Anulare act administrativ . Decizia 622/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia civilă nr. 622
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ion Eugenia
JUDECĂTOR 2: Petrovici Cristina
JUDECĂTOR 3: Niculescu Monica
GREFIER: - -
*************
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul - reclamant -, împotriva sentinței civile nr. 1768/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatele - parate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B(DGFP-MB) și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4()
Dezbaterile in fond și concluziile părților au avut loc in ședința publică din data de 22 februarie 2010, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 1 martie 2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. -, reclamantul - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B - (-) și Administrația Finanțelor Publice Sector 4 (), desființarea Deciziei nr. 300/16.09.2008 emisă de -, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. -/27.06.2008 emisă de Sector 4, cu privire la diferențele de impozit pe venitul net anual stabilite suplimentar pe perioada 2003-2006, în sumă totală de 7142 lei și accesorii aferente în sumă de 5740 lei, obligarea pârâtei Sector 4 la recalcularea impozitului pe venitul net anual, precum și a accesoriilor, la efectuarea rectificărilor cuvenite în evidențele electronice ale instituției și restituirea sumelor plătite și nedatorate, respectiv 7142 lei și accesorii în cuantum de 5740 lei.
Pârâtele, deși au fost legal citate, nu au formulat întâmpinare în cauză.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 1768/11.05.2009, prin care s-a dispus respingerea acțiunii promovată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia de impunere privind impozitul pe venit nr. -/27.06.2008 emisă de pârâta Sector 4, în baza raportului de inspecție fiscală nr. -/27.06.2008, s-a prevăzut în sarcina reclamantului obligația de plată diferenței de impozit pe venitul net anual, pentru anii 2003-2006, în valoare totală de 7142 lei și accesorii de 5740 lei.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamantul a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 300/16.09.2008 a - contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la deductibilitatea cheltuielilor pretinse de reclamant a fi fost efectuate în interesul activității și înlăturate de organele fiscale, reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte cheltuielile utilizate strict în interesul activității cabinetului de avocatură, iar autoritățile pârâte au aplicat corect prevederile art. 10 și art. 16 din OG nr. 7/2001 și HG nr. 54/2003.
Cheltuielile reprezentând taxa auto se datorează de către proprietarul mijloacelor de transport.
Nici reclamantul și nici cabinetul de avocatură nu erau proprietari ai autovehiculului pentru a putea deduce taxa auto, dreptul de folosință al autovehiculului fiind obținut printr-un contract de comodat.
Impozitul pe mijlocul de transport, datorat de proprietarul acestuia, nu reprezintă o cheltuială cu funcționarea și întreținerea autovehiculului, care să poată fi dedusă de către reclamant.
În privința cheltuielilor reprezentând 2/3 din convorbirile telefonului fix din apartamentul în care reclamantul avea sediul cabinetului de avocatură, tribunalul a considerat că organele fiscale au dat dovadă de generozitate acceptând deducerea cheltuielilor în funcție de ponderea suprafeței din apartament închiriată de reclamant.
Faptul că a închiriat două camere și dependințe din apartamentul deținut de și nu poate fi automat o cauză pentru deducerea tuturor cheltuielilor privind telefonul fix din acest apartament.
Pe aspectul deductibilității contravalorii bunurilor intrate în patrimoniul personal al reclamantului la momentul încetării exercitării profesiei de avocat titular al cabinetului, tribunalul a apreciat că, începând cu data de 10.10.2003, reclamantului își desfășoară activitatea ca avocat colaborator în cadrul, astfel că, de la aceeași dată, activitatea cabinetului individual a încetat.
Reclamantul nu a fost avocat asociat în cadrul, pentru ca bunurile folosite anterior în cadrul să fie preluate.
În conformitate cu prevederile Statutului profesiei de avocat, în cazul avocatului colaborator, spațiul de lucru, dotările și logistica nu îi aparțin acestuia, ci titularului cabinetului.
Reclamantul nu poate avea în același timp și calitatea de avocat titular în cabinetul său individual de avocatură și avocat colaborator; astfel că, de la data de 10.10.2003, a încetat activitatea în cadrul, iar bunurile din cadrul patrimoniului afacerii au trecut în patrimoniul personal al reclamantului.
Nici în privința accesoriilor calculate de organul fiscal, susținerile reclamantului nu sunt întemeiate, întrucât acestea au fost stabilite conform art. 120 din OG nr. 92/2003.
Împotriva Sentinței civile nr. 1768/11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul -, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
1. Motivarea în fapt și în drept este superficială, în sensul că instanța nu precizat textele de lege în temeiul cărora a pronunțat soluția respectivă, limitându-se la a aminti generic "prevederile Statutului profesiei de avocat" și a calificat susținerile pârâtelor ca fiind corecte;
2. În mod nelegal instanța de fond a reținut ca fiind corectă soluția adoptată de organele fiscale, care au considerat că, prin modificarea formei de exercitare profesiei activitatea profesională a reclamantului a încetat, iar bunurile aflate în patrimoniul cabinetului de avocatură au trecut în patrimoniul personal, astfel că a fost adăugată contravaloarea tuturor acestor bunuri la venitul brut obținut în acel an, fiind majorată suma asupra căreia s-a aplicat cota de impozit.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-au menționat următoarele:
Calitatea de contribuabil o are persoana fizică, indiferent de forma de exercitare profesiei pe care acesta alege - avocat colaborator, salariat în cadrul profesiei sau avocat titular.
În mod evident modificarea formei de exercitate a profesiei nu echivalează cu încetarea activității. Mai mult, Statutul profesiei de avocat, atât în forma în vigoare în anul 2003, cât și în prezent, prevede în mod expres cazurile de încetare a activității, iar transformarea formei de exercitare a profesiei nu este unul dintre acestea.
În anul 2003 reclamantul și- transferat activitatea din cadrul Cabinetului de avocat și a devenit avocat colaborator, continuând exercitarea profesiei de avocat, în această calitate, având clientelă, făcând încasări, plătind impozite rezultate din desfășurarea avocaturii și achiziționând bunuri folosite în desfășurarea activității.
În speță, nu este incident textul de lege avut în vedere de organul fiscal, întrucât face referire expresă la "încetarea definitivă activității", iar reclamantul nu și- încetat activitatea, nu a primit în patrimoniul personal bunurile afectate desfășurării profesiei, nu le- înstrăinat și nu și- însușit asemenea valori.
Raționamentul instanței este eronat și nelegal, întrucât prevederile legale nu interzic avocatului colaborator să aibă în proprietate și să afecteze desfășurarea activității sale bunuri care nu aparțin avocatului titular, cu atât mai mult cu cât, având dreptul la clientelă proprie, bunurile reclamantului au fost utilizate în desfășurarea de activități în interesul direct al acestor clienți;
3. Referitor la documentele justificative pentru cheltuieli deductibile, soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât prevederile HG nr. 54/2003 și ale nr. 58/2003 vorbesc de "numele și prenumele contribuabilului", fără să menționeze obligativitatea indicării unei alte calități pentru ca factura ori chitanța să fie valabilă, iar cheltuiala deductibilă.
Sub acest aspect, recurentul a precizat că nu cabinetul de avocat este înregistrat ca plătitor de impozit, ci persoana fizică, aceasta fiind cea care exercită profesia de avocat și care este plătitoare de impozit pe venitul obținut din exercitarea acestei profesii.
În condițiile în care cabinetul de avocat nu are personalitate juridică, nu are patrimoniu propriu, în consecință, nu este persoană juridică în sensul legii, nu se poate susține că facturile respective ar fi putut fi achitate de "cabinetul de avocatură",
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii, anularea Deciziei de impunere nr. -/27.06.2008 emisă de pârâta Sector 4 și Deciziei de soluționare contestației nr. 300/16.09.2008 emisă de pârâta - și obligarea la recalcularea impozitului pe venitul anual și accesoriilor pentru perioada 2003-2006.
Intimatele-pârâte, deși au fost legal citate, nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
Intimata-pârâtă Sector 4 solicitat, prin concluziile orale formulate în ședința publică din data de 22.02.2010, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, motivat de faptul că recurentul-reclamant nu a administrat probe din care să rezulte cheltuielile utilizate strict în interesul activității cabinetului de avocatură.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este fondat, în considerarea următoarelor argumente:
1. Conform disp. art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri în recurs poate fi dispusă în cazul în care aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție.
În speță, hotărârea instanței de fond întrunește exigențele impuse de disp. art. 261 Cod procedură civilă, întrucât au fost analizate toate motivele de nelegalitate invocate în susținerea acțiunii, iar argumentele prezentate de instanță sunt de natură să ofere părților și instanței de controlul judiciar expunere logică faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s- ajuns la concluzia cuprinsă dispozitiv.
Faptul că în examinarea fiecărui element de nelegalitate nu s- făcut trimitere expresă la dispozițiile legale incidente nu poate determina admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Prin urmare, este neîntemeiată critica ce vizează motivarea în fapt și în drept sentinței recurate.
Referitor la includerea în venitul brut aferent anului 2003 sumei de 39.865.192 ROL reprezentând contravaloarea bunurilor rămase după încetarea activității cabinetului individual de avocat, critica recurentului este întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 16 alin. 3 din OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit (act normativ în vigoare în anul 2003), venitul brut cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură, inclusiv contravaloarea bunurilor din patrimoniul afacerii, rămase după încetarea definitivă a activității.
Se observă că acest text de lege are în vedere "încetarea definitivă a activității", ipoteză care nu se regăsește în cauză, întrucât reclamantul nu și- încetat definitiv activitatea de avocat, ci începând cu data de 10.10.2003, conform Deciziei Baroului nr. 2254/20.10.2003 și Hotărârii nr. 2254 bis/20.10.2003, și- schimbat modalitatea de exercitate profesiei, continuându-și activitatea ca avocat colaborator în cadrul C/A " ".
Dispozițiile art. 23 din Statutul profesiei de avocat (în redactarea existentă în anul 2003) reglementează principiile aplicabile tuturor formelor de exercitare profesiei de avocat, iar la lit. d) se prevede posibilitatea avocatului colaborator de a avea clientelă proprie.
Schimbarea formei de exercitare profesiei de avocat nu echivalează cu încetarea definitivă activității.
Prevederile Statutului de avocat, atât în forma existentă în anul 2003, cât și în prezent, reglementează expres cazurile de încetare a calității de avocat, iar în cauza dedusă judecății nu este incident niciunul dintre acestea.
Dispozițiile Capitolului II, A din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 7/2001, aprobate prin HG nr. 54/2003 prevăd că:
"În cazul încetării definitive a activității sumele obținute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Registrul - inventar, cum ar fi: mijloace fixe, obiecte de inventar și altele asemenea, precum și stocurile de materii prime, materiale, produse finite și mărfuri rămase nevalorificate sunt incluse în venitul brut.
În cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal al contribuabilului, din punct de vedere fiscal se consideră înstrăinare, iar suma reprezentând contravaloarea acestora se include în venitul brut al afacerii".
Niciuna din situațiile avute în vedere de aceste dispoziții legale nu se regăsește în cauză, întrucât nu poate fi vorba nici de "valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii" și nici de trecerea acestora în patrimoniul personal al contribuabilului, de vreme ce reclamantul continuat să le utilizeze în exercitarea profesiei ca avocat colaborator, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică avocatului colaborator să afecteze desfășurării activității bunuri care nu aparțin avocatului titular, cu atât mai mult cu cât are dreptul la clientelă proprie.
Prin urmare, în mod nelegal, prin actele administrative contestate, a fost inclusă în venitul brut aferent anului 2003 suma de 39.865.192 ROL reprezentând contravaloarea bunurilor rămase după încetarea activității cabinetului individual de avocat, iar prin hotărârea pronunțată, instanța de fond reținut în mod eronat legalitatea deciziei organelor fiscale sub acest aspect.
3. Este neîntemeiată critica privitoare la documentele justificative pentru cheltuielile deductibile, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Normele metodologice de aplicare OG nr. 7/2001, aprobate prin HG nr. 54/2003, pentru deductibilitatea cheltuielilor aferente veniturilor, respectiv faptului că aceste cheltuieli, pentru care au fost prezentate documente fiscale întocmite pe numele persoanei fizice -, au fost efectuate în interesul direct al activității de avocat.
Prevederile pct. 14 din nr. 58/2003 menționează elementele principale pe care trebuie să le cuprindă documentele justificative și fac referire, în cadrul acestora, la "numele și prenumele contribuabilului, precum și adresa completă".
Într-adevăr, nu se prevede obligativitatea indicării unei alte calități pentru ca documentele fiscale să fie documente justificative, cum ar fi mențiunea formei de exercitare profesiei de avocat, însă este necesar ca documentele justificative prezentate să facă dovada faptului că acele cheltuieli aferente veniturilor au fost efectuate în interesul direct al activității.
În condițiile în care documentele prezentate de reclamant nu permit realizarea distincției între cheltuielile efectuate în interes personal de către persoana fizică ce are profesia de avocat și cele efectuate în interesul direct al activității, în mod corect organele fiscale nu au reținut deductibilitatea cheltuielilor aferente veniturilor și au stabilit diferențe suplimentare de plată în sarcina reclamantului.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, în temeiul disp. art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va dispune admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii în parte, anulării parțiale a deciziilor contestate și obligării pârâtei Sector 4 la recalcularea impozitului pe venitul net aferent anului 2003 și accesoriilor aferente, precum și la restituirea sumelor nedatorate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant -, împotriva sentinței civile nr. 1768/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimatele - parate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B (DGFP-MB) și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 ().
Modifică în parte sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului, după cum urmează:
Anulează parțial Decizia nr. 300/16.09.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, precum și Decizia de impunere nr. -/27.06.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în ceea ce privește includerea în venitul brut aferent anului 2003 contravalorii bunurilor rămase după încetarea cabinetului individual de avocat, în sumă de 39.865.192 ROL.
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 la recalcularea, în consecință, impozitului pe venitul net aferent anului 2003 și a accesoriilor aferente, precum și la restituirea sumelor nedatorate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 martie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.IE
Tehnored.CB/2ex.
14.04.2010
Tribunalul București -9
Judecător fond:
Președinte:Ion EugeniaJudecători:Ion Eugenia, Petrovici Cristina, Niculescu Monica
