Anulare act administrativ . Sentința 701/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.701
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ACADEMIA DE POLIȚIE " ".
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta Academia de Poliție " ", prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, pentru acest termen, pârâta a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar.
Se mai învederează instanței faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea pune în discuție excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare și totodată, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că Academia de Poliție " " nu este competentă să dispună suplimentarea cu un loc a numărului de locuri scoase de MAI la concursul de admitere sesiunea 2009.
Solicită admiterea excepției lipsei procedurii prealabile și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea 554/2004, cererile făcute de tatăl reclamantului neputând ține loc procedură prealabilă.
De asemenea, solicită admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu contestă rezultatul și nu arată care este dreptul sau interesul legitim care i-a fost încălcat.
Pe fondul cauzei, formulează concluzii de respingere a acțiunii ca neîntemeiate, conform motivelor arătate pe larg prin întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la 3.09.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Academia de Poliție " ", suplimentarea cu un loc a numărului de locuri scoase de la concursul de admitere sesiunea 2009, pentru specialitatea de ordine și siguranță publică din cadrul Academiei de Poliție, înscrierea subsemnatului ca student admis prin concursul de admitere din 2009, la Academia de Poliție B, specialitatea.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că în luna iulie 2009, reclamantul a susținut concurs de admitere la Academia de Poliție " ", obținând media generală 7,90 și declarat respins, cu precizarea că nu se încadrează pe numărul de locuri aprobat, deși 43 de candidați care au obținut aceeași medie generală au fost declarați admiși.
Acest rezultat se datorează modului de partajare al candidaților care au obținut aceeași medie generală pe baza metodologiei aprobată în ședința senatului academiei, potrivit căreia criteriul de departajare are în vedere notele obținute la probele de limba română, istorie, limba străină și media de la examenul de bacalaureat, în ordine succesivă.
Susține reclamantul, că în condițiile în care concursul este organizat într-o țară europeană în care limba predominantă este o altă limbă, țara în care toată logistica de care se va folosi un polițist se raportează la o altă limbă și la aptitudinile de a memora, aptitudini ce se pot demonstra mai mult prin cunoștințele de istorie sau prin media generală de la bacalaureat, a absolutiza ca și criteriu de departajare limba română, constituie o discriminare inutilă.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Lg.554/2004.
În dovedire reclamantul a depus la dosarul cauzei, dovada îndeplinirii procedurii prealabile și răspunsul, Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere 2009 în facultățile Academiei de Poliție " ", alte înscrisuri, lista candidaților respinși la acest concurs.
Prin întâmpinare, pârâta Academia de Poliție " ", a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că Direcția Generală Resurse Umane din cadrul stabilește cifrele de școlarizare, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, întrucât reclamantul nu a solicitat revocarea actului vătămător în nume propriu, cererile adresate fiind semnate de către tatăl acestuia și excepția lipsei de obiect a acțiunii, întrucât nu a indicat dreptul sau interesul legitim ce i-a fost încălcat.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în cauză au fost aplicate criteriile prevăzute în Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere, pe care reclamantul nu a contestat-
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este neîntemeiată, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată prin care se solicită acesteia, suplimentarea numărului de locuri scoase la concursul organizat în sesiunea iulie 2009 pentru admiterea în cadrul unității de învățământ.
Excepția lipsei procedurii prealabile invocate de către pârâtă, urmează a fi respinsă în considerarea disp. art.7 din Lg.554/2004 și având în vedere obiectul prezentei cauze, respectiv refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea formulată de reclamant.
Excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată în modalitatea acesteia de formulare, respectiv faptul că reclamantul nu a dovedit existența vreunui drept sau interes vătămat, prin refuzul pârâtei, reprezintă în fapt aspecte care țin de aprecierea fondului cauzei, urmând a fi avută în vedere la analiza fondului cauzei.
Reclamantul a participat la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție " ", sesiunea iulie 2009, fiind declarat respins cu media generală 7,90, obținând la proba de limba română, media 7,30, la proba de istorie nota 9,40, iar la proba de limbă străină nota 7,00.
Potrivit dispozițiilor Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere, probele de evaluare a cunoștințelor la Facultatea de Poliție, cuprind: istoria, test grilă, limba română, test grilă, limba străină, test grilă, stabilindu-se ca în cazul existenței mai multor persoane care au obținut aceeași notă finală, centralizată după susținerea probelor, vor fi declarați admiși acele persoane care au obținut notă mai mare în următoarea ordine succesivă: limba română, istorie, limba străină.
Reclamantul nu a contestat prevederile cuprinse în metodologia menționată, înțelegând să atace doar rezultatul final al concursului organizat în baza acestei metodologii, fără a indica însă vreun motiv de nelegalitate al susținerii concursului propriu-zis.
În condițiile în care reclamantul nu a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a acestei metodologii, ci doar lista finală a concursului în ceea ce-l privește, Curtea apreciază că acțiunea este neîntemeiată, nefăcându-se dovada vătămării vreunui drept sau interes legitim al reclamantului ca urmare a finalizării concursului organizat de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei de obiect.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, județ T, în contradictoriu cu pârâta ACADEMIA DE POLIȚIE " ", cu sediul în Al. nr.1A, sector 1,
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi Lg.9/1998.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/4ex./18.03.2010
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta