Anulare act administrativ . Decizia 542/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 542
Ședința publică de la 25.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII împotriva sentinței civile nr. 907 pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 07.07.2009 în dosarul nr- ( număr format vechi 2119/2009), în contradictoriu cu reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ" "
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentele - pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 11.02.2010, din partea intimatei - reclamante, întâmpinare la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Se învederează de asemenea că recurenta - pârâtă nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, pe cererea de recurs, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă, conform rezoluției de la fila 1 dosar.
Curtea, studiind actele și lucrările dosarului constată că cele două recurente - pârâte sunt instituții publice, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 17 alineat 2 din Legea nr. 146/1997, privind taxele de timbru, motiv pentru care urmează a reveni asupra dispozițiilor date prin rezoluție, în sensul că acesta nu vor mai timbra recursul cu suma de 2 lei - taxă de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar, astfel cum s-a menționat și pe citația emisă acestora, fiind scutite de lege.
Apărătorul intimatei - reclamante precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, ca nefundat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prinsentința civilă nr.907/07.07.2009,Tribunalul Călărașia admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea Agricolă "" în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C; a dispus anularea deciziei nr. 19/14.05.2009 emisă de pârâta DGFP Car aportului de inspecție fiscală încheiat la data de 27.02.2009 și a deciziei de impunere nr. 10/27.02.2009, ambele emise de pârâta AFPCM C, numai în ceea ce privește obligarea reclamantei la colectarea și plata TVA pentru produsele agricole acordate membrilor asociați ai societății în sumă de 141.068 lei plus accesorii (dobânzi și penalități) în sumă de 120.216 lei pe perioada 2003 - 2008; a exonerat reclamanta de plata sumei de 141.068 lei reprezentând TVA aferentă produselor agricole acordate membrilor asociați pe perioada 2003 - 2008 și a sumei de 120.216 lei accesorii. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție,prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Princererea introdusăpe rolul Tribunalului Călărași - Secția Civilă la data de 15.06.2009 și înregistrată sub nr- nr. în format vechi 2119/C/2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 10/27.02.2009, emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C în limita sumei de 141.068 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată aferentă produselor agricole date membrilor asociați pe perioada 2003 -2008 și a sumei de 120.216 lei - accesorii;
- anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 27.02.2009 în ceea ce privește constatările fiscale cu privire la măsura colectării taxei de valoare adăugată aferentă produselor agricole acordate membrilor asociați pe perioada 2003 - 2008.
- anularea în totalitate a Deciziei nr. 19/14.05.2009 privind soluționarea contestației depusă de Societatea Agricolă "".
- exonerarea de plata sumei de 141.068 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată aferentă produselor agricole date membrilor asociați pe perioada 2003 - 2008 și a sumei de 120.216 lei - accesorii.
Înmotivarea acțiunii,reclamanta a arătat că, prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 27.02.2009 și decizia de impunere nr. 10/27.02.2009, ambele emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C s-a reținut și s-a stabilit obligația Societății Agricole de a colecta și plăti TVA în sumă de 141.068 lei și majorări în sumă de 120.216 lei pentru produsele agricole primite de membrii asociați în perioada 1.08.2003 - 20.02.2009.
Împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație la pârâta C, care prin decizia nr. 10/14.05.2009 respins contestația reclamantei, apreciind că actele administrativ fiscale ar fi legale și temeinice.
In raportul de inspecție fiscală, organul de control a reținut că societatea ar fi trebuit să colecteze și să vireze TVA pentru produsele agricole primite de membrii asociați, apreciind că în conformitate cu art. 126 al.1 din Lg. nr. 571/2003 primirea produselor agricole de către membrii asociației ai unei societăți agricole, reprezintă o operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată cu argumentația că predarea produselor agricole către membrii asociați pentru pământul adus în folosință acestora, constituie o livrare de bunuri cu plată.
S-a mai arătat de reclamantă că aceste considerente sunt nelegale, contrare dispozițiilor legale ce reglementează taxa pe valoare adăugată întrucât predarea produselor agricole către membrii asociați ai societăților agricole nu este o operație supusă TVA, nefăcând parte din nici una din operațiunile menționate de actele normative de mai sus ca fiind cuprinse în sfera de aplicare a TVA, întrucât membrii asociației în momentul în care primesc aceste produse nu efectuează nici un fel de plată și nici o altă contraprestație către societate.
De asemenea, această predare nu se încadrează în nici una din operațiunile prevăzute la art.128 din Codul fiscal, articol care descrie operațiunile ce constituie livrări de bunuri cu plată.
Predarea acestor produse agricole către membrii asociați reprezintă partea din profitul societății repartizată către asociați.
Conform art.11 lit.k din Lg.36/1991 statutul societății agricole cuprinde modul de împărțire a profitului și pierderilor, dispoziție care este cuprinsă și în statutul Societății Agricole "" prin urmare predarea produselor agricole către membrii asociați reprezintă tocmai repartizarea profitului către asociați, având regimul juridic al dividendului și nu reprezintă nicidecum un transfer de bunuri cu plată pentru a fi supusă TVA.
În raportul de inspecție fiscală s-a mai reținut că predarea produselor agricole în schimbul folosinței pământului constituie un schimb care implică o prestare de serviciu pentru o livrare de bunuri, în care fiecare persoană impozabilă a efectuat o livrare de bunuri sau o prestare de serviciu cu plată conform art.130 din Lg. 571/2003.
Reclamanta a mai susținut că reținerea este nelegală și netemeinică întrucât aducerea de către membrii asociați a folosinței terenurilor în capitalul societăților agricole nu reprezintă o prestare de serviciu ci reprezintă aportul asociaților.
Prin aducerea folosinței terenului în societate asociații dobândesc părțile sociale a căror valoare este calculată în funcție de aportul adus, inclusiv de mărimea suprafeței de teren a căror folosință o aduc în societate.
Legea impune ca pentru orice operațiune supusă TVA, persoana impozabilă care efectuează livrarea de bunuri cu plata sau prestarea de servicii, să întocmească factura fiscală, conform HG nr.84/2005 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.29/2003.
Ca societatea agricolă să fi avut obligația să emită factura fiscală ar fi trebuit ca, pentru produsele livrate, societatea să fi încasat o valoare, să fi beneficiat de un alt serviciu, ceea ce nu este cazul în speță. Până în prezent, majoritatea societăților agricole au fost supuse controalelor fiscale, și au fost considerate ca plătitoare de TVA, deși practica în materie a Tribunalului Călărași și Curții de APEL BUCUREȘTIa infirmat susținerile organului fiscal.
În drept a invocat dispozițiile art.205 și urm. din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, art. 7-8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/28.12.2005.
Pârâta DGFP în numele Caf ormulat întâmpinare prin care a solicitatrespingereaacțiunii reclamantei ca nefondată, având în vedere că pe perioada supusă verificării, respectiv 01.08.2003-20.02.2009, societatea reclamantă a acordat membrilor asociați produse agricole rezultate din exploatarea pământului adus în folosință fără a colecta TVA, măsura fiind susținută în drept de prevederile art. 126 al.1, art. 127, art. 128 și art. 130 din Lg. nr. 571/2003.
În cadrul activităților economice, conform prevederilor art.127 alin.2 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiile libere sau asimilate acestora. de asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Din cadrul legislativ citat rezultă că societățile agricole sunt considerate din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată persoane impozabile, iar predarea produselor agricole, în schimbul folosinței pământului, constituie un schimb care implică o prestare de serviciu pentru livrare de bunuri, în care fiecare persoană impozabilă a efectuat o livrare de bunuri sau o prestare de serviciu cu plata, potrivit art.130 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere actele normative invocate se reține că societatea are drept de folosință asupra pământului și deține în proprietate produsele obținute din exploatarea acestuia, înțelegând de aici că acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor este o operațiune impozabilă, întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societății agricole în schimbul dreptului de folosință asupra pământului asociaților.
S-a mai arătat prin întâmpinare că la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și al direcțiilor județene subordonate acestuia s-a format o practică unitară din care rezultă obligația plății TVA aferentă livrării de bunuri către asociați de către societățile agricole înființate în temeiul Lg. nr. 36/1991.
Referitor la accesoriile în sumă totală de 120.216 lei aferente debitului contestat a arătat că stabilirea acestora în sarcina reclamantei reprezintă măsură accesorie în raport cu debitul. Întrucât în sarcina reclamantei s-a reținut ca fiind datorat debitul de natura taxei pe valoare adăugată, aceasta datorează și majorările și penalitățile de întârziere aferente, calculate de organele de inspecție fiscală cu aplicarea corectă a prevederilor legale.
A mai susținut că, întrucât reclamanta nu a achitat debitul în condițiile și termenele prevăzute de dispozițiile legale, își găsesc aplicabilitatea reglementările Capitolului III- și penalități de întârziere- din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, în sensul că "pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor bugetare debitorii datorează dobânzi și penalități de întârziere".
In drept s-au invocat dispozițiile art. 115-118 Cod pr.civilă și dispozițiile legale invocate mai sus.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului în raport de probele administrate cum și de dispozițiile actelor normative incidente în cauză a constatat următoarele:
Poziția pârâtei exprimată prin întâmpinare este în totală contradicție cu dispozițiile legale ce reglementează taxa pe valoare adăugată, întrucât predarea produselor agricole către membrii asociați ai societății agricole nu este o operațiune supusă TVA, nefăcând parte din nici una din operațiunile menționate de actele normative de mai sus ca fiind cuprinse în sfera de aplicare a TVA.
Actele normative care reglementează taxa pe valoare adăugată în perioada supusă controlului sunt art. 126 al.1, art.127 și art. 130 din Lg. nr. 571/2003.
Art.126 alin.1 din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal) menționează, că "se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată.".
În acest context, predarea produselor agricole către membrii asociați ai societății nu reprezintă o operațiune cu plată privind bunuri sau servicii și nici o livrare de bunuri sau prestare de servicii efectuate cu plata, întrucât membrii asociați, în momentul în care primesc aceste produse, nu efectuează nici un fel de plată și nici o altă contraprestație către societate.
De asemenea, această predare nu se încadrează în nici una din operațiunile prevăzute la art.128 din Codul fiscal, articol care descrie operațiunile ce constituie livrări de bunuri cu plată.
Predarea acestor produse agricole către membrii asociați reprezintă partea din profitul societății repartizată către asociați și nicidecum un transfer de bunuri cu plată pentru a fi supusă taxei pe valoare adăugată.
Conform art.11 lit.h din Lg. 36/1991, statutul societății agricole cuprinde modul de împărțire a profitului și pierderilor, dispoziție ce este cuprinsă și în statutul Societății Agricole "". Prin urmare predarea produselor agricole către membrii asociați reprezintă tocmai repartizarea profitului către asociați.
De asemenea, aducerea de către membrii asociați a folosinței trenurilor în capitalul societății agricole nu reprezintă o prestare de serviciu, iar predarea produselor agricole către membrii asociați nu poate fi considerată plată a presupusului serviciu prestat.
Ca societatea agricolă să fi avut obligația să emită factura fiscală ar fi trebuit ca pentru produsele livrate, societatea să fi încasat o valoare, să fi beneficiat de un alt serviciu, ceea ce nu este cazul în speță.
În consecință, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea Agricolă "" în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C, a dispus anularea deciziei nr. 19/ 14.05.2009 emisă de pârâta DGFP C, a raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 27.02.2009 și a deciziei de impunere nr. 10/27.02.2009 ambele emise de pârâta AFPCM C, numai în ceea ce privește obligarea reclamantei la colectarea și plata TVA pentru produsele agricole acordate membrilor asociați ai societății în sumă de 141.068 lei plus accesorii (dobânzi și penalități) în sumă de 120.216 lei pe perioada 2003 - 2008.
De asemenea, a exonerat reclamanta de plata sumei de 141.068 lei reprezentând TVA aferentă produselor agricole acordate membrilor asociați pe perioada 2003 - 2008 și a sumei de 120.216 lei accesorii.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice C care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii Societății Agricole "" și, pe cale de consecință, să se constate stabilitatea actelor administrative emise de DGFP C și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.
Înmotivarea cererii de recurs, deși nu s-a arătat pentru care motive de recurs a înțeles să critice hotărârea atacată, s-a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică întrucât, în raport de dispozițiile art.128 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, chiar dacă operațiunea de acordare a produselor agricole membrilor asociați, nu este nominalizată în mod expres în textul acestui articol, respectiva operațiune se încadrează în textul alin.5 al acestuia, iar prin sentința adoptată instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale.
S-a mai argumentat că organul de inspecție fiscală a calificat în mod corect operațiunea în cauză ca fiind impozabilă din punctul de vedere al TVA, cu consecința stabilirii TVA colectată pentru produsele acordate membrilor asociați, că este eronată aprecierea instanței potrivit căreia predarea produselor agricole către membrii asociați reprezintă parte din profilul societății repartizat către asociați și nu un transfer de bunuri spus TVA, iar aprecierea referitoare la emiterea facturii fiscală, ca fiind obligatorie doar pentru produsele livrate pentru care s-a încasat o valoare este de asemenea greșită.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Intimata Societatea Agricolă "" a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o legală și temeinică aplicare a textelor legale incidente în cauză, situație în care recursul urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, susținerea recurentei în sensul că livrarea produselor agricole membrilor asociați în schimbul subscrierii dreptului de folosință asupra terenului agricol intră în sfera de aplicare a TVA, nu poate fi reținută deoarece potrivit Statutului societății intimate, pământul adus în societate ca aport social, spre a fi lucrat în comun, constituie și rămâne proprietatea privată a fiecărui asociat, obiectul de activitate al societății constituindu-l printre altele și cultivarea în comun a pământului.
Totodată, potrivit art.2 lit.a din G nr.17/2000, privind TVA în sfera de aplicare a TVA se cuprind operațiunile cu plată, precum și cele asimilate acestora, conform ordonanței, efectuate într-o manieră independentă de către contribuabili, privind livrări de bunuri mobile și/sau prestări de servicii, efectuate în cadrul exercitării profesionale, indiferent de forma juridică prin care se realizează: vânzare, schimb, aport în bunuri la capitalul social; iar în raport de dispozițiile art.1 și 2 din Legea nr.345/2002 privind TVA republicată și art.126 alin.1 din Legea nr.571/2003 în sfera de aplicare a TVA se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ condițiile referitoare la livrarea de bunuri sau la prestarea de servicii, efectuate cu plată.
Or, potrivit textelor legale mai sus menționate, operațiunea de predare a produselor agricole către membrii asociați nu reprezintă o operațiune în sensul descris mai sus.
Pe de altă parte, în speță nu suntem în prezența unui transfer al dreptului de proprietate asupra produselor agricole de la societatea agricolă către membrii acesteia, care au adus pământ în societate ca aport social, bunurile rezultate din exploatarea acestor terenuri nefiind proprietatea societății, ci a persoanelor care păstrează dreptul de proprietate asupra terenurilor și care au fost de acord ca în schimbul dreptului de folosință asupra acestora să primească o cotă prevăzută din produse, distribuirea acestora către asociați făcându-se în mod gratuit, în funcție de suprafața de teren adusă în societate, în baza Statutului, prin urmare, ele nu constituie o livrare de bunuri, în sensul textelor de lege anterior citate.
De altfel, așa cum s-a reținut și de tribunal, distribuirea acestor produse se face pe baza unui "borderou", iar nu pe baza unor facturi fiscale și nu reprezintă nicio plată în natură.
Prin urmare, Curtea apreciază că nu prezintă nicio relevanță faptul că distribuirea produselor către membrii agricultori nu se regăsește în categoria produselor scutite, deoarece pentru ca o operațiune să fie apreciată că intră în sfera de aplicare TVA trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege în acest sens, întrucât nu îndeplinește aceste condiții, în speță nefiind vorba de o livrare, este lipsit de importanță că produsele atribuite membrilor agricultori, nu sunt expres prevăzute, ca fiind scutite de TVA.
În concluzie, pentru motivele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C în nume propriu și în numeleADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCIIîmpotriva sentinței civile nr. 907 pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 07.07.2009 în dosarul nr- (număr format vechi 2119/2009), în contradictoriu cu reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ" "
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnodact.
2 ex./17.03.2010
- S9-
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura
