Anulare act administrativ . Decizia 4968/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4968
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
GREFIER -- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 535 din data de 03.07.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul, lipsind intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Reclamantul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, constatarea nulității absolute a Ordinului 065/1980, conform motivelor de recurs expuse pe larg. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. sentinței numărul 535 din data de 03.07.2009, pronunțată de Tribunalul O l, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a deținut până la data de 10.04.1980 funcția de șef al Orașului C, la această dată prin ordinul nr. 019 din 1980 al Șefului Inspectoratului Județean de O fiind pus la dispoziție fără încadrare, până la finalizarea cercetărilor privind săvârșirea de către acesta a unor abateri grave.
Această măsură s-a luat pe timp de 2 luni, primind aceleași drepturi bănești potrivit funcției deținute anterior în conformitate cu art. 28 din Decretul nr. 163/1975.
Prin ordinul nr. 065 din 01.06.1980 a șefului Inspectoratului Județean de O reclamantul care avea gradul de a fost numit începând cu data de 01.06.1980 în funcție de ofițer operativ II - Judiciară, oraș C, județul O, poziția 223 din Statutul de Organizare, II, Clasa 1, cu o retribuție de 1750 lei plus 2,7% spor de frontieră.
Măsura s-a întemeiat pe dispozițiile art. 28 din Statutul Corpului și nu a fost contestată la acea dată.
În condițiile în care acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 1, 2 și 4 din Legea nr. 554/2001 s-a constat că aceasta nu este tardiv formulată, dar pe fond este neîntemeiată din următoarele considerente:
Nu s-a reținut că emiterea ordinului nr. 065/1980 este nelegală ca urmare a faptului că s-a inserat mențiunea potrivit cărora s-a avut în vedere articolul 28 din Statutul, întrucât este evident că mențiunea "subofițerilor", constituie o eroare materială, în realitate fiind vorba despre statutul ofițerilor.
Potrivit acestui articol numirea ofițerilor în funcție se făcea ținându-se seama de nevoile de încadrare, de pregătirea militară și specifică, de rezultatele obținute în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, de comportarea în societate și de gradele lor, iar în articolul 29 din Statutul se stipula că numirea ofițerilor se făcea de regulă în funcții corespunzătoare gradelor ce le dețineau, la numirea acestora ținându-se seama de corelația de principiu dintre funcțiile de bază și gradele militare.
Aceste aspecte s-a arătat că nu mai pot fi apreciate în prezent de către instanță, dacă s-au îndeplinit la data de 01.06.1980 când s-a emis ordinul deoarece aprecierea constituia un atribut al conducerii unităților militare, instanța neputându-se substitui prerogativelor acestora.
S-a observat și că nu s-a comis o încălcare a articolelor 28 și 29 din Statutul la emiterea ordinului pentru că dispozițiile legale nu instituiau o obligativitate de numirea ofițerilor în funcțiile corespunzătoare gradelor deținute având în vedere că se folosea sintagma "de regulă" și "corelația de principiu" lăsându-se la aprecierea instituției respective, în funcție de nevoile existente, de ștatele de încadrare de la acea dată, precum și celelalte aspecte prevăzute de dispozițiile arătate mai sus.
S-a reținut ca neîntemeiat și motivul prin care se susține că prin emiterea ordinului a avut loc o retrogradare a reclamantului având în vedere că potrivit Decretului nr. 163/1975 acesta rămăsese în funcția avută anterior, în acest sens fiind și ordinul 019 din 01.04.1980 deoarece reclamantul ca urmare a emiterii acestui ordin nu mai era încadrat în funcție, fiind cercetat pentru abateri grave în legătură cu serviciul, însă pe o perioadă de 2 luni, termen în care trebuia să se hotărască asupra situației lui urma să primească retribuția de funcția avută, solda gradului și gradațiile la care avea dreptul în temeiul art. 28 din Decretul nr.163/1975.
În aceste condiții s-a arătat că nu se justifică declanșarea procedurii falsului și nici constatarea inexistentei ordinului nr. 065/1980 pentru că așa cum s-a precizat acest ordin și-a produs efecte, iar reclamantul timp de 24 de ani nu a contestat în vreun fel consecințele ce au decurs din emiterea sa.
În concluzie, reținându-se că reclamantul nu are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 lit. a din Legea nr.554/2004, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a încălcat principiile și normele de procedură civilă prevăzute de art. 127-128 Cod procedură civilă neîndeplinindu-și rolul activ de aflarea adevărului, încălcându-mi reclamantului dreptul la apărare întrucât, nu a soluționat cererile acestuia privind obligarea autorității să depună documentația care a stat la baza emiterii și comunicării Ordinului 065/1980.
În acest sens s-a arătat că în ședința din 26.06.2009 reclamantul a solicitat instanței să amâne judecarea cauzei și să dispună aplicarea art. 13 alin. 4 din Legea 554/2004, cerere respinsă fără o motivare legală.
Prin nedepunerea documentației instanța n-a avut posibilitatea să analizeze cauzele și temeiul legal al emiterii Ordinului 065/1980.
Tot în acest sens s-a susținut că instanța n-a ținut cont că pârâta n-a respectat în totalitate art. 115 Cod Procedură Civilă sfidând și măsurile stabilite de instanță care nu le-a îndeplinit în totalitate. Totodată pârâta nu s-a prezentat la nici o ședință de judecată, încălcându-i reclamantului dreptul de a solicita explicații cu privire la cauză.
Instanța de fond a considerat în mod greșit că prin adresa 7765/19.06.2009 s-au depus toate documentele solicitate fără să constate că acestea se referă la emiterea Ordinului - și la punerea reclamantului la dispoziție neavând nici o legătură cu emiterea Ordinului 065/01.06.1980.
S-a susținut și că nu s-au avut în vedere apărările reclamantului din concluziile din 30.06.2009 depuse din dispoziția instanței care i-a interzis să le expună oral în fața sa.
În cel de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că instanța de fond nu a analizat cu obiectivitate și imparțialitate probele din dosar și nu a motivat corespunzător respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Ordinului 065/1980 întrucât prin interpretarea eronată a art. 28-29 din Statutul, consideră că ordinul a fost emis legal fără să țină cont că s-a încălcat principul prevăzut de art. 29 privind corelațiile dintre funcțiile de bază și gradele militare întrucât reclamantul avea gradul de și a fost numit în funcția de ofițer operativ, corespunzătoare gradului de locotenent major.
În aceste condiții instanța de fond trebuia să constate că în cauză s-a aplicat reclamantului prevederile art. 33 litera b, respectiv, sancționarea cu retrogradarea din funcție, întrucât conform art. 28-29 din Statut trebuia să fie numit, într-o funcție corespunzătoare gradului de.
S-a susținut și că s-a încălcat și principiul de drept potrivit căruia pentru aceiași abatere disciplinară nu pot fi aplicate două sancțiuni și se aplică sancțiunea cea mai gravă.
De asemenea, s-a argumentat că prima instanță nu a ținut cont de situația de fapt în care reclamantul se găsea la emiterea Ordinului 065/1980 pus la dispoziție în vederea trecerii în rezervă conform art. 28 din Decretul 163/1975 în baza căruia s-a emis Ordinul 019/1980 și a rămas pe funcție timp de două luni, perioadă în care autoritățile erau obligate să aprobe trecerea în rezervă.
Întrucât autoritățile au încălcat legea funcționării inspectoratului s-a arătat că acestea trebuiau să aplice prevederile art. 28 alin. 2 și să solicite ministerului prelungirea cu încă trei luni a rămânerii în funcție, până la emiterea Decretului de trecere în rezervă și să nu emită un ordin abuziv. Prin metoda folosită s-a fraudat legea, împrejurare de care instanța de fond n-a ținut cont.
S-a mai susținut că din adresa 7765/2009 rezultă că nu s-a cerut ministerului aplicarea art. 28 alin. 2 din Decretul 163/1975 întrucât trebuiau dispuse măsuri împotriva celor care au întârziat emiterea decretului de trecere în rezervă.
În același sens s-a argumentat că prima instanță consideră eronat că numirea reclamantului în funcția de ofițer operativ conform art. 28 din Statutul constituie o eroare materială, în cauză fiind vorba de o eroare de drept căreia i se aplică principiul că nimeni nu poate invoca necunoașterea și aplicarea greșită a legii.
S-a invocat aplicarea în cauză a principiul "frauda distruge totul", arătându-se și că instanța de fond nu a ținut cont nici acest principiu.
De asemenea s-a arătat că instanța de fond a comite o eroare gravă reținând că reclamantul nu a contestat în termen Ordinul 065/1980 neținând cont că autoritatea nu i l-a comunicat cu scopul vădit de a nu-l contesta, ținând cont de situația în care mă găseam la data emiterii.
Un alt argument adus prin motivele de recurs este în sensul că instanța de fond nu a motivat respingerea capătului de cerere privind inexistența Ordinului 065/1980 ceea ce constituie un motiv de casare a hotărârii judecătorești.
Nu s-a ținut cont nici că pârâta a refuzat să facă dovada comunicării ordinului, obligație care s-a arătat că reprezintă una din condițiile esențiale a legalității actului administrativ. Nu s-a ținut cont în acest sens că actul a fost clasificat "Secret", pentru a nu fi comunicat și din această cauză pârâta n-a comunicat instanței baza legală care a stat la clasificarea ordinului care nu conține date de secret de stat.
Necomunicarea ordinului s-a susținut că reprezintă o încălcare gravă a condiției de legalitate, care duce la inexistență neputând produce efecte juridice.
Mai mult, s-a argumentat că autoritatea a comis din nou exces de putere punând în executare un ordin necomunicat, nefiind în vigoare, situație care duce la răspunderea juridică a acesteia.
S-a arătat și că reclamantul are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 litera a din Legea 554/2004, deoarece art. 2 litera a din această lege dispune că este vătămare a drepturilor unei persoane și nesoluționarea în termen de 30 zile a cererii sale iar în speță, intimatul, timp de cinci ani, a refuzat să soluționeze cererile reclamantului, privind legalitatea și inexistența ordinului refuzând și comunicarea acestuia.
Pârâta a refuzat permanent să transmită și instanței documentele solicitate prin acțiune, ceea c constituie abatere fiind sancționată conform art. 13 alin. 4 din Legea 554/2004.
Prin Ordinul 065/1980 reclamantul este vătămat în drepturile sale de pensie, începând cu 01.08.2004, deoarece prin aplicarea art. 79 din Legea 164/2001privind actualizarea pensiei s-a luat în calcul solda de funcție din ultima lună de activitate folosindu-se coeficientul de 2,30 pentru funcția de ofițer operativ în loc de 5,50 pentru funcția de al pe care o avea la data punerii la dispoziție.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În prealabil se reține că, așa cum rezultă din motivarea sentinței instanței de fond, acțiunea reclamantului a fost respinsă în principal ca tardivă și numai în subsidiar s-au adus argumente cu privire la fondul cauzei, astfel că instanța de control judiciar va analiza sentința în aceleași coordonate, analizând în principal excepția tardivității acțiunii.
Din acest punct de vedere se reține că instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei dispozițiile art. 315 cod procedură civilă, respectând dezlegările de drept ale instanței de recurs date în primul ciclu procesual, prin care se stabilea în sarcina instanței de fond obligația de a analiza cu precădere excepția tardivității acțiunii promovate în cauză.
În raport de această excepție, instanța de recurs constată că a fost în mod întemeiat reținută de instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea 554/2004 potrivit cărora cererea privind anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă în termen de cel mult un an de la data comunicării actului sau luării la cunoștință.
În speță, reclamantul contestă ordinul nr. 065 din 01.06.1980 al șefului Inspectoratului Județean de O, prin care a fost numit începând cu data de 01.06.1980 în funcția de ofițer operativ II - Judiciară, oraș C, județul O, poziția 223 din Statutul de Organizare, II, Clasa 1, cu o retribuție de 1750 lei plus 2,7% spor de frontieră, ori în raport de data emiterii acestuia, precum și la faptul că recurentul a luat cunoștință de acest ordin cu mult înaintea promovării prezentei acțiuni, în mod întemeiat instanța de fond a reținut că prezenta acțiune este tardiv formulată.
În acest sens se reține că deși nu s-a dovedit că ordinul contestat a fost comunicat reclamantului în sensul art. 11 alin. 2 din Legea 554/2004, acesta avea cunoștință de ordinul analizat cel puțin din anul 2004, așa cum rezultă din acțiunea promovată de reclamant în dosarul nr. 5959/2004 al Tribunalului O l t, atașat la dosarul cauzei, acțiune în care reclamantul din prezenta cauză menționează expres actul administrativ individual supus analizei și în prezenta cauză.
Prin urmare, reclamantul luase la cunoștință de ordinul 065 din 01.06.1980 al șefului Inspectoratului Județean de O, anterior datei de 29.11.2004, dată la care s-a promovat acțiunea în dosarul nr. 5959/2004 al Tribunalului O l t, astfel că dispozițiile art. 11 alin. 2 din legea 554/2004 sunt pe deplin incidente în speță.
Instanța de recurs are în vedere și faptul că dispozițiile art. 11 alin. 2 din legea 554/2004 reglementează un termen de decădere, căruia în consecință nu îi sunt aplicabile instituțiile suspendării, întreruperii sau repunerii în termen
Tot referitor la excepția tardivității acțiunii se mai reține și că prin decizia nr. 371 din 4 mai 2006 Curtea Constituțională, analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004 a statuat că: "Legea în raport cu care se apreciază existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ nelegal, potrivit regulii"tempus regit actum".
Ca urmare, un act emis cu mult anterior Legii 554/2004 nu mai poate fi analizat pe fond în raport de dispozițiile acesteia, o astfel de acțiune neputând fi reținută decât ca tardivă în raport de dispozițiile Legii 554/2004.
În același sens, în practica sa judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu referire la acțiunile promovate în temeiul art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, dar cu valoare de principiu, aplicabil în materia tuturor acțiunilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual a statuat că acțiunile se formulează cu respectarea termenelor stabilite de art. 11 din Legea 554/2004.
Întrucât în dreptul administrativ nu se poate face distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă a actului, nu poate fi acceptată teza posibilității de introducere oricând a acțiunii în anularea unui act administrativ cu caracter individual, motivată pe existența unei nulități absolute a actului și de aplicarea termenelor prevăzute de art. 11 doar în cazul nulității relative a actului.
termenelor prevăzute de art. 11 este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cauza Brumărescu României, a reținut că prin neimpunerea unui termen înlăuntrul căruia să poată fi exercitată o acțiune se încalcă principiul securității raporturilor juridice.
Posibilitatea de a "anula" fără limită de timp un act administrativ individual, care intrând în circuitul civil a produs efecte juridice specifice altor ramuri de drept constituie o nesocotire a dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Soluție de unificare a practicii judiciare adoptată în plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a, și reflectată într-un număr foarte mare de cauze soluționate de Înalta Curte, printre care amintim, dec. nr. 1483/27 aprilie 2006, 1549/2 mai 2006 etc.)
Raportat la cele mai sus arătate nu poate fi reținut nici argumentul adus de recurent în susținerea inaplicabilității excepției tardivității în cauza dedusă judecății, întemeiat pe teoria actului inexistent, deoarece "actul inexistent" constituie o categorie pur doctrinară (de altfel neacceptată în unanimitate nici în doctrina actului administrativ), ce nu are o reglementare legală, relativ la actele administrative individuale, în dreptul nostru administrativ și a cărui efecte se confundă cu cele ale actului nul absolut, pentru argumentele mai sus prezentate neputând fi acceptată nici teza potrivit căreia un act inexistent ar putea fi cenzurat de instanța de contencios administrativ fără limitare în timp.
Nu va fi reținut nici argumentul recurentului, adus tot în vederea înlăturării aplicabilității în speță a excepției tardivității acțiunii, constând în faptul că acesta a promovat o acțiune în constatarea nulității actului, acțiune care ar fi impescriptibilă cu următoarea argumentare:
În dreptul administrativ spre deosebire de dreptul comun, cercetarea legalității unui act administrativ se poate face fie pe cale de principală (acțiune în anulare) așa cum este cazul în speța dedusă judecății, fie pe cale incidentală (excepție de nelegalitate).
Prin urmare, dispozițiile art. 111 din codul d e procedură civilă ce reglementează acțiunea în constatare (acțiune de altfel subsidiară și în dreptul comun) sunt inaplicabile în această materie.
Chiar și în materia excepției de nelegalitate, ce constituie în esență un mijloc de apărare și potrivit dreptului comun ar fi imprescriptibilă, potrivit principiului "ceea ce este prescriptibil pe cale de acțiune este imprescriptibil pe cale de excepție", Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis în aplicarea art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența și a Curții de Justiție de la Luxemburg, înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 1 din cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Ca urmare, față de faptul că legalitatea unui act administrativ individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, nu poate fi cercetată nici pe cale de excepție, este evidentă inadmisibilitatea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a actului administrativ individual privită ca imprescriptibilă potrivit dreptului comun.
Nici celelalte argumente aduse de recurent referitoare la nedepunerea de către pârâtă la dosarul cauzei a actelor care au stat la baza emiterii ordinului contestat și neprezentarea pârâtei la judecată nu pot fi reținute ca fondate, dat fiind faptul că acțiunea promovată de reclamant a fost soluționată în principal pe cale de excepție, nefiind astfel utile cauzei din punct de vedere probatoriu actele despre care recurentul face vorbire prin motivele de recurs.
Cu atât mai mult nu poate fi reținut argumentul întemeiat pe faptul că pârâta nu s-a prezentat la judecată și astfel a fost încălcat dreptul reclamantului la apărare, deoarece în procesele ce sunt reglementate de codul d e procedură civilă ca drept comun părțile sunt libere să aleagă conduita procesuală pe care o doresc, inclusiv aceea de a nu se prezenta la judecată, fără ca prin aceasta să se poată reține că s-a încălcat dreptul părții adverse la apărare.
Față de faptul că acțiunea reclamantului a fost soluționată în principal pe cale de excepție, care, așa cum s-a argumentat mai sus a fost în mod întemeiat reținută de instanța de fond, este inutil a se analiza argumentele aduse de reclamant prin motivele de recurs referitoare la fondul cauzei.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 535 din data de 03.07.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud.
04 2009
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
