Anulare act administrativ . Decizia 532/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 532
Ședința publică de la 26.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela JUDECĂTOR 2: Carata Glodeanu Constanța
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta ADMINISTRAȚIA împotriva deciziei civile nr.2197/13.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a -VIII-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - și - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuienta ADMINISTRAȚIA - prin avocat F, cu împuternicire avocațială la dosar, intimata - SRL - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul revizuientei depune la dosar un set de înscrisuri - Contracte de lucrări cu privire la toate pachetele de licitație, învederând că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat în cauza de față.
Apărătorul intimatei - SRL învederează de asemenea că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de revizuire ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de revizuire.
Apărătorul revizuientei solicită admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată și motivată, anularea procedurii de licitație și de atribuire precum și a măsurii prin care s-a dispus reluarea procedurii de achiziție publică cu privire la pachetul 6; urmând a se pronunța măsuri unitare pentru toate cele 7 proceduri de atribuire organizate de către Administrația. Invocă în speță, ca și temei al cererii de revizuire, și dispozițiile alineatului 3 ale art. 322.pr.civ.
Reprezentantul intimatei - SRL solicită respingerea cererii de revizuire, ca fiind neîntemeiată. Instanța de recurs a avut în vedere doar un singur act - nedovedit și a soluționat, așa cum era și firesc, doar pe baza înscrisurilor existente la dosar. În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, învederează că își rezervă dreptul de a le solicita, eventual, pe cale separată.
Apărătorul revizuientei solicită a se avea în vedere faptul că instanța de recurs nu a solicitat a se face dovada contractelor încheiate, motiv pentru care consideră că este culpa instanței care s-a bazat doar pe afirmații.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea cererii de revizuire.
CURTEA,
Deliberând în temeiul art.256 Cod procedură civilă cu privire la cererea de revizuire de față reține:
Prin Decizia 2197/13.10.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a pronunțat în dosarul nr- asupra plângerii formulată de către - și - SRL împotriva Deciziei nr.2486/C6 din 8.10.2007 a Consiliului Național de Soluționare Contestațiilor.
Revizuienta Administrația în contradictoriu cu intimatele, a solicitat instanței să se dispusă schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se dispune aceleași măsuri pentru toate cele șapte proceduri de atribuire organizate de Administrația străzilor, având ca obiect gestionarea și întreținerea semnalizării orizontale și verticale de pe străzile aflate în administrarea revizuientei.
În motivarea cererii de revizuire întemeiată pe art.322 alin.1 Cod procedură civilă, revizuienta susține că în situația în care contractul de achiziție publică a fost încheiat (conform art.285 alin.3 din OUG 34/2006) nu mai există procedură de atribuire în curs de desfășurare, aceasta fiind finalizată, astfel că instanța poate doar să constate nelegalitate actelor emise de către autoritatea contractantă și nicidecum anularea procedurii de atribuire.
Revizuienta mai arată că instanța a pronunțat măsuri contradictorii în cuprinsul dispozitivului hotărârii 2197/13.10.2008, deoarece în majoritatea procedurilor organizate s-a constatat nelegalitatea documentațiilor de atribuire și procedurilor de atribuire derulate, iar pentru pachetul 6 de lucrări s-a dispus anularea documentațiilor de atribuire ca și a întregii proceduri cu obligarea de se relua procedura.
Pe aceste motive se susține imposibilitatea executării deciziei Curții de APEL BUCUREȘTI, având în vedere finalizarea procedurii de atribuire prin încheierea contractului de achiziție publică 36/4.03.2008 și executarea lui parțială, întrucât anularea procedurii nu are drept efect anularea contractului de lucrări, încheiat cu ofertantul desemnat câștigător, iar fondurile alocate fiind deja utilizate.
În esență se solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în parte a Deciziei nr.2197/13.10.2008 în sensul eliminării din dispozitiv măsurii privind anularea documentației de atribuire precum și a întregii proceduri de achiziție derulată.
În dovedirea cererii de revizuire, s-au atașat contractele de lucrări pentru pachetele 1-5 și 7.
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
Curtea examinând Decizia nr.2197/13.10.2008 prin prisma susținerilor formulate de revizuientă și față de motivul invocat, urmează a se pronunța în sensul respingerii cererii de revizuire ca nefondată din considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art.322 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă "revizuirea unei hotărâri rămase definitiveîn instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâridată de instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire".
În speță, prin dispozitivul Deciziei civile nr.2197/13.10.2008 s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene, s-a admis în parte plângerile formulate de petente, s-a anulat parțial decizia nr.2486/C6/3505/8.10.2007 a, s-au admis în parte contestațiile și în consecință s-a constatat nelegalitatea documentațiilor de atribuire precum și a procedurilor de achiziție derulate, conform acestora, privind atribuirea contractelor de prestări servicii, având ca obiect gestionarea și întreținerea semnalizării orizontale și verticale de pe străzile aflate în administrarea Primăriei Municipiului B, pachetele 1-5 și 7, s-a anulat documentația de atribuire precum și întreaga procedură de achiziție derulată conform acesteia, privind atribuirea contractului de prestări servicii, având ca obiect gestionarea și întreținerea semnalizării orizontale și verticale de pe străzile aflate în administrarea Primăriei Municipiului - pachet 6 și s-a dispus reluarea procedurii de achiziție publică cu privire la pachetul nr.6, respingându-se restul pretențiilor petentelor.
Față de dispozițiile legale menționate în precedent ce constituie temeiul de drept pe care revizuienta își susține cererea, instanța constată că decizia nr.2197/13.10.2008 este susceptibilă de revizuire întrucât prin această hotărâre s-a rezolvat fondul cauzei ca urmare a anulării în parte a deciziei în scopul aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt reținute de instanța de recurs în procedura instituită prin OUG 34/2006, împrejurare ce face ca hotărârea cărei revizuire se solicită să se constituie într-o veritabilă hotărâre de fond.
Pe acest temei, Decizia civilă nr.2197/13.10.2008 îndeplinește cerința art.322 alin.1 Cod procedură civilă spre a fi supusă revizuirii.
Examinând însă Decizia civilă 2197/13.10.2008 prin prisma cazului 1 invocat de revizuientă, Curtea constată neîntemeiată cererea, întrucât dispozitivul hotărârii nu cuprinse dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire. Apreciem astfel întrucât cerința legii vizează o ipoteză riguros determinată și care implică cerința ca hotărârea să cuprindă dispoziții potrivnice iar acestea să fie cuprinse în chiar dispozitivul hotărârii.
Ori, în cauză, se constată că dispozițiile instanței sunt conciliabile, pot fi aduse la îndeplinire, motiv pentru care revizuientei nu-i este deschisă calea revizuirii, față de temeiul invocat.
Nici chiar, invocarea ca argument a încheierii contractului 36/4.03.2008 nu poate conduce la admiterea cererii de revizuire, întrucât această împrejurare era cunoscută de instanța de recurs la momentul pronunțării deciziei civile nr.2197/13.10.2008.
Văzând dispozițiile art.322 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, OUG 34/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta ADMINISTRAȚIA împotriva deciziei civile nr.2197/13.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a -VIII-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - și - SRL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Carata
C
GREFIER,
Red.
Tehnored./2 ex.
05.05.2009
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Carata Glodeanu Constanța