Anulare act administrativ . Decizia 530/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 530/

Ședința publică din 21 mai 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O S, împotriva Sentinței civile nr. 243 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde pârâtul recurent prin consilier juridic, cu delegație la dosar ( 22), lipsă fiind reclamantul intimat Prefectul Județului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei prin chitanța aflată la fila 15 din dosar și timbru judiciar în valoare de 1500 lei ROL.

Se constată depusă la dosar întâmpinarea formulată de reclamantul intimat Prefectul Județului H, prin care cere judecarea și în lipsă în temeiul disp.art.242 pr.civ. Un exemplar al întâmpinării se înmânează reprezentantei pârâtului recurent consiliul Local al Municipiului O S, are solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studierea acesteia și formularea unui răspuns în scris.

Instanța, respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta pârâtului recurent, pentru a studia întâmpinarea și a formula un răspuns, ca nefondată, apreciind întâmpinarea ca fiind depusă înafara termenul legal conform disp.art.114 pct.2 pr.civ.

Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar și cererea de a se judeca și în lipsă conform art.242 Cod pr.civ. acordă cuvântul în fond părții prezente.

Reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Municipiului O S, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul menținerii Hotărârii Consiliului Local al Municipiului O S nr.34/2008, privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor din municipiul OSp rivind modificarea limitelor teritoriale ale județului H, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflată la dosar.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.243 din 10 februarie 2009 Tribunalului Harghitas -a admis acțiunea în contencios administrativ a Prefectului județului H și s-a anulat Hotărârea nr.34 din data de 10 noiembrie 2008, emisă de Consiliul local O S, privitoare la organizarea unui referendum local în legătură cu Statutul de autonomie al

Sentința s-a motivat cu aceea că problemele ce fac obiectul revizuirii Constituției nu pot fi decise după o altă procedură decât cea prevăzută în legea fundamentală, cu referire expresă la enumerarea limitativă de la art.3 alin.3 din Constituție și la neincidența în cauză a dispozițiilor art.13 alin.3 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Sentința a fost recurată pentru nelegalitate (art.304 pct.9 cod procedură civilă) de către Consiliul local al municipiului O S, care consideră că dispozițiile Legii nr.3/2000 au fost eronat interpretate de prima instanță.

In dezvoltarea unicului motiv de recurs invocat se arată că referendumul dispus prin hotărârea atacată a respectat dispozițiile art.13 alin.3 din Legea nr.3/2000 privitoare la obligativitatea consultării cetățenilor în problemele care privesc delimitarea teritorială a unității administrativ-teritoriale, cerință prevăzută și în art.22 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art.13 și 14 Cap. III din Legea nr. 3/2000, referendumul local se organizează pentru problemele de interes deosebit din unitățile administrativ teritoriale și subdiviziunile administrativ teritoriale al municipiilor.

Într-adevăr, prevederile art.13 alin.3 din Legea nr. 3/2000 vizează consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ teritoriale prin referendum local, pentru proiecte de lege sau propuneri legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor și județelor, ca o chestiune prealabilă obligatorie demersului de înaintare spre adoptare Parlamentului, însă, în cazul dedus judecății, se cere acordul de modificare a delimitării teritoriale a județului H, conform inițiativei legislative "Statutul de autonomie al secuiesc", în vederea înființării unității administrativ teritoriale autonome " secuiesc" și cu apartenența municipiului O S la această unitate administrativ teritorială.

Este evident că referendumul local vizează înființarea unei noi unități administrativ teritoriale, de fapt o unitate care să funcționeze pe baza autonomiei teritoriale în contradicție cu prevederile constituționale, potrivit cărora, teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe, iar în condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii.

Problema autonomiei teritoriale nu poate fi calificată drept o problemă de interes local, ci una de interes național, fie și pentru faptul că implică practic revizuirea Constituției, în contextul în care actuala Constituție a României nu creează cadrul legal pentru instituirea unei noi forme de organizare administrativ teritorială, care să aibă la bază principiul autonomiei teritoriale. Autonomia locală la care se face referire în realizarea scopului declarat pentru care s-a hotărât referendumul, nu este inclusă în conceptul de autonomie locală reglementat de Legea nr. 215/2001 republicată (art.3 alin.1), deoarece autonomia locală este doar administrativă și financiară, exercitată în baza și în limitele prevăzute de lege (art.4 din Legea nr.215/2001, republicată). Această formă de autonomie se exercită doar în cadrul unităților administrativ teritoriale recunoscute prin Constituție, iar înființarea unei noi forme de reorganizare nu poate să formeze obiectul unei consultări pe plan local, prin referendum, câtă vreme vizează o problemă de interes național.

În ceea ce privește exercitarea dreptului și capacității efective a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona în numele și interesul colectivității locale pe care le reprezintă treburile publice în condițiile legii, într-adevăr, alin.2 al art.3 din Legea nr. 215/2001, republicată, așa cum a fost modificată prin Legea nr.35/2008, prevede posibilitatea de a recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a cetățenilor la treburile publice, dar, în condițiile legii, și, din coroborarea celor două texte legale, doar în ceea ce privește cadrul legal de exercitare a autonomiei administrative și financiare, nu și modificarea delimitării teritoriale în sensul înființării unei forme administrativ teritoriale autonome la care să aparțină și municipiul O

În aceeași ordine de idei, potrivit art.22 din Legea nr.215/2001, republicată, delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege și orice modificare a limitelor teritoriale se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ teritoriale, respectiv prin referendum. În cazul dedus judecății, nu se urmărește o modificare a limitelor teritoriale în sensul dat de textul de lege invocat, adică în cadrul administrativ teritoriale deja constituit prin lege, ci de înființarea unei noi forme administrativ teritoriale, cu stabilirea de autonomie teritorială, formă nerecunoscută de Constituția României. Sub aspectul problematicii supuse referendumului, Consiliul local și-a depășit și competența de atribuții aprobând un referendum local ce vizează un aspect de interes național și care practic implică revizuirea Constituției în condițiile în care, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, referendumul local se poate desfășura numai asupra unor probleme de interes deosebit pentru unitățile administrativ teritoriale, or, prin hotărârea ce s-a cerut a fi anulată, problematica supusă consultării cetățenilor excede problemelor care interesează strict unitatea administrativ teritorială respectivă, din considerentele deja pe larg menționate, în esență fiind vorba practic de o reorganizare administrativ teritorială care îi privește pe toți cetățenii României, nu doar pe cei din municipiul O S, cărora li se cere părerea atât cu privire la înființarea " secuiesc", unitate administrativă autonomă teritorial, cât și cu privire la includerea municipiului O S în această nouă formă de organizare administrativ teritorială. Este evident că nu este vorba de o simplă modificare a limitelor teritoriale pentru a putea fi inclus ca obiect al referendumului local potrivit textului art.13 alin.3 din Legea nr.3/2000.

Față de cele ce preced, văzând și prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul local al municipiului O S, cu sediul în O S, nr.5, județul H, împotriva sentinței civile nr. 243 din 10 februarie 2009 Tribunalului Harghita.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILA.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Jud.fond:

2 ex.

07.07.2009

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 530/2009. Curtea de Apel Tg Mures