Anulare act administrativ . Decizia 634/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 634/
Ședința publică din 09 iunie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de PREFECTUL JUDETULUI, împotriva Sentinței nr. 92 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul Primarul com. de prin av., lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, și este legal timbrat fiind achitată taxa judiciară de timbru de 2 lei prin OP nr. 438/22 mai 2009 și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul supra recursului declarat.
Reprezentantul intimatului pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat, considerând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr.92 din 20.01.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Harghitaa respins acțiunea formulată de reclamantul Prefectul Județului M în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei de, privind anularea dispoziției nr.539/26.06.2008 emisă de pârât, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că primarul comunei de a emis dispoziția nr.539/26.06.2008 prin care a prevăzut acordarea drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului propriu al primarului, începând cu data de 01.07.2008.
Instanța de fond reține că Legea nr. 138/1999, la art. 13 prevede că, cadrele militare în activitate, precum și militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază, iar potrivit art. 1 din același act normativ se prevede că dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin Ordinul emis de Ministrul Administrației și Internelor cu nr. 496/28.07.2003, se arată în continuare în hotărârea atacată, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002 emis de același organ al administrației centrale, la pct. 9.2. s-a prevăzut că"Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice",.
S-a apreciat că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca indemnizația de dispozitiv, stabilită prin Legea nr.138/1999, să se acorde și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, astfel înlăturându-se discrepanțele în ceea ce privește drepturile de natură salarială acordate personalului aflat în subordonarea și/sau coordonarea Ministerului Administrației și Internelor, asigurându-se egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Prefectul Județului H solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii în contencios administrativ.
În motivele de recurs s-a arătat că obligarea la plata indemnizației prevăzute de art.13 din Legea nr.138/1999 nu ar avea un temei legal întrucât de acest spor beneficiază doar militarii angajați pe bază de contract și salariații civili. În continuare reclamantul arată că în cazul personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului, actul normativ de reglementare a drepturilor cuvenite acestuia pentru anul 2008 fost OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit nr.II și III din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică precum,și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Art.17 din această OG prevede că "Personalul contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare", însă nu există nicio dispoziție legală care să prevadă posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu al primarului.
De asemenea s-a arătat că în art.12 alin.1 din OUG nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor), aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008,sunt prevăzute structurile din cadrul, din subordinea sau în coordonarea MIRAse regăsește doar Instituția prefectului la poziția nr.9, nu și autoritățile administrației publice locale.
Totodată, reclamantul mai susține că Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003, sunt acte normative care se referă doar la personalul militar din instituțiile publice de apărare națională ordine publică și siguranță națională, precum și la acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
Instanța reține că persoanele vizate de dispoziția atacată sunt funcționarii publici și personal contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei de.
Această instituție publică funcționează, respectiv primăria, ca o instituție subordonată consiliului local, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată:"Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale."
Din cele de mai sus rezultă că, în fapt, Primăria comunei de este o instituție publică ce funcționează strict în subordinea administrației publice locale, mai exact în subordinea consiliului local.
Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea și funcționare a acestei structuri funcționale este în sarcina consiliului local, ca administrație publică locală, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce privește salariații, funcționari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de consiliul local, cu excepția, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, și obligațiile specifice funcționarilor publici prin actele normative comune funcționarilor publici.
Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ce privește funcționarii publici sau personalului contractual al unei instituții publice subordonată altei autorități publice constituționale.
Nici dispozițiile Legii nr.138/1999 nu pot fi aplicate persoanelor in cauză, întrucât art.1 din acest act normativ determină sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, printre ei nefiind prevăzuți funcționarii publici ori personalul contractual ce-și desfășoară activitatea la autorități ale administrației publice locale.
Or, chiar constituțional reglementările privind administrația publică centrală sunt prevăzute separat de cele privind autoritatea publică a administrației publice locale - administrația publică centrală este prevăzută la art. 116 - 119 din Constituție, iar administrația publică locală la art. 120 - 123 din Constituție.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este și Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de ministrul administrației și internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor față de care acest act are incidență și în raport cu care este să nască, să modifice sau să raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 definește la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii la care se referă Ordinul nr.496/2003 este Legea nr.138/1999, lege care nu se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației publice locale (aici se au în vedere și instituțiile publice subordonate administrației publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că "Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.",ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispozițiile Legii nr.138/1999, ca sfera salariaților și a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajații din ministerele și instituțiile centrale, excluzând, astfel, administrația publică locală ca și instituțiile publice subordonate acesteia.
În hotărârea atacată se susține că dacă nu s-ar acorda dreptul salarial concretizat în sporul de dispozitiv s-ar încălca principiul discriminării, așa cum este el consacrat de Ordonanța nr. 137/2000 rep. În acest sens, prima instanță susține că personalul aparținând Ministerului Administrației și Internelor, dar care-și desfășoară activitatea în cadrul consiliilor locale și județene, beneficiază de acest spor și astfel se creează o discriminare nejustificată.
Acest argument însă nu poate fi primit.
În primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat, respectiv Ordinul nr.496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu poate avea aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, angajații vizați în cauză neavând niciun raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administrației și Internelor.
În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 137/2000) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea etc. funcționarilor publici sau a personalului contractual de la acordarea dreptului salarial în cauză tocmai pentru că dreptul în cauză nu este prevăzut de lege, așa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr.137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsesc în situația concretă în care se află funcționarii publici sau personalul contractual în raport cu dreptul salarial solicitat.
În consecință, în baza art.312 al.1-3.pr.civ. instanța va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată și va admite acțiunea formulată de reclamant, urmând să dispună anularea actului administrativ atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Prefectul Județului H, cu sediul în MCP -ța - nr.5, județul H, împotriva sentinței nr.92/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea atacată și în consecință admite acțiunea formulată de Prefectul Județului H și anulează Dispoziția Primarului comunei de nr.539/26.06.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.ML
Tehnored.
2 exp.
18.06.2009.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat