Anulare act administrativ . Decizia 670/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 670/2009
Ședința publică din data de 16 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 2215 din 10.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI S, având ca obiect anulare act administrativ.
În data de 09 februarie 2009 s-a depus la dosarul cauzei o adresă din partea Tribunalului Sălaj la acre a anexat întâmpinarea depusă de intimata Agenția pentru Protecția Mediului
În data de 09 februarie 2009 s-au depus la dosar concluzii scrise din partea intimatei prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 februarie 2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 2215 pronunțată la data de 10 octombrie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a respins ca nefondată acțiunea reclamantei Z în contradictoriu cu AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că toate măsurile cuprinse în Avizul de mediu nr.3 din 19.05.2008 emis de pârâta S la încetarea activității - - - Z( 12-15) sunt legale și temeinice, așa după cum se explicitează în amănunt, prin întâmpinarea depusă la dosar.
Fără a relua toate argumentele formulate de instituția emitentă a actului, pe deplin pertinente și judicios prezentate - instanța a reținut în esență următoarele:
Potrivit art.94 alin.(1) lit. i și alin.(2) lit. a din nr.OUG 195/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr.265/2006, Protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice în care, scop suportă costul pentru repararea prejudiciului și înlătură urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului, poluatorul plătește."
De asemenea, persoanele fizice și juridice care prospectează, explorează ori exploatează resursele solului și subsolului au obligația să efectueze remediere zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate.
În speță măsurile pentru repararea prejudiciului adus mediului, stabilite prin avizul de mediu nr.3/19.05.2008 sunt preluate chiar din, programul pentru conformare" propus de societatea reclamantă, așa cum este acesta definit de art. 2 pct.54 din G nr.195/2005, cu completările și modificările ulterioare.
Mai trebuie subliniat și faptul că titularul licenței de exploatare a Tunari este reclamanta -," - iar prin termenul titular se înțelege conform art.3 pct.34 din Legea minelor nr.85/2003, orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, care poate efectua activități miniere în baza unor licențe sau al unui permis". Totodată, același act normativ, prevede în art.39 alin.(1) lit.k că titularul licenței are obligația să execute și să finalizeze lucrările de refacere a mediului în perimetrul afectat de activități miniere, iar, la încetarea concesiunii să execute lucrări de conservare și /sau închidere a minei/carierei, conform planului de încetare a activității, inclusiv monitorizarea factorului de mediu post închidere ( art.39 alin.1 lit. p).
De asemenea, art.37 alin.(5) din Legea nr.85/2005 prevede că, titularul licenței rămâne ținut, potrivit regulilor răspunderii extracontractuale, la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane fizice sau juridice din culpa sa prin activitățile miniere efectuate, până la data expirării ori renunțării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constate după încetarea concesiunii sau administrării".
Rezultă așadar, din cele ce preced, că activitatea de exploatare a unei cariere presupune din partea titularului licenței de exploatare obligația legală de a lua absolut toate măsurile ce se impun pentru întreținerea și protecția mediului înconjurător așa încât este în mod direct răspunzător pentru eventualele prejudicii create.
Prin,răspuns la întâmpinare" reclamanta a precizat că nu contestă corectitudinea, oportunitatea și chiar necesitatea întreprinderii măsurilor stabilite prin actul administrativ atacat ci faptul că nu este obligația sa exclusivă să întreprindă singură toate aceste măsuri pe întreaga suprafață a carierei Tunari și dealului, mai ales că o parte din terenuri nu le deține în proprietate - la fel și conducta de apă ce aparține Consiliului Județean - și o ele au fost exploatate anterior de întreprinderi de stat, începând cu anul 1948, găsindu-se în exploatarea sa doar de circa 8 ani.
Cu alte cuvinte, în opinia reclamantei, problema este că în stabilirea măsurilor ce se impun pentru refacerea mediului pârâta nu a dorit să identifice în toate cazurile cine este,poluatorul" stabilind astfel măsuri doar în sarcina sa. ( 106-109).
Or, din textele de lege mai sus enunțate, rezultă cu puterea evidenței că prin, poluator" se înțelege titularul de licență, recte societatea reclamantă, așa după cum se prevede în mod explicit chiar în Licența de concesiune pentru exploatare nr.1337/2001, eliberată de către pentru Cariera de argilă Tunari, în favoarea societății reclamante.
În altă ordine de idei trebuie înțeles faptul că activitatea de exploatare a unui zăcământ, mină, carieră, atrage după sine asumarea unor riscuri, inclusiv în ce privește poluarea mediului, așa încât titularul licenței de exploatare intră în sfera mai largă a răspunderii civile delictuale pentru lucruri, în genere( art.1002 Cod civil).
Această formă de răspundere juridică nu se întemeiază pe ideea de culpă ci pe,riscul activității" iar persoana răspunzătoare este cel care are, paza juridică" a lucrului și nu neapărat proprietarul, după cum se susține în întreaga literatură de specialitate.
Așa se poate explica în contextul legislației de mediu semnificația juridică a principiului, poluatorul plătește" ceea ce înseamnă că, pentru o singură activitate de exploatare, nu pot exista mai mulți poluatori indiferent de motivele sau factorii care ar putea concura, în final, la producerea prejudiciului.
Prin urmare, toate măsurile stabilite de autoritățile competente pentru refacerea mediului nu pot fi impuse decât în sarcina titularului de licență, acesta din urmă având, desigur, posibilitatea să se îndrepte cu acțiune în regres față de terțe persoane, dacă consideră că acestea au contribuit și ele, într-o anumită măsură, la producerea unor prejudicii, pe care reclamanta a trebuit la un moment dat să le suporte în calitate de,poluator".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - - Z solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii atacate, și rejudecând pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arată, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât nu ține seama de concluziile expertului independent care a analizat condițiile concrete de exploatare a terenului și posibilitățile reale de efectuare a lucrărilor de mediu. De asemenea, se susține că sentința recurată este nelegală întrucât impune sarcini recurentei fără a ține seama de titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu.
Intimata AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI S prin întâmpinarea depusă la data de 4 februarie 2009 solicită respingerea recursului ca nefondat (18-26).
Analizând recursul declarat de reclamanta - - Z prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al reclamantei - - Z vizează anularea în parte a unui act administrativ unilateral emis de pârâta AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI S respectiv avizul de mediu nr.3 din data de 19 mai 2008. Reclamanta apreciază că acest act administrativ este în parte nelegal întrucât stabilește în sarcina acesteia o serie de măsuri care - susține reclamanta - nu îi pot fi impuse întrucât vizează unele bunuri care sunt proprietatea terților sau vizează intervenții asupra unei suprafețe de teren care doar în parte îi aparține.
Întreaga construcție juridică a acțiunii reclamantei are la baza o lucrare tehnică de specialitate efectuată de experți independenți și care, între altele, analizează situația faptică existentă și impune, totodată, efectuarea de lucrări de refacere a mediului în zona în litigiu; de asemenea, lucrarea efectuată identifică cauzele degradării mediului în zonă, persoanele responsabile precum și măsurile necesare.
Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă fără echivoc împrejurarea că instanța de fond preia în mare măsură constatările expertizei tehnice efectuate de reclamantă, fără aoe videnția, însă, ca atare dar se limitează la analizarea activității reclamantei strict din perspectiva expusă de pârâtă prin întâmpinarea formulată.
Una din probele esențiale care ar fi putut conduce instanța de fond la adoptarea unei soluții legale și temeinice în cauză o constituie expertiza tehnică judiciară; expertul tehnic este în măsură să stabilească dacă măsurile de refacere a mediului impuse în sarcina reclamantei de către pârâtă respectă sau nu normele legale incidente prin analizarea tuturor condițiilor concrete evidențiate. Astfel este necesar a fi lămurit dacă alunecările de teren existente în zonă se datorează și infiltrațiilor de la conducta de apă dezafectată, aflată în proprietatea Consiliului Județean S (31), dacă lucrările de consolidare stabilite sunt necesare, utile și revin în sarcina reclamantei constatând eventual existența unui raport de cauzalitate între activitatea desfășurată de reclamantă și alunecările de teren din zonă și nu în ultimul rând va stabili impactul asupra populației din imediata vecinătate.
Se poate observa, așadar, că instanța de fond, în absența expertizei tehnice, a reținut în mod greșit că argumentele invocate de reclamantă în fundamentarea cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate limitându-se la a prelua susținerile pârâtei din întâmpinarea formulată și sugerând reclamantei ca, ulterior efectuării acestor lucrări să fie recuperate de aceasta prin intermediul unei "acțiuni în regres față de terțe persoane dacă consideră că acestea au contribuit și ele, într-o anumită măsură, la producerea prejudiciului".
Prin urmare, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să lămurească toate împrejurările evidențiate anterior era necesară și utilă pentru justa soluționare a cauzei.
În consecință, se poate conchide că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală întrucât a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei motiv pentru care, Curtea constatând incidența dispozițiilor art. 312 alin.5 pr.civ. va admite recursul declarat de reclamantă, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe respectiv Tribunalul Sălaj reținând incidența prevederilor art.315 alin.1 și 3 din același act normativ.
Cu prilejul rejudecării cauzei instanța va analiza legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate de către reclamantă prin prisma probelor existente și va administra întreaga probațiune necesară pentru justa soluționare a cauzei cu scopul clarificării aspectelor menționate mai sus inclusiv expertiza tehnică de specialitate.
Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997).
De altfel, este cunoscut faptul că, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurenta - - ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr.2215 din 10 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - G - - -
Red./
3 ex./04.03.2009
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
