Anulare act administrativ . Decizia 497/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 497/CA

Ședința publică de la 05 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județul I, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței numărul 394/CA/19.05.2009 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei de către grefier.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.394/CA/19.05.2009, Tribunalul Iașia respins excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice P, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 4187 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, să-i plătească reclamantului dobânda legală calculată la suma de 4187 lei de la data plății, respectiv 31.07.2007 și până la momentul restituirii efective a taxei, și dobânda legală calculată la suma de 2458 lei, începând cu data de 31.07.2007 și până la momentul achitării efective a sumei de 2458 lei, reprezentând diferența de taxă specială restituită prin Decizia de restituire nr.21150 din 15.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea actului administrativ fiscal nr.44975 din 19.11.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice P și s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut în primul rând că prin cererea nr.24975/2008, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice P, reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, astfel încât au fost respectate dispozițiile art.7 din legea nr.554/2004, excepția inadmisibilității nefiind întemeiată.

În al doilea rând, instanța a apreciat ca fiind inadmisibil capătul de cerere privind anularea actului emis de Administrația Finanțelor Publice P, cu nr.44975/19.11.2008, prin care reclamantului i s-a comunicat că a beneficiat de o parte din suma plătită, conform G nr.50/2008.Acest act nu întrunește cerințele impuse de art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, ci reprezintă un simplu răspuns la cererea reclamantului.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că în cursul anului 2007, reclamantul achiziționat din Germania un autoturism marca AUDI A4, an de fabricație 2003 culoare negru cu nr. de înmatriculare - carte de identitate F- nr. de identificare W -.

-2-

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Municipiului P suma de 3165 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. - din.31.07.2007.

Această taxă a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, modificată prin nr.OUG 110/2006, dispoziție legală în vigoare la data nașterii litigiului și în raport de care instanța va analiza raportul juridic de drept fiscal dedus judecății.

Potrivit normelor comunitare, articolul 25 din tratatul CE prevede "Între statele membresuntinterzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal".

Articolul 28 CE prevede. "Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".

Art. 90 (1) din Tratatul CE prevede "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse."

Conform hotărârii in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, instanța reține că în România nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.

Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:

De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Mai mult, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție Europene ( Decizia în cauza Costa/Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit căjudecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Analizând însă prevederile art. 214 - 214 Cod fiscal, se observă că acestea impun obligativitatea taxei speciale auto numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.

Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate disp. art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, ceea ce face din 214 - 214, Cod fiscal niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de primă înmatriculare se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25

-3-

din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare și se impune restituirea ei. Instanța a considerat că nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât taxa plătită de reclamant este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxa pe poluare, această taxa fiind introdusă ulterior nașterii prezentului raport juridic prin OUG50/2008. Faptul că CJCE a statuat în două decizii că o taxă de înregistrare poate fi aplicată a doua oară atâta timp cât mașina își modifică proprietarul nu are relevanță în cauza atâta timp cât această taxă nu este cerută și în cazul vânzării unui autoturism românesc, ci doar celor aduse din alte state comunitare.

Instanța a constatat că însăși legiuitorul a dorit să înlăture această situație ce a generat încălcarea normelor comunitare menționate și a abrogat în prezent disp. art. 214 - 214 Cod fiscal prin OUG50/2008 instituind și o procedură de restituirea diferenței între taxele de primă înmatriculare încasate în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și taxa de poluare instituită de noua lege. Instanța a reținut că prezentul litigiu s-a născut sub imperiul vechilor dispoziții, în vigoare la data plății taxei de către reclamant și nu i se poate aplica în prezent o nouă taxă de poluare, conform principiului constituțional alneretroactivității legii. Prin urmare, s-a considerat că reclamantul nu este îndreptățit doar la plata unei eventuale diferențe între cele două taxe, ci la plata în întregime a unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar. De asemenea, s-a reținut că nici ulterior modificării legislației, deși HG686/2008 stipulează că și cererile depuse înainte de intrarea in vigoare a legii se vor soluționa potrivit noilor dispoziții, termenul de soluționare începând să curgă de la 1.07.2008, nemaifiind necesar inițierea unei noi proceduri prealabile, pârâta și-a menținut refuzul de restituire a întregii taxe percepute.

Împotriva sentinței civile nr.394/CA/19.05.2009 a Tribunalului Iași, a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice

Susține recurenta că, prin adoptarea G nr.50/2008, de instituire a taxei de poluare pentru autovehicule, s-a instituit temeiul legal(art.11) al compensării legale a acelor datorii reciproce, în concordanță cu art.116 Cod procedură fiscală.

Noile reglementări în materie sunt conforme cu normele europene, iar solicitarea reclamantului de a i se restitui întreaga sumă achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule nu are temei juridic, el având posibilitatea de a se adresa cu o cerere pentru restituirea diferenței dintre taxa achitată și taxa de poluare, conform art.6 din HG 686/2008.

Cu privire la acordarea dobânzilor legale, recurenta susține că acestea nu sunt aplicabile, nefiind îndeplinite condițiile pentru restituirea sumelor plătite.

Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Raportul juridic de drept fiscal dedus judecății a fost în mod corect analizat de către instanța de fond în considerarea dispozițiilor legale în vigoare la data ivirii litigiului, respectiv dispozițiile referitoare la taxa de primă înmatriculare introduse în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006, modificată prin G nr.110/2006.

Dispozițiile dreptului comunitar, analizate de instanța de fond, respectiv ale Tratatului E care interzic taxele vamale la import și export între statele comunitare și cele ce suprimă posibilitatea unui stat de a aplica impozite interne produselor importate, mai mari decât cele aplicate produselor naționale similare, sunt incidente în cauza dedusă judecății, în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, începând cu data de 01.01.2007.

Judecătorul fondului, chemat să garanteze, alături de celelalte puteri în stat, aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, este îndatorat să aplice direct normele comunitare, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau a aștepta modificarea legislației.

În cadrul acestui demers, s-a stabilit fără echivoc că dispozițiile art. 214 - 214 Cod fiscal, ce impun plata taxei speciale auto numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România, ccontravin dispozițiilor. art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, astfel încât taxa astfel impusă este nelegală.

-4-

Soluția compensării afirmată de către recurentă, cu taxa de poluare instituită prin G nr.50/2008, nu poate opera în cauză. Nu poate avea loc compensarea între o taxă al cărei caracter nelegal a fost stabilit și taxa impusă prin G nr.50/2008; nu poate fi compensată o taxă de primă înmatriculare cu una de poluare, dată fiind natura juridică total diferită a celor două obligații.

Nu în ultimul rând, se impune a fi avut în vedere momentul nașterii litigiului și dispozițiilor legale aplicabile în raport de acest moment, în considerarea cărora reclamantul nu poate fi obligat la plata taxei de poluare, ce nu era în vigoare la data nașterii raportului juridic.

Soluția compensării legale, afirmată de recurentă și legiferată prin G nr.50/2008, sfidează normele și principiile elementare de drept mai sus enunțate și nu poate opera în cauză.

Raportat la aspectele reținute, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului, conform art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice P împotriva sentinței nr.394/CA/19.05.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red.jud./27.10.2009

Tehnored.gref.TN/2 ex./04.11.2009

Jud. fond.- Tribunalul Iași - -

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 497/2009. Curtea de Apel Iasi