Anulare act administrativ . Sentința 627/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.627/CA
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul - - domiciliat în comuna, Iazurile, jud. T, în contradictoriu cu pârâta - AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - cu sediul în B, sect.2,-, având ca obiect anulare act administrativ Suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanței seria - nr.-/13.05.2009 și în sumă de 10 lei conform chitanței seria - nr.-/08.07.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea reclamantului note de ședință.
Curtea, revine asupra dispoziției în ceea ce privește citarea pârâtei cu mențiunea de a depune la dosar toate înscrisurile aferente ordinului nr. 69603/23.04.2009, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/22.04.2009, anularea Ordinului nr. 69603/23.04.2009 precum și suspendarea executării celor două acte atacate.
Cererea de chemare în judecată a fost modificată, reclamantul solicitând în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor anularea ordinului nr. 69603/23.04.2009, repunerea sa în situația anterioară atacării ordinului, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și reîncadrare, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data efectuării plății precum și suspendarea executării ordinului nr. -.04.2009.
Având în vedere modificarea acțiunii, instanța nu a luat în considerare întâmpinarea depusă de Guvernul României și a respins cererea de intervenție în interesul acestuia, așa cum rezultă din încheierea din 08.10.2009.
Prin cerere a fost invocată excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în M:Of. al României, Partea I, nr.264 din 22.04.2009, în baza căreia a fost emis actul atacat.
Față de prevederile art. 106 din legea nr. 188/1999 raportat la art. 15 și 14 alin. 2 din legea contenciosului administrativ, cererea de suspendare a executării ordinului 69603/23.04.2009 a fost analizată cu prioritate.
Totodată, conform art. 29 alin. 4 și 6 din legea nr. 47/1992, a fost analizată excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Prin sentința civilă nr. 466/26.10.2009 a fost admisă cererea de suspendare a executării ordinului atacat și s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Reclamantul învederează, în esență, următoarele în ceea ce privește fondul cauzei:
În urma concursului organizat de către în data de 20.10-21.10.2005, a fost numit începând cu data de 01.11.2005, prin Ordinul nr. 25337/01.11.2005, în funcția publică de Director Executiv Adjunct la.
Prin ordinul nr. 69603/23.04.2009, s-a dispus în temeiul prevederile art. III alin.1 ale OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, încetarea raporturilor de serviciu începând cu 23.04.2009.
În art.2 al aceluiași ordin s-a dispus ca domnului, director executiv adjunct la DSVSA T, să i se acorde un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 23.04.2009
. Prin alin.3 al aceluiași ordin, s-a menționat că în perioada de preaviz prevăzută la alin.2 domnul beneficiază de prevederile art. 99 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Măsura este abuzivă întrucât este fondată pe o ordonanță neconstituțională.
În drept s-au invocat art. 1,9,15 din legea nr. 554/2004.
În dovedirea cererii s-a depus la dosar ordinul contestat și actele ce au stat la baza acestuia.
Prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea acțiunii întrucât nu a făcut decât să respecte dispozițiile actului normativ invocat. Eliberarea din funcție a reclamantului a fost determinată de desființarea funcției publice de director executiv adjunct.
Pârâta invocă și inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile.
Instanța reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată este admisibilă, ordinul atacat fiind emis în legătură cu raporturile de muncă existente între reclamant și pârâtă, în acest caz nefiind necesară procedura prealabilă, potrivit legii nr. 188/1999 care se completează cu prevederile Codului Muncii.
Conform art. alin. 1- 4 din legea nr. 554/2004:
" (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.
(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute deart. 29alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.
(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.
(4 ) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea
Prin decizia nr. 1257/07.10.2009 publicată în MO nr. 758/06.11.2009 Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.Excepția a fost soluționată la sesizarea unui număr de 63 de deputați.
Întrucât aceștia au înțeles ca pe lângă legea de aprobare, să supună controlului de neconstituționalitate însăși ordonanța de urgență, Curtea Constituțională a subliniat că Ordonanțele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării, acte normative cu caracter de lege.
În acest sens a fost rezolvată problema abrogării OUG nr. 37/2009 cu o zi înaintea soluționării excepției de neconstituționalitate,Curtea Constituțională stabilind că, după aprobarea OUG de către Parlament, controlul de constituționalitate se exercită față de legea de aprobare care are același conținut cu al ordonanței care încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct. Întrucât ordonanța devine parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile sale pot fi supuse controlului de constituționalitate. Legea de aprobare nu este un act normativ ieșit din vigoare întrucât în temeiul art. 77 din Constituție urmează să fie supusă promulgării de către președintele României urmând să intre în vigoare potrivit art. 78 din Constituție.
Curtea Constituțională concluzionează în motivarea sa că, legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională.
Făcând aplicarea alin. 4 raportat la alin. 3 ale art. 9 din legea nr. 554/2004, instanța a procedat la soluționarea cauzei în fond.
Potrivit art. III alin. 1 din OUG nr. 37/2009 "funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute înanexala prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".
În categoria posturilor supuse desființării se regăsește astfel și postul de director executiv adjunct deținut de către reclamant.
Potrivit art. III alin. 3 din OUG nr. 37/2009 "La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute înanexala prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează".
În consecință, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale sunt înlocuite cu funcții de director coordonator al serviciului public deconcentrat care este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează.
Concluzionând, funcția de director executiv este înlocuită cu funcția de director coordonator iar funcția de director executiv adjunct este înlocuită cu funcția de director coordonator adjunct, cei din urmă exercitându-și atribuțiile în baza unui contract de management asimilat contractului individual de muncă.Având în vedere reglementarea dată funcției publice prin legea nr. 188/1999, această asimilare a contractului de management cu contractul individual de muncă este de natură să producă confuzii.
Astfel, reclamantul a fost eliberat din funcție fără respectarea prevederilor legii nr. 188/1999 care reglementează acest domeniu - art. 97 lit. c) raportat la art. 99 lit. b) - întrucât postul ocupat de către reclamant nu a fost redus ci a căpatat o altă denumire, în baza unei ordonanțe ce constituie conținutul unei legi de aprobare declarată neconstituțională.
Față de motivația instanței potrivit cu care postul reclamantului nu a fost desființat, cu atât mai mult cu cât pentru noua funcție de director coordonator adjunct nu sunt prevăzute alte atribuții în comparație cu funcția de director executiv adjunct, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcție în temeiul art. 106 alin. 2 din legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 106 alin. 1 din legea nr. 188/1999 vor fi acordate despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul - - domiciliat în comuna, Iazurile, jud. T, în contradictoriu cu pârâta - AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - cu sediul în B, sect.2,-.
Dispune anularea ordinului nr.69603/23.04.2009 emis de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută.
Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat reclamantul de la data încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE,
- - GREFIER,
Red.jud.hot.
04.01.2010
Emis 2 comunicări.
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore