Anulare act administrativ . Sentința 572/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.572
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2010, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.02.2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, la 29.05.2009, reclamanta - -, a solicitat în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, anularea în parte a actului administrativ nr.10312/-/MC din 11.03.2009 emis de Autoritatea Națională a Vămilor în sensul admiterii în întregime a documentației depusă de reclamantă în vederea acordării scutirii de la plata alcoolului etilic și acordarea autorizației de utilizator final.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că prin actul contestat pârâta a respins cererea formulată în sensul scutirii de la plata accizelor la alcoolul etilic folosit prin pulverizare pentru a fi absorbit de către produs în scop antimicrobian, întrucât se susține că această cerere este întemeiată doar în privința alcoolului folosit la însiroparea aluatului ruladelor, miniprăjiturilor și umplutura cozonacilor.
Reclamanta apreciază că actul contestat este nelegal în raport de dispozițiile art.200 alin.1 lit.g din Legea 571/2003, întrucât astfel cum reiese din documentația depusă, în urma tratării produsului de panificație cu alcool etilic în scop antimicrobian, alcoolul este absorbit în produs intrând în compoziția acestuia.
Astfel, activitatea desfășurată de reclamantă, în ceea ce privește folosirea alcoolului etilic se încadrează în dispozițiile art.200 alin.1 lit.g din Codul fiscal, întrucât intră în compoziția produsului de panificație, cu atât mai mult cu cât concentrația maximă de alcool folosită este de maximă 0,75 litri pe 100 kg.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile pct.VII din Codul fiscal, art.22,pct.13, din Normele de aplicare a codului fiscal, Legea 554/2004.
În dovedire, reclamanta a depus adresa nr.10312 din 11.03.2009 a Autorității Națională a Vămilor, dovada formulării plângerii prealabile, raport de analiză din 16.12.2008, memoriu tehnic privind procesul tehnologic de fabricare a produselor tip cozonac, tip sponge, autorizația de utilizator final nr.R - din 8.05.2009, declarați notariale autentificate de BNP din 11.02.2009, alte înscrisuri.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, în raport de dispozițiile art.200 alin.1 lit.g din Legea 571/2003, având în vedere declarația reprezentantului societății din 13.10.2008 din care reiese că alcoolul folosit în scop antimicrobian nu intră în compoziția produsului.
De asemenea, din diagrama de flux de fabricație a produselor nu reiese dacă se spreiază produsul finit sau ambalajul, așa cum a declarat inițial reprezentantul reclamantei.
Pârâta a depus la dosarul cauzei actele avute în vedere la emiterea deciziei contestate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin adresa nr.10312/-/MC/11.03.2009 pârâta comunicat reclamantului că cererea privind achiziționarea cantității de 74200 litri de alcool etilic utilizată la stropirea pâinii feliate, înainte de ambalare, această utilizare nu poate face obiectul scutirii prevăzute de art.200 alin.1 lit.g din Legea 571/2003, ca și cererea referitoare la achiziționarea cantităților necesare de alcool etilic pentru pulverizarea peste rulade și prăjituri, după coacere. Prin aceeași adresă s-a comunicat că cererea pentru achiziționarea cantității de 7255 litri, utilizată în rețeta de fabricație a umpluturii cozonacilor, utilizarea pentru pulverizarea peste produs după coacere, nu se încadrează în condițiile scutirii prevăzute de art.200 alin.1 lit. din Legea 571/2003.
Potrivit dispozițiilor art.200 alin.1 lit.g din legea 571/2003, sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic și alte produse alcoolice atunci când sunt utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente, cu sau fără cremă, cu condiția ca în fiecare caz, concentrația de alcool să nu depășească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de produs, ce intră în compoziția ciocolatei și 5 litri de alcool pur la 100 kg. de produs ce intră în compoziția altor produse.
Reclamanta consideră că alcoolul etilic folosit în scop antimicrobian pentru stropirea produselor după finalizarea procesului de fabricație, intră în compoziția acestora, astfel încât se impune scutirea de la plata accizelor aferente acestora.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că spreierea, ca operațiune care în opinia reclamantei aparține procesului de preparare propriu-zisă a produselor, se realizează după ieșirea din tunelul de răcire al acestora, alcoolul etilic folosit pentru a nu lăsa microorganismele să se dezvolte fiind absorbit de suprafața produsului (filele 52-53).
Așadar în chiar procesul de fabricație avizat de către reclamantă, spreierea cu alcool etilic este ulterioară producerii propriu-zise a produselor, aspect care reiese din împrejurarea că în cadrul acestei etape a procesului tehnologic, alcoolul etilic este absorbit doar la suprafața produsului, neintrând în compunerea acestuia.
Pe de altă parte, prin declarația autentificată a reprezentantul reclamantei din 17.11.2008, depusă în susținerea cererii adresată pârâtei s-a confirmat faptul că utilizarea alcoolului etilic, efectuată în scop antimicrobian, vizează în mod exclusiv tratarea ambalajului produselor de panificație, nu și producerea propriu-zisă a acestor produse.
Curtea va înlătura și susținerea reclamantei privind îndeplinirea condițiilor impuse de art.200 alin. lit.g din Codul fiscal, având în vedere faptul că astfel cum reiese din înscrisurile de la dosarul cauzei, concentrația maximă de alcool folosită este de maxim 0,75 litri /100 de kg. având în vedere că această cantitate vizează în accepțiunea dispozițiilor legale menționate compoziția ciocolatei, nu și a altor produse pe care reclamanta le fabrică.
În considerarea aspectelor de fapt și de drept reținute anterior, Curtea apreciază că refuzul pârâtei de eliberare a autorizației de utilizator final de scutire de la plata accizelor, comunicat prin adresa contestată, este justificat, împrejurare în raport cu care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta - - cu sediul în Râmnicu-V,-, parter, biroul, județul, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B, sector 1,-, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./4 ex.
21.04.2010
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta