Anulare act administrativ . Sentința 68/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 68
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta, domiciliată în B,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU handicap -COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, cu sediul în B, sector 3,-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta și pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse - Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulți
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că se solicită judecarea cauzei în lipsă, reclamanta a depus precizări la dosar și totodată solicită a se cita Avocatul Poporului și anume d-na avocat, iar pârâtul a depus întâmpinare la dosar, după care;
Având în vedere solicitările reclamantei, Curtea apreciază că nu se impune în cauză citarea Avocatului Poporului și în ceea ce privește angajarea d-nei avocat, aceasta este o chestiune privată care nu ar putea fi soluționată decât prin negociere directă cu aceasta.
Curtea rămâne în pronunțare cu privire la acțiunea formulată de reclamanta.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți - și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 11748/9.12.2008 emisă de autoritatea pârâtă și stabilirea unui alt grad de handicap decât cel stabilit prin decizia de față.
În motivarea acțiunii sale, acesta a susținut că până la data acestei decizii a fost încadrată într-un grad de handicap accentuat, așa cum s-a stabilit prin decizii anterioare.
Deși gradul de handicap a fost menținut și prin decizia contestată, reclamanta a susținut că este confuză redactarea deciziei și că stabilirea gradului de handicap s-a făcut cu mare întârziere din culpa unor salariați ai autorității pârâte. Pentru acest considerent, a solicitat obligarea acestora la plata unei despăgubiri lunare de 112 lei, în total 2240 lei.
În dovedirea susținerilor sale, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Din decizia de încadrare în grad de handicap rezultă că reclamantei i s-a stabilit o deficiență funcțională accentuată cu un grad de handicap accentuat corespunzător codului 7.
A mai depus reclamanta la dosarul cauzei adeverințe medicale și bilete de trimitere din care rezultă că este suferindă de retinopatie diabetică preproliefrativă, polineuropatie senzitivo-motorie și nefropatie.
De asemenea, reclamanta a depus decizia anterioară de încadrare într-un grad de handicap din care rezultă că a fost încadrată în gradul accentuat de handicap.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că încadrarea reclamantei în gradul de handicap accentuat s-a făcut in mod corect și în termen rezonabil, în conformitate cu modificările criteriilor stabilite prin Ordinul nr. 726 din 27.12.2007.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea apreciază că acțiunea este nefondată urmând să o respingă ca atare.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a- rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său. În cauza dedusă judecății, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de respingere a acțiunii sale se impune.
Reclamanta nu a făcut in nici-un chip dovada că încadrarea sa într-un grad de handicap accentuat în baza criteriilor medico-psihosociale care au intrat în vigoare la 01.01.2008 ar fi greșită sau nelegală.
Este adevărat că bolile de care suferă aceasta nu s-au ameliorat însă au fost operate modificări în privința criteriilor de evaluare a gradelor de handicap, astfel încât, întârzierea în emiterea deciziei nu este imputabilă, cu atât mai mult cu cât aceasta se datorește și unor demersuri ale acesteia care au făcut ca soluționarea dosarului său să fie in mod inutil întârziată.
În ceea ce privește daunele solicitate, acestea nu se justifică, atâta vreme cât reclamantei i-a fost corect stabilit gradul de handicap, împrejurarea de altfel necontestată nici de aceasta. Faptul că în cuprinsul deciziei au fost făcute mențiuni care nu sunt pe placul sau înțelegerea sa, nu constituie un temei justificat pentru acordarea despăgubirilor solicitate.
Pentru aceste considerente, în lipsa altor dovezi care să susțină afirmațiile reclamantei, curtea constată că acțiunea de fața este nefondată, astfel încât o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în B,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP -COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, cu sediul în B, sector 3,-, având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - |
Grefier, - - |
Red. Ap./09.06.2009
Tehnored. /4 ex./12.06.2009
Comunicat 2 ex./15.06.2009
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu