Anulare act administrativ . Decizia 4557/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4557
Ședința publică de la 05 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
*********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE M - TR.S împotriva sentinței numărul 1550 din data 02 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți în contradictoriu cu intimata reclamantă - P D SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata reclamantă - P D SA, lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE M - TR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata reclamantă - P D SA solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate și acordarea unor cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1550 din 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - Transport Public D SA în contradictoriu cu pârâtele DGFP M si Administrația Finanțelor Publice DTS.
Au fost obligate pârâtele, să dispună restituirea sumei de 5426,45 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată de reclamant cu OP nr. 187 din 06.03.2008.
Au mai fost obligate pârâtele la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
Examinând excepțiile ridicate de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și pe fond cererea de chemare în judecată a reclamantei, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția de necompetență materială cu soluționarea cauzei de către instanța de contencios administrativ și fiscal, instanța a constatat că taxa de înmatriculare a cărei restituire o solicită reclamanta este o creanță fiscală izvorâtă dintr-un raport de drept fiscal și subiectele acestui raport sunt reclamanta în calitate de contribuabil și pârâta - Autoritatea fiscală DTS ca reprezentant al statului iar prin actele administrativ fiscale respectiv adresei fiscale nr.25177/2009 pârâta și-a exprimat refuzul de restituire a plății taxei speciale de înmatriculare achitată de reclamant, astfel că excepția este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.
Și excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantei a fost apreciată ca neîntemeiată și urmează să fie respinsă întrucât întreaga motivare făcută de pârâtă, vizează fondul pricinii și nu excepția de inadmisibilitate invocată în întâmpinare.
Analizând pe fond acțiunea în raport de dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că aceasta prevede că - nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
In consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
In privința reglementării interne, s-a arătat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 indice 1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 indice 1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Intre principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 4016,72 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare, înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei a fost apreciată ca neîntemeiată și speculativă. Intr-adevăr, reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Intr-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. In consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia,echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna 2007.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamantă l-a constituit însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice D T-S.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu în numele Administrației Finanțelor Publice Dr. Tr., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art. 88 alin. 1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
Ulterior, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, în urma avizului favorabil al Comunității Europene, s-a emis OUG 50/2008 ce a modificat taxa de primă înmatriculare și stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare aplicabilă de la 01.07.2008.
După emiterea acestui act normativ, dacă există diferențe între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG 50/2008, aceste sume se vor restitui potrivit art. 11 din acest act normativ.
În această situație instanța motivând restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare în sensul neretroactivității legii noi a încălcat voința legiuitorului cu privire la restituirea diferenței dintre taxe.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5426,45 lei.
Reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Dr. Tr. și Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 25177 din data de 06.01. 2009, Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. a răspuns reclamantei, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal și că la nivelul Comisiei Europene a fost inițiat un proiect de directivă, care are ca scop armonizarea sistemului de taxare a autoturismelor, cu ocazia primei înmatriculări.
S-a arătat de asemenea că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art. 117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art. 205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art. 2 alin. 2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art. 2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art. 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule invocată de recurent prin motivele de recurs, ulterioară plății de către recurent a taxei de primă înmatriculare, anterior reglementată, nu poate susține retroactiv teza conformității taxei suportate de reclamant cu prevederile art. 90 din Tratat.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art. 2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate contribuabilului.
În raport de cele mai sus prezentate, nu se poate reține nici argumentul potrivit căruia prin aplicarea principiului neretroactivității legii prima instanță ar fi nesocotit voința legiuitorului, deoarece în acest fel s-a făcut o interpretare sistematică a dispoziției cuprinsă în art. 11 din OUG 50/2008 în raport de un principiu fundamental de drept ce își găsește reglementarea și prin art. 15 alin. 2 din Constituție, interpretare ce are prioritate față de cea teleologică argumentată re recurentă prin invocarea voinței legiuitorului.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 alin. 4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr. civilă, se va respinge recursul ca nefondat și va obliga pârâta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată potrivit art. 274 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PE M - TR.S împotriva sentinței numărul 1550 din data 02 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți în contradictoriu cu intimata reclamantă - P D SA.
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 2009.
PREȘEDINTE: Alina Răescu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/19.11.2009
SV
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Teodora Bănescu, Carmina Mitru
