Anulare act administrativ . Decizia 724/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.724

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.03.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

JUDECĂTOR S -

JUDECĂTOR 2: Severin Daniel

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 5 B PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.2621/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă prin consilier juridic cu delegație la dosar și intimata reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Ambele părți arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform motivelor de recurs.

Intimata reclamantă, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr.2621/13.2008 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Primăria Sector 5 B și a obligat pârâta să elibereze reclamantei autorizația de construire solicitată prin cererea nr.25021/26.06.2007.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de pârâtă pentru eliberarea autorizației de construire pentru amenajarea unui restaurant, cafenea, bar de noapte în scopul deținut în B,-, sector 5.

Conform normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 republicată, acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate, s-a arătat că reclamanta deține acordul Asociației de proprietari pentru executarea lucrărilor de amenajare a spațiului, astfel că solicitarea pârâtei de a depune acordul tuturor proprietarilor este nejustificată.

Pretinsele inconveniente cu privire la funcționarea unui club de noapte și unui restaurant tip fast food, pot fi înlăturate prin obligarea beneficiarului autorizației la luarea măsurilor de protecție fonică și de eliminare a mirosurilor cauzate de prepararea alimentelor, însă pârâta nu a refuzat eliberarea autorizației de construire pentru acest motiv și pentru lipsa acordului tuturor proprietarilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta - pârâtă Primăria Sector 5 B, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât, instanța de fond nu a avut în vedere că documentația depusă de reclamanta-intimată este incompletă, iar pentru eliberarea autorizației este necesar ca aceasta să prezinte anumite acte, printre care și declarația notarială privind acordul tuturor proprietarilor.

Susține recurenta că potrivit dispozițiilor art.12 din Legea 50/1991 republicată, autorizațiile de construire se emit numai pe baza unei documentații complete, iar reclamanta-intimată nu a depus nici până în prezent actele necesare în vederea eliberării autorizației de construire, astfel încât nu se poate considera un refuz nejustificat din partea Primăriei Sector 5 de a-i elibera reclamantei actul administrativ solicitat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Reclamanta-intimată s-a adresat recurentei pârâte la 26.06.2007 solicitându-i emiterea autorizației de construire pentru amenajarea unui restaurant, cafenea, bar de noapte în-, sector 5 în temeiul certificatului de urbanism nr.2139/R/5.XII.2006.

Prin adresa nr.46346/5.XII.2007 recurenta a comunicat necesitatea completării documentației pentru emiterea autorizației de construire cu declarația privind acordul notarial al tuturor locatarilor din imobil.

Intimata-reclamantă a depus la dosarul constituit în vederea eliberării autorizației de construire, acordul notarial al Asociației de construire acordul notarial al Asociației de Proprietari pentru executarea lucrărilor de amenajare a spațiului, astfel încât în mod legal a apreciat instanța de fond că în raport de dispozițiile Ordinului nr.1430/2005 al Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr.1430/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, rep. Refuzul recurentei-pârâte de eliberare a autorizației de construire este nejustificat.

În considerarea celor expuse anterior, neexistând alte motive care să afecteze legalitatea sentinței recurate, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 5 B PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.2621/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 16 martie 2009.

PRESEDINTE JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Radu

S

GREFIER

Red.

Tehnored./2 ex.

18.03.2009

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta, Severin Daniel, Radu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 724/2009. Curtea de Apel Bucuresti