Anulare act administrativ . Decizia 722/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 722/

Ședința publică din 18 Iunie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul PARTIDUL CIVIC, cu sediul în O S- județul H, împotriva sentinței civile nr.260/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

În lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

dezbaterilor și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 04.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la data de 12.06.2009 și apoi la 18.06.2009.

CURTEA,

Prin sentința nr. 260/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL O S, reprezentat de primar, în contradictoriu cu pârâtul PARTIDUL CIVIC O S și în consecință: s-a respins cererea de prelungire a suspendării efectelor contractului de închiriere nr.7454/2008, încheiat între părți la data de 21.04.2008, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, s-a ispus anularea contractului de închiriere nr.7454/2008, încheiat între părți la data de 21.04.2008 și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin Contractul de închiriere înregistrat sub nr.7454 la data de 21.04.2008, reclamantul municipiul O S, reprezentat la aceea vreme de primar, în calitate de proprietar, a închiriat pârâtului Partidul Civil, în calitate de chiriaș, o suprafață locativă de 232 mp. compusă din 7 birouri, în imobilul situat în municipiul O S, str.- - 5, județul

Tribunalul a reținut că, imobilul ce face obiectul contractului de închiriere potrivit nr.HG1352 din 27.12.2001, constituie un bun ce aparține domeniului public al municipiului O S, imobil în care se găsește sediul Primăriei municipiului O

În ceea ce privește regimul juridic al închirierii bunurilor ce fac parte din domeniul public, se va reține că potrivit art.14 alin.(1) din Legea nr.213/1998, închirierea acestora, se aprobă de către consiliul local, iar contractul va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia.

De asemenea închirierea acestor bunuri, potrivit art.15 din același act normativ, se face prin licitație publică.

Sub acest aspect, închirierea spațiului locativ în imobilul ce face parte din domeniul public al municipiului O S, s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr.213/1998.

Astfel, cu toate că la data la care părțile contractante au înțeles să închirieze bunul, consiliul local al municipiului OSe ra dizolvat, iar potrivit art.55 din Legea nr.215/2001, până la constituirea noului consiliu local, primarul, sau în absența acestuia, secretarul unității administrativ teritoriale, va rezolva probleme curente ale municipiului, potrivit competențelor și atribuțiilor ce îi revin potrivit legii, apărarea pârâtei că închirierea a avut ca temei de drept art.21 din Legea nr.334/2006, ce îl obliga să asigure un sediu acesteia, nu poate fi primit, argumentele fiind următoarele:

În primul rând, regimul juridic privind închirierea bunurilor din domeniul public, trebuie respectat așa cum prevăd dispozițiile Legii nr.213/1998, însă în speță, primarului, deși îi incumba o obligație potrivit Legii nr.334/2006, de a asigura un spațiu pentru sediul Partidului Civic, putea să asigure un spațiu care să nu fie supus unor norme imperative privind închirierea. Este de neconceput că municipiul O S, nu beneficia de vreun bun în afara celor din domeniul public, pentru a asigura un spațiu Partidului Civic, supunând închirierii, un bun - parte din sediul Primăriei municipiului O S - și evacuarea unui număr de 56 de angajați din spațiul unde-și desfășurau activitatea în cadrul unor direcții din cadrul acestei instituții.

În al doilea rând, potrivit art.21 alin.(2) din Legea nr.334/2006: " politice pot primi cel mult câte un sediu pe unitate administrativ-teritorială."

Tribunalul a reținut că, Partidul Civic, are sediul în imobilul situat în municipiul M C,- - bun proprietate publică a municipiului O S- așa cum rezultă din nr.HG1391/2001, astfel nu putea primii un al doilea sediu în municipiul O

Nici apărarea invocată de pârât, că și Uniunea Democrată a ilor din România, își are sediul în același imobil, nu poate fi primită, deoarece nu are relevanță în speță.

Nu poate fi reținut însă, ca motiv de anulare a contractului de închiriere, susținerea reclamantei, cum că primarul, se găsea în conflict de interese, deoarece nu s-a făcut dovada că reprezenta pârâtul Partidul Civic, iar simpla calitate de membru al acestui partid al persoanei ce reprezenta municipiul O S, la aceea vreme, nu face a fi îndeplinită vreuna din dispozițiile art.75 din Legea nr.393/2004 - cu toate că această dovadă nu a fost făcută de către reclamantă, în condițiile art.1169 civil combinat cu art.129C.pr.civilă.

În raport de considerentele prezentate la pct.V-VI, Tribunalul a constatat că actul administrativ atacat, s-a încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care cererea formulată este întemeiată, urmând a se anula actul.

În ceea ce privește cererea de prelungire a suspendării efectelor actului administrativ, instanța a constatat că reclamanta la ultimul termen de judecată a precizat că s-a prevalat de dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2005, formulând o cerere de suspendare pe cale principală, astfel fiind pronunțată decizia civilă nr.1622 la data de 09.07.2008, în dosar nr- de Tribunalul Harghita, prin care s-au suspendat efectele actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea actului administrativ.

Pentru aceste motive, cererea de prelungire a suspendării nu are temei juridic, suspendarea fiind pronunțată, motiv pentru care cererea s-a respins și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul PARTIDUL CIVIC solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că prima instanță în mod greșit prin hotărârea pronunțată a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului întrucât imobilul ce a format obiectul contractului de închiriere face parte din domeniul public iar competența de administrare a acestuia revine consiliului local conform prev.art.36 alin.2 lit.c din Legea nr.215/2001. Acțiunea a fost promovată de către Primarul mun.O S fără ca acesta să obțină împuternicirea Consiliului local. Se arată în continuare că Primarul mun.O S avea competența să încheie contractul de închiriere pentru bunurile aflate în proprietate publică întrucât la data la care s-a încheiat acest contract Consiliul local al mun.O S era dizolvat iar până la constituirea noului consiliu în raport de disp.art.55 alin.8 din Legea nr.215/2001 primarul sau în absența acestuia secretarul unității administrativ teritoriale avea obligația să rezolve problemele curente ale municipiului. În ceea ce privește reținerea instanței de fond în sensul că PARTIDUL CIVIC mai deține un spațiu ce formează proprietatea publică se susține că este eronată întrucât între PARTIDUL CIVIC și Consiliul local nu există un alt contract de închiriere în afară de cel care formează obiectul acțiunii dedusă judecății.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În legătură cu excepția lipsei calității procesuale active a Primarului mun.O S instanța apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a respins această excepție întrucât acțiunea dedusă judecății a fost formulată de unitatea administrativ teritorială, respectiv Municipiul OSi ar potrivit disp.art.62 din Legea nr.215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu celelalte unități publice, cu persoanele fizice sau juridice, române sau străine, precum și în justiție.

Pe fond, instanța de control reține că într-adevăr Primarul mun.O S era competent să încheie contractul de închiriere pentru spațiul ce formează obiectul litigiului întrucât la data la care s-a încheiat contractul Consiliul local era dizolvat iar potrivit art.55 alin.8 din Legea nr.215/2001 până la constituirea noului consiliu local primarul sau în absența acestuia secretarul unității administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, orașului sau municipiului. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.21 din Legea nr.334/2006 termenul de soluționare a cererii de închiriere a unui spațiu din domeniu public formulată de un partid politic este de 90 de zile de la data înregistrării situație în care în această speță închirierea spațiului din domeniul public al municipiului putea fi calificată ca o problemă curentă.

Verificând însă în ce măsură au fost respectate dispozițiile cuprinse din Legea nr.334/2006 instanța de control reține că potrivit disp.art.21 alin.2 din această lege partidele politice pot primi cel mult câte un sediu pe unitate administrativ-teritorială.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că PARTIDUL CIVIC are sediul în imobilul situat în mun.M C,-, bun proprietate publică a Municipiului OSa șa cum rezultă din HG nr.1351/2003 anexa 3 poz.45 fila 11 dosar.

În condițiile în care acest partid deținea la data formulării cererii de închiriere a spațiului situat în- din incinta imobilului unde funcționează primăria un alt spațiu în aceeași unitate administrativ teritorială în raport de textul legal susmenționat această a doua cerere nu putea fi soluționată în mod favorabil pentru PARTIDUL CIVIC.

Închirierea celui de-al doilea spațiu s-a făcut așadar cu încălcarea dispozițiilor exprese cuprinse în Legea nr.334/2006, astfel că în mod temeinic și legal prima instanță a dispus anularea contractului de închiriere pentru spațiul situat în mun.O S,-.

Față de cele prezentate mai sus, Curtea în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

În baza disp.art.274 pr.civ. recurentul PARTIDUL CIVIC va fi obligat să-i plătească intimatului Municipiul OSs uma de 1.380 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de PARTIDUL CIVIC, cu sediul în O S- județul H, împotriva sentinței civile nr.260/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

Obligă recurentul să-i plătească intimatului suma de 1.380 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

fiind în CO semnează

Președintele instanței

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

13.07.2009

2 exemplare

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 722/2009. Curtea de Apel Tg Mures