Anulare act administrativ . Decizia 748/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
Decizia civilă nr.748
Ședința publică din data de 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR S
GREFIER
.
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentele - pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii, împotriva sentinței civile nr.934F/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul - I, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 02.03.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea 09.03.2009 și apoi la 16.03.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința civilă nr.935 din 10.11 2008, Tribunalul Ialomițaa admis în parte, cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii, a dispus anularea Deciziei nr.265 din 23.11.2007, a admis în parte contestația formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecție fiscală nr.- și deciziei de impunere 71/21.09.2007, anulându-le în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar, TVA suplimentar și majorări, menținându-le pentru suma totală de 47.479 lei, a dispus obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei de 53.598 lei, reținută în mod nejustificat cu titlu de impozit pe profit suplimentar, TVA suplimentar și majorări, a obligat pârâtele la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin actele administrativ fiscale menționate s-au reținut în sarcina reclamantei, obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 95.061 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 39.217 lei și majorări de întârziere 24.758 lei, TVA în cuantum de 10.778 lei și majorări de 20.308 lei, apreciindu-se că reclamanta -intimată a încălcat dispozițiile art.24 alin.2 lit.a, b și din Codul fiscal prin calcularea amortizării unui utilaj care nu mai funcționa și deducerea sumei aferente la calculul impozitului pe profit.
S-a reținut de asemenea, că valoarea rămasă neamortizată și pierderile rezultate din vânzarea sau scoaterea din funcțiune a unor utilaje fixe, au fost deduse la calcularea impozitului pe profit, fără ca reclamanta să producă dovezi din care să rezulte că aceste valorificări s-au făcut prin unități specializate sau licitații organizate potrivit legii, încălcându-se dispozițiile art.24 alin.15 din codul fiscal.
Tribunalul a mai arătat că întrucât în cauză nu au fost administrate mijloace de probă din care să rezulte punerea în funcțiune a combinei și utilizarea acesteia pentru obținerea de venituri reiese nedeductibilitatea cheltuielii înregistrate cu amortizarea combinei.
În această situație nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art.24 alin.2 lit.a din Codul fiscal, pentru ca suma înregistrată cu amortizarea acestui utilaj să fie deductibilă la calculul impozitului, reclamanta intimată datorând impozit suplimentar de 13051 lei potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
În ceea ce privește cheltuielile cu prestări servicii pentru care reclamanta nu a prezentat situații de lucrări, proces verbal de recepție sau rapoarte de lucru s-a reținut temeinicia constatărilor organului de control fiscal, în ceea ce privește deducerea cheltuielilor cu prestările de servicii, înregistrate de reclamantă doar în baza facturii din 13.06.2008, emisă de SC SRL, restul cheltuielilor fiind realizate efectiv și impunându-se deducerea din baza de impozitare pentru profit, potrivit dispozițiilor art.21 alin.4, lit.m, din codul fiscal și pct.48 din HG 44/2004.
În ceea ce privește obligația suplimentară reprezentând TVA în sumă de 16712 lei stabilită de organul fiscal de control, s-a constatat că suma reală datorată cu acest titlu este de 9.544 lei, diferența fiind aferentă facturilor de prestări de servicii, deductibile la calculul profitului impozabil, potrivit art.145 alin.3 și 8 lit.a din Codul fiscal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția Generală Finanțelor Publice I, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele considerente:
În mod eronat a reținut prima instanță că valoarea rămasă neamortizată în cazul mijloacelor fixe amortizabile vândute, este deductibilă la calculul profitului impozabil, întrucât în timpul controlului, nu au fost prezentate documente care să ateste faptul că mijloacele fixe au fost valorificate de reclamanta intimată prin unități specializate sau prin licitații organizate, potrivit legii.
De asemenea, pentru deducerea cheltuielilor aferente serviciilor de management, consultanță, asistență sau alte prestări servicii era necesară prestarea efectivă a serviciului dovedită prin situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru, potrivit art.21 alin.4 lit.m din legea 571/2003 și pct.48 din HG 44/2004.
În privința TVA în sumă de 16712 lei, se arată că organul de inspecție fiscală nu a oferit drept de deducere, întrucât societatea reclamantă a dedus TVA din facturi în copie, fără respectarea dispozițiilor art.146 alin.1, din legea 571/2003.
De asemenea, în perioada verificată reclamanta a încheiat contracte cu plată în rate, iar TVA înscrisă în facturile de achiziții a fost dedusă integral din societate, în luna în care au fost emise facturile de către furnizor, fără să se țină seama că TVA pentru contractele în rate devine exigibilă la datele înscrise în contracte, potrivit art.135 alin.3 din Legea 571/2003.
Se susține că sentința instanței de fond este nelegală și sub aspectul obligării recurentei pârâte la plata întregii sume cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, întrucât acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, motivele de recurs formulate și din oficiu,Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește cheltuielile înregistrate cu valoarea rămasă neamortizată pentru mijloace fixe vândute, din probele administrate în cauză și având în vedere dispozițiile pct.715din HG 44/2004, reiese că, în mod corect a reținut tribunalul că nu există diferență suplimentară de impozit pe profit, în condițiile în care reclamanta-intimată a dovedit că a realizat anunțuri de licitații afișate la sediul societății și procese verbale în acest sens, procedând la vânzarea prin negociere directă după trei termene de la data primului anunț.
Procesele verbale de negociere precum și anunțurile menționate, au fost depuse la organele de control fiscal, astfel cum reiese din conținutul documentației avute în vedere la emiterea deciziilor contestate, împrejurare în raport cu care, Curtea va înlătura primul motiv de recurs formulat de recurentă, ca nefondat.
În ceea ce privește deducerea cheltuielilor efectuate de reclamantă cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii și considerate de recurentă ca nedovedite, instanța de control judiciar reține că în cauză reclamanta a făcut dovada existenței acestor servicii prin facturile emise de societatea specializată în efectuarea de tratamente fitosanitare pentru serviciile de transport prestate.
În consecință și acest motiv de recurs formulat, apare ca fiind neîntemeiat.
Totodată, Curtea reține că în mod legal a reținut tribunalul incidența dispozițiilor art.145 alin.3 lit. din legea 571/2003, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată aferentă prestărilor de servicii care nu au fost considerate cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, în raport de cele arătate anterior,facturile emise de reclamanta intimată fiind aferente serviciilor prestate efectiv în scopul realizării activității.
Critica vizând greșita obligare recurentei la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, este de asemenea, nefondată, în condițiile în care, astfel cum reiese din înscrisul existent la fila 12 dosar tribunal, onorariu total de expert a fost de 2507.50 RON, astfel încât recurenta a fost obligată doar în parte la plata cheltuielilor de judecată.
În considerarea motivelor de fapt și de drept expuse, neexistând alte motive care să afecteze legalitatea sentinței recurate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentele - pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii, împotriva sentinței civile nr.934F/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul - I, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Severin
S
GREFIER
Red.
Tehnored./2 ex.
06.05.2009
Președinte:Radu IonelJudecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Severin
