Anulare act administrativ . Decizia 592/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA Ă ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.592
Ședința publică din data de 10 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
JUDECĂTOR 2: Teodor Nițu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanta- SRL,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B,-, judetul B împotriva sentinței nr.28/16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția ă și de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B,-, judetul
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns reclamanta - SRL, reprezentată de avocat -a, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 19 dosar, lipsind pârâta Administrația Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, legal timbrat, prin intermediul serviciului registratură al instanței intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, purtând viza nr.7901/03.04.2009, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care:
Avocat -a, pentru recurenta-reclamantă - SRL, depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, conform chitanței nr.-/02.04.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei, precum și adresele nr.-/25.02.2009 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală către - SRL și nr.16327/24.03.2009 a DGFP B către - SRL.
Față de împrejurarea că nu i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice B și având în vedere că a depus la dosar acte noi, solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinare și pentru a fi comunicate actele depuse la termenul de astăzi intimatei-pârâte.
Curtea comunică recurentei-reclamante - SRL un exemplar al întâmpinării formulate de intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice B și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea acesteia să ia cunoștință de întâmpinare.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei, a răspuns reclamanta - SRL, reprezentată de avocat -a, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 19 dosar, lipsind pârâta Administrația Finanțelor Publice
Avocat -a, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă - SRL, precizează că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat -a, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă - SRL critică hotărârea instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, precizează că la instanța de fond s-a efectuat o expertiză contabilă prin care s-a stabilit că societatea recurentă se încadrează printre societățile care erau scutite de plata TVA, însă instanța de fond nu a ținut seama de această expertiză, având în vedere numai depozițiile intimatei.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris la dosarul cauzei, desființarea sentinței atacate, admiterea contestației și restituirea cauțiunii depusă, cu privire la care tribunalul nu s-a pronunțat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la Tribunalul Buzău la data de 13 mai 2008 și înregistrată sub nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de impunere nr.35 din 28 ianuarie 2008 și a Cap.III-Constatări fiscale-Taxa pe valoarea adăugată din Raportul de inspecție fiscală, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice B sub nr.2540 din 31 ianuarie 2008, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere mai sus arătate, prin care a fost obligată la plata sumei de 42.170 lei cu titlu de TVA și a sumei de 20.029 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA și exonerarea reclamantei de la plata acestor sume.
Reclamanta a solicitat, totodată, suspendarea executării prin titlurile executorii nr.103/2008 și nr.104/2008, emise de Administrația Finanțelor Publice B în baza Deciziei de impunere nr.35 din 28 ianuarie 2008, până la soluționarea cauzei de către instanța de contencios administrativ.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în fapt, a fost verificată de către Administrația Finanțelor Publice B pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2007, conform Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr.2540 din 31 ianuarie 2008, ocazie cu care s-a stabilit că în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2005 societatea reclamantă nu a fost înregistrată ca plătitor de TVA beneficiind de scutire de TVA conform art.152 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, întrucât cifra de afaceri nu a depășit plafonul de 2 miliarde lei (ROL) 200 000 RON, la data de 31 decembrie 2005 societatea reclamantă a fost înregistrată cu o cifră de afaceri de 234.669 lei, astfel că devine plătitoare de TVA.
A susținut reclamanta că organul de control a calculat însă greșit TVA, aceasta nefiind calculată la valoarea vânzărilor de bunuri (cifra de afaceri) de 234.669 lei,ci la valoarea cheltuielile privind mărfurile,adică 201.237 RON, arătând că pentru determinarea TVA se folosește procedeul mărite, așa cum rezultă din prevederile pct.24 din Normele metodologice de aplicare a art.140 din Codul fiscal: 19 x BI/119,unde BI este baza de impozitare. Baza de impozitare este prevăzută la pct.137 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal și este formată din tot ce constituie contrapartidă obținută de furnizor din partea cumpărătorului,adică cifra de afaceri. Calculând astfel taxa pe valoarea adăugată rezultă: 234 669 x 19/119 = 37 468 lei. de afaceri de referință va fi atunci de: 234 669 - 37 468 = 197 201 lei,adică sub plafonul de 200 000 lei,prevăzută de art.152 alin.(1) din Codul fiscal, toate aceste apărări fiind menționate de reclamantă și în contestația pe care a adresat-o Direcției Generale a Finanțelor Publice B, înregistrată sub nr.13705 din 13 februarie 2008, contestație respinsă prin Decizia nr.17 din 26 martie 2008.
Reclamanta a precizat că la data de 3 martie 2008 s-a emis Somația nr.-/2359, prin care a fost încunoștiințată că datorează statului suma de 62.169 RON și de asemenea Titlul executoriu nr.103 din 3 martie 2008, pentru aceeași sumă, având la bază Decizia de impunere nr.35 din 28 ianuarie 2008, considerând că întrucât cifra de afaceri este sub 200.000 RON, decizia de impunere, somația de plată și titlul executoriu nu au un fundament legal, încălcându-se dispozițiile art. 152 alin.(6) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii, anularea actului administrativ contestat și exonerarea de la plata sumei de 62 254 lei (RON).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat introducerea în cauză și a DGFP B,întrucât împotriva Deciziei nr.35 din 28 ianuarie 2008 reclamanta a formulat, în procedură prealabilă, contestație soluționată prin Decizia nr.17 din 26 martie 2008 de către Serviciul de soluționare contestații al DGFP
Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, pârâta a arătat că, potrivit art.14 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării se poate admite numai în cazuri bine justificate și pentru producerea unei pagube iminente, însă contestatoarea nu și-a motivat în nici un fel cererea de suspendare.
A arătat pârâta că instanța poate dispune suspendarea executării după ce în prealabil verifică justețea și iminența producerii unei pagube și numai după fixarea unei cauțiuni, cele două ordine de plată depuse la dosarul cauzei de către reclamantă neputând fi luate în calcul, întrucât acestea urmau să fie depuse în dosarul nr- al Judecătoriei Buzău, dosar în care, prin Încheierea din 3 aprilie 2008 a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite pentru neplata cauțiunii.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât, din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr.2540 din 31 ianuarie 2008 rezultă că la data de 31 decembrie 2005 reclamanta a înregistrat o cifră de afaceri de 234 669 RON, superioară plafonului de 200.000 RON prevăzută de art.152 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și, în aceste condiții, potrivit alin.(3) al aceluiași articol, reclamanta avea obligația să se înregistreze ca plătitor de TVA până la data de 10 ianuarie 2006, în mod legal organul de inspecție fiscală a calculat TVA pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 decembrie 2007, în sumă de 42.225 lei, iar pentru neplata la termen a sumelor datorate au fost calculate în sarcina reclamantei majorări de întârziere în sumă de 20 029 lei, invocarea prevederilor art.152 alin.(6) din Codul fiscal este neîntemeiată, întrucât la stabilirea cifrei de afaceri care servește drept referință la aplicarea alin.(1) al art.152, diminuarea acesteia cu taxa pe valoarea adăugată aferentă se aplică doar agenților economici ale căror livrări de bunuri sau prestări de servicii sunt taxabile, ori - SRL nu a efectuat operațiuni taxabile pentru livrările de bunuri, fiind scutită de la plata TVA.
S-a precizat de pârâta că cifra de afaceri pe baza căreia s-a stabilit plafonul de trecere ca plătitor de TVA au fost preluate din evidențele contabile și din raportările agentului economic, din care rezultă că prețurile nu conțin TVA, acestea conținând prețul de achiziție, la care s-a însumat adaosul comercial, fără să conțină TVA.
Prin Încheierea din 27 mai 2008 (fila 54 din dosar), tribunalul a admis capătul doi de cerere și a dispus achitarea unei cauțiuni în procent de 10 % din valoarea supusă executării, respectiv 6.225,4 lei,până la data de 24 iunie 2008.
Recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B împotriva acestei încheieri a fost admis prin Decizia nr.1031 din 16 septembrie 2008 Curții de APEL PLOIEȘTI. Încheierea atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, apreciindu-se că nemotivarea încheierii echivalează cu necercetarea fondului cererii de suspendare a executării actului, iar după casarea cu trimitere, reclamanta a precizat că nu insistă în soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.
După administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză contabilă, Tribunalul Buzăua pronunțat sentința nr.28/16 ianuarie 2009 prin care respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SOCIETATEA Ă SRL împotriva Deciziei de impunere nr.35 din 28 ianuarie 2008 și a Cap.III-Constatări fiscale-Taxa pe valoarea adăugată din Raportul de inspecție fiscală din 21 ianuarie 2008,înregistrat sub nr.2540 din 31 ianuarie 2008 în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, hotărâre ce a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 13 februarie 2009, în sensul că denumirea corectă a societății reclamante este - SRL și nu - SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din cuprinsul Deciziei de impunere nr.35 din 28 ianuarie 2008 și al Raportului de inspecție fiscală din 21 ianuarie 2008, ce stă la baza acesteia, înregistrat sub nr.2540 din 31 ianuarie 2008, rezultă că organul de inspecție fiscală a constatat că - SRL a realizat la data de 31 decembrie 2005 venituri din vânzarea mărfurilor în sumă de 234.669 RON.
Prin aplicarea prevederilor art.152 alin.(6) din Codul fiscal,organul de control a scăzut din cifra de afaceri, în sumă de 234.669 RON taxa pe valoarea adăugată deductibilă achitată la achiziționarea mărfurilor, în sumă de 32.130 RON rezultând diferența de 202.539 RON.
Așa cum corect a reținut și organul de inspecție fiscală, dar și DGFP B prin Decizia nr.17 din 26 martie 2008,în aceste împrejurări,conform art.152 alin.(1) din Codul fiscal, a fost depășit plafonul de scutire de 200.000 RON, iar reclamanta avea obligația ca, până la data de 10 ianuarie 2006, să solicite organului fiscal teritorial înregistrarea sa ca plătitor de TVA în regim normal, însă reclamanta nu a respectat prevederile legale menționate, organul de inspecție fiscală a procedat legal calculând taxa pe valoarea adăugată pe care ar fi trebuit să o colecteze societatea reclamantă în perioada supusă inspecției fiscale, de la 1 februarie 2006 și până la 31 decembrie 2007,în sumă de 42 170 RON, iar pentru neplata la termen a sumelor datorate bugetului de stat,organul fiscal a calculat în sarcina reclamantei majorări de întârziere în sumă de 20 029 RON.
Tribunalul a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.152 alin. (6) din Codul fiscal, așa cum au pretins atât contestatoarea, dar și expertul contabil desemnat să efectueze în cauză expertiza contabilă, deoarece la stabilirea cifrei de afaceri care servește drept referință la aplicarea art. 152 alin.(1) din Codul fiscal, diminuarea acesteia cu taxa pe valoarea adăugată aferentă se aplică doar agenților economici ale căror livrări de bunuri sau prestări de servicii sunt taxabile, întrucât reclamanta - SRL nu a efectuat operațiuni taxabile pentru livrările de bunuri, fiind scutită de la plata TVA, cifrele de afaceri pe baza cărora s-a stabilit plafonul de trecere ca plătitor de TVA fiind preluate de organul de inspecție fiscală din evidențele contabile și din raportările reclamantei către DGFP B,din care rezultă că veniturile obținute nu conțin TVA.
În aceste condiții, tribunalul a înlăturat atât susținerile reclamantei,dar și concluziile raportului de expertiză,reținând că Decizia de impunere nr.35 din 28 ianuarie 2008 este temeinică și legală, aceasta fiind, de altfel, și concluzia Serviciului de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP B, atunci când a respins contestația formulată de - SRL împotriva Deciziei de impunere nr.35 din 28 ianuarie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală, înregistrat sub nr.2540 din 31 ianuarie 2008 pronunțând Decizia nr.17 din 26 martie 2008, necontestată de reclamantă la instanța de contencios administrativ.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - SRL, criticând-o pentru motive de nelegalitate, solicitând admiterea căii de atac, desființarea sentinței atacate, admiterea contestației și restituirea cauțiunii.
În motivarea recursului s-a susținut că soluția dată nu s-a sprijinit pe probele administrate în cauză și pe dispozițiile legale în materie, instanța de fond nepronunțându-se nici cu privire la cererea de restituire a cauțiunii, s-au luat în considerare numai susținerile intimatei potrivit cărora reclamanta nu efectuează operațiuni taxabile din punct de vedere TVA, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art.152 alin.6 Cod fiscal.
A mai arătat recurenta că așa cum a precizat în conținutul cererii de anulare și cum rezultă din dispozițiile art.141 Cod fiscal unde sunt expres și limitativ prevăzute operațiunile netaxabile, nu poate fi inclusă printre cele ce desfășoară astfel de activități, obiectul său de activitate fiind comerțul cu amănuntul (cod 4711), activitățile societății recurente se încadrau în anul 2005 în rândul celor taxabile, prevăzute de dispozițiile art.128 Cod fiscal (varianta 2005), aflându-se în regimul special de scutire (art.152) și, de altfel, acest lucru a fost evident când societatea a fost înregistrată ca plătitor de TVA.
S-a mai susținut de către recurentă că în conformitate cu dispozițiile art.152 alin.1 din Codul Fiscal, sunt scutite de TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală declarată sau realizată este inferioară plafonului de 200.000 lei, denumit plafon de scutire, modul de calcul al cifrei de afaceri care servește drept referință fiind stabilit conform art.152 alin.6 din Codul Fiscal, care prevede că cifra de afaceri de referință care servește la aplicarea alin.1 este constituită din suma fără TVA a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii taxabile, în acest sens fiind și răspunsul dat de ANAF, Direcția Generală de Legislație și Proceduri Fiscale depus la dosar, din care rezultă persoanele juridice scutite de TVA și modul de calcul al cifrei de afaceri de referință, instanța de fond a avut suficiente probe din care să tragă concluzia justă, însă fără o motivare riguroasă, a înlăturat toate probele administrate de reclamantă, instrumentându-și decizia numai pe susținerile intimatei.
Legal citată, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În perioada 17 ianuarie 2008 - 21 ianuarie 2008, organele de inspecție fiscală au efectuat o inspecție fiscală privind pe societatea recurentă ce a avut ca obiective înregistrarea, calcularea și virarea în cuantumurile și la termenele legale a obligațiilor societății față de bugetul consolidat, perioada controlată fiind 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2007, întocmindu-se raportul de inspecție fiscală nr.2540 din 31 ianuarie 2008, la capitolul II - constatări fiscale taxă pe valoare adăugată, s-a constatat că la 31 decembrie 2005 - SRL a înregistrat o cifră de afaceri în sumă de 234.669 lei RON, iar în conformitate cu art.152 din Codul fiscal, avea obligația să se înregistreze ca plătitor de TVA, obligație pe care nu a îndeplinit-o, astfel că s-a calculat taxa pe valoare adăugată pe care recurenta avea obligația să o colecteze, în cuantum de 42.225 lei RON, pentru care s-a emis decizia de impunere nr.35 din 28 ianuarie 2008, ce constituie titlul de creanță.
Decizia de impunere emisă de către intimată a fost contestată de societate în conformitate cu art.205 și următoarele Cod procedură fiscală, contestație ce a fost respinsă de ANAF - Direcția generală a Finanțelor Publice B, prin decizia nr.17 din 26 martie 2008.
Obligația de plată a TVA calculată de către organele fiscale a fost stabilită de acesta în conformitate cu dispozițiile art.152 din Codul fiscal și nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, astfel că potrivit balanței de verificare întocmită de către - SRL la 31 decembrie 2005, societatea prezenta venituri din vânzarea mărfurilor în cuantum de 234.669 lei și cheltuieli cu marfa vândută în sumă de 201.237 lei, TVA deductibilă achitată de către societate către furnizor, regăsită în veniturile din vânzarea mărfurilor este în sumă de 32.130 lei, ce s-a scăzut din totalul veniturilor evidențiate în contul 707, rezultând suma de 202.539 lei, ce depășește plafonul de 200.000 lei prevăzut de alin.1 al textului de lege indicat, astfel că societatea avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului.
Astfel, în mod corect organul de inspecție fiscală a constatat că plafonul de scutire de 200.000 lei a fost depășit la sfârșitul lunii decembrie 2005, până la data de 10 ianuarie 2006 societatea recurentă avea obligația să solicite organului fiscal teritorial înregistrarea sa ca plătitor de TVA în regim normal, această obligație legală nu a fost respectată de - SRL, obligația de plată a TVA pe care recurenta trebuia să o colecteze de la 1 februarie 2006 și până la 31 decembrie 2007, este legal stabilită, pentru neplata la termen a sumelor datorate bugetului de stat cu acest titlu, se datorează și majorările de întârziere calculate de organele fiscale, decizia de impunere a fost legal emisă, iar instanța de fond a constatat în mod corect legalitatea și temeinicia acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia soluția instanței de fond nu s-a sprijinit pe probele administrate în cauză și pe dispozițiile legale în materie, Curtea constată că nu este fondat întrucât instanța de fond a concluzionat în mod corect că societatea recurentă nu a respectat prevederile art.152 din Codul fiscal, nu s-a înregistrat până la 10 ianuarie 2006 ca plătitor de TVA în regim normal, deși la 31 decembrie 2005 depășise plafonul de 200.000 lei prevăzut de alin.1 al acestui text de lege. Este adevărat că expertul contabil desemnat în cauză a confirmat susținerile societății recurente în sensul că plafonul prevăzut de alin.1 al art.152 din Codul fiscal se calculează conform alin.6 al acestui text de lege, rezultând un cuantum sub acest plafon, însă în mod corect instanța de fond a înlăturat concluziile expertizei contabile întrucât contravin dispozițiilor alin.3 al acestui text de lege, modalitatea de calcul reglementată la alin.6 aplicându-se agenților economici ale căror livrări de bunuri sau prestări de servicii sunt taxabile, însă în cauză nu este aplicabilă pentru - SRL, care până la 31 decembrie 2005 nu a efectuat operațiuni taxabile pentru livrări de bunuri, fiind scutită de plata TVA.
Organul de inspecție fiscală a stabilit cifra de afaceri ce servește drept referință pentru plafonul minim prevăzut de alin.1 al art.152 pe baza evidențelor contabile întocmite de către societatea recurentă, respectiv balanța de verificare la 31 decembrie 2005, rezultând suma de 202.539 lei, prin diminuarea sumei evidențiate în contul venituri din vânzarea mărfurilor, în cuantum de 234.669 lei, cu suma de 32.130 lei ce reprezintă TVA deductibilă achitată de societate către furnizori, fiind respectate dispozițiile art.152 alin.6 din Codul fiscal.
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia societatea recurentă nu se încadrează în dispozițiile art.141 Cod fiscal, neputând fi inclusă ca efectuând operațiuni netaxabile, ce sunt expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, ci obiectul său de activitate este încadrabil în operațiuni taxabile în anul 2005, Curtea constată că nu este fondat, până la depășirea plafonului de 200.000 lei prevăzut de alin.1 al art.152 din Codul fiscal -în formularea în vigoare la 31 decembrie 2005-, societatea comercială recurentă beneficia de scutire de plata TVA în baza acestui text de lege și nu a celui indicat, iar după depășirea plafonului avea obligația potrivit alin.3 al art.152 din Codul fiscal să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA în regim normal, data depășirii plafonului fiind considerată sfârșitul lunii calendaristice în care a avut loc depășirea, iar neîndeplinirea obligației de înregistrare ca plătitor TVA îndreptățește organele de inspecție fiscală să solicite plata taxei pe valoarea adăugată pe perioada scursă de la data la care persoana avea obligația să solicite înregistrarea în regim normal și până la data la care înregistrarea a devenit efectivă.
Nici motivul de recurs potrivit căruia cifra de afaceri de referință care servește la aplicarea alin.1 al art.152 din Codul fiscal este constituită din suma fără TVA a lucrărilor de bunuri și prestărilor de servicii taxabile nu este întemeiat, întrucât cifra de afaceri pe baza căreia s-a stabilit plafonul de trecere ca plătitor de TVA a fost preluată de organul de inspecție fiscală din evidențele contabile și din raportările reclamantei către DGFP B, veniturile nu conțin TVA, prețul de vânzare include prețul de achiziție, la care s-a adăugat adaosul comercial, fără a conține TVA, societatea reclamantă nefiind plătitor de TVA.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire a cauțiunii stabilită și consemnată de societatea recurentă pentru capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere, potrivit chitanței nr.-/1 din 10 septembrie 2008, Curtea constată că nu este fondat, în mod corect Tribunalul Buzău nu s-a pronunțat asupra acestei cereri întrucât în conformitate cu art.7231alin.3 Cod procedură civilă, cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata de despăgubiri cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care prin hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei, ori la data formulării acestei cereri nu se pronunțase nici prima instanță asupra fondului, hotărârea nefiind irevocabilă, numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii instanța putându-se pronunța asupra cererii de restituire.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, în mod corect Tribunalul Buzăua respins contestația recurentei, aceasta nu a respectat prevederile legale privind înregistrarea ca plătitor TVA până la 10 ianuarie 2006 în condițiile în care depășise plafonul minim de 200.000 lei prevăzut de alin.1 al art.152 din Codul fiscal, autoritatea fiscală a procedat în mod corect la stabilirea acestui plafon și la calculul TVA ce este datorat de - SRL, obligația de plată principală a TVA neachitată la termen generează și majorările de întârziere, recursul nu este fondat, urmând ca în conformitate cu art.312 Cod procedură civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta- SRL,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B,-, judetul B împotriva sentinței nr.28/16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția ă și de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B,-, judetul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 aprilie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red.MS/CC
2 ex/15 aprilie 2009
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu, Teodor Nițu, Maria
