Anulare act administrativ . Decizia 4965/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4965
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 18 2009, recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr. 1232 din 24.06. 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă .
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 18 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 25 2009.
C RTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1232/24.06.2009, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUN. C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
A anulat în parte nr. 504/27.09.2007, emisă de Consiliul local al mun. C, în sensul de a exclude din PUZ-ul adoptat strada care afectează terenul proprietatea reclamantei, situat în mun. C, B-dul. -, nr. 60 D, județul
A anulat certificatul de urbanism nr. 2505/22.07.2008, emis de Primăria mun. C, și obligarea pârâtului să emită reclamantei un nou certificat de urbanism.
A respins capetele de cerere privind daunele morale, daunele materiale și daunele cominatorii.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 26.09.2008 reclamanta, în contradictoriu cu Primarul municipiului C, a solicitat anularea parțiala a certificatului de urbanism nr. 2505/22.07.2008, emis de Primăria C, act comunicat reclamantei la data de 05.08.2008, mai precis sa fie eliminate din cuprinsul acestui act mențiunea de la pct. 3, potrivit căruia terenul este neconstruibil conform art. 71 din OUG nr. 195/2005, modificat prin OUG nr. 114/2007, precum si a mențiunii ca terenul este afectat de strada propusa prin PUZ si sa dispuneți eliberarea unui alt certificat de urbanism care sa cuprindă mențiunea ca terenul este construibil, potrivit PUZ aprobat prin HCL nr. 504/2007, fără menționarea existentei unei străzi, poziționată pe terenul proprietatea reclamantei; obligarea paratei la plata daunelor suferite de reclamantă ca urmare a emiterii acestui act, daune materiale si morale pe care le apreciază in acest moment la suma de 100.000 lei; sa fie obligată parata să-i plătească cu titlu de daune pe fiecare zi de întârziere, pana la emiterea actului in forma corespunzătoare, suma de 5.000 lei.
La data de 21.01.2009, instanța a dispus conexarea dosarului - la dosarul -.
Prin cererea înregistrată sub nr. -, reclamanta, în contradictoriu cu Primarul municipiului C și Consiliul Local al Municipiului Cam ai solicitat și anularea parțială a HCL C nr. 504/2007, în sensul de a exclude din PUZ-ul adoptat prin această hotărâre strada care, la momentul actual afectează terenul proprietatea reclamantei, teren situat în C,. -, nr. 60
În motivarea cererii, s-a arătat că prin Dispoziția nr. l0525/03.04.2007, emisa de Primarul municipiului C, reclamantei si surorii sale, li s-a restituit parțial in natura suprafața de 1536 mp teren, situata in C, str. - nr. 169 (in prezent- D), restituire întemeiata pe dispozițiile legii nr. 10/2001, teren care a aparținut mamei lor (in prezent decedata) si i-a fost expropriat abuziv in anul 1984.
Se arată ca actul contestat este nu numai nelegal dar se poate spune ca prezintă si o doza de imoralitate, având in vedere principiile care au stat la baza emiterii tuturor legilor reparatorii, principii agreate si aplicate consecvent de jurisprudența CEDO. Pentru a detaila acest ultim aspect, se precizează ca terenul expropriat abuziv de la autoarea reclamantei era teren construibil cu destinația curți construcții si un silogism elementar impune concluzia ca, daca prin dispoziția de restituire emisa de aceeași instituție s-a aplicat principiul de care vorbeam al reparației (chiar parțiale) in natura, terenul primit, care este pe vechiul amplasament, trebuia cu necesitate sa aibă același regim tehnic. Prin actul contestat, printr-o interpretare rigida si rupta din contextul legislației române si europene, nu numai ca s-a făcut imposibila exercitarea de către reclamantă a prerogativelor dreptului său de proprietate, dar, practic, a fost lipsita de acest drept, deși o asemenea măsura nu poate fi luata decât in cazuri strict prevăzute de lege.
Potrivit Constituției României, dreptul de proprietate este sacru si ocrotit de lege,iar potrivit Protocolului adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a libertăților fundamentale "nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional.
De altfel, este lipsit de orice logica faptul ca la momentul emiterii dispoziției de restituire sa se constate ca terenul respectiv poate fi retrocedat in conformitate cu dispozițiile legii 10/2001, astfel cum au fost modificate prin legea 247/2005, deoarece primează principiul restituirii, pe cat posibil, in natura, pentru ca la numai un an proprietarul sa fie lipsit de exercițiul dreptului sau, nu cum ar fi legal prin expropriere (daca acest lucru ar fi necesar), ci prin diverse acte administrative care au același efect. Într-adevăr, aserțiunea din actul pe care ii contesă, potrivit căreia amplasamentul este situat in zona de parcuri, recreare si turism este nu numai nereala, dar vine in contradicție cu dispozițiile legale aplicabile, recte art. 2 lit. b din legea nr. 24/2007, potrivit cărora prin noțiunea de parc se înțelege spațial cu suprafața de minimum un ha, format dintr-un cadru vegetal specific si din zone construite cuprinzând dotări si echipări destinate activităților cultural-educative, sportive sau recreative pentru populație.
Ori, la nivelul instituției emitente se știe ca zona respectiva este formata in principal din vegetație spontana ce nu conține nici cea mai amenajare fiind străina inclusiv de noțiunea de spațiu,astfel cum este ea definita de art. 2 lit. a din același act normativ, indicat anterior.
Întrucât este de notorietate la nivelul orașului, ca in apropierea terenului proprietatea reclamantei, in aceeași zona, s-au mai construit cel puțin doua case, iar recent s-a eliberat de către aceeași instituție o autorizație de construcție pentru un bloc cu 10 etaje, construcție demarata deja.
Este cunoscut principiul ca pentru situații similare (iar aici se poate vorbi chiar de identitate) sunt aplicabile aceleași reguli, dar in cazul meu si-a găsit aplicabilitatea o alta așa-zisă regula potrivit căreia "unii sunt mai egali decât alții".
De altfel, practica judiciara interna si cea a CEDO au infirmat asemenea abuzuri, fiind de notorietate, spre exemplu,cazul Constanda contra Primăriei
In același context, se învederează ca dreptul reclamantei a fost încălcat si prin aprobarea unui PUZ (HCL 504/2007), care prevede existenta unei străzi pe terenul proprietatea sa. Așa cum reiese din actul atacat, chiar daca nu a fost motivul determinantei aceste a constituit o in eliberarea certificatului in sensul solicitat de mine. Si aici s-au încălcat in mod flagrant normele legale care ocrotesc dreptul de proprietate, întrucât este de neconceput ca o autoritate administrativa, fie ea si Consiliul Local al municipiului C, sa traseze cu de la sine putere o strada de folosința publica pe un teren proprietate privata, fără ca in prealabil terenul respectiv sa fie expropriat, in condițiile legii si nici ca măcar sa fi fost anunțată reclamanta.
Având in vedere cele trei atribute ale dreptului de proprietate, este evident faptul ca prin "trasarea" arbitrara a acestei străzi pe terenul proprietatea sa, i-a fost îngrădit exercițiul acestui drept, practic pana la dispariția acestuia. Aceasta strada a fost poziționată pe proprietatea sa fără ca reclamanta sa fie consultata sau sa i se propună vreo varianta de despăgubire, deși reglementările naționale si europene statuează cu putere de principiu ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât prin expropriere pentru utilitate publica si nu prin acte administrative care conduc la același rezultat negative pentru cetățean.
Concret, reclamanta a solicitat acest act întrucât mai mulți potențiali cumpărători si-au exprimat opțiunea de cumpărare dar, in mod evident, mențiunile inserate in actul contestat le-au stins interesul întrucât nimeni nu poate cumpăra un bun care teoretic este proprietate privata, dar in realitate este un bun de folosința publica, devenit astfel prin emiterea actului contestat.
În susținerea acțiunii s-au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: certificatul de urbanism nr. 2505/22.07.2008 și anexele la acesta, dispoziția nr. 10525/03.04.2007 emisă de Primarul Mun. C, Încheierea nr. 73014 de la OCPI D, extras de carte funciară, certificat de atestare fiscală, proces verbal de punere în executare din 10.09.2007, certificat de nomenclatură stradală, acte de identitate, HCL nr. 504/2007 și actele care au stat la baza emiterii acesteia.
În dovedirea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri și expertiză topo, raportul de expertiză aflându-se la filele 126 - 135 din dosar.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că prin certificatul de urbanism nr. 2505 din 22.07.2008, eliberat de către Primăria Municipiului C ca urmare a cererii formulate de către reclamanta, s-a certificat că folosința actuală a terenului situat pe- D, jud. D, este zonă de parcuri, recreere și turism, conform destinației după PUZ.
Prin HCL nr. 504/27.09.2007, emisă de către Consiliul local al Municipiului C s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal privind,zona " prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre, în care a fost cuprins și terenul aparținând reclamantei, prin expertiza efectuată în cauză relevându-se că terenul proprietatea reclamantei este afectat de strada propusă prin PUZ în ceea ce privește suprafața de 1.422 mp. iar 16 mp. este teren neafectat, pe care însă nu se poate construi deoarece suprafața de 116 mp. este insuficientă pentru a ridica o construcție cu respectarea normelor urbanistice prevăzute pentru zona respectivă (filele 130 - 133).
Împotriva certificatului de urbanism și a HCL nr. 504/2007, reclamanta a formulat plângeri prealabile, înregistrate sub nr. -/27.08.2008 și sub nr. -/27.08.2008.
Reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu cu dispoziția nr. 10525 din data de 03.04.2008, emisă de către Primarul Municipiului C, prin care s-a restituit în natură suprafața de 1.536 mp. în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001.
În drept, acțiunea formulată de către reclamanta este întemeiată în parte, urmând a fi admisă în această limită.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".
Prin faptul că s-a emis un certificat de urbanism, în baza unei HCL de aprobare a planului urbanistic, fără drept de a construi pentru proprietarul terenului s-a realizat îmE.rea reclamantei de a-și exercita prerogativele dreptului lor de proprietate - dreptul de folosință.
În speță, reclamanta are un bun în sensul art. 1 Protocolul nr. 1, iar îngrădirea dreptului acesteia de a construi constituie o ingerință în sensul primului paragraf al aliniatului 1 din Protocolul nr. 1 care enunță principiul general al respectării dreptului de proprietate.
Primul alineat al art. 1 conține, după enunțarea principiului general al respectării proprietății, prevede cea mai importantă restricție ce poate fi impusă de autorități acestui principiu, și anume: privarea de proprietate în interes public care poate fi impusă în anumite condiții: să existe un interes public; să existe o proporționalitate a măsurii iar măsura luată să fie prevăzută de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Referitor la violarea art. 1 din Protocolul nr. 1, se observă că autoritățile administrative nu au trecut la exproprierea imobilului reclamantei, astfel încât, din punct de vedere formal, reclamanta nu a fost nicio clipă lipsită de proprietatea sa.
Cu toate acestea, a existat o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate al reclamantei deoarece, deși permisele de expropriere lăsau intact din punct de vedere juridic dreptul reclamantei de a se folosi și de a dispune de bunul său, ele reduceau într-o largă măsură posibilitatea practică de exercitare a acestui drept.
În același timp, interdicțiile de construire limitau dreptul reclamantei de a se folosi de bunul său.
Această ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei nu este justificată prin prisma alin. 2 al art. 1 și nici nu respecta cerința unui echilibru just între interesul general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Se constată că reclamanta se află într-o stare de incertitudine în ceea ce privea soarta proprietății sale, suportând astfel o specială și excesivă, de vreme ce nu i s-a permis să construiască pe terenul proprietatea sa în condițiile în care nu s-a realizat în drept nicio expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Ori, potrivit art. 44 alin. 3 din Constituția României,Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire".
Cu toate că nu spune nimic în ce privește existența și suma unei despăgubiri, art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nu ar putea realiza decât o protecție în mare măsură iluzorie și ineficientă a dreptului de proprietate în absența principiului conform căruia o privare de proprietate, fără indemnizație, nu se justifică decât în circumstanțe excepționale.
O măsură privativă de proprietate trebuie să mențină justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, iar pentru aceasta trebuie avute în vedere condiții de despăgubire.
Fără vărsarea unei sume rezonabile, în raport de valoarea bunului, privarea de proprietate ar constitui, în mod normal, o atingere excesivă care nu s-ar putea justifica în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Ori, în cauza de față, s-a produs o privare în fapt a dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul teren, dată fiind interdicția de a construi impusă reclamantei prin certificatul de urbanism atacat, în condițiile inexistenței despăgubirii aferente.
Față de toate aceste considerente, instanța constată că actele administrative atacate - nr. 504/27.09.2007, emisă de Consiliul local al mun. C, și certificatul de urbanism nr. 2505/22.07.2008, emis de Primăria mun. C, au fost emise cu încălcarea normelor legale privind reglementarea dreptului de proprietate, astfel încât instanța va admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta și va dispune anularea în parte a nr. 504/27.09.2007, emisă de Consiliul local al mun. C, în sensul de a exclude din PUZ-ul adoptat strada care afectează terenul proprietatea reclamantei, situat în mun. C, B-dul. -, nr. 60 D, județul D, precum și anularea certificatul de urbanism nr. 2505/22.07.2008, emis de Primăria mun. C, cu obligarea pârâtului să emită reclamantei un nou certificat de urbanism.
Instanța va respinge capetele de cerere privind daunele morale, daunele materiale și daunele cominatorii solicitate de către reclamantă, dat fiind că acestea nu au fost dovedite prin probe concludente în cauză, sarcină ce îi incumba în baza art. 1169 cod civil care prevede că,cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească".
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții, în termen și motivat, și au solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Prin motivele de recurs încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9. Pr. Civ. s-a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale și că prin sentința instanței de fond s-a interpretat greșit actul dedus judecății și s-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În concepția recurenților-pârâți instanța de fond a apreciat greșit faptul că, prin adoptarea nr. 504/27.09.2007 emisă de Consiliul local al mun. C, și eliberarea certificatului de urbanism nr. 2505/22.07.2008, emis de Primăria mun. C, ar fi fost încălcat art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Astfel s-a susținut că, intimata-reclamantă nu a fost privată de dreptul de proprietate, că aceasta deține în continuare toate atributele dreptului de proprietate inclusiv folosința, că terenul este în continuare în circuitul civil, că prin adoptarea PUZ-ului nu a fost expropriată, că actele autorității au fost adoptate, respectiv eliberate, cu respectarea tuturor normelor legale în vigoare.
Totodată, se arată că este greșită soluția instanței de fond și în raport de legislația privind terenurile amenajate ca spații verzi, respectiv că acest teren este amenajatîn faptca spațiu, situație care atrage interdicția legală de schimbarea destinației sale, potrivit OUG 114/2007.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, ca temeinică și legală.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la susținerea referitoare la nelegalitatea hotărârii în raport de legislația privind spațiile verzi nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că, deoarece terenul cu privire la care s-a emis certificatul de urbanism analizat este amenajat în fapt ca spațiu, dispozițiile art. 71 din OUG 195/2005 modificat prin OUG 114/17, ar fi aplicabile, deoarece dreptul de proprietate al reclamantei este anterior amenajării terenului în litigiu ca spațiu, ceea ce ar echivala cu aplicarea retroactivă a legislației privind spațiile verzi, iar amenajarea acestuia ca spațiu fără nici un titlu nu poate justifica o restrângere a atributelor dreptului de proprietate printre care dreptul de folosință, respectiv de "a se bucura" de bunul său în sensul art. 480 cod civil și care constituie un atribut esențial.
reală a prezentei cauze este aceea de a se stabili dacă prin măsurile adoptate de către autoritate, intimata reclamantă a fost lipsită în fapt de unul sau mai multe atribute ale dreptului de proprietate și dacă o astfel de lipsire este în acord cu legislația și jurisprudența CEDO precum și cu cea națională.
Este evident că prin restituirea în natură a suprafeței de 1536 mp teren, situată in C, str. - nr. 169 (în prezent- D),au fost înlăturate parțial consecințele lipsirii abuzive de proprietate realizată de regimul comunist în anul 1984.
Însă această restituire în natură a bunului, grevat de o sarcină stabilită de autoritate prin afectarea suprafeței de 1.422 mp. de strada propusă prin PUZ, terenul neafectat fiind în aceste condiții de numai 116 mp, lipsește în mod evident dreptul de proprietate de conținut, fiind o ingerință în exercitarea acestuia atât în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cât și potrivit art. 44 alin. 3 din Constituția României.
Prin considerentele sentinței instanței de fond, care au fost redate pe larg, s-a stabilit în mod corect caracterul abuziv al actului autorității, în raport cu legislația aplicabilă, și faptul că actul vătămător poate fi înlăturat numai prin anularea parțială a nr. 504/27.09.2007, emisă de Consiliul local al mun. C, în sensul de a exclude din PUZ-ul adoptat strada care afectează terenul proprietatea reclamantei, situat în mun. C, B-dul. -, nr. 60 D, județul D, precum și anularea certificatul de urbanism nr. 2505/22.07.2008, emis de Primăria mun. C, cu obligarea pârâtului să emită reclamantei un nou certificat de urbanism, în concordanță cu cele dispuse.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a Proc.Civ. coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, urmează a fi respins recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr. 1232 din 24.06. 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -/2ex.
Jud. Fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie, Gabriel Viziru
