Anulare act administrativ . Sentința 622/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 622
Ședința publică de la 17.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carata Glodeanu Constanța Floriana C -
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, reprezentat de consilier juridic, cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta reclamantului, în susținerea acțiunii depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, un exemplar pentru comunicare pârâtului. Solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Nemaifiind alte chestiuni de formulat, Curtea constată închise dezbaterile și acordă cuvântul părții pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate existența calității de luptător al Securității în ceea ce îl privește pe.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, reține.
Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului București, la 29.10.2008, Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS ), în contradictoriu cu pârâtul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de lucrător al securității, în ceea ce-l privește pe pârât.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că i s-a solicitat prin cerere (/07/12.06.2008) de către d-na să se verifice posibila calitate de lucrător sau de colaborator al securității, în ceea ce-l privește pe pârât, față de dispozițiile art.1 alin.7 din OUG 24/2008.
Mai arată reclamantul că din cuprinsul Notei de Constatare nr.S/DI/1/2676/6.10.2008 și al altor înscrisuri, rezultă că, pârâtul a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratul Județean A, Securitatea Orașului S în anii 1979 și respectiv locotenent major în cadrul IJ A - Securitatea Orașului A în 1982-1983 și că în această calitate a propus interceptarea unei scrisori în contextul urmăririi informative a unei persoane, semnalate cu activitate ilegală în cazul Sectei Domnului, și a inițiat urmărirea informativă a unei persoane semnalată că întreține relații cu cadre didactice de naționalitate maghiară din A, cunoscute pentru pozițiile radicale adoptate; a interceptat convorbirile telefonice de la domiciliul persoanei urmărite, precum și corespondența.
Față de faptul că activitățile desfășurate de pârât suprimă drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la libertatea conștiinței și a religiei, dreptul la viață privată, consideră că sunt impuse condițiile prevăzute în art.2 lit. din OUG 24/2008, spre a se putea constata calitatea de lucrător al securității.
În drept acțiunea reclamantului CNSAS este întemeiată pe art.1 alin.7, art.2 lit.a, art.87, lit. art.11, art.33 alin.1 din OUG 24/2008.
Prin sentința civilă nr.3356 din 19.11.2008, Tribunalul București - Secția a IX-a, Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, față de dispozițiile art.34 din OUG 24/2008, care stabilesc competența curților de apel, secția de contencios administrativ și fiscal în soluționarea cauzei.
Astfel sesizată, Curtea are de soluționat prezenta cauză, în temeiul dispozițiilor art.34 din OUG 24/2008 coroborate cu art.3 alin.1 din aceeași ordonanță.
În susținerea acțiunii CNSAS a depus la dosar înscrisuri în dovedirea calității pârâtului de lucrător al securității - filele 8-73.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat și nu a formulat apărări în cauză.
Curtea examinând acțiunea formulată în raport de temeiurile de drept invocate, urmează a se pronunța în sensul admiterii acesteia, constatând calitatea de lucrător al securității, în ceea ce-l privește pe pârât, din considerentele ce se vor arăta:
Condițiile prevăzute de legiuitor prin conținutul prevederilor art.2 lit.a din OUG 24/2008, impun, spre a avea calitatea de lucrător al securității, ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit sau subofițer al Securității, în perioada 1945 - 1989.
În speță, înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă întrunirea acestei condiții de către pârât, acesta având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratul Județean A, Securitatea Orașului S în anul 1979 și respectiv locotenent major în cadrul IJ A - Securitatea Orașului A în 1982-1983.
Din acțiunile întreprinse (consemnate prin procese verbale, note raport, note informative) rezultă că pârâtul în desfășurarea activității sale ca locotenent în cadrul IJ A, a desfășurat activități care au îngrădit dreptul la libera exprimare și la libertatea opiniilor, prevăzute de art.28 din Constituția României din 1965 coroborate cu art.19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea conștiinței și a religiei, prevăzute de art.30 din Constituția României, coroborat cu art.18 din același, dreptul la viață privată prevăzut de art.17 din coroborat cu art.32, ce reglementează inviolabilitatea domiciliului și art.33 ce protejează secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice.
În calitatea de ofițer, pârâtul interceptat scrisori, violând secretul corespondenței și afectând dreptul persoanelor urmărite, la libertatea conștiinței și a religiei, persoanele GM și GA făcând parte din.
De asemenea, pârâtul a interceptat convorbirile de la domiciliul obiectivului T și R, spre a-i cunoaște preocupările și relațiile cu cei apropiați, afectând dreptul la viață privată, precum și dreptul la libertatea la exprimarea opiniilor.
Prin urmare, în cauză sunt întrunite condițiile legale cerute de art.2 lit.a din OUG 24/2008, pentru a se constata calitatea de lucrător, instanța urmând a admite acțiunea reclamantului, aceasta fiind întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în B, sector 3,--57, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în C-N,-, județ
Constată calitatea de lucrător al securității în ceea ce-l privește pe pârâtul.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
C -
Red.
Tehnored./4 ex.
5.03.2009
Președinte:Carata Glodeanu Constanța FlorianaJudecători:Carata Glodeanu Constanța Floriana








