Anulare act administrativ . Sentința 513/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.513
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.02.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta FUNDAȚIA JUDEȚEANĂ DE TINERET în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.02.2009 și apoi la 10.02.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la 17.07.2007, reclamanta FUNDAȚIA JUDEȚEANĂ DE TINERET în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V a solicitat anularea Deciziei nr.109/2007 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a Deciziei de impunere nr.5/2007 emisă de Direcția Generală Finanțelor Publice V prin care s-a stabilit în sarcina sa suma de 627.641 lei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în perioada 8.09.2006 - 31.10.2006, pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice V efectuat inspecție fiscală generală având ca obiect modul de calculare, înregistrare, declarare și virare a obligațiilor la bugetul general consolidat.
Prin raportul de inspecție fiscală, organul de inspecție a reținut obligații fiscale de plată în cuantum total de 627.641 lei reprezentând debite suplimentare, dobânzi, penalități stopaj de sursă și penalități de întârziere pentru perioada 1.01.2001 - 30.09.2004.
Susține reclamanta că organele de control investite cu soluționarea contestației formulate împotriva raportului de inspecție fiscală au reținut în mod eronat că nu a motivat în fapt și în drept contestația formulată.
Se arată că în mod greșit organele fiscale au apelat la procedura impunerii prin estimare, în condițiile în care existau suficiente înscrisuri ce puteau contribui la stabilirea situației de fapt reale și a bazei de impozitare corecte. Astfel, conform art.66 din OG 92/2003, numai în cazul în care organul de control nu poate determina situația de fapt reală și mărimea bazei de impozitare, are dreptul de a identifica alte elemente care sunt apropriate de situația de fapt.
Chiar dacă reclamanta nu a ținut o evidență contabilă, a prezentat totuși documente justificative în vederea stabilirii acestei baze, respectiv facturi, contracte de închiriere, chitanțe, organele de control încălcând astfel, principiul rolului activ potrivit căruia putea utiliza toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului, astfel încât, aceasta să fie cea reală.
Totodată, în raport de dispozițiile art.15 din Codul fiscal, în cazul în care există o bază de impunere reală, impozitarea se va raporta la această bază și în nici un caz la cea determinată prin estimare, astfel încât se impune anularea deciziei contestate.
Organele de inspecție fiscală nu au precizat temeiul juridic al exprimării și au aplicat greșit criteriul prevăzut de art.15 alin.1 din Codul d e procedură civilă, nefolosind ca și criteriu de estimare prețul tranzacțiilor efectuate de reclamantă în perioada 1.10.2001 - 30.09.2004, ci o medie a TVA, colectată în perioada trimestrului IV 2004-2005, la perioada în care fundația și-a constituit și declarat taxa pe valoarea adăugată.
Reclamanta a formulat și cerere de suspendarea executării actelor administrative contestate, renunțând la această cerere în ședința publică de la 28.11.2007.
În dovedire, au fost depuse la dosarul cauzei actele administrative contestate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.188 alin.2 Cod procedură civilă, art.14 și 15 din legea 554/2004.
Prin întâmpinare pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice Vas olicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, arătând că potrivit art.66 din Codul d e procedură fiscală, având în vedere că la momentul efectuării controlului, reclamanta nu deținea toate documentele contabile, în mod legal s-a procedat la estimarea bazei de impunere.
Totodată se arată că, întrucât în cauză nu s-au îndeplinit condițiile impuse de art.176 pr.fiscală, în sensul că nu s-au depus dovezi din care să rezulte contrariul celor reținute de organele de inspecție fiscală, se impune respingerea contestației.
Pârâta a depus la dosarul cauzei, actele avute în vedere la emiterea deciziilor contestate.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile, având ca obiectiv stabilirea prin studierea documentelor primare și a evidențelor contabile și fiscale ale reclamantei, dacă diferențele suplimentare de obligații fiscale au fost corect calculate de către pârâți.
La termenul de judecată de la 2.09.2008 s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă, efectuat de expert.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de susținerile părților, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr.109/2007, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de Soluționare a Contestațiilor a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecție fiscală nr.50199 din 9.01.2007, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr.5/2007.
Prin actele administrative contestate s-a reținut că în timpul inspecției fiscale s-a constatat că reconstituirea evidenței contabile aferentă anilor 2001 - septembrie 2004, nu a fost definitivată, nu au fost depuse declarațiile privind obligațiile de plată către bugetul consolidat al statului pentru perioada 1.01.2001 - 30.09.2004, în baza art.15 alin.1 din OG 92/2003, procedându-se la estimarea taxei pe valoarea adăugată colectată, luându-se ca bază de calcul trimestrul IV 2004 și anul 2005.
În sarcina contestatoarei s-a constatat o taxă pe valoare adăugată de plată suplimentară în sumă de 111.001 lei, aferentă perioadei 1.01.2001 - 30.09.2004, pentru care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere.
Pentru aceeași perioadă s-a reținut că reclamanta nu a declarat la organul fiscal teritorial obligațiile de plată referitoare la impozitul pe venitul din salarii și debitele privind contribuțiile sociale și fondurile speciale.
Autoritatea publică investită cu soluționarea contestației a reținut că potrivit art.176 alin.1 lit.c și din OG 92/2002, reclamantei îi revenea obligația de a motiva contestația formulată, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o, neputându-se reține o altă situație de fapt, decât cea constatată de organele de inspecție fiscală în cadrul Direcția Generală Finanțelor Publice.
De asemenea, a fost înlăturată și susținerea contestatoarei, referitoare la faptul că obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 627.641 lei au fost stabilite prin estimare, în raport de dispozițiile art.66 din OG 92/2003 și pct.65.1 și 65.2 din HG 1050/2004.
Curtea reține ca urmare a inspecției fiscale efectuată de către organele de control din cadrul s-a constatat că pentru perioada verificată, reclamanta nu a ținut evidențele contabile și fiscale și nici nu a depus la organul fiscal situații financiare și declarații fiscale.
Împrejurarea de fapt menționată a fost recunoscută de către reclamantă, atât în faza procedurii prealabile administrative, cât și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, susținându-se însă că organele fiscale nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau în virtutea exercitării rolului activ prevăzut de art.7 din Codul fiscal.
Potrivit dispozițiilor art.66 din OG 92/2003 (în forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată), dacă organul fiscal nu poate determina mărirea bazei de impunere, aceasta trebuie să estimeze, iar în acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare.
Potrivit art.65.1 din HG 1050/2004, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OG 92/2003, privind codul d e procedură fiscală, estimarea bazelor de impunere are loc în situațiile în care, contribuabilii nu depun declarații fiscale, sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere, sau contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală.
Din coroborarea acestor dispoziții legale, având în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse de către reclamantă și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, din care reiese că reclamanta nu a condus pe perioada supusă controlului o evidență contabilă, reiese că în mod legal organele de control fiscal au procedat la determinarea bazei de impunere prin estimare.
De altfel, atât la momentul efectuării inspecției, cât și la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că nu a avut organizată activitatea de evidență contabilă și fiscală, iar invocarea principiului rolului activ prevăzut de art.7 din codul fiscal, nu se poate referi în asemenea condiții decât la examinarea din oficiu de către organele fiscale a situației fiscale a contribuabilului, cât mai aproape de cea reală.
Pe de altă parte curtea reține că în mod legal au apreciat organele de soluționare a contestației faptul că reclamanta nu produs nici o probă din care să reiasă netemeinicia măsurii dispuse de Direcția Generală Finanțelor Publice V în ceea ce privește aprecierea bazei de impunere prin metoda estimării.
Criteriile avute în vedere de către organele de control la estimarea bazei de impunere sunt prevăzute dispozițiile art.66 alin.2 din OG 92/2003, respectiv prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil, astfel încât, Curtea va înlătura critica reclamantei privind nelegalitatea aplicării de către inspectorii din cadrul pârâtei a criteriului de prezentare de media TVA, colectată de reclamantă în perioada în care și-a constituit și declarat taxa pe valoarea adăugată.
Reclamanta nu a administrat nici o probă din care să reiasă nelegalitatea actelor administrative contestate, preluând și prin cererea de chemare în judecată argumentele de ordin general prezentate în faza administrativă prealabilă.
În ceea ce privește concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, Curtea reține că în ceea ce privește cuantumul taxei pe valoarea adăugată, stabilite prin acesta pentru perioada 1.01.2000 - 30.09.2004, acesta a fost determinat sub rezerva modificărilor în situația în care s-ar descoperii facturi utilizate din categoria celor considerate casate sau distruse.
În considerarea acestor aspecte menționate de către expertul contabil, având însă în vedere și împrejurarea că pentru perioada supusă controlului evidența fiscală și contabilă a reclamantei nu s-a realizat, Curtea va înlătura mențiunile raportului de expertiză, în ceea ce privește cuantumul TVA datorat.
În ceea ce privește impozitul pe veniturile din salariu, contribuții și fonduri speciale, în mod eronat expertul contabil a analizat în cuprinsul raportului și perioada de până la 30.09.2006 în condițiile în care raportul de inspecție fiscală a cuprins perioada de până la 31.08.2006.
În consecință, Curtea va omologa în parte concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă, efectuat în cauză, având în vedere considerentele expuse anterior.
În considerarea aspectelor de fapt și de drept expuse anterior, având în vedere dispozițiile art.66 din OG 92/2003, art.65.1 și 65.2 din HG 1050/2004, constatând legalitatea actelor administrative contestate, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta FUNDAȚIA JUDEȚEANĂ DE TINERET cu sediul în Râmnicu-V,-, județul V în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în B,-, sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V cu sediul în Râmnicu-V, str. G-ral nr.17, județul, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2009.
PRESEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored./4 ex.
27.05.2009
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta
