Anulare act administrativ . Sentința 713/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.713
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut lor în ședința publică din data de 26.01.2010, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.02.2010 și apoi la 09.02.2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ, constată că prin cererea precizată înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, la 02.07.2009 reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâta GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL anularea Deciziei nr.14/29.01.2009 și a Deciziei rectificative nr.52/2009 emise de pârâtă, reîncadrarea în funcția de referent cls.III, grad profesional superior, treapta I în cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul Central, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr.173 din 28.10.2008, plata drepturilor bănești aferente acestei perioade neîncasate din vina angajatorului, actualizate cu rata dobânzii legale.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că prin Decizia nr.173 din 28.10.2008, emisă de pârâtă a fost menținută în activitate pe o perioadă de 12 luni, începând cu 11.11.2008 în funcția de referent cls. III, grad profesional superior, treapta I, pe o perioadă de 12 luni.
Prin Decizia nr.14/29.01.2009 s-a dispus ca începând cu 1.02.2009, reclamantei să-i înceteze de drept raporturile de serviciu potrivit art.97 lit.a și 98 alin.1 lit. din Legea 188/1999.
Prin Decizia nr.52 din 27.04.2009, s-a dispus modificarea art.1 din Decizia 14/2009, în sensul că raporturile de serviciu încetează cu data de 28.04.2009.
Arată reclamanta că deciziile contestate sunt nelegale, întrucât situația sa nu se încadrează în prevederile art.97 lit. și art.98 alin.1 lit.d din legea 188/1999, întrucât condiția comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată nu este îndeplinită, reclamanta nedepunând nici un dosar de pensionare.
Și decizia rectificativă emisă de pârât este nelegală întrucât, deși e abrogată decizia 14/2009 a produs efecte juridice până la 27.04.2009, data emiterii deciziei rectificative.
Se susține că prevederile memorandumului nr.- din 30.12.2009, invocate de către pârât ca temei al emiterii deciziei contestate, nu îi sunt aplicabile reclamantei, întrucât contractul său de muncă a fost pe perioadă nedeterminată, reclamanta nu a primit decizie de pensionare pentru limită de vârstă, iar condițiile standard de pensionare și stagiu minim de cotizare le-a îndeplinit în anul 2008 și nu în anul 2009, data emiterii deciziei.
De asemenea, măsura autorității publice angajatoare este abuzivă, întrucât nu i s-a acordat nici un termen de preaviz sau înștiințare prealabilă, astfel încât să nu fie prejudiciată în drepturile sale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.41 alin.5 din legea 19/2000, Legea 188/1999, Legea 554/2004.
În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei deciziile contestate, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, acte medicale, copia carnetului de muncă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că deciziile contestate sunt legale, întrucât la data emiterii acestora reclamanta a îndeplinit cumulativ condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.98 alin.1 lit.d din Legea 188/1999.
Pârâta a depus la dosarul cauzei actele avute în vedere la emiterea deciziei contestate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr.173 din 28.10.2008 a Comisarului Central al Gărzii Financiare s-a dispus ca începând cu data de 19.11.2008, reclamanta urmează să fie menținută în activitate pe o perioadă de 12 luni, de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru pensionare pentru limită de vârstă, urmând ca la data expirării celor 12 luni raporturile de serviciu cu Garda Financiară - Comisariatul Central, să înceteze de drept.
Prin Decizia nr.14 din 29.01.2009 a fost abrogată Decizia 173/2008, dispunându-se încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale reclamantei, începând cu 1.02.2009, conform art.97 lit.a și art.98 alin.1 lit. din Legea 188/1999 modificată și republicată.
La data de 27.04.2009, pârâtul emite decizia nr.52 (rectificativă) ce modifică dispozițiile art.1 din decizia 14/2009, stabilind 28.04.2009 ca dată de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantei.
Decizia contestată în prezenta cauză, respectiv Decizia nr.14 din 29.01.2009 a fost emisă de către pârâtă, în perioada în care reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel cum reiese din certificatul de concediu medical seria - nr.- (fila 70 dosar) aferent perioadei 26.01.2009 - 31.01.2009.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea 188/1999 modificată și republicată "în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză", sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții legale fiind, astfel cum s-a stabilit în mod constant în literatura de specialitate își în practica juridică, nulitatea actului prin care încetează sau se modifică raporturile de serviciu.
În consecință, Curtea constată că decizia nr.14/2009 este în considerarea celor reținute nulă absolut, nulitate care atrage aceeași sancțiune și pentru actele subsecvente, respectiv pentru decizia rectificativă nr.52/27.04.2001 emisă de pârât.
Având în vedere că prin emiterea deciziilor contestate, reclamantei i s-a produs un prejudiciu, constând în lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite, potrivit deciziei nr.173/2008, Curtea va obliga pârâtul să achite reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 28.04.2009 (data de la care acesta nu le-a mai achitat în considerarea prevederilor deciziei nr.52/2009) până la 11.11.2009, (dată la care reclamantei i-ar fi încetat raporturile de serviciu cu pârâtul, potrivit deciziei nr.137/2008).
Potrivit dispozițiilor legale care reglementează principiul acoperirii integrale a prejudiciului, Curtea va obliga pârâtul la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație la data plății efective către reclamantă.
În ceea ce privește capătul de cerere formulat de către reclamantă referitor la reintegrarea în funcția publică deținută, având în vedere conținutul deciziei nr.173 din 28.10.2008, potrivit căruia reclamanta urma a-și desfășura activitatea în cadrul pârâtei până la 11.11.2009, având în vedere data pronunțării prezentei sentințe și dispozițiile art.97 lit.a și art.98 alin.1 lit.d din Legea 188/1999. Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat.
În baza art.274 alin.1 pr.civ, va obliga pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în B,-, Bl.200,.A,.8, sector 2, în contradictoriu cu pârâta GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL cu sediul în B, A I nr.6, - sector 3.
Anulează decizia nr. 14/29.01.2009 și decizia nr.52/27.04.2009 emise de pârâtă.
Obligă pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru perioada 28.04.2009 - 11.XI.2009 actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută.
Obligă pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./4 ex.
10.03.2010
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta