Anulare act administrativ . Decizia 674/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CVILĂ Nr. 674/CA
Ședința publică din 08 decembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtăAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.9/1998- cu sediul în B, nr.202, sector 1, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în C,-, -V7,.A,.4,.10, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1038/13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de taxă în conf.cu art.17 din Legea nr.146/1997; recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Cu privire la recursul contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea adresată instanței Curtea de APEL CONSTANȚA și înregistrată sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâta Cancelaria Primului Ministru a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Ordinului nr. 4395/27.07.2007, prin care s-a validat Hotărârea nr. 642/26.09.2001 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că pârâta a validat Hotărârea nr. 642/26.09.2001 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, dar valoarea compensațiilor a fost diminuată la suma de 21.216,36 lei, întrucât s-au constatat erori de calcul cu privire la terenul agricol.
Diminuarea compensațiilor bănești s-a făcut fără nici o motivare și în mod nelegal valoarea compensațiilor nu a fost actualizată la prețurile aplicate în perioada 2001 - 2007.
În susținerea cererii au fost anexate: Hotărârea nr.642/26.09.2001, Ordinul nr.4395/27.07.2007, adresa nr.10510/12.10.2007, adresă către Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților.
Prin sentința civilă nr. 94/CA/6.02.2008, Curtea de APEL CONSTANȚA declină cauza în favoarea Tribunalului Constanța, fiind înregistrată sub același număr la această instanță.
Legal citată pârâta nu a formulat întâmpinare dar în considerarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a depus documentația care a stat la baza actului administrativ atacat.
Prin sentința civilă nr.1038/13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a anulat ordinul nr. 4395/27.07.2007 emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta să emită o decizie de plată prin care să valideze hotărârea nr. 642/26.09.2001 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 care să cuprindă compensațiile de creștere a prețurilor de consum.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea, astfel cum a fost precizată, reclamantul a chemat la judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru ca aceasta să fie obligată la emiterea unei decizii de plată prin care să se valideze hotărârea nr. 642/26.09.2001 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, și care să cuprindă compensațiile bănești actualizate.
Prin hotărârea nr. 642/26.09.2001 s-au acordat reclamantului compensații bănești în valoare de 243.198.235 lei (vechi) pentru bunurile ce au aparținut autorului său G, compensații stabilite în baza referatului privind calculul despăgubirilor și Raportul Comisiei Tehnice de Evaluare, respectiv teren agricol 235.147.238 lei și recolte 8.050.997 lei.
Prin Ordinul nr. 4395/27.07.2007 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a validat hotărârea, dar a acordat reclamantului compensații bănești în cuantum diminuat de 21.216,36 lei, motivat de constatarea unei erori de calcul.
Din conținutul Raportului tehnic de Evaluare - Anexa 3 (fila 20), rezultă calcularea compensațiilor bănești de 235.147.237 lei pentru o suprafață de teren de 4.925 ha.
La dosarul cauzei se găsește situația de avere imobilă a autorului în care este menționată suprafața de 14 ha. și 9.250. iar potrivit titlului de proprietate emis de Comisia Județului T pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, reclamantul a primit în proprietate o suprafață de 10 ha.
In aceste condiții, s-a reținut că în mod greșit a apreciat pârâta că valoarea compensațiilor a fost diminuată din cauza constatării unei erori de calcul cu privire la terenul agricol, erori pe care de altfel, nu le-a motivat în vreun fel.
Cu privire la cererea ce vizează actualizarea compensațiilor stabilite prin hotărârea comisiei județene, s-a constatat că acest capăt de cerere este întemeiat, având în vedere că suma cu acest titlu a fost stabilită în urmă cu 6 ani, precum și principiul reparării integrale a prejudiciului.
Întrucât pârâta nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 9/1998 sumele stabilite prin raportul de evaluare nu mai sunt de actualitate.
În conformitate cu art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 coroborată cu art. 4 lit. g din nr.HG 1643/2004 pentru aplicarea nr.OG 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare referitoare la măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998 s-a instituit atribuția Departamentului nou creat în cadrul Cancelariei Primului Ministru de a propune "reactualizarea despăgubirilor conform Legii nr. 9/1998 la data emiterii ordinului de validare".
Iar art. 7 din actul normativ citat, nr.HG 1643/2004 dispune că "propunerea de validare sau invalidare transmisă Șefului Cancelariei Primului Ministru poate fi însoțită de propunerea de reactualizare a despăgubirilor dacă aceasta este necesară".
Din conținutul textelor de lege enunțate, rezultă că acestea vizează ipoteza în care validarea și plata compensațiilor au loc în alt an decât în cel în care au fost stabilit de către comisie.
Așadar, având în vedere principiul reparării prejudiciului instanța a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr.4395/27.07.2007 și a obligat pârâta la emiterea unei decizii de plată care să valideze hotărârea nr. 642/26.09.2001 a Comisiei Județene C pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 care să cuprindă indicele de creștere a prețurilor de consum.
La pronunțarea hotărârii, instanța a avut în vedere Decizia XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 19 martie 2007, care a precizat că data stabilirii compensației este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, iar validarea de către Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 7 alin (3) din aceeași lege, atrage, actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor.
Impotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând, în conf.cu art.3041Cod procedură civilă, admiterea acestuia, casarea ei în totalitate în ce privește anularea ordinului nr.4395/27.07.2007 și acordarea de compensații bănești actualizate conform hotărârii nr.642/26.09.2001 emisă de Comisia Județeană C pentru aplicarea Legii nr.9/1998.
Se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece prin ordinul Șefului Cancelariei nr.4395/27.07.2007, s-a stabilit suma de 21.216,36 Ron drept compensații bănești, diminuându-se suma stabilită de Comisia Județeană
Această diminuare s-a făcut în urma actualizării actelor, îndreptându-se, astfel, unele erori strecurate în hotărârea Comisiei Județene C, deoarece în situație de avere a Comisiei mixte româno-bulgare nu este menționată suprafața curții.
In ceea ce privește actualizarea compensațiilor acordate, se invocă disp.art.34 lit.h din HG753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998, în sensul că acestea devin certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul
Având în vedere că această creanță este stabilită, se aplică disp.art.8 al.2 din Legea nr.9/1998, potrivit cărora, în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.
Recursul este nefondat.
Prin hotărârea nr. 642/26.09.2001a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998, s-au acordat reclamantului compensații bănești în valoare de 243.198.235 lei Ron pentru bunurile ce au aparținut autorului său
La stabilirea acestui calcul au fost avute în vedere referatul în ce privesc despăgubirile și raportul Comisiei Tehnice de Evaluare din care a rezultat valoarea terenului agricol de 235.147.238 lei și valoarea recoltelor de 8.050.997 lei.
Prin ordinul nr.4395/27.07.2007 al Șefului Cancelariei Primului-Ministru s-a validat această hotărâre, dar s-a diminuat valoarea compensațiilor la suma de 21.216,36 lei, deoarece au fost constatate erori cu privire la terenul agricol.
Potrivit art.5 din Legea nr. 9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, "dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor pentru care se solicită compensații se face cu înscrisuri", ce sunt definite de legiuitor în art.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.9/1998.
La calculul suprafeței de teren au fost avute în vedere înscrisurile existente la dosar, respectiv situația de avere a defunctului în care este menționată suprafața de 14 ha și 9250. cât și titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr.18/1991 și din care rezultă reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10 ha.
Ori, în raport de aceste înscrisuri, în mod greșit, prin ordinul nr.4395/27.07.2007, suma a fost redusă, deoarece, în cauză, nu ne aflăm în prezența unei erori de calcul.
In ceea ce privește actualizarea sumei cu indicele de creștere a prețurilor, instanța de fond a aplicat în mod corect disp.art.7 al.3 din Legea nr.9/1998, deoarece Comisia Centrală a depășit termenul de 60 de zile, iar sancțiunea este tocmai actualizarea acestor sume.
Față de cele expuse, rezultă că toate criticile formulate sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în conf.cu disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtăAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.9/1998- cu sediul în B, nr.202, sector 1, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în C,-, -V7,.A,.4,.10, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1038/13.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 decembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Pt.Jud.- -, semnează, cf.art.261 pr.civ. Președinte instanță, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-
Tehnored.-gref.
2ex./30.01.2009
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore