Anulare act administrativ . Sentința 72/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 72/2009
Ședința publică din 11 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII și cu pârâtul STATUL AL FORȚELOR, având ca obiect anulare act administrativ.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.02.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2008 și ulterior precizată sub nr- reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Apărării - Statul al forțelor terestre a solicitat instanței anularea Ordinului Forțelor nr. 293/04.06.2008 prin care s-a dispus punerea la dispoziție; obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ individual ordin de numire în funcția de ofițer 2 la biroul și la Unitatea Militară nr.02565 C-N funcție deținută anterior punerii la dispoziție respectiv numirea într-o funcție echivalentă celei anterior punerii la dispoziție, obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate reclamantul a arătat că este angajat al Unității Militare nr.02565 C-N din cadrul Ministerului Apărării având funcția de ofițer activ iar prin ordinul nr.775/02.09.2004 a fost pus la dispoziție. În urma parcurgerii procedurii prealabile vizând ordinul menționat nu numai că nu a primit un răspuns cu privire la cererea sa ci a fost emis un nou act administrativ individual nr. 293/04.06.2008. Ulterior prin adresa nr.24/20.06.2004 a solicitat pârâtei anularea ordinului iar apoi după primirea răspunsului s-a adresat instanței în considerarea că măsura punerii la dispoziție în situația judecării cauzei de o instanță civilă nu are o bază legală; dispozițiile art.78 alin.1 și 89 alin.2 din Legea nr.80/1995 fiind interpretate eronat întrucât acestea se referă expres la parchetele și instanțele militare nu instanțele civile.
Totodată în susținerea demersului se arată că răspunsul la plângerea prealabilă motivat pe tratamentul discriminator este nelegal. Astfel, se arată că prin deciziile 818, 819 și 812 din 2008 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde interesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative avute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. Ori, instanțele nu pot refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe motiv de discriminare, organele autorităților se află și ele în aceeași situație iar refuzul pârâtului întemeiat pe acest motiv este nelegal.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare Ministerul Apărării solicitat respingerea acțiunii fundamentat în esență pe aceea că ordinul a fost emis cu respectarea legii, cauzele care au dus la luarea măsurii subzistă chiar și în situația în care trimiterea în judecată se face în fața instanței civile. A accepta teza reclamantului arată pârâtul ar însemna a plica un tratament diferențiat acelorași categorii socio profesionale, pentru aceleași infracțiuni după cum sunt judecați de instanțe militare sau civile ceea ce ar contraveni dispozițiilor constituționale.
Tot astfel, mai arată pârâtul că potrivit dispozițiilor art.89 alin.4 și alin.5 din Legea nr.80/1995 măsura repunerii în drepturile avute la dat punerii la dispoziție se ia în cazul în care se dispune achitarea sau încetarea procesului penal, însă dosarul penal se află pe rolul Tribunalului București nefiind pronunțată o hotărâre definitivă, funcția de ofițer 2 în organigrama unității militare nu mai există și ca atare cererea este lipsită de temei legal.
Analizând susținerile părților prin prisma actelor depuse, a normelor juridice invocate, Curtea reține Următoarele:
Prin ordinul Forțelor nr. 293 emis de Șeful Statului al Forțelor la 04.06.2008 reclamantul a fost pus începând cu 15-06.2008 la dispoziția Comandamentului Diviziei 4 Infanterie "".
Conform celor consemnate în actul emis măsura a fost dispusă în baza art.78 alin.1 și art.89 alin.2 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare precum și art.19 lit.g dinOrdinul ministrului apărării nr.63/2007.
Actul normativ evocat Legea nr.80/1995 prin art.78 alin.1 statuează că "numirea în funcție și eliberarea din funcție în unitățile militare, cu excepția funcționarilor publici în care numirea se face potrivit legii precum și detașarea cadrelor militare în condițiile art.77 se face în timp de și timp de război conform componentelor stabilite prin ordin al ministrului apărării.
Tot astfel, prin art.89 alin.1 din același act normativ se prevede că hotărârile privind menținerea în activitate a cadrelor militare pentru care s-a început urmărirea penală sau care trimise în judecată instanțelor militare se ia după soluționarea cauzei de către parchetul militar ori de către instanța de judecată militară.
În acest interval spune alin.2 al aceluiași articol 89 ofițerii, maiștrii militari și subofițerii arestați se suspendă din funcție iar cei care sunt cercetați și judecațți în libertate sau eliberați pe cauțiune se pun la dispoziție.
Din normele enunțate rezultă că măsura punerii la dispoziție a cadrelor militare se dispune prin ordin dacă s-a început urmărirea penală sau trimiterea în judecată.
Cu alte cuvinte pentru a se dispune punerea la dispoziție trebuiesc întrunite anumite condiții: persoana în cauză să fie cadru militar; să fie cercetat penal sau trimis în judecată.
În speță reclamantul a fost cercetat penal, trimis în judecată mai întâi în fața tribunalului militar București iar apoi în fața tribunalului București. Ori, în aceste circumstanțe nu se poate vorbi de o neîntrunire a cerințelor normative mai sus arătate și respectiv de o greșită aplicare a dispozițiilor enunțate.
Desigur se susține de reclamant că trimiterea în judecată la acest moment se face în fața instanței civile, iar într-o atare situație măsura punerii la dispoziție nu se poate lua deoarece textul prevede doar trimiterea în judecată în fața instanțelor militare. Aceste susțineri nu pot fi reținute întrucât înseamnă că în situații similare pentru cadre militare ce au același statut special să li se aplice legea diferit, respectiv să se creeze artificial două situații diferite - una în a se lua măsura față de un cadru militar ce a săvârșit o faptă, a fost cercetat și trimis în judecată pentru aceasta dacă trimiterea se face în fața instanței militare, iar alta - de a nu se lua măsura față de un cadru militar ce a săvârșit o faptă similară, a fost cercetat și trimis în judecată dar la o instanță civilă, ceea ce considerăm că nu a reprezentat voința legiuitorului. Voința legiuitorului a fost aceea de a se aplica cadrelor militare care au statut special aceleași măsuri, pentru fapte de aceiași natură în condițiile în care sunt cercetați sau trimiși în judecată, indiferent în fața cărei instanțe.
Prin urmare față de cele arătate constatând că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, urmează a da soluție de respingere a acțiunii promovate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în C-N-, jud. C împotrivaMinisterului Apărării - Statul al Forțelorcu sediul în B--5, sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./17.03.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
