidaturilor pentru funcția de membru al Consiliului de - pct. II subpct. 7, 8 și 14 referitor la invalidarea dosarelor reclamanților, validarea candidaturii reclamanților pentru funcția de membru al Consiliului de, suspendarea efectelor deciziei 779 până la soluționarea definitivă a cauzei, suspendarea alegerilor pentru funcția de membru al Consiliului de care urmează a se desfășura în 23.05.2009.
Având în vedere data introducerii acțiunii- 18 mai, și data primei ședințe a completului de judecată căruia dosarul i-a fost repartizat aleatoriu- 2 iunie 2009, cererea de preschimbare a termenului formulată de reclamanți a fost respinsă prin încheierea din 19 mai 2009 (fila 79).
La 12 iulie 2009 fost înregistrată pe rolul Curții de Apel, în urma declinării, și cererea cu același obiect introdusă de reclamanți la Tribunalul București.
Dosarul cu nr- a fost conexat la cel de față, în ședința din 24.11.2009.
În aceeași ședință, reprezentantul pârâtului a invocat lipsa de interes în susținerea acțiunii față de faptul că la 23 mai 2009 au avut loc alegerile pentru funcția de membru al Consiliului de, iar membrii aleși au fost validați prin Ordinul Ministrului Justiției și Libertăților nr. 2772/13 octombrie 2009 (fila 159).
În soluționarea acestei excepții, Curtea are în vedere pe de o parte faptul că interesul practic al acțiunii trebuie să subziste pe tot parcursul procesului. Astfel, nu este suficient ca el să justifice demararea acțiunii, ci și judecarea cauzei și pronunțarea soluției.
În speță, este evident că interesul practic al reclamanților în a obține anularea hotărârii de invalidare a candidaturilor și obligarea la validare exista la momentul introducerii acțiunii.
Însă pe parcursul procesului, așa cum s-a arătat mai sus, alegerile dintre candidații validați au avut loc, iar candidații aleși au fost validați la rândul lor prin ordin al ministrului.
Reclamanții, prin avocat, au arătat în ședința publică din 24.11.2009 că nu au formulat contestație împotriva ordinului de validare a membrilor aleși ai Consiliului, și că acest act va fi contestat în cazul admiterii prezentei acțiuni.
Curtea constată că în soluționarea prezentei cauze nu poate fi avută în vedere conduită viitoare, probabilă.
Interesul trebuie să fie născut și actual, nu viitor sau eventual.
Astfel, obiectul acțiunii constă în anularea deciziei de invalidare și obligarea la validarea candidaturilor reclamanților.
Alegerile au avut loc și au fost validate, deci definitivate, nu au fost contestate de reclamanți, nu s-a solicitat reluarea alegerilor.
În această situație, nu rezultă în ce scop practic s-ar putea dispune obligarea pârâtului la validarea candidaturilor reclamanților.
Vătămarea dreptului de a fi ales, invocată de reclamanți, are ca izvor decizia de invalidare a candidaturii, această vătămare justificând interesul de a acționa în anularea tuturor actelor subsecvente, după procedurile și în termenele prevăzute de lege.
Deși Ordinul de validare a membrilor Consiliului de a fost publicat în Of. la 15 octombrie, reclamanții nu și-au manifestat până la 24 noiembrie voința de a obține revocarea/anularea acestuia, cu consecința reluării alegerilor.
Faptul că procedura alegerilor a fost încheiată în mod definitiv nu poate fi ignorat la momentul soluționării acestei cauze. Obligația de validare a unor candidaturi nu poate produce consecințe practice decât în cazul existenței unui concurs în desfășurare, concurs la care reclamanții să poată participa efectiv ca urmare a validării candidaturii.
În situația de față analiza devine pur teoretică, fiind solicitat instanței să hotărască asupra unei chestiuni de principiu.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va admite excepția lipsei de interes și va respinge acțiunea în consecință.
Față de situația de fapt mai sus reținută, constată că cererile de suspendare au rămas fără obiect, urmând a fi respinse în consecință.
PENRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererile de anulare, respectiv de obligare la validarea candidaturilor, formulate de reclamanții, domiciliată în B,-, -e,. 2,. 6,. 60, sector 6, domiciliată în B,-, sector 1, domiciliat în C,-,. 10,. 1,. 1,. 4, jud. D, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de, cu sediul în B,-, sector 4, ca lipsite de interes.
Respinge cererile de suspendare ca rămase fără obiect.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
6 ex/01.02.2010
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu