Anulare act administrativ . Decizia 4501/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4501
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
GREFIER -- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul G și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M in nume propriu și in numele Administrației Finanțelor Publice O, împotriva sentinței numărul 2064 din data de 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant
G prin procurator și consilier juridic pentru pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal și este timbrat legal.
S-a arătat că părțile au depus întâmpinare.
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii;
Recurentul reclamant G prin procurator, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 4136 lei reprezentând diferența între suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare în cuantum de 6287 lei și suma de 2151 lei, rezultată ca urmare a aplicării prevederilor privind taxa de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale la data achitării efective și cheltuieli de judecată. Respingerea recursului declarat de pârâta DGFP
Consilier juridic pentru pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, conform motivelor expuse pe larg. Respingerea recursului formulat de reclamant.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2064 din data de 11 iuni 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-,s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G, împotriva pârâtului DGFP M - Administrația Finanțelor Publice
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 4136 lei, diferență neîncasată din taxa auto și autovehicule de primă înmatriculare în România.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținută că;
Reclamantul a achitat în contul pârâtului, cu chitanța FV - din 04.10.2007, suma de 6287 lei.
După achitarea taxei considerată nelegală dar necesară pentru ca pârâtul să poată circula cu autovehiculul, acesta cu cererea nr.3796/05.03.2009, a solicitat restituirea care i-a fost refuzată parțial pe motiv că taxa de primă înmatriculare, este legal datorată, în condițiile aplicării art.11 din OUG nr.50/2008, restituindu-se diferența de 2151 lei.
Potrivit art.2141-2143din Codul fiscal și pct.311-312din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitate sau din alte state.
Potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al UE, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se plică direct sau indirect produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între state comunitare, în condiții normale de concurență pentru eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne, discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, însă în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produsele in țară și înmatriculate aici.
În România, organele fiscale au invocate legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv Codul fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acestei taxe, ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare.
Tribunalul a constatat că, într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile comunitare, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din cel puțin două argumente:
1) Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 ca urmare a aderării prevederilor tratatelor constituționale ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legilor interne, cu respectarea prevederilor de aderare (alin.2) iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2 (alin.4).
De altfel prin Legea nr.157/2007, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale Comunității, dinainte de aderare.
2) Jurisprudența Curții de Justiție Europene
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat, un izvor independent de drept nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a lipsi de caracterul său de lege comunitară și fără ca baza legală a comunității însăși, să fie pusă la îndoială.
Această decizie a definit relația dintre Dreptul comunitar și Dreptul național al statelor membre, arătând că Dreptul comunitar, este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața Dreptului național ulterior iar în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.346/2006 devenind Codul Fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național, este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat membru UE nu se percepe nici un fel de taxă pe autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Uniunii Europene.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a mărfurilor, adică se dezavantajează în mod direct sau indirect, bunurile dintre celelalte state membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone.
Tribunalul a constatat că, suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare iar taxa trebuie restituită integral.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă, este irelevant întrucât astfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
În baza art.41 din OG nr.92/2003, privind Codul fiscal, actul are caracter administrativ fiscal pentru că este emis de organele fiscale competente și privește drepturi și obligații fiscale, astfel încât este cenzurabil pe calea contenciosului administrativ și constituie act administrativ în înțelesul art.2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Conform art.10 din Legea nr.554/2004, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ, în speță Tribunalului, în condițiile art.1 din Legea 544/2004 care îndreptățește orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, sau într-un interes legitim de a se adresa instanței de contencios, atât pentru anularea actului cât și pentru repararea pagubei rezultate dintr-un astfel de act, cum este cazul în speță.
La data achitării taxei de primă înmatriculare nu era în vigoare OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare, astfel încât, pentru trecut actul normativ sus menționat nu poate produce efecte.
În cauza de față nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciale prev. de art 234 din Tratatul CE, în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în prezentul caz.
Pe rolul instanței europene sau mai aflat cel puțin alte două cauze asemănătoare- și (Ungaria) și (Polonia).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul G și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M in nume propriu și in numele Administrației Finanțelor Publice O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice M in nume propriu și in numele Administrației Finanțelor Publice Oaa rătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art. 214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că suma a fost plătită conform dreptului intern, al legii fundamentale(art.56), fără a încălca dispozițiile comunitare, căci nu reprezintă o taxă cu efect echivalent și nu se aplică discriminator.
S-a mai arătat că dispozițiile comunitare sunt prioritare dreptului intern, dacă acesta conține reglementări vădit contrare și în măsura în care dreptul comunitar este direct aplicabil.
Ulterior, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, în urma avizului favorabil al Comunității Europene, s-a emis OUG 50/2008 ce a modificat taxa de primă înmatriculare și stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare aplicabilă de la 01.07.2008.
După emiterea acestui act normativ, dacă există diferențe între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG 50/2008, aceste sume se vor restitui potrivit art. 11 din acest act normativ.
S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Recurentul reclamant Gac riticat sentința în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la dobânda legală și cu privire la cheltuielile de judecată.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second - hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6287 lei, așa cum rezultă din chitanța seria - nr. - din 04.10.2007.
Din cererea aflată la dosarul de fond la fila 3, rezultă că acesta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Dr. Tr. S și Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 3769 din data de 05.03.2009 Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. Sar ăspuns reclamantei, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal, în condițiile aplicării art. 11 din OUG nr. 50/2008, restituindu-se diferența de 2151 lei.
În ceea ce privește critica referitoare la necompetența materială a instanței de contencios administrativ, precum și cea referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, motivat de faptul că adresele organului fiscal nu pot fi considerate acte administrative, Curtea arată următoarele:
Adresa prin care s-a răspuns reclamantului la solicitarea sa de restituire a taxei de primă înmatriculare este de natură a produce consecințe juridice și îmbracă forma refuzului de a soluționa cererea de restituire.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit Codului d e procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2 din Legea 554/2004, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual, și nu în situația refuzului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
S-a explicat mai sus că dispozițiile din dreptul intern sunt contrare dispozițiilor din dreptul comunitar.
Pârâta recurentă a susținut că aceste dispoziții n-ar avea aplicabilitate directă, deoarece nu ar exista un caz concret de încălcare a dreptului comunitar și că dacă totuși ar exista o încălcare, numai instituțiile și organele comunitare ar putea să facă o astfel de apreciere.
Și sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate.
Tratatul Comunității Europene face parte din categoria izvoarelor dreptului comunitar, constituind legislația primară în această materie.
Curtea Europeană de Justiție a consacrat pe cale jurisprudențială supremația dreptului comunitar asupra normelor naționale și a efectului direct al acestuia.
În mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul efectului direct al tratatului comunitar, situație în care conținutul unei prevederi din tratat poate fi invocat direct în fața instanțelor naționale pentru protecția unui drept.
De asemenea, în practica constantă a Curții s-a decis că persoanele fizice sau juridice ce au suferit prejudicii ca urmare a neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a dreptului comunitar de către autoritățile unui stat membru, se pot adresa instanțelor naționale pentru a obține repararea prejudiciului.
Obligația de despăgubire decurge din acțiunea statului român de a introduce o normă, respectiv art.2141Cod fiscal, contrară tratatului Uniunii Europene.
În această situație, norma din dreptul național fiind contrară tratatului și cum prin aceasta persoanele fizice sau juridice române au achitat o taxă interzisă de tratatul constitutiv, în mod corect prima instanță a dat eficiență normelor din tratat și a obligat autoritatea pârâtă să repare prejudiciul cauzat reclamantului, respectiv să-i restituie taxa de primă înmatriculare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule invocată de recurent prin motivele de recurs, ulterioară plății de către recurent a taxei de primă înmatriculare, anterior reglementată nu poate susține retroactiv teza conformității taxei suportate de reclamant cu prevederile art. 90 din Tratat.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art. 2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate contribuabilului.
Criticile recurentului-reclamant sunt întemeiate conform celor ce se vor arăta în continuare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din codul d e procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din codul d e procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, Curtea reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, puct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Curtea constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul d e procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct.2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală ( fost 114).
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 304 Cod pr.civilă, recursul recurentei-pârâte se va respinge, iar cel al recurentului-reclamant se va admite, se va modifica sentința în sensul că va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 4136 lei, diferență neîncasată din taxa auto și autovehicule de primă înmatriculată în România, la care se va calcula dobânda prevăzută de art. 124 alin. 2 din Codul pr. fiscală, începând cu data de 20.04.2009, până la plata efectivă.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod pr.civilă, va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtului Direcția Generală a Finanțelor Publice M in nume propriu și in numele Administrației Finanțelor Publice O, împotriva sentinței numărul 2064 din data de 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Admite recursul reclamantului G, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că obligă pârâtul să restituie reclamantului suma de 4136 lei, diferență neîncasată din taxa auto și autovehicule de primă înmatriculată în România, la care se va calcula dobânda prevăzută de art.124 alin.2 din Codul pr.fiscală, începând cu data de 20.04.2009,până la plata efectivă.
Obligă pârâta la 45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. jur. /2 ex.
Jud. Fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Costinel Moțîrlichie
