Anulare act administrativ . Sentința 744/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 744
Ședința publică de la 24.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carata Glodeanu Constanța Floriana C -
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 17.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a examina actele dosarului și a delibera, a amânat pronunțarea la 24.02.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei de față reține:
Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 1.09.2008 și declinată Curții de Apel București prin sentința civilă nr.3197/21.11.2008, reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul general al Poliției de Frontieră a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că:
- lucrătorul de la poliția de frontieră nu poate dispune măsura interdicției de a părăsi țara;
- minorii sub 14 ani se identifică cu certificatul de naștere;
- singura autoritate care poate dispune în mod legal interzicerea unei persoane să părăsească țara, este instanța judecătorească;
- în mod abuziv poliția de frontieră a restrâns dreptul reclamantului la libera circulație;
- de la aderarea României la UE, cetățenii români pot părăsii țara pentru a călătorii în spațiul UE, prezentând doar cartea de identitate;
- Poliția de frontieră a încălcat abuziv dreptul fundamental la libera trecere.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus memoriul adresat Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, notificarea solicitare adresată aceluiași pârât, răspunsul - la adresa reclamantului nr.2504 din 15.07.2008 prin care se solicitau informații și explicații la refuzul autorităților române de frontieră, precum și răspunsul la adresa 2493 din 8.07.2008 a reclamantului.
Prin întâmpinare pârâtul a susținut excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, întrucât actele nr.21280 din 10.07.2008 și 21349 din 17.07.2008, nu constituie în sensul legii contenciosului administrativ, acte administrative, acestea constituind corespondență administrativă supusă OG 27/2002.
Pe acest temei se solicită instanței respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât măsurile administrative dispuse sunt legale și temeinice, ele fiind luate în raport de dispozițiile art.1 teza I, din legea 119/1996, în conformitate cu art.6 alin.1 și 4, din Legea 248/2005, privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate și în baza art.11 alin.1 și 2 și art.12 din OUG 97/2005.
În esență susține pârâtul că certificatul de naștere nu face parte din documentele ce fac dovada dreptului titularului de a călători în străinătate, acesta dovedind identitatea și cetățenia română a persoanei.
Curtea, examinând acțiunea reclamantului, susținerile formulate, înscrisurile aflate la dosarul cauzei și temeiurile de drept invocate, urmează a se pronunța în sensul respingerii ca inadmisibil în contencios administrativ a petitului 1 de cerere și ca nefondat a celuilalt petit al acțiunii, din considerentele ce se vor arăta:
Acțiunea introductivă de instanță a reclamantului este structurată în mare, pe două capete de sesizare, primul constând anularea unor acte, iar celălalt pe o obligație de a face.
În ceea ce privește anularea, reclamantul solicită instanței anularea adresei nr.21280 din 10.07.2008 și 21349 din 17.07.2008.
Examinând conținutul acestor două înscrisuri, aflate la fila 16-18 din dosarul, instanța constată că acestea reprezintă răspunsul dat de pârât adreselor de informare înaintate de reclamant cu nr.2504 din 15.07.2007 și 2493 din 8.07.2008; reclamantul primind din parte pârâtului răspuns la chestiunile puse în discuție și asupra cărora dorea a se informa.
Prin urmare, acestea sunt calificate ca răspuns la petiții față de dispozițiile obligatorii ale OG 27/ 2002, privind procedura soluționării cererilor și reclamațiilor, în mod corect pârâtul conformându-se normelor obligatorii, acesta răspunzând în termenul de 30 de zile prevăzut de ordonanță.
Din aceste rațiuni cele două înscrisuri căror anulare reclamantul o solicită, nu pot fi calificate ca acte administrative producătoare de efecte juridice în sensul legii contenciosului administrativ art.2 alin.1 lit.c, întrucât prin conținutul lor cele două adrese nu, modifică sau sting raporturi juridice, fiind o simplă corespondență.
Astfel fiind, instanța va admite excepția de inadmisibilitate invocată de pârât, respingând petitul 1 de cerere privitor la anularea cerută de reclamant, întrucât aceste adrese de răspuns neconstituind un act administrativ individual unilateral în sensul Legii 554/2004, nu pot fi supuse anulării.
În ceea ce privește celelalte solicitări adresate instanței, ce se constituie într-o obligație de "a face", instanța va proceda la respingerea ca nefondată a cererii din considerentele ce se vor arăta:
Nemulțumirea reclamantului, titular al acțiunii, este determinată de împrejurarea că acesta împreună cu soția, indirect au fost împiedicați să părăsească teritoriul României în data de 20.06.2008, în drum spre, întrucât fiul său, identificat la trecerea frontierei cu certificat de naștere, nu a fost lăsat să părăsească teritoriul României cu motivația că nu prezintă pașaport personal, ori să fi fost înscris în pașaportul unuia dintre părinți.
Din aceste motive, reclamantul a solicitat ca instanța să constate că nu este obligația lucrătorului poliției de frontieră de a dispune interdicția de părăsire a țării, că minorul se poate identifica doar cu certificatul de naștere, că doar instanța este singura autoritate să dispună interzicerea unei persoane de a părăsi țara și că astfel, abuziv Poliția de frontieră, i-a restrâns dreptul la libera circulație, în condițiile în care, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, însăși cetățenii României pot părăsi țara doar cu cartea de identitate.
În conformitate cu dispozițiile Legii 119 din 1996, art.1 teza 1, "actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane".
Prin urmare, certificatul de naștere al minorului nu constituie un document de călătorie în baza căruia acesta să traverseze teritoriul României, ci doar un act doveditor al nașterii sale.
Astfel fiind, lucrătorul Poliției de frontieră în mod corect s-a opus interzicerii persoanei minore de a părăsi țara; lucrătorul Poliției de Frontieră având autoritatea și competența de a dispune astfel.
Apreciem astfel, întrucât singurele documente de călătorie în baza cărora cetățenii români pot călătorii în străinătate sunt cele evidențiate în art.6 alin.1 din legea 248/2005, privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate, respectiv: pașaportul diplomatic, pașaportul de serviciu, pașaportul simplu, pașaportul simplu temporar și titlul de călătorie.
În esență, cetățeanul român minor nu s-a aflat în posesia nici a unui pașaport, nici a unui titlu de călătorie, lucrătorul Poliției de Frontieră aplicând corect legea incidentă în cauză.
Împrejurarea că nici unul dintre părinți nu s-a preocupat pentru înscrierea minorului în pașaportului unuia dintre părinți, nu poate fi culpabilă lucrătorului Poliției de Frontieră, aceștia suportând consecințele legii la momentul plecării din țară prin restrângerea dreptului de trecere, astfel încât poliția de frontieră nu a manifestat un abuz de putere, explicând cauza ce a stat la baza refuzului ce împiedică părăsirea teritoriului României.
Din aceste rațiuni, acțiunea reclamantului apare ca nefondată, dreptul constituțional la care reclamantul se raportează reglementat prin conținutul art.25, nefiind încălcat de către pârât, el fiind manifestarea însăși a inacțiunii reclamantului.
Totodată este de reținut și că înscrierea minorului în pașaport se impunea cu atât mai mult cu cât, acesta nu se afla în posesia unei cărți de identitate ce se eliberează începând cu vârsta de 14 ani, în sensul OUG 97/2005, art.11 și art.6 alin.1 ce ar fi făcut posibilă efectuarea călătoriei, aceasta constituind document de călătorie în sensul legii, permisivă în statele membre ale Uniunii Europene.
Pe aceste temeiuri capătul doi de cerere va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibil (petitul 1 de cerere) în contencios, formulat de reclamantul domiciliat în B, - Business --,.4, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ cu sediul în B, sector 6,-
Respinge ca nefondat celălalt petit al acțiunii.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.02.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Carata C
Red.
Tehnored./4 ex.
13.03.2009
Președinte:Carata Glodeanu Constanța FlorianaJudecători:Carata Glodeanu Constanța Floriana
