Anulare act administrativ . Decizia 72/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.72 /CA/2010 -
Ședința publică din 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- -- JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- -- JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- -- judecător
- -- grefier
*********
Pe rol fiind pronunțarea deciziei asupra recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B - O,-/B, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - cu sediul în O,- împotriva sentinței nr.526/CA din 25 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat precum și faptul că judecarea recursului în fond a avut loc la data de 28 ianuarie 2010, dată la care părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 2010, dată la care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 526/CA din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă excepția nulității absolute și admisă acțiunea formulată de reclamanta - -, cu sediul în O,-, jud.B, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B, cu sediul în O,-/A, jud. B, și, în consecință:
- s-a dispus anularea procesului verbal de control nr. 21290/15.05.2008 și a actului administrativ nr. 92455/30.06.2008, precum și a măsurilor dispuse prin acestea.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1508,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inspectorii ITM B au efectuat un control tematic la societatea reclamantă, în vederea verificării respectării de către aceasta a prevederilor legislației muncii. Cu ocazia efectuării acestui control, inspectorii ITM au încheiat procesul verbal de control cu nr.21290/15.05.2008, prin care au instituit în sarcina reclamantei o serie de măsuri, respectiv, la pct.1-2, a dispus obligarea reclamatei la achitarea indemnizației de concediu de odihnă pentru "alți foști salariați care au încetat raportul de muncă cu societatea și nu și-au efectuat în totalitate concediul de odihnă cuvenit și nici nu au beneficiat de indemnizația de concediu de odihnă neefectuat".
Din examinarea actelor aflate la dosar, rezultă că pentru doi dintre salariații reclamantei, respectiv și, s-a îndeplinit măsura dispusă, așa cum rezultă din OP 5027 și 5028, ambele din 4 iunie 2008. În ceea ce privește "alți foști salariați", instanța urmează să constate că această măsură nu poate fi dusă la îndeplinire, neindicându-se în concret față de care salariați reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile legale.
În ceea ce privește măsura instituită la pct.2-2, referitoare la achitarea indemnizației de concediu de odihnă pentru și, aferentă perioadei în care aceștia au fost în concediu de odihnă în anii 2004 - 2007, precum și "pentru alți salariați aflați în această situație", instanța urmează să constate că societatea reclamantă a respectat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, precum și faptul că art.145 muncii prevede acordarea indemnizației de concediu în funcție de salariul de bază, și nu la salariul de încadrare, cum greșit au reținut inspectorii ITM.
Referitor la pct.3-3 din planul de măsuri, privind restituirea garanției reținute pe statele de plată pentru și alți salariați, instanța urmează să constate că și această măsură este nelegală și abuzivă, întrucât această restituire a garanției se efectuează în termen de 6 luni de la data încetării raporturilor juridice de muncă, termen care nu era scadent la momentul întocmirii procesului verbal de control.
În ceea ce privește măsura de la pct.4-4, privind achitarea indemnizației de 75 % din salariul de bază, instanța urmează să constate că, din actele de la dosar, nu rezultă incidența dispozițiilor art.53 muncii, care reglementează întreruperea temporară a activității angajatorului. Prin urmare, inspectorii ITM, în mod nejustificat, au dispus obligarea reclamantei la plata acestei indemnizații.
Referitor la măsura de la pct.5-5, privind achitarea salariilor pentru și, corespunzător salariului de încadrare și a timpului lunar lucrat efectiv de fiecare salariat, instanța urmează să constate că și această măsură este nelegală, întrucât, prin invocarea disp. OG 37/2007, în susținerea măsurii dispuse, inspectorii ITM au instituit obligațiile prevăzute de acest act normativ pentru o perioadă anterioară intrării lui în vigoare, încălcând astfel principiul neretroactivității legii civile.
De asemenea, de la pct.6-5, privind obligativitatea societății reclamante de a încheia acte adiționale la contractele individuale de muncă privind suspendarea activității pentru salariații care figurează învoiți în perioada noiembrie 2007 - martie 2008, instanța o consideră ca fiind nelegală, întrucât din actele de la dosar rezultă că societatea nu a avut niciodată întreruptă activitatea, pentru a se putea justifica întocmirea acestor acte adiționale.
De precizat că la toate măsurile instituite de inspectorii ITM prin procesul verbal de control atacat se face referire la numele a doi salariați și la formularea generică a aplicabilității acestei măsuri și față de ceilalți salariați aflați în aceeași situație, fără a indica în concret care sunt aceștia, încălcându-se astfel dispozițiile Legii nr.108/1999, conform cărora inspectorii ITM au obligația de a verifica respectarea legislației muncii și de a trasa măsuri clare și precise, în cazul în care sesizează anumite nereguli în urma controlului întreprins.
Prin urmare, măsurile instituite în mod generic, pe lângă faptul că nu pot fi la îndeplinire, nici nu dau posibilitatea reclamantei să se apere cu privire la salariații neidentificați și nici instanței să verifice respectarea legislației muncii cu privire la acești salariați.
Referitor la excepția nulității procesului verbal de control, ca urmare a neindicării, în cuprinsul acestuia, a termenului în care poate fi contestat, a căii de atac, precum și a neanunțării în prealabil a controlului și a tematicii pentru control, instanța urmează să constate că aceste neregularități nu atrag nulitatea absolută a procesului verbal de control atacat și, prin urmare, urmează să respingă ca nefondată excepția de nulitate invocată.
Față de aceste considerente și văzând în drept, și disp. Legii nr.554/2004 și ale Codului muncii, instanța urmează să admită acțiunea și să dispună anularea procesului verbal de control nr. 21290/15.05.2008 și a actului administrativ nr. 92455/30.06.2008, prin care s-a respins plângerea administrativă formulată împotriva acestuia, precum și a măsurilor dispuse prin procesul verbal de control atacat.
Ca o consecință a admiterii acțiunii, prin prisma disp.art.274 pr.civ. a obligat pârâtul, aflat în culpă procesuală, la plata sumei de 1508,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, constând în taxă de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen recurentul B solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și menținerii în totalitate a procesului verbal de control, a măsurilor dispuse și a actului administrativ nr.92455/30.06.2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că în perioada 13-15.05.2008 inspectorii de muncă au efectuat un control la reclamantă având drept obiectiv respectarea prevederilor Codului Muncii și a Legii nr.108/1999 republicată, fiind verificată prin sondaj perioada iulie 2003 până la data efectuării controlului precum și modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr.19872/8.11.2007.
Cu ocazia controlului s-au constatat mai multe nereguli evidențiate în procesul verbal întocmit, iar ca urmare a acestor nereguli s-au trasat măsuri cu termene certe de realizare în anexa 3 procesului verbal.
Arată că în conformitate cu prevederile Legii 108/1999 republicată și HG 767/1999 inspectorii de muncă sunt obligați să impună ca abaterile constatate să fie remediate pe loc sau într-un termen limitat, îndrumă și controlează aplicarea unitară legislației, organizează activitățile de control și evidență a angajaților, controlează încheierea, modificarea, executarea și încetarea contractelor de muncă, etc.
În virtutea acestor drepturi și obligații conferite de legislația aplicabilă, inspectorii de muncă aflați în control au înscris constatările efectuate cu ocazia controlului, trasând măsurile impuse în legislația muncii. Îndeplinirea de către societate a unora dintre măsurile dispuse nu conduce decât la concluzia temeinicie măsurilor trasate.
În ce privește excepția prescripției achitării unor drepturi salariale, arată că încălcarea obligației societății a durat în timp iar termenul de prescripție se socotește de la data constatării neîndeplinirii obligației legale. Cu ocazia controlului în baza actelor prezentate de conducerea societății s-au constatat mai multe nereguli evidențiate pe larg în cuprinsul actului de control. Măsura 1-2 fost îndeplinită de societate la 5.06.2008, măsura 2-2 viza efectuarea dovezii achitării îndemnizației de concediu cuvenit pentru și și alți salariați, dispusă în temeiul art.145 din Legea 53/2003 modificată. Măsura 3-2 fost îndeplinită la 25.06.2008, măsura 4-4 viza dovada achitării îndemnizației de minim 75% din salariul de bază pentru salariații ce figurează cu ore învoite pe perioada noiembrie 2007 - martie 2008, trasată în temeiul Art. 54 din Legea 53/2003. Măsura 5-5 vizează efectuarea dovezii achitării salariilor pentru și și alți salariați care au un salariu mai mic decât cel de încadrare deși au lucrat luna întreagă, măsură dispusă în temeiul art.162 -163, 283 din Legea 53/2003, iar măsura 6-5 viza perfectarea și depunerea la ITM a actelor adiționale privind suspendarea activității dispusă în temeiul prev. art. 52 alin.1 lit.d din Legea 53/2003.
Aceste măsuri, sunt în strânsă concordanță cu legislația în vigoare, ele fiind o consecință a nerespectării de către societate a legislației muncii în raport cu salariații.
Intimata - - prin întâmpinarea depusă la filele 6-10 solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în tot a sentinței atacate ca temeinică și legală arătând că motivele de recurs sunt nefondate. Fiecare măsură contestată a fost analizată de instanța de fond care în mod corect le-a calificat ca nelegale. Referitor la măsura 1-2 arată că ea este nelegală și imposibil de dus la îndeplinire câtă vreme nu există o constatare corectă a împrejurării reținute cu privire la alți foști salariați, societatea neavând vreun proces cu drepturi salariale neachitate. La măsura 2-2 arată că unitate a efectuat achitarea indemnizației de concediu în conformitate cu contractul colectiv de muncă. La măsura 3-3 privind restituirea garanției arată că la momentul stabilirii ei nu era scadent termenul de 6 luni în care trebuia restituită, iar în privința altor salariați măsura nu poate fi pusă în aplicare. La măsura 4-4 arată că nu au existat situații de întrerupere a activității ci situații în care salariații solicită cereri de învoire, motiv pentru care figurează suspendat contractul individual de muncă. La măsura 5-5 arată că pentru o parte din sumă dreptul la acțiune este prescris, salariații societății fiind salarizați în acord direct până la intrarea în vigoare a OG 37/2007, iar la măsura 6-5 arată că ea reprezintă o imixtiune nejustificată în activitatea societății câtă vreme o obligă să constate o stare de întrerupere a activității ce nu a avut loc.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca în baza prev. art. 312 cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente.
Inspectorii ITM B au efectuat un control tematic la societatea reclamantă în vederea verificării respectării de către societate a prevederilor legislației muncii, încheind procesul verbal de control nr.21290/15.05.2008, prin care la anexa 3 au stabilit o serie de măsuri de îndeplinit în sarcina reclamantei drept consecință a neregulilor constatate.
Din analiza actului de control și a măsurilor dispuse, rezultă că, inspectorii de muncă au făcut referire în concret la doar 2 salariați, utilizând pentru restul formularea generică " alți salariați" aflați în aceeași situație fără a se indica în concret care sun aceștia. Ori, prin această formulare s-au încălcat dispozițiile Legii 108/1999 după cum în mod judicios a reținut și prima instanță, inspectorii ITM având obligația de a verifica respectarea legislației muncii și de a trasa măsuri clare și precise în cazul în care sesizează anumite nereguli în urma controlului.
Măsurile stabilite în mod generic nu dau posibilitatea reclamantei de a se apăra în privința salariaților neidentificați și nici instanței investite cu acțiunea în anularea actului, să verifice respectarea legislației muncii și legalitatea măsurii. De altfel, aceste măsuri generice nici nu pot fi executate de către societate, câtă vreme nu stabilesc în concret în privința căror salariați s-au nerespectat prevederile legale și trebuie luate măsuri.
La măsura stabilită la pct.1-2 privitoare la achitarea indemnizației de concediu, societatea reclamantă a executat măsura în privința celor doi salariați identificați în actul de control, însă în privința măsurii vizând " alți foști salariați" care au încetat raportul de muncă cu societatea și nu și-au efectuat în totalitate concediul de odihnă cuvenit și nu au beneficiat de indemnizație de concediu neefectuat, se reține că ea nu poate fi dusă la îndeplinire după cum a reținut și prima instanță, câtă vreme nu s-a indicat în concret care sunt acele persoane.
Cât privește măsura dispusă la pct.2-2 stabilită identic de recurentă prin menționarea a 2 salariați și apoi indicarea generică a sintagmei "alți salariați aflați în această situație", fără a fi identificați în concret, se reține că ea este nelegală câtă vreme societatea a respectat prevederile contractelor colective de muncă și prevederile art.145 Codul Muncii care prevăd acordarea indemnizației de concediu în funcție de salariul de bază și nu a celui de încadrare. Datorită activității specifice de transport rutier de mărfuri prestate de societate, salariații săi sunt normați prin acord direct, achitându-li-se indemnizația de concediu calculată la drepturile salariale cuvenite din perioada anterioară acordării concediului.
De asemenea nici măsura prevăzută la punctul 3-3 din planul de măsuri nu este legală câtă vreme în privința salariatului obligația de restituire a garanției nu era scadentă, ea trebuind a fi restituită în termen de 6 luni de la data încetării raporturilor de muncă.
În privința celeilalte dispoziții cuprinse la acest punct nelegalitatea rezultă din neidentificarea celorlalți salariați cărora trebuia să li se restituie garanția, inspectorii ITM referindu-se generic la " alți salariați" - fără a arăta în concret care.
Nici în privința măsurii stabilite la punctul 4-4 nu se poate reține legalitatea ei, câtă vreme nu s-a făcut dovada întreruperii temporare a activității angajatorului și a incidenței prevederilor art.53 Codul Muncii. Supozițiile recurentei în sensul că probabil datorită lipsei unor cereri scrise de învoire a salariaților de fapt activitatea ar fi fost întreruptă temporar și societatea nu ar fi lucrat, nu pot fi reținute câtă vreme ele sunt simple presupuneri nedovedite prin probe.
Incidența prevederilor art.53 din Legea 53/2003 intervine doar atunci când există probe concrete că societatea și-a întrerupt activitatea, existența unor situații de învoire a unor salariați și nu a întregului personal neputând fi calificată drept întrerupere a activității.
Cu privire la măsura dispusă la pct.5-5 în anexa 3, se reține că ea este nelegală, câtă vreme recurenta a stabilit îndeplinirea unor obligații în sarcina societății în temeiul unui act normativ (OG 37/2007) care pentru perioada stabilită nu era în vigoare. Ori, dispozițiile legii nu retroactivează, neputându-se stabili obligații pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ ce stabilește obligațiile respective.
De asemenea nici măsura dispusă la punctele 6-5 nu este legală, câtă vreme nu s-a dovedit întreruperea activității societății, nefiind justificat a se încheia acte adiționale la contractele de muncă pentru salariații învoiți în perioada noiembrie 2007- martie 2008.
Drept urmare instanța de recurs având în vedere aceste aspecte reține că în mod corect și legal a dispus instanța de fond anularea procesului verbal de control și a măsurilor dispuse precum și a actului administrativ 92455/30.06.2008, motivele de recurs invocate de recurentă fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs va dispune respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
În conformitate cu prevederile art.274 cod procedură civilă instanța va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocațial) în favoarea intimatei reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI B - O,-/B, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - cu sediul în O,- împotriva sentinței nr.526/CA din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec.
În concept 04.02.2010.
Sent.fond.
Tehnored.
4 ex.în 05.02.2010.
2 com.
recurenta pârâtă B - O,-/B,
intimata reclamantă - - O,-
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Bocșe Elena, Tătar Ioana
