Anulare act administrativ . Sentința 445/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 445/2008
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII, SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII prin UM 0198 - OFICIUL JURIDIC având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, se prezintă reclamantul personal, lipsă restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că la data de 19 mai 2008 au fost înregistrate la dosar concluzii scrise din partea reclamantului.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data 15 mai 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
asupra cauzei de contencios administrativ de față,
reține că prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 19 decembrie 2006 în dos. nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciu Român de Informații, în continuare, să se anuleze Ordinul emis de pârât sub nr. -, să fie obligat pârâtul să-l reîncadreze pe reclamant pe ultima funcție avută și obligarea retroactiv la plata drepturilor cuvenite de la data trecerii în rezervă cu drept de pensie.
În motivare s-a susținut, în esență, că ordinul atacat este nelegal și neîntemeiat, bazat numai pe considerente de natură politică, că actul administrativ nu este motivat nici în fapt așa cum prevede legea, ci numai cu o sintagmă generală și neclară, anume denevoi ale instituției, ceea ce nu poate fi primit.
Prin sentința civilă nr. 175 din 22 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr- a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant și ca o consecință s-a dispus anularea ordinului atacat, s-a dispus reîncadrarea acestuia în funcția avută anterior trecerii în rezervă, a fost obligat pârâtul la plata drepturilor salariale în favoarea reclamantului, începând cu data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă a acestuia și la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.000 lei.
Această sentință a fost casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, care prin decizia nr. 3901 din 16 octombrie 2007 dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de casare a reținut în esență că soluția instanței de fond este legală dar netemeinică.
Cu privire la aspectul legalității sentinței instanța de recurs reține că ordinul atacat în cauză are natura juridică a unui act administrativ individual cenzurabil pe calea contenciosului administrativ care nu interesează securitatea națională analizându-se în acest context dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României în raport de motivul ce a determinat încetarea raporturilor de serviciu al reclamantului situație față de care instanța de recurs concluzionează că este imposibilă încadrareafapteireclamantului de a fi fost ofițer de securitate, anterior anului 1989, în una din acțiunile sau inacțiunile ce privesc siguranța națională și care pot fi contestate doar pentru exces de putere, conform art. 5 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Cu referire la temeiul juridic avut în vedere la emiterea actului și la rațiunea pe care avut-o în vedere pârâtul la emiterea actului de trecere în rezervă respectiv "pentru motive determinate de nevoi ale Serviciului Român de Informații" instanța de recurs reține că o astfel de motivare extrem de sumară a actului juridic, face imposibilă stabilirea motivelor de fapt reale, avute în vedere de pârât la emiterea ordinului și, totodată, face imposibilă exercitarea controlului de legalitate, conferit ca atribuție a instanțelor judecătorești de Constituție și legea organică. În acest context, instanța de recurs a arătat că argumentele instanței de fond care trimit la principiile de bază ale dreptului european inclusiv la instrumentele juridice ale Consiliului Europei cu valoare desoft law( nr.R(80)2 sunt corecte. Un argument suplimentar la teza susținută de instanța de recurs a fost și menționarea 2007(7) referitoare la buna administrație adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cu trimitere specială la conținutul art. 17 prin care se recomandă statelor contractante motivarea în fapt și în drept a actelor individuale.
Cu toate acestea instanța de recurs a reținut că sentința recurată este netemeinică deoarece nu s-a fundamentat pe nici un fel de probe administrate la propunerea părților sau din oficiu, reținând lipsa de rol activ a judecătorului primei instanțe sesizate prin aceea că acesta nu a cerut pârâtului să depună la dosar documentația care a stat la baza actului administrativ atacat în armonie cu dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ori alte înscrisuri concludente pentru a se putea decela cu certitudine în ce anume au constat acele nevoi ale serviciului care au determinat trecerea în rezervă a reclamantului, din oficiu, în baza art. 85 alin. 1 lit. e) și alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Pe de altă parte Înalta Curte face referire la faptul că în cuprinsul întâmpinării cât și în motivarea recursului pârâtul s-a referit la hotărârea Consiliului Director din 18 iunie 2006 prin care s-a dispus trecerea în rezervă, cu prioritate, a cadrelor care au lucrat pe probleme de muncă aferente fostelor Direcții a I-a și a VI- De asemenea, se reține de instanța de recurs că pârâtul a invocat și dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și cele cuprinse în art. 27 alin. 2 din Legea nr. 14/1992, conform cărora nu pot activa în serviciile de informații persoanele care au fost găsite vinovate pentru acțiuni îndreptate împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, că nu pot activa în aceia care, făcând parte din structurile represive ale statului totalitar, au comis abuzuri, informatorii și colaboratorii securității, precum și foștii activiști ai partidului comunist, vinovați de fapte îndreptate împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, că apărarea pârâtului în legătură cu incidența acestor texte legale nu a fost examinată de instanța de fond în considerentele sentinței și nici nu s-au cerut părților înscrisuri doveditoare, relevante, referitoare la activitatea reclamantului, anterioară anului 1989.
Urmând dispozițiile art. 315.pr.civ corelate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004 și față de conținutul dezlegărilor în drept asupra necesității suplimentării probatoriului pentru a se analiza temeinicia actului administrativ atacat și a se verifica apărările pârâtului Curtea de Apel, în rejudecare, a administrat probe cu înscrisuri din care o parte colaționate la dosar ( 22-40; 41-59; 61-65) iar o parte, care au regim secret, păstrate temporar în seiful Curții pe perioada de derulare a litigiului.
În rejudecarea cauzei Curtea a observat că pârâtul nu a invocat ca temei a emiterii ordinului de trecere în rezervă nici pe cale întâmpinării și nici în recurs dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 și a celor cuprinse în art. 27 din Legea nr. 14/1992 așa cum a reținut instanța de recurs. Cu toate acestea, Curtea fiind ținută de decizia de casare cu trimitere a ordonat probe în acest sens iar analiza în rejudecare se va face și sub acest aspect fără ca instanței de rejudecare să i se poată reproșa încălcarea principiului disponibilității.
Examinând cauza în rejudecare Curtea constată următoarele:
1. Singurul argument de fapt și de drept evocat în formula introductivă a ordinului atacat și susținut permanent de pârât a fost acela că actul administrativ supus cenzurii s-a emis în temeiul art. 43 alin. 1 lit. b), art. 85 alin. 1 lit. e) și alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului, din oficiu, pentru motive determinate de nevoi ale.
În cadrul cercetării judecătorești efectuale în faza de rejudecare când s-a dispus să se prezinte documentația care a stat la baza emiterii ordinului atacat, Curtea a reținut că singurul act premergător care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă îl constituiepunctul de vedereelaborat de membrii Biroului Executiv al materializat în procesul-verbal al ședinței Biroului Executiv al Consiliului Director al din zilele de 17-18.08.2006.
Conform extrasului depus la dosar, acest organism a statuat că după predarea unui număr mare de dosare create de Securitate către există posibilitatea ca activitățile informativ-operative să fie percepute ca având legături cu poliția politică, iar să fie etichetat ca unul dintre continuatorii Securității, că se oferă astfel oportunitatea ca ofițerii, ce au lucrat în profile de muncă ale căror activități ar putea fi catalogate ca poliție politică, să treacă în rezervă în condițiile legii, că vor avea prioritate cadrele care au activat pe profile informativ-operative precum Direcția I (Informații Interne), Direcția a VI-a etc. și că solicitările personale vor fi înaintate potrivit reglementărilor în vigoare.
Deși acest punct de vedere nu este menționat în formula introductivă a actului administrativ individual supus controlului de către jurisdicția de contencios administrativ și deși nu este menționat în cuprinsul actului atacat, Curtea reține că punctul de vedere al organismului nu are nicio înrâurire asupra temeiniciei și legalității actului administrativ individual.
Astfel, în punctul de vedere mai sus redat oferăoportunitateaca ofițerii, ce au lucrat în profile de muncă ale căror activități ar putea fi catalogate ca poliție politică, să treacă în rezervă în condițiile legii și nu califică în mod expres că aceasta ar fi o motivare ce să implice o nevoie a de a trece în rezervă cadrele sau ofițerii la care se referă decizia.
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare aplicabil și, trecerea cadrelor militare din activitate în rezerva sau direct în retragere, precum și chemarea din rezerva în activitate se face, pentru ceilalți ofițeri, alții decât generalii și amiralii, prin ordin al ministerului apărării naționale, recte ale directorului.
De asemenea, conform art. 85 alin. 1 lit. e) din aceeași lege, fițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezerva sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale iar la alin. 2 din același articol de lege se prevede că trecerea în rezerva sau direct în retragere se face din oficiu, în condițiile prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f) și l), la propunerea consiliilor de judecata, în condițiile de la lit. i) și j), iar în celelalte condiții la propunerea comandantilor unităților din care fac parte, înaintată ierarhic.
Așa cum s-a reținut anterior pârâtul a menționat ca unic temei al trecerii în rezervă,din oficiu, a reclamantului dispozițiile art. 85 alin. 1 lit. e) teza a II-a din actul normativ mai sus menționat, reespectivpentru motive determinate de nevoi ale.
Această sintagmă utilizată de lege nu este suficent de explicită și deci nu este suficient de previzibilă pentru ca cei implicați în raportul de serviciu: autoritatea ori instituția publică, în calitate de angajator și funcționarul public ori cadrul militar, pe de altă parte, să-și poată regla conduita de o manieră corespunzătoare astfel încât nici unul nici celălalt să nu comită ori să fie victima unui abuz.
Pentru a acoperi aceste vicii, Curtea apreciază că angajatorul trebuie să manifeste o exigență mai sporită în aplicarea acestui text de lege respectiv să motiveze puternic și convingător care sunt elementele de fapt concrete, reale, obiective care au condus la reținerea că trecerea în rezervă este determinată și justificată de motive sau nevoi ale unității.
A admite în sens contrar, ar însemna, așa cum dealtfel s-a arătat mai sus, să concluzionăm că unitatea în cauză beneficiază de o marjă de apreciere peste marginile legale. Și este așa, deoarece conform art. 5 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 invocat de pârât se permite cenzurarea actelor administrative emise, între altele, pentru apărarea și securitatea națională, numai pentru exces de putere. Pe de altă parte însă, este de reținut că potrivit art. 2 alin. 1 lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Așa fiind, Curtea reține că dreptul de apreciere al, marja sa de apreciere, în a încadra o situație sau alta, în a oferi un temei sau o justificare ce constituie motive sau nevoi ale instituției trebuie bine argumentată, tocmai pentru a feri decizia sa de a fi lovită de exces de putere. Tot astfel, apărarea conform căreia instanța nu poate cenzura care sunt motivele concrete care au condus la luarea acestei măsuri pe considerentul că fac parte din siguranța națională nu poate fi primită. De altfel, chiar instanța de recurs a impus prin decizia de casare verificarea în concret a acestei apărări.
În speță, deși în actul administrativ unilateral cu caracter individual nu motivează și nici nu justifică pertinent care sunt acele nevoi sau motive ale unității care au făcut necesară luarea măsurii trecerii în rezervă, din oficiu, Curtea constată că prin întâmpinare și implicit în recurs acesta oferă o anumită argumentare axată în special pe necesitatea schimbării imaginii instituției și a întăririi încrederii societății.
Această argumentare este prea generală și nu acoperă exigențele evocate anterior pentru a conferi legalitate și temeinicie actului administrativ care se întemeiază pe aplicarea art. 85 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 80/1995.
Mai apoi, nu s-a demonstrat elocvent că prezența în structurile a unui ofițer care a activat în structurile fostei Securități anterior anului 1989 ar afecta imaginea instituției. Pe de altă parte, nu s-a concretizat în ce măsură activitatea desfășurată de reclamant anterior anului 1989 în structurile fostei Securități ar impieta asupra imaginii de vreme ce însăși această instituție l-a rechemat în activitate imediat după anul 1990 și l-a menținut vreme de 16 ani fără să dispună măsuri sanționatorii împotriva acestuia fie pe linie disciplinară, profesională sau de altă natură. Dimpotrivă, reclamantul a fost notat pozitiv atât înainte de anul 1989, potrivit criteriilor de evaluare din acea vreme, cât și după 1989 activitatea desfășurată de acesta în cadrul fiind apreciată cu calificativul superior răspunzând pozitiv la toate criteriile cu care operează, fiind propus și înaintat în grad iar pentru activitatea sa a fost recompensat conform normelor aplicabile instituției. Nu în utlimul rând, Curtea reține că reclamantul a fost și decorat prin Decretul nr. 691 din 30.10.2003 pentru 15 ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.
Pe de altă parte, Curtea reține preocuparea reclamantului pentru desăvârșirea profesională și adaptarea sa la noile cerințe ale societății democratice actuale și la exigențele statului de drept, urmând studiile universitare în științe juridice, fiind licențiat al Facultății de Drept C-N din cadrul Universității - în sesiunea din luna februarie 1997 și absolvent al unor cursuri postuniversitare în specializarea drept penal la aceeași instituție de învățământ superior în anul 1998.
De asemenea Curtea reține că reclamantul a activat o scurtă perioadă în structurile fostei Securități, la data producerii evenimentelor ce au dus la schimbarea regimului politic și constituțional ce a afectat și dizolvarea Securității acesta avea o vechime de 2 ani nefiind probat că în această perioadă reclamantul ar fi comis abuzuri ori încălcări ale legii și tratatelor internaționale în materia drepturilor omului.
Curtea apreciază că simpla activare a reclamantului în cadrul fostei Securități o periadă de doi ani înainte de 1989, fără să fie probat că acesta ar fi avut o conduită neconformă cu principiile statului de drept, nu poate constitui un motiv serios și legitim ca acesta să fie trecut în rezervă, din oficiu, din cadrul noii structuri informative constituită după anul 1990 în care reclamantul a activat mai bine de 16 ani.
Pe cale de consecință, Curtea reține că actul de trecere în rezervă al reclamantului este nelegal și netemeinic, fiind dat cu exces de putere prin încălcarea dreptului la muncă prevăzut la art. 41 din Constituția României.
2. Din probatoriul administrat în cauză (note de evaluare profesională a recmantului pe întreaga activitate desfășurată atât în cadrul fostei Securități căt și în cadrul ) nu a rezultat că reclamantul ar fi comis abuzuri în perioada cât a activat în cadrul fostei Securități care să-l facă incompatibil cu funcția deținută în așa cum impun prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și ale art. 27 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea. De altfel, pârâtul nici nu a produs probe în acest sens, dimpotrivă așa cum s-a arătat anterior, reclamantul a activat mai bine de 16 ani în fără ca acestuia să-i fie imputată o astfel de conduită.
Din această perspectivă nu poate fi primită nici această apărare.
3. Cu privire la solicitarea de se dispune anularea actului Biroului Executiv al Consiliului Director al materializat în punctului de vedere exprimat în extrasul Procesului-verbal al ședinței din zilelel de 17-18 august 2006, Curtea reține că acest act nu privește și nu are legătură cu actul administrativ supus cenzurii. Dacă ar fi fost așa, actul ar trebui să îmbrace forma unei operațiuni tehnice administrative pregătiroare a emiterii actului administrativ și să fie menționat ca atare în formula introductivă a ordinului pentru ca instanța să poată astfel aplica dispozițiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte dacă punctul de vedere exprimat de Biroul Executiv al Consiliul Director al ar putea fi calificat ca fiind un act administrativ cu caracter normativ, dat fiind generalitatea sa și caracterul impersonal al deciziei, actul ar fi trebui să fie menționat ca atare în formula introductivă a aordinului de trecere în rezervă, dacă s-ar fi apreciat că acesta din urmă este emis în executarea primului, conform art. 40 alin. 4 corelat cu art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actrelor normative, republicată.
Or, indiferent de natura actului Biroului Executiv, reține că acesta nu influențează și nu are legătură cu actul administrativ supus cenzurii în cauză, mai ales că mult primul act implică oportunitatea care se oferă ofițerilor acolo nominașlizați de a solicita personal trecerea în rezervă, pe când cel de-al doilea act, ordinul din litigiu, privește trecerea în rezervădin oficiu, la inițiativa, cu motivarea prevăzută la art. 85 alin. 1 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 80/1995.
Pe cale de consecință acest capăt de cerere urmează a fi respins ca neîntemeiat.
4. Față de cele ce preced, Curtea constată nelegalitatea și netemeinicia ordinului emis de pârât și ca atare în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 urmează a anula actul atacat și va dispune repunrea reclamantului în situația anterioară emiterii ordinului, sens în care va obliga emitentul acestuia să-l reîncadreze în ultima funcție avută anterior trecerii în rezervă, va obliga pârâtul să plătească drepturile salariale de care reclamantul a fost privat ca efect al punerii în aplicare a ordinului anulat începând cu data trecerii în rezervă și până la reîcadrarea efectivă a acestuia.
În temeiul art. 274.pr.civ. se constata că pârâtul a căzut în pretenții sens în care urmnează a fi obligat să plătească reclamantului suma de 4934,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxe judiciare de timbru în toate ciclurile procesuale de până acum.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în C-N,- jud. C împotriva pârâtului SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII cu sediul în B, sector 5,-, reprezentat de Unitatea Militară 0198 B - Oficiul Juridic cu sediul în B,-, sector 1, și ca o consecință:
Anulează Ordinul emis de pârât nr. 01404/31.10.2006.
Obligă pârâtul să-l reîncadreze pe reclamant pe ultima funcție avută anterior trecerii în rezervă.
Obligă pârâtul la plata drepturilor salariale în favoarea reclamantului începând cu data trecerii în rezervă și până la reîncadrarea efectivă a acestuia.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 4934,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge restul pretențiilor.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./Dact.
4 ex./3 iunie 2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
PROCES VERBAL
ÎNCHEIAT, 24 IUNIE 2008
Ca urmare a cererii înregistrate azi, 24 iunie 2008 sub nr- (fila 211), se constată că pârâtul SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII reprezentat de 0198 Bar enunțat la recursul împotriva sentinței civile nr. 445 din 22.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, în conformitate cu dispozițiile art. 267 alin. 2.pr.civ.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur
