Anulare act administrativ . Decizia 639/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.639

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09 03 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Voicu Rodica

JUDECĂTOR 2: Radu Daniel

JUDECĂTOR 3: Grecu Gheorghe

GREFIER: - -

Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei civile nr.1871/15 09 2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuentul prin avocat în baza delegației -/9 01 2009 depusă la fila 21 dosar, intimatul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată atașarea dosarului de fond nr-; constată că la data de 12 02 2009 s-a depus prin Serviciul registratură din partea revizuentului completare la cererea de revizuire, o copie comunicând intimatului.

Intimatul solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul cererii completatoare.

Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.

La reluarea dosarului la a doua strigare, revizuentul prin apărător și intimatul declară că nu mai au mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimat, și pe fondul cererii.

Revizuentul, prin apărător, față de excepția inadmisibilității cererii de recurs invocată prin întâmpinarea depusă de intimat, solicită respingerea excepției; consideră că cererea este admisibilă, s-a evocat fondul și recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041pr.civ. având caracter devolutiv.

Pe fond, cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2 și 3.pr.civ. instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, asupra unui lucru cerut; consideră că instanța de recurs ar fi trebuit să se pronunțe mai întâi și în mod distinct pe această excepție și abia apoi pe fondul recursului. Apreciază că intimatul avea la îndemână calea plângerii împotriva eventualului refuz al revizuentei, cale de care acesta nu a uzat, motiv pentru care solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și modificând hotărârea de fond, să dispună respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a Deciziei civile nr.1871/15 09 2008 în sensul admiterii recursului împotriva sentinței civile nr.2229/10 10 200, modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii formulate de ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

În subsidiar, în situația în care va fi respinsă cererea de revizuire întemeiată pe disp.art.322 ăct.2 pr.civ. solicită să se aibă în vedere incidența în cauză a art.322 pct.3 pr.civ.

Intimatul solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, deoarece revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs nu poate fi cerută decât atunci când a fost evocat fondul cauzei. În speța dedusă judecății s-a stabilit clar că a fost vorba despre refuzul unei comunicări și nu despre refuzul de întocmire a unor acte; executarea s-a făcut. Revizuirea nu este admisibilă pentru că nu s-a evocat fondul; există proces verbal și i se va comunica și o anexă a bunurilor evacuate; nu a știut cine l-a evacuat decât în anul 2005.

Apărătorul revizuentului depune acte în susținerea cererii de revizuire și arată că singura executare la care a participat este cea din data de 28 05 2003.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire și în subsidiar pe fondul cererii.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.1871/15.09.2008, Curtea de Apel București -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți Biroul Executorului Judecătoresc și împotriva sentinței civile nr.4429/10.10.2006 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VIII- Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

Biroul Executorului Judecătoresc și au formulat o cerere de revizuire în temeiul art.322 pct.2 și 3 cod pr.civ. solicitând schimbarea în tot a deciziei nr.1871/2008, în principal, în sensul admiterii recursului, modificării sentinței civile nr.2229/2006 a Tribunalului București, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă; în subsidiar, în sensul admiterii în parte a recursului, în sensul modificării în parte sentinței civile nr.2229/2006 a Tribunalului București, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la eliberarea duplicatelor de pe actele dosarului de executare și comunicarea numărului dosarului de executare privind executarea silită din data de 28.05.2003 împotriva reclamantului ca fiind fără obeict.

Un prim motiv de revizuire vizează art.322 pct.2 cod pr.civ. în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității.

Revizuentele arată că au ridicat excepția inadmisibilități acțiunii, cu ocazia dezbaterilor, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat.

În subsidiar, revizuentele consideră că este incident art.322 pct.3 cod pr.civ. potrivit cu care obiectul cererii de chemare în judecată nu se află în ființă.

În esență, revizuentele consideră că obligația de remitere a unor duplicate a unor documente care nu există, stabilită prin sentința instanței de fond este o obligație imposibil de executat.

Prin întâmpinarea aflată la fila 15 dosar, intimatul a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, întrucât decizia atacată nu a evocat fondul.

La data de 12.02.2009, s-a depus la dosar o completare la cererea de revizuire, în care revizuentele arată că, după pronunțarea deciziei atacate, au descoperit înscrisuri hotărâtoare - reținute de partea potrivnică - pentru dezlegarea pricinii. (a se vedea actele noi individualizate de revizuente la filele 27-28 dosar AB).

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților și a prevederilor legale incidente în materie, Curtea apreciază că excepția inadmisibilității cererii de revizuire este întemeiată.

În raport de prev.art.322 cod pr.civ. revizuirea este o cale extraordinară de atac și este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Art.322 cod pr.civ. precizează cazurile în care este posibilă revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Spre deosebire de recurs, care are în vedere, în primul rând, erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt.

În ceea ce interesează materia revizuirii " a evoca fondul" în primă instanță, înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrative în cauză.

În căile de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor. Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.

Așadar, o condiție de admisibilitate a revizuirii se referă la evocarea fondului de către hotărârea atacată.

de specialitate arată că nu îndeplinește această condiție hotărârea prin care s-a respins recursul ca nefondat.

Or, în speța de față se regăsește o asemenea situație.

În plus, din lecturarea deciziei civile nr.1871/2008 rezultă că instanța de recurs nu a reținut o altă situație de fapt, diferită de cea a instanței de fond. De altfel, instanța de control judiciar a confirmat dispozițiile legale avute în vedere la fond.

În concluzie, cererea de revizuire apare ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei civile nr.1871/15 09 2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 0.9.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.GG GREFIER

EF/2ex.

8.09.2009

Tr.B-8

Jud. HV

Președinte:Voicu Rodica
Judecători:Voicu Rodica, Radu Daniel, Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 639/2009. Curtea de Apel Bucuresti