Anulare act administrativ . Decizia 730/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.730
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.03.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR S -
JUDECĂTOR 2: Severin Daniel
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr.2953/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă - SRL prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Ambele părți arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin sentința civilă nr.2953/05.11.2008 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare nr.982 din 7.04.2008, s-a constatat că reclamanta, ce desfășoară o activitate de recepționare, depozitare și comercializare a produselor de origine animală, nu este înregistrată sanitar veterinar, conform Ordinului nr.301/2006 al Președintelui și nu respectă prevederile regulamentelor Parlamentului European, întrucât produsele nu sunt depozitate în condiții corespunzătoare.
Tribunalul a constatat că reclamanta a contestat măsura de interzicere dispusă prin acest proces-verbal, în ceea ce privește activitatea sa de recepționare a produselor alimentare, întrucât, deși s-a reținut încălcarea celor două regulamente enunțate ale Parlamentului European și Consiliului, acestea nu prevăd sancțiuni în cazul încălcării prevederilor.
Prima instanță a arătat că modalitatea de aplicare și sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea regulamentelor Comunității se stabilește de fiecare stat în parte, potrivit art.10 din Tratatul de instituire Comunității Europene, iar în legislația internă acestea au fost stabilite prin HG 984/2005, OG 42/2004 și prin Ordinele Președintelui nr.276/2006 și 301/2006.
Prin Ordinele anterior menționate au fost stabilite măsurile ce pot fi adoptate în situația în care se constată că agentul economic care desfășoară activitate în domeniu, nu îndeplinește cerințele legii, măsuri ce vizează sancțiuni contravenționale, măsuri de suspendare și interzicerea activității, precum și procedura de autorizare sanitar-veterinară.
În consecință, prima instanță a constatat că organele de control au stabilit măsurile contestate în concordanță cu actele normative emise în domeniul sanitar veterinar, fiind lipsit de relevanță dacă societății i s-a aplicat sau nu o sancțiune contravențională pecuniară.
În ceea ce privește culpa reclamantei în săvârșirea faptelor sancționate, tribunalul a apreciat că potrivit clauzelor din contractul de prestări servicii, încheiat între reclamantă și - SA, obligația întreținerii spațiului, revine beneficiarului, și nu societății prestatoare de servicii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă, arătând că aceasta a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii, întrucât nici din actul de control și nici din conținutul hotărârii judecătorești nu rezultă care este norma încălcată ca urmare a deficiențelor menționate în procesul verbal de control și care este temeiul legal al măsurii de interzicere a activității.
Instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt privind lipsa autorizării depozitului frigorific de către locator, fără a observa că obiectul închirierii, potrivit convenției, îl constituie un spațiu într-o hală de comercializare și că procesul verbal de control a vizat activitatea din hala de comercializare și nu din depozitul frigorific.
Se susține că soluția instanței de fond se întemeiază pe o greșită interpretare și aplicare a legislației specifice, întrucât ordinele nr.276/2006 și 301/2006, prin titlu și conținut, reglementează din punct de vedere sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor activitatea producătorilor de produse de origine animală, respectiv autorizarea funcționării în calitate de producător și obligarea înregistrării producătorilor în cazul în care valorifică propriile produse pe calea comerțului cu amănuntul.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că procesele verbale contestate conțin temeiul de drept în baza căruia s-a dispus sancționarea recurentei, iar măsura interzicerii activității acesteia a fost luată potrivit dispozițiilor OG 43/2004.
Se arată că DSVSA a aplicat o măsură administrativă absolut necesară în concordanță, atât cu constatările făcute, cât și cu legislația comunitară și internă aplicabilă.
În mod corect a apreciat instanța de fond că potrivit contractului de prestări servicii nr.350/2006, recurentei îi revenea obligația de a deține vizele și autorizațiile necesare desfășurării activității.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu, Curtea reține următoarele:
În mod legal prima instanță a reținut că prin ordinele nr.276/2006 și 301/2006, ale au fost stabilite măsuri ce pot fi adoptate în situația în care se constată că agentul economic care desfășoară activitate în domeniu nu îndeplinește cerințele legii, controlul efectuat de către reprezentanții intimatei la sediul recurentei reclamante desfășurându-se conform acestor dispoziții.
Temeiul de drept cuprins în procesele verbale contestate, respectiv Regulamentul nr.852/2004, al Comunității Europene conține norme juridice referitoare la obligațiile ce revin agenților economici cu activitate în domeniul sanitar veterinar, iar împrejurarea că acest regulament nu stabilește sancțiuni nu exclude posibilitatea unui stat membru al Comunității Europene de a stabili prin legislație internă, aceste sancțiuni.
Controlul efectuat în temeiul ordinelor menționate și Ordonanței nr.42/2004, a constatat încălcarea de către recurentă a Regulamentului nr.852/2004, aspecte de fapt și de drept, în temeiul cărora Curtea va constata ca nefondate motivele de recurs referitoare la neindicarea temeiului de drept din procesul verbal contestat și al măsurii de interzicere a activității.
În ceea ce privește greșita interpretare de către prima instanță a dispozițiilor contractului încheiat de recurentă cu - SA, Curtea reține că beneficiarului îi revine, potrivit acestei convenții, obligația de a deține toate documentele prevăzute de legislația în vigoare, care să-i ateste capacitatea efectuării actelor de comerț.
Indiferent de obiectul închirierii, respectiv spațiul dintr-o hală de comercializare, sau depozit frigorific, în lipsa unor mențiuni contractuale, care să oblige locatorul la obținerea avizelor de funcționare, în raport de specificul activității desfășurată de către recurenta-reclamantă, Curtea apreciază că, în mod legal a apreciat prima instanță că activitatea reclamantei a format obiectul controlului și sancțiunilor dispuse de autoritățile sanitar veterinare și nu spațiul închiriat.
Potrivit dispozițiilor art.18 alin.1 din OG 42/2004, funcționarea unităților care produc, exportă, depozitează, colectează, comercializează produse și subproduse de origine animală destinate consumului uman, este permisă numai dacă deține toate autorizațiile prevăzute de lege în acest sens.
În consecință, reiese că este întemeiată concluzia instanței de fond potrivit căreia societatea prestatoare de servicii nu poate fi responsabilă pentru neregulile privitoare la spațiul de depozitare în care se află produsele reclamantei, cu atât mai mult cu cât chiar societății prestatoare îi fusese suspendată activitatea prin ordonanța 45/2006.
În ceea ce privește motivul de recurs privind inaplicabilitatea în cauză a ordinelor 301/2006 și 276/2006, Curtea îl apreciază ca nefondat în condițiile în care în cuprinsul acestora sunt prevăzute condițiile de autorizare pe care trebuie să le îndeplinească o societate comercială, condiții în mod evident aplicabile recurentei-reclamante, în raport de specificul activității sale.
Apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr.2953/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Radu
S
GREFIER,
Red.
Tehnored./2 ex.
27.05.2009
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta, Severin Daniel, Radu
