Anulare act administrativ . Decizia 52/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 52/CA

Ședința publică din 04 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc

JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache

Judecător - -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului introdus de Primarul Municipiului I, în contradictoriu cu, împotriva sentinței civile nr. 1238/E din 6 iulie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată că părțile lipsesc.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se arată de către grefier că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 28 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, și că, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 04 februarie 2008.

CURTEA D APEL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr. 1169 din 22. 02.2007, reclamantul a formulat în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului I, Primăria Municipiului I cerere de anulare a Dispoziției nr. 3305 din 23.11.2006 emisă de Primarul Municipiului I, prin care se aprobă organizarea unui concurs de proiecte de management pentru ocuparea postului de director executiv al, precum și graficul de desfășurare a concursului.

Reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de director executiv al prin Dispoziția nr. 1096/15.05.2003, zi în care a semnat și un contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată, contract încheiat cu Primăria

Cu adresa nr. 62780 din 25.08.2006 i s-a solicitat de la Primăria Municipiului I să precizeze care este situația proiectului de management al, elaborat conform cerințelor stabilite de nr.OG 26/2005 privind managementul instituțiilor publice de cultură, proiect care, potrivit art. 10 alin. 3, 4, trebuia înaintat către ordonatorul principal de credite în maxim de 6 luni de la data intrării în vigoare a OG nr. 26/2005, respectiv până la data de 22.01.2006.

Urmare adresei respective, reclamantul a înaintat două adrese Direcției de comunicare, Biroul Cultură, Sport, Culte și G- uri din cadrul Primăriei Municipiului I, cât și Comisiei de cultură din cadrul Consiliului Local I, respectiv adresele nr. 1369/07.09.2006 și nr. 1368/07.09.2006 la care a anexat 3 documente:

- lista programelor și proiectelor minimale proprii prevăzute pentru perioada 2006 - 2009;

- privind principalii indicatori economici pentru perioada 2006 - 2009;

Primăria Municipiului Iae mis o nouă adresă, nr. 65829/08.07.2006. Față de aceasta reclamantul a mai depus prin adresă ulterioară înregistrată la nr. 66035/15.09.2006 la Primăria Municipiului I, un document intitulat "Proiect de instituție culturală Ateneu ".

Cu toate acestea s-a emis de Primar dispoziția nr. 3305/23.11.2006.

Reclamantul a solicitat anularea dispoziției sus amintite arătând că, în afară de adresele sus-menționate, emise de Primăria Municipiului I, nu a primit nici o altă înștiințare prin care să i se aducă la cunoștință obligația emiterii unui proiect de management, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a OG nr. 26/2005 în scopul încheierii unui contract de management.

Mai mult decât atât, în art. 10 alin. 2 din OG nr. 26/2005, în forma sa inițială (înainte de a fi aprobată prin Legea nr. 114/2006), se arată în mod expres că: "Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică conducătorilor instituțiilor publice de cultură al căror contract de muncă pentru funcția de conducere a fost încheiat cu maximum de 24 de luni înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe".

Or, reclamantul a încheiat un contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată în data de 15.05.2003, așadar cu mai mult de 2 ani înainte de adoptarea OG nr. 26/2005, care a intrat în vigoare la data de 22.07.2005, dispozițiile art. 10 alin. 3 din nr.OG 26/2005 în forma inițială invocate de Primăria Municipiului I în adresele menționate mai sus, nefiindu-i aplicabile.

Prin urmare, postul de director executiv al nu este vacant și ca atare nu poate avea loc organizarea unui concurs în vederea angajării unui alt director executiv al acestei instituții publice de cultură, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv vacantarea postului de conducere.

Astfel, conform prevederilor art. 2 alin. 1 din OG nr.26/2005 (forma inițială, înainte de aprobarea ei prin Legea nr. 114/2006), în termen de 10 zile calendaristice de la vacantarea funcției de conducere, se organizează un concurs de proiecte de management pentru angajarea conducătorilor instituției publice de cultură.

Organizarea concursului va fi adusă la cunoștință publică prin grija ordonatorului principal de credite, prin publicarea în mijloacele de informare în masă și prin afișare la sediul și pe pagina de internet a acestuia.

Deci, concursul pentru ocuparea postului de director executiv al ar fi trebuit organizat prin grija Primarului Municipiului I în termen de minim 30 de zile și maximum de 60 de zile de la aducerea la cunoștință publică a organizării, fapt ce nu s-a realizat niciodată, acest post de conducere nefiind vacant, deoarece reclamantul deține, în mod legal, funcția de director executiv al.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 87 din 19 ianuarie 2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 3 februarie 2006) s-a aprobat modelul contractului de management pentru instituțiile publice de cultură, care conține principalele clauze ale acestui contract privind: obiectul contractului, durata contractului, locul de muncă; felul și durata muncii; drepturi și obligații ale managerului; drepturi și obligați ale angajatorului; proiectul managerial; răspunderea părților, etc.

Prin urmare, până la data de 3 februarie 2006, nu a existat un model de contract de management, care să fi avut în vedere încheierea unui astfel de contract între reclamant și ordonatorul principal de credite.

De asemenea, până la data de 3 februarie 2006 nu a existat nici un model de "proiect managerial", în baza căruia subsemnatul să fi elaborat un proiect de management pe care să îl depun până la data de 22 ianuarie 2006.

Cu toate că ordonatorul principal de credite nu a stabilit un termen pentru depunerea proiectului de management în vederea încheierii unui contract de management, totuși, în data de 15.09.2006, reclamantul a depus documentul intitulat "Proiectul de instituție culturală "Ateneu ", anexat la adresa nr. 1369/07.09.2006, înregistrat la nr. 66035/15.09.2006 la Primăria Municipiului

La data de 06.12.2006, reclamantul a depus la registratura generală a Primăriei Municipiului Iop lângere prealabilă împotriva actului administrativ a cărui anulare o solicită, însă nu a primit nici un răspuns din partea autorității emitente în legătură cu plângerea.

În aceeași zi, 06.12.2006, a depus la registratura Tribunalului Iașio cerere de suspendare a executării dispoziției nr. 3305/23.11. 2006, cerere care a fost admisă prin sentința nr. 7745/E/15.12.2006 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.

Mai mult decât atât, imediat după pronunțarea instanței de judecată asupra cererii de suspendare, respectiv la data de 22.12.2006 s-a emis de către Primăria Municipiului I adresa nr. 93414 prin care i s-a pus în vedere că până la data de 08.01.2007 să depun un nou proiect de management al, lucru pe care l-am realizat, fără a primi însă un răspuns privitor la acest proiect.

Prin întâmpinarea formulată pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei Municipiului I, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului I și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii.

S-a arătat că data organizării concursului - 18 decembrie 2006 trecut, concursul aprobat nemaiputând avea loc, reclamantul nu mai are interes actual în promovarea acțiunii întrucât prin Dispoziția nr. 449/12.03.2007 a Primarului s-a dispus organizarea unui alt concurs de proiecte de management pentru ocuparea funcției de director al pentru data de 12.04.2007, iar postul de director a devenit vacant, ca urmare a destituirii de drept din funcție a reclamantului, vacanța postului fiind constatată prin Dispoziția nr. 440/2007.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că acțiunea nu este întemeiată, autoritatea publică, prin emiterea actului administrativ contestat, nu a făcut decât să ducă la împlinire prevederile nr.OG26/2005.

Proiectul de management depus de reclamant în ianuarie 2007, precum și activitatea managerială a acestuia au fost evaluate de o comisie care a ajuns la concluzia că nici proiectul, nici activitatea nu sunt satisfăcătoare, punctajul obținut fiind de 6.83, sub punctajul minim de 7.

Prin sentința civilă nr. 1238/E/06.07.2007, Tribunalul Iașia admis excepțiile privind lipsa capacității procesuale și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului I, a respins excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de pârâți, a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului I, a anulat Dispoziția nr. 3305/23.11.2006 emisă de Primarul Municipiului, l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 404, 3 lei cu titlu de onorariu avocat și taxă timbru și timbru judiciar și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului I, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în baza art. 91 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, că Primăria nu are personalitate juridică și nici drepturi și obligații procesuale.

Nefiind implicată în elaborarea și emiterea actului administrativ contestat, Primăria I nu poate fi chemată în judecată în calitate de pârâtă în cauza de față, întrucât nu are a răspunde de actele și faptele Primarului Municipiului

În ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului în a promova acțiunea de față, invocată de pârâți, instanța a constatat că interesul reclamantului rezultă chiar din motivarea acțiunii introductive, Dispoziția nr. 3305/23.11.2005 contestată, prin care Primarul Municipiului Iaa probat organizarea unui concurs de proiecte de management pentru ocuparea postului de director executiv al, post nevacant, fiind ocupat chiar de contestator, în baza Dispoziției nr. 1096/15.05.2003 emisă tot de Primar, situație în care reclamantul își poate pierde locul de muncă, deși există și un contract individual de muncă, valabil încheiat la aceeași dată cu numirea în funcția de director.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 3305/23.11.2006, emisă de Primarul Municipiului I, s-a aprobat organizarea concursului de proiecte de management pentru ocuparea postului de director executiv al, precum și graficul de desfășurare a concursului ( filele 92, 93, 94), concursul fiind fixat pe data de 18 decembrie 2006.

Instanța a reținut că dispoziția a cărei anulare este solicitată de reclamant a fost emisă cu toate că postul de director executiv al era ocupat de reclamant în baza Dispoziției nr. 1096/15.05.2003, emisă tot de Primar totodată, și că, în aceeași zi, reclamantul a semnat și un contract individual de muncă pe o durată nedeterminată, încheiat cu Primăria Municipiului în calitate de angajator.

S-a mai constatat că pârâții nu au emis nici un act de încetare a contractului de muncă sau decizie de demitere a reclamantului din funcția deținută de acesta, situație în care postul de director executiv la Ateneul nu era vacant în momentul emiterii Dispoziției nr. 3305/23.11.2006.

Legea nr. 114/2006, prin care s-a aprobat OG nr. 26/2005, publicată în nr. 413/12. 2006, stabilea, prin modificarea adusă art. 10 (3), pentru conducătorii instituțiilor publice care la data intrării în vigoare a legii nu au încheiat contractul de management, obligația de a depune proiectul de management în termenul stabilit de ordonatorul principal de credite al autorității publice în subordinea căreia funcționează instituția publică de cultură.

Rezultă astfel, că numai în situația nerespectării prevederilor art. 10 alin. 3 din OG nr. 26/2005, modificată prin Legea nr. 114/04.05.2006, prin care s-a aprobat nr.OG 25/2006, respectiv de a nu prezenta proiectul de management în termenul stabilit de ordonatorul principal de credite, conducătorii instituțiilor publice de cultură sunt demiși de drept din funcția de conducere. Or, în speța dată, pârâtul, la data emiterii Dispoziției nr. 3305/2006, se afla în situația în care nr.OG 26/2005 fusese modificată, iar potrivit modificărilor intervenite, avea obligația de a stabili un termen în care reclamantul să depună proiectul de management și numai după aceea, în cazul în care termenul nu ar fi fost respectat, se putea trece la destituirea conducătorului instanței publice și se putea declanșa procedura organizării concursului pentru ocuparea funcției devenite vacante.

Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs Primarul Municipiului

În motivarea căii de atac recurentul a reiterat susținerile referitoare la lipsa interesului reclamantului de a promova o acțiune în anularea dispoziției nr. 3305/23.11.2006 a Primarului Municipiului I, precum și pe cele referitoare la modul în care se interpretează dispozițiile art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2005.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 26/2005 au fost luate măsuri în vederea asigurării eficienței activității instituțiilor publice de cultură și a continuității actului managerial în cadrul acestora. Astfel, în art. 1 s-a stabilit că angajarea directorilor generali sau a directorilor, după caz, denumiți conducătorii instituțiilor publice de cultură, din cadrul instituțiilor publice de cultură, se face prin contract de management, pe baza unui concurs de proiecte de management.

În art. 2 s-a statuat că procedurile de organizare a concursului prevăzut la art. 1 alin. 1, în vederea angajării conducătorilor instituțiilor publice de cultură, se declanșează de ordonatorii principali de credite în subordinea cărora funcționează instituțiile publice de cultură, în termen de 10 zile calendaristice de la vacantarea postului de conducere.

În speță, reclamantul ocupă, în baza dispoziției nr. 1096/15.05.2003 a Primarului Municipiului I (fila 16 din dosarul primei instanțe) funcția de director executiv al din

Având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte că funcția de conducere a din Iar ămas vacantă, instanța de recurs constată că pârâtul a declanșat procedura de organizare a unui concurs de proiecte de management prin emiterea dispoziției nr. 3305/23.11.2006 în vederea ocupării funcției de conducere indicate mai sus, cu nesocotirea dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2005 privind managementul instituțiilor publice de cultură.

Curtea nu poate primi apărarea pârâtului Primarul Municipiului potrivit căreia reclamantul este demis de drept din funcția de conducere ca urmare a faptului că nu a prezentat un proiect de management în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare Ordonanței Guvernului nr. 26/2005 în vederea încheierii contractului de management prevăzut de actul normativ respectiv.

Este adevărat că în forma inițială Ordonanța Guvernului nr. 26/2005 prevedea în art. 10 alin. 3 că în termen de 6 luni calendaristice de la intrarea în vigoare a ordonanței, conducătorii instituțiilor publice de cultură vor prezenta ordonatorului principal de credite în subordinea căruia funcționează instituția publică de cultură pe care o conduc un proiect de management în vederea încheierii contractului de management prevăzut de ordonanță și că sancțiunea nerespectării acestui termen, reglementată de art. 10 alin. 6, era demiterea de drept din funcția de conducere, însă la data emiterii dispoziției atacate, 23.11.2006, art. 10 avea alt conținut ca urmare a modificării aduse prin Legea nr. 114/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 413 din 12.05.2006.

Potrivit art. 10 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 114/2006, conducătorii instituțiilor publice de cultură care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, nu au încheiat contractul de management sunt obligați ca, în termenul stabilit de ordonatorul principal de credite al autorității publice în subordinea sau sub autoritatea căreia funcționează instituția publică de cultură, să depună un proiect de management în vederea încheierii contractului.

Rezultă din acest text de lege că pârâtul avea obligația de a stabili un termen în care reclamantul să depună proiectul de management și numai după aceea, în cazul în care termenul nu ar fi fost respectat, se putea trece la declanșarea procedurii organizării concursului pentru ocuparea funcției devenite vacante de drept.

Așa fiind, Curtea consideră că soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii și de anulare a dispoziției Primarului Municipiului I nr. 3305/23.11.2006 este legală și temeinică.

În ceea ce privește interesul reclamantului în obținerea anulării dispoziției nr. 3305/23.11.2006 a Primarului Municipiului I, instanța de recurs reține că acesta este legitim și actual.

Prin solicitarea adresată instanței judecătorești de anulare a actului administrativ indicat mai sus, prin care s-a dispus organizarea unui concurs de proiecte de management pentru ocuparea postului de director al din I, reclamantul intimat își apără dreptul de a ocupa funcția de conducere a din I și de aceea este lipsit de relevanță faptul că pârâtul a dispus organizarea unui nou concurs de proiecte de management ori că nu s-a mai organizat și susținut concursul la care se referă actul atacat.

Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Instanța, pentru a nu încălca principiul contradictorialității procesului civil și dreptul recurentului la apărare, nu va lua în seamă chitanța privind plata onorariului de avocat depusă la dosarul cauzei de intimat după închiderea dezbaterilor judiciare în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Decide:

Respinge recursul introdus de pârâtul Primarul Municipiului I împotriva sentinței civile nr. 1238/E/06.07.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04.02.2008.

Președinte judecător judecător

- - --- - -

Grefier

și tehnoredactat:, 2 ex.

Jud. fond:

Tribunalul Iași

Președinte:Dan Mircea Tăbăltoc
Judecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Iustinian Obreja Manolache

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 52/2008. Curtea de Apel Iasi