Anulare act administrativ . Sentința 45/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 45/2009
Ședința publică din 3 februarie 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR- COMISIA PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE având ca obiect anulare acte administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa reprezentantei reclamantei d-na avocat și a pârâtei.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar, la data de 30 ianuarie 2008, din partea reclamantei, o cerere de suspendare a judecății până la finalizarea dosarului de urmărire penală nr. 2423/P/2008 al Parchetului de pe langă Judecătoria Baia Mare ( filele 58,59).
De asemenea, la data de 30 ianuarie 2009, s-a înregistrat la dosar, din partea pârâtei, întreaga documentație care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 115/2008, prin care s-a decis revocarea autorizației de antrepozit fiscal emisă antrepozitarului - SRL, înscrisuri depuse filele 60-110.
Curtea, după deliberare asupra cererii de suspendare a judecății prezentei pricini până la finalizarea dosarului de urmărire penală nr. 2423/P/2008, formulată de reclamantă, arată că deși aceasta nu a invocat nici un text legal, apreciază că în speță sunt invocate prev.art. 244 al.1 pct. 1 cod procedură civilă, însă nefiind dovedite în raport de necunoașterea vreunei sentințe de condamnare, apreciază că nu se impune suspendarea. De asemenea nu sunt incidente nici prev.art. 244 al.2 cod procedură civilă, întrucât partea nu a făcut dovada că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o influență asupra hotărârii ce urmează a se da în dosar. Pentru aceste motive, Curtea respinge cererea de suspendare a judecății formulată de reclamantă.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ promovată, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE FISCALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, prin care contestă revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr.RO -/19.12.2003 dispusă prin decizia nr.115/13.08.2008 de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.
În susținerea cererii arată că în noaptea de 31.08. - 01.09.2008 echipa mixtă a dispus efectuarea unui control în antrepozitul fiscal de producție alcool etilic situat în localitatea nr.112 jud.M, aparținând reclamantei - SRL, întocmindu-se nota de constatare în baza căreia a fost emisă decizia nr.115/13.08.2008.
Consideră că la întocmirea notei de constatare, echipa de control a dat dovadă de rea-credință și necunoaștere a proceselor tehnologice, unicul scop al acesteia fiind acela de a găsi o modalitate prin care să dispună revocarea autorizației.
Referitor la unele nereguli reținute în actul de control arată următoarele.
Din schița locației rezultă că moara de cereale și magazia de depozitare a materiilor prime se află în incinta antrepozitului.
Conform procesului-verbal din 06.01.2006 întocmit de către Ministerul Finanțelor rezultă că instalația corespunde tehnic fiind dotată cu cele necesare înregistrării cantităților de alcool, inclusiv cu contoare, rezervoarele sunt calibrate fiind indicat chiar numărul certificatelor de calibrare, respectiv nr.-/2005.
Referitor la rezervoarele de stocare de alcool etilic și tehnic arată că acesta nu era defect, deci nu putea indica eronat cantitatea reală stocată. Folosirea furtunilor flexibile este necesară întrucât mijloacele de transport alcool sunt diferite, având sistemul de umplere amplasat în altă parte decât precedentul.
În legătură cu afirmația că pe instalație exista la ora controlului plămada în stare de fierbere, arată că la închiderea programului în instalațiile de fierbere rămâne plămada, aceasta nu se evacuează deoarece temperatura acesteia este de 130 grade Celsius, rămânând acolo până a doua zi când se reia fierberea, continuând procesul tehnologic.
În final arată că decizia este nelegală și netemeinică și pentru faptul că motivele reținute nu se înscriu în dispozițiile art.185 alin.2 din Legea nr.571/2003 în care se stipulează condițiile exprese în care poate fi revocată o autorizație.
Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, prin întâmpinarea de la 40-43, solicită respingerea acțiunii ca netemeinică.
Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea constată următoarele:
La data de 1 august 2008 inspectorii din cadrul Gărzii Financiare, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR-, M și reprezentanții IPJ M au efectuat la sediul declarat al reclamantei - SRL, în baza prevederilor OUG nr. 91/2003 aprobată prin Legea nr. 132/2004 și a dispozițiilor Titluli VII și VIII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, un control la antrepozitul fiscal de producție alcool etilic rafinat situat în localitatea nr. 112 județul
În urma controlului s-a întocmit nota de constatare înregistrată sub nr. 1514/4 august 2008 la Garda Financiară prin care s-au constatat abateri de la prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În concret, acestea se referă la următoarele aspecte:
-magazia de depozitare a materiilor prime și moara de cereale se află amplasate înafara antrepozitului;
-coloanele de distilare nu sunt prevăzute cu contoare pentru determinarea cantității de alcool brut obținut;
- alcoolul brut obținut din distilare este stocat într-un rezervor necalibrat, fără posibilitatea de verificare a conținutului, prevăzut cu un robinet amplasat pe țeava ce iese din bazinul de produs brut și se duce în instalația de rafinare;
-la rezervoarele de stocare alcool etilic și tehnic calibrate furtunul de nivel era defect, acesta indicând eronat cantitatea reală stocată;
-la data efectuării controlului camera video care supraveghează coloana de distilare era acoperită făcând imposibilă recepționarea imaginilor;
-la ieșirea din instalația de distilare pentru alcool brut, antrepozitarul nu deține mijloace de măsurare, producția nefiind cunoscută;
-antrepozitarul nu deține certificate de calibrare pentru toate rezervoarele și recipientele în care depozitează alcoolul, distilatele și materiile prime;
-antrepozitarul utilizează conducte și furtune mobile elastice;
-în evidențele antrepozitului și în registrul supraveghetorului fiscal figurează ca materie primă porumb și făină de porumb, în depozit fiind găsită o cantitate foarte M de pentru care nu s-au prezentat documente de intrare avizate de supraveghetorul fiscal.
În raport de cele constatate și având în vedere prevederile Legii nr 571/2003, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Autorității Naționale a Vămilor Bad ecis în temeiul prevederilor art. 180 alin (1) lit b și f din Legea nr. 571/2003 coroborate cu prevederile art. 183 alin (1) lit b, c, d și j și art. 223 din același act normativ, revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RO-/19 decembrie 2003, emisă antrepozitarului autorizat - SRL pentru nerespectarea prevederilor legale sus amintite.
Împotriva acesteia reclamanta a formulat contestație prin care a invocat nelegalitatea actului emis din prisma nerespectării prevederilor legale în cadrul acțiunii de control efectuate.
Analizând motivele invocate de reclamantă în raport de actele existente în dosarul cauzei și care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal contestat Curtea reține că în speță reclamanta invocă următoarele neregularități:
În ceea ce privește prima susținere respectiv a faptului că magazia de depozitare a materiilor prime și moara de cereale se află amplasate înafara antrepozitului reclamanta arată că acest fapt nu se susține deoarece din schița locației antrepozitului avizată de către comisie rezultă că cele două încăperi se află în incinta antrepozitului.
Cu toate acestea din actele prezentate rezultă că schița la care face referire reclamanta și care a fost prezentată la autorizare reprezintă în fapt forme geometrice simple fără amplasarea acestora în teren și nu delimitează antrepozitul fiscal de ansamblul clădirilor situate la acea adresă. Nici în schiță și nici în procesul verbal de control întocmit de autoritatea fiscală teritorială la 6 ianuarie 2006 nu figurează cele două clădiri. Conform Notei de constatare, magazia de materii prime și moara de măcinat se află în afara antrepozitului fiscal, dincolo de gardul ce delimitează acest antrepozit.
S-a reținut de asemenea faptul că, "coloanele de distilare nu sunt prevăzute cu contoare pentru determinarea cantității de alcool brut obținut" însă reclamanta susține că aceasta a primit autorizație de funcționare ceea ce duce la concluzia că a îndeplinit cerințele legale așa încât contrariul nu se poate susține.
Obligația de a amplasa contoare în vederea înregistrării corecte a întregii producții de alcool, la ieșirea din coloana de distilare pentru alcoolul brut este una legală regăsindu-se în prevederile art. 224 alin (2) din Legea nr. 571/2003 însă din constatările echipei de control rezultă că instalația poate funcționa atât în regim continuu cât și în regim discontinuu prin închiderea robinetului de pe țeava ce iese din vasul tampon și care duce la instalația de rafinare. ÎN cuprinsul procesului tehnologic de obținere a alcoolului prezentat la autorizare nu s-a identificat existența vasului tampon care, conform constatării organelor de control era necalibrat și nedotat cu mijloace de măsurare legală.
Referitor la furtunurile de nivel, conform actelor dosarului rezultă că acestea arătau în rezervoare o cantitate mai M decât cea reală iar proba contrară nu s-a făcut de către reclamantă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că motivele pentru care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal reclamantei se circumscriu prevederilor art. 180 alin (1) lit b și f din Legea nr. 571/2003 coroborate cu prevederile pct 91alin (1), (3) și pct 92alin (6) aferent Titlului VII (Accize și alte taxe speciale) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin HG nr. 44/2004, art. 183 alin (1) lit b,c,d și j și art. 223 din Legea nr. 571/2003, așa încât acțiunea în contencios fiscal formulată urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea reclamantei - SRL cu sediul în Șomcuta M- D județul M în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR- COMISIA PENTRU AUTORIZAREA OPERATORILOR DE PRODUSE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE cu sediul în B sector 1,-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./5.02.2009
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu