Anulare act administrativ . Decizia 512/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.512
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.02.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
JUDECĂTOR 2: Cristina Petrovici
JUDECĂTOR 3: Monica Niculescu
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.3104/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul - reclamant personal și intimații - pârâți Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B, prin consilier juridic, și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B prin consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul - reclamant depune la dosar un timbru judiciar în valoare de 0,5 lei. Solicită proba cu acte în cadrul căreia depune la dosar fotocopia contractului de vânzare - cumpărare însoțit de procesul verbal de predare - primire a locuinței și schița acesteia.
Intimata - pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, prin consilier juridic, solicită respingerea probei solicitate de recurentul - reclamant, apreciind că contractul de vânzare - cumpărare depus nu are relevanță în cauză.
Curtea admite proba cu înscrisuri pentru recurentul - reclamant, constatând că s - a și administrat.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, în susținerea motivelor de recurs și, respectiv, în combaterea acestora.
Recurentul - reclamant, conform art.312 proc.civ, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. În subsidiar, solicită anularea penalităților stabilite în sarcina sa, întrucât a achitat sumele prevăzute în deciziile de impunere, în termenul prevăzut de lege, și anularea sumelor stabilite pentru anul 2002, cu motivarea că termenul de 5 ani se calculează de la data când a efectuat plățile, respectiv, ianuarie 2003.
Precizează că în anul 2002, după verificări, i s -a restituit o sumă de bani, conform adresei C 13-29. Invocă contractul de comodat și arată că nu poate înțelege cum intimata a apreciat că operează o cotă de 50 %, deși afirma în actele sale despre o cotă de 90%. Precizează că toate actele și toate cheltuielile au fost înregistrate, toate plățile s -au efectuat în termen de maxim 60 de zile și cu atât mai mult, nu i se puteau imputa penalități. Consideră că se impunea deducerea cel puțin cu 40% din întreaga suma imputată și depune la dosar concluzii scrise.
Intimata - pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond care este bine motivată și din care rezultă că au fost analizate susținerile recurentului - reclamant. Precizează că acesta face în continuare confuzie în ce privește prescripția dreptului organelor fiscale de stabilire unor obligații de plată, și anume între impunerea efectuată pe baza propriilor declarații și cea efectuată în urma unei inspecții fiscale. Ori, este vorba despre o altă verificare, de altă natură, care nu are legătură cu înștiințările invocate de recurentul - reclamant. Din actele depuse la dosar, rezultă că nu se poate pune problema prescripției dreptului organelor fiscale de a stabili diferențe de impozit și majorări de întârziere. Arată că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 15 mai 2003, iar decizia de impunere a fost comunicată la 4 aprilie 2008, astfel că termenul de prescripție nu se împlinise. Invocă prevederile G nr.70/1997. În ceea ce privește deductibilitatea sau nedeductibilitatea unor cheltuieli, arată că în decizia emisă s - au arătat temeiurile de drept aplicabile în speță. În legătură cu contractul de comodat invocat de către recurentul - reclamant, arată că respectivul spațiu este folosit atât ca domiciliu, cât și pentru desfășurarea activității de avocat și în lipsa unor acte care să probeze susținerile recurentului reclamant, din care să rezulte suprafața utilizată strict în interesul activității cabinetului de avocatură, organul fiscal în mod corect a apreciat deductibilitatea cheltuielilor doar în cotă de 50%.
Intimata - pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B, prin consilier juridic, formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, pentru motivele din întâmpinare. Arată că decizia de impunere a fost emisă corect, sumele menționate pentru anii 2002 și 2003 nefiind prescrise.
În replică, recurentul - reclamant, cu privire la sumele pentru anul 2002, învederează că se precizează că nu au fost efectuate verificări, invocând în acest sens adresa nr.-/15.03.2004 și faptul că i s - a comunicat că nu au fost prezentate acte, deși acestea au fost prezentate.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 3104/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, s-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul in contradictoriu cu paratele SECTOR 2 si DGFPMB.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca prin decizia de impunere privind impozitul pe venit sabilit suplimentar de plata de inspectia fiscala pentru persoane fizice care desfasoara activitati independente in mod individual si/sau intr-o forma de asociere nr. -/2008 a paratei SECTOR 2 s-a prevazut in sarcina reclamantului obligatia de plata a diferentei de impozit pe venitul net anual stabilita suplimentar in plus si accesorii asfel: pentru anul 2002 - 3667 lei si 572 lei, pentru anul 2003 - 3337 lei si 3362 lei, pentru anul 2004 - 5180 lei si 3952 lei, pentru anul 2005 - 1633 lei si 229 lei si pentru anul 2006 - 1636 lei si 108 lei.
Tribunalul a retinut ca in mod corect a fost respinsa contestatia reclamantului impotriva deciziei de impunere prin decizia nr. 193/3.06.2008 a DGFPMB.
S-a retinut ca reclamantul a contestat nu cuantumul sumelor ci dreptul organelor fiscale de ale pretinde, fata de anii la care se refera, termenele in care au fost achitate obligatiile de catre reclamant si caracterul deductibil a unor cheltuieli.
S-a retinut ca nu a intervenit prescriptia dreptului organelor fiscale de a efectua inspectia fiscala in anul 2008 pentru perioada ianuarie 2002-martie 2003 fata de dispozitiile art. 21 din OG nr. 70/1997.
Termenul de prescriptie a inceput sa curga conform art. 62 din OG nr. 7/2001 pentru obligatiile aferente anului 2002 la 15.05.2003 si nu la 1.01.2002 cum a sustinut reclamantul.
Prin urmare termenul s-ar fi implinit la 15.05.2008, insa reclamantului i-a fost comunicata decizia la 7.04.2008, in termenul de prescriptie.
Pe aspectul dreptului organelor fiscale de a efectua inspectie fiscala si de a stabili debite suplimentare s-a retinut corect de catre DGFPMB ca reclamantul confunda stabilirea obligatiilor fiscale in baza declaratiei pe venit glogal cu stabilirea obligatiilor fiscale in urma inspectiei fiscale.
Diferentele de plata pot fi pretinse in urma inspectiei fiscale conform art. 90 si 94 cod procedura fiscala.
In privinta deductibilitatii cheltuielilor pretinse de reclamant a fi fost efectuate in interesul activitatii si inlaturate de orgnele fiscale tribunalul a retinut ca punctul de vedere al organelor fiscale este corect.
Astfel nu toate cheltuielile cu energia, telefon fix, intretinere, ca- gaze in perioada 2002-2006 pentru apartamentul unde este si domiciliul reclamantului si sediul profesional, pot fi considerate ca fiind in intersul direct al activitatii cabinetului, cat timp folosinta cabinetului este mixta, pentru afacere si in scop personal.
acestor cheltuieli se realizeaza proportional cu metrii patrati utilizati numai in interesul afacerii.
Reclamantul nu a administrat nici o proba din care sa rezulte ca suprafata utilizata strict in intersul activitatii de avocatura, asa incat s-a procedat corect la aprecierea deductibilitatii in cota de 50% a cheltuielilor pretinse si nu integral.
Nici cheltuielile cu medicamente, ochelari sau curatare a obiectelor de vestimentatie nu pot fi considerate ca fiind facute in interesul direct al activitatii.
De asemenea, in privinta accesoriilor calculate de organul fiscal s-a retinut ca aceastea au fost calculate corect, reclamantul fiind in culpa pentru declararea eronata a unor sume supuse impozitarii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, acesta reluand sustinerile pe care le-a facut in fata instantei de fond.
Astfel a invocat faptul ca a operat tardivitatea obligatiilor sale fiscale deoarece ar fi achitat obligatiile in cursul lunii ianuarie 2003.
A invocat faptul ca s-a dispus restituirea unor sume si prin urmare cand spune adevarul organul fiscal.
Considera ca organelor fiscale le apartine culpa.
A aratat ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca nu operase prescriptia deoarece legea nu poate retroactiva si prin urmare prevederile OG nr. 92/2003 nu se puteau aplica pentru anul 2002.
A mai aratat ca a achitat sumele datorate in cursul lunilor ianuarie, februarie in baza deciziilor de impunere pentru plati anticipate si a celor anuale, definitive.
In continuare a facut referire la contractul de comodat si la faptul ca 90 % din aparatament era folosit pentru cabinet si ca nu se putea stabili ca fiind deductibile doar 50% din cheltuielile cu utilitati.
De asemenea a invocat faptul ca s-a cosiderat gresit ca achizitionarea de medicamente, ochelari sau curatarea obiectelor de vestimentatie nu poate fi considerata o cheltuiala in intersul direct al activitatii.
A invocat mai multe texte din Constitutia Romaniei.
Recurentul a reiterat si aspectele referitoare la faptul ca in mod gresit s-au calculat majorari, penalitati in conditiile in care a achitat sumele stabilite la timp.
In drept, a invocat prevederile art. 299 si urmatoarele Cod procedura civila, art. 304 pct. 7,8 si 9 din acelasi cod..
Recurentul a depus contractul de vanzare cumparare a locuintei si note scrise la 23.02.2009.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de dispozitiile art. 304 si 3041cod procedura civila, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Nu se pot retine sustinerile recurentului in sensul ca s-au stabilit tardiv obligatiile sale fiscale pe motiv ca ar fi achitat sumele stabilite prin deciziile de impunere provizorii si definitive sumele in cursul lunii ianuarie 2003.
Astfel din nou recurentul face confuzie intre emiterea deciziilor de impunere pe baza declaratiilor contribuabilului si emiterea deciziilor in urma inspectiilor fiscale.
Sub acest aspect este fara relevanta faptul ca anterior reclamantul a achitat sumele stabilite prin decizii si ca prin alte decizii ale organelor fiscale pentru aceeasi perioada s-a dispus restituirea unor sume catre reclamant.
Toate deciziile anterioare au fost emise pe baza declaratiilor contribuabilului.
Verificarea insa a intocmirii corecte a declaratiilor se face printr-o inspectie fiscala.
Acesta a fost si cazul in speta si in mod corect instanta de fond a facut trimitere la dispozitiile art. 90 din OG nr. 92/2003.
Astfel articolul sus indicat prevede urmatoarele: "uantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare".
Inspectia fiscala a fost tocmai verificarea ulterioara.
Culpa nu apartine organelor fiscale deoarece reclamantul este cel care a intocmit eronat declaratiile fiscale.
In mod corect instanta de fond a retinut ca nu a intervenit prescriptia dreptului organelor fiscale de a stabili diferente de impozite si majorari de intarziere deoarece in mod corect s-a retinut ca data de la care a inceput sa curga termenul de prescriptie este 15.05.2003.
Data a fost corect stabilita de tribunal conform prevederilor in vigoare la acel moment, respectiv art. 21 al. 1 lit a din OG nr. 70/1997 si OG 7/2001.
Prin urmare in cauza nu poate fi vorba de aplicarea retroactiva a OG nr. 92/2003.
Dispozitiile acestui din urma act normativ au fost retinute datorita faptului ca in cursul termenului de prescriptie a fost abrogata OG nr. 70/1997 prin OG nr. 92/2003, astfel ca OG nr. 70/1997 nu putea ultraactiva.
Nu are relevanta nici faptul ca reclamantul a achitat sume stabilite prin decizii de impunere pentru plati anticipate in cursul lunilor ianuarie si februarie, deoarece asa cum am vazut anterior aceste decizii sunt emise pe baza declaratiilor contribuabilului si nu urmare a unei inspectii fiscale.
Pe de alta parte in lunile ianuarie, februarie nu erau emise deciziile de impunere definitive, emise in baza declaratiilor.
Mai mult data platii impozitelor stabilite prin deciziile anterioare nu are nici o relevanta sub aspectul calcularii termenului de prescriptie.
Astfel nici pentru anul 2002 nu era prescris dreptul organelor fiscale de a stabili diferente de impozit in urma unei inspectii fiscale, cum in mod corect a retinut instanta de fond.
Cu privire la sustinerile referitoare la contractul de comodat se retine ca in mod corect atat organele fiscale cat si intanta de fond au stabilit ca nu erau deductibile cheltuielile cu intretinerea aparatamentului decat in limita de 50%.
Atata timp cat in contractul de comodat nu s-a prevazut in concret care era suprafata data in comodat pentru desfasurarea activitatii profesionale, numai reclamantului ii revenea obligatia sa dovedeasca in concret ca folosinta locuintei s-a realizat in alta proportie si prin urmare si utilitatile trebuiau suportate in alt cuantum.
Recurentul reclamant a facut afirmatia ca ziua spatiul era folosit in proportie de 90-95% pentru activitatea cabinetului, insa nu se poate retine afirmatia acestuia pe de o parte pentru ca nu este dovedita iar pe de alta parte nici nu este credibila deoarece in mod evident atata timp cat apartamentul avea si destinatia de locuinta, cel putin o camera era amenajata drept dormitor, ori un astfel de spatiu nu este propriu a fi folosit ca si cabinet de avocatura.
De asemenea este greu de presupus ca B sau bucataria puteau fi folosite de clientii cabinetului sau ca aceste cheltuieli aferente spatiilor sus indicate ar fi fost mai mari in timpul zilei decat atunci cand erau folosite pentru trebuintele personale ale recurentului reclamant.
Ca recurentul intelege in mod gresit legislatia aplicabila in materia deducerilor si modul de repartizare a cheltuielilor, reiese cu atat mai evident atunci cand include in mod total nejustificat si fara nici un fundament legal la deduceri cheltuieli cu medicamente, ochelari sau curatarea obiectelor de vestimentatie.
Nici un angajator fie el privat sau autoritate ori institutie publica nu are dreptul sa deduca astfel de cheltuieli cum sunt cele enumerate in precedent.
Aceste cheltuieli nu indeplinesc conditia esentiala a legii pentru a fi considerate deductibile, si anume aceea de a fi facute in scopul realizarii veniturilor (art. 10 din OG 7/2001 si HG nr. 44/2004).
Toate aceste cheltuieli sunt facute de reclamant ca si persoana fizica si ar fi facute independent daca ar fi avut sau nu cabinet de avocatura sau nu, tinand de sanatatea, igiena persoanala.
De altfel, desi recurentul a facut nenumarate consideratiuni pe acest aspect si trimiteri la diferite categorii de functionari, in mod cert acesta nu poate sustine ca salariatilor sau functionarilor publici li se deconteaza cheltuielile privind ochelari, medicamente sau pentru a-si curata obiectele de vestimentatie.
Pe de alta parte salariile si indeminizatiile primite de functionari sau alti salariati sunt impozabile conform art. 41 si 55 din codul fiscal.
In acest context nu pot fi retinute ca fiind incidente nici dispozitiile constitutionale invocate de recurent referitoare la egalitatea in fata legii sau la viata intima, familiala si privata.
Faptul ca noaptea in general se doarme nu justifica considerarea ca trebuia stabilit un alt procent in privinta cheltuielilor ce pot fi considerate drept deductibile. Spre exemplu, cheltuielile cu caldura aferente spatiului de dormit trebuie sunt in sarcina persoantei fizice si nu a cabinetului atat noaptea, cat si ziua.
La fel cheltuielile aferente spatiilor unde sunt depozitate bunurile strict personale ale recurentului reclamant sau cele destinate pregatirii hranei etc.
Aceeasi este situatia si in privinta achizitionarii unor bunuri cum ar fi fribidere, geamuri termopan, calorifere.
Referitor la calcularea majorarilor de intarziere, penalitati se retine pe de o parte ca doar din culpa reclamantului s-au calculat aceste majorari pentru ca acesta a declarat in mod eronat ca fiind deductibile o serie de cheltuieli care nu indeplineau cerintele legale pentru a fi considerate ca atare, iar pe de alta parte in mod corect instanta de fond a precizat ca au fost legal calculate de organele fiscale aceste accesorii fata de dispozitiile OG 7/2001, OG nr. 61/2002, OG nr. 92/2003.
Referitor la schimbarea legislatiei in materie fiscala se retine ca nu are relevanta inlocuirea unor notiuni cum ar fi dobanzi sau penalitati cu altele, atata timp cat pe toata perioada aceasta legislatie a prevazut ca se percep accesorii pentru neplata acestor obligatii la scadenta indiferent cum au fost denumite accesoriile (dobanzi, penalitati, majorari).
De asmenea indicarea unor texte de lege prin numarul lor la data pronuntarii instantei nu face ca sentinta atacata sa fie nelegala si netemeinica deoarece schimbarea numerotatiei textelor nu are relevanta atata timp cat acestea au existat intr-o forma sau alta si in legislatia anterioara.
De altfel codul fiscal si codul d e procedura fiscala nu au facut decat sa reuneasca mai multe acte normative fara ca sa existe modificari de substanta ale legislatiei fiscale, mai ales in ceea ce priveste textele aplicabile spetei de fata.
Sentinta atacata a fost temeinic si corect motivata necuprinzand motive contradictorii sau straine de natura pricinii.
Au fost interpretate in mod corect actele juridice deduse judecatii si hotararea a fost data cu aplicarea si interpretarea corecta a legii.
Drept urmare se constata legala si temeinica sentinta atacata si nefondat recursul si in baza art. 299 si urmatoarele, 304 pct. 7,8 si 9, 3041cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul cu domiciliul in B,-,. 302,. 6,. 6,. 246, sector 2 in contradictoriu cu intimatele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 B cu sediul in B, str. - nr. 39, sector 2 si DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B cu sediul in B, str. -. -. nr. 13, sector 2 impotriva sentintei civile nr. 3104/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23.02.2009.
PRESEDINTE JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED. JUD. CP (2 ex.)
Jud. Fond.
23.03.2009
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion, Cristina Petrovici, Monica Niculescu
