Anulare act administrativ . Decizia 755/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 755
Ședința publică din 19.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
JUDECĂTOR 2: Diana Iuliana Pasăre
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE B în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC IMPORT-EXPORT SRL și cu intimatul-pârât BIROUL VAMAL DE FRONTIERĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este recurs împotriva sentinței civile nr. 357/28.08.2008 pronunțate de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr- și procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat și judecata în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de fata:
Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.357 CAF/28.08.2008 pronuntata in dosar nr- Tribunalul Giurgiu - Sectia Civila a admis in parte actiunea formulata de reclamanta C IMPORT EXPORT SRL, in contradictoriu cu paratii DIRECTIA REGIONALA VAMALA B si BIROUL VAMAL DE FRONTIERA, dispunand obligarea paratelor in solidar la plata catre reclamanta a urmatoarelor sume:- 885,5 lei c/val chirie si consum energie pentru spatiul portuar, 2151,38 lei salariul aferent perioadei martie-iunie 2004 si contributii la bugetele de stat aferente salariatului, echivalentul in lei a sumei de 606,9 Euro la cursul BNR din data de 24.05.2006 c/val licente de lucru.
Totodata instanta de fond a respins actiunea reclamantei pentru restul pretentiilor banesti formulate prin cererea initiala si cea completatoare, obligand paratele in solidar la plata cheltuielilor de judecata constand in: 1550 lei onorariu avocat si 250 lei onorariu expert ( partial ).
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca actiunea are ca fundament legal art. 19 din Legea nr.554/2004 iar obiectul actiunii consta in despagubiri rezultate din actul administrativ asimilat- constatand in refuzul nejustificat al autoritatii vamale de a intocmi formalitatile vamale- apreciat deja, in mod irevocabil, ca nefiind legal prin sentinta civila nr.113 CA/23.12.2004 pronuntata de Tribunalul Giurgiu, ramasa irevocabila la data de 28.03.2005 prin respingerea recursului - B ( decizia civila 625/2005 a Curtii de Apel B ), hotarare prin care s-a dispus, totodata, si obligarea paratelor din cauza prezenta sa permita intocmirea acestor formalitati de catre intimata-reclamanta. de aceasta situatie premisa, instanta de fond a procedat la stabilirea legaturii de cauzalitate si a concluzionat ca numai sumele reprezentate de c/val chirie si consum energie pentru spatiul portuar, salariul aferent perioadei martie-iunie 2004 si contributii la bugetele de stat aferente salariatului, c/val licente de lucru pot fi considerate ca rezultat al actului administrativ constatat nelegal. In schimb, cu privire la restul sumelor solicitate instanta de fond, motivand pe larg, a considerat ca nu sunt justificate.
Impotriva acestei solutii, considerand-o netemeinica si nelegala, au declarat recurs parata DIRECTIA REGIONALA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE, invocand prevederile art. 304 pct. 9. proc. civ.
Astfel, prezentand situatia de fapt, a sustinut, in primul rand, ca hotararea recurata este netemeinica si nelegala intrucat in mod gresit instanta de fond a aprecizat ca subzista culpa autoritatii vamale si obligarea la plata licentelor de lucru in valoare de 606,9 Euro, intrucat aceasta cheltuiala a fost angajata pe propria raspundere de societate, desi avea avea cunostinta despre faptul ca nu isi mai poate incheia formalitatile deoarece are obligatii de plata la bugetul de stat, iar aprobarea autoritatii vamale a fost de restituire a marfurilor catre furnizori si nicidecum de schimbare de regim vamal. Asadar, licentele la care face referire reclamanta, desi obtinute, nu au fost folosite nu ca urmare a culpei autoritatii vamale, ci datorita faptului ca societatea intimata-reclamanta le-a obtinut desi stia ca bacul nu mai functioneaza, fiind in procedura de lichidare si ca in punctul de frontiera Gara Fluviala G ( unde este situat magazinul ) nu se mai desfasurau activitati de vamuire.
In al doilea rand, recurenta a sustinut ca dispozitivul hotararii recurate cuprinde dispozitii ce nu pot fi aduse la indeplinire, in acest sens sustinandu-se ca instanta de fond nu a observat ca, desi prin sentinta civila nr.113/23.12.2004 pronuntata in dosarul 348/CA/2004 Tribunalul Giurgiua constatat refuzul nejustificat al autoritatii vamale de a intocmi formalitatile vamale si a obligat autoritatea vamala sa permita reclamantei intocmirea acestora, totusi societatea nu mai putea efectua alte operatiuni vamale pana la stingerea integrala a obligatiilor bugetare restante, conform disp. art. 186. proc. Fiscala.
Intimata-reclamanta a formulat intampinare in cauza, solicitand respingerea recursului, prezentand argumente similare celor din actiunea introductiva si cea completatoare.
Analizând motivele de recurs în raport de disp. art. 304 pct. 9 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Astfel, Curtea apreciaza ca instanta de fond a dat o justa apreciere probelor administrate in cauza retinand in mod corect ca prin sentinta civila nr.113 CA/23.12.2004 pronuntata de Tribunalul Giurgiu, ramasa irevocabila la data de 28.03.2005 prin respingerea recursului - B ( decizia civila 625/2005 a Curtii de Apel B ) s-a constatat deja refuzul nejustificat al paratelor de a permite reclamantei efectuarea operatiunilor de tranzit vamal in vederea lichidarii stocului de marfa si au fost obligate paratele din cauza sa permita intocmirea acestor formalitati, actiunea prezenta fiind intemeiata pe disp. art. 19 din Legea nr.554/204 in considerarea actului administrativ asimilat - refuzul nejustificat- constatat deja, cu autoritate de lucru judecat, ca fiind nelegal. In aceste consitii toate asertiunile recurentei-parate referitoare la gresita retinere a culpei acesteia nu sunt pertinente, nefiind necesara o aplecare suplimentara asupra acestui aspect, inclusiv asupra aspectului tinand de faptul daca reclamanta-intimata intrunea sau nu conditiile impuse de reglementarile fiscale in vigoare pentru aprobarea si efectuarea formalitatilor vamale, cat timp, asa cum corect a constatat si instanta de fond, culpa a fost deja stabilita cu putere de lucru judecat prin sentinta civila nr.113 CA/23.12.2004 pronuntata de Tribunalul Giurgiu, ramasa irevocabila la data de 28.03.2005 prin respingerea recursului - B ( decizia civila 625/2005 a Curtii de Apel B ). Cu privire la modalitatea de stabilire a prejudiciului pentru fiecare tip de paguba ( c/val chirie si consum energie pentru spatiul portuar, salariul aferent perioadei martie-iunie 2004 si contributii la bugetele de stat aferente salariatului, c/val licente de lucru ), Curtea observa ca recurenta-parata nu a adus critici hotararii recurate, in plus Curtea apreciind ca instanta de fond a stabilit cuantumul despagubirilor in urma administrarii probelor cu inscrisuri si expertiza, neexistand elemente de fapt sau drept a conchide efectuarea unui calcul eronat.
In consecinta, Curtea considera ca instanta de fond a dat o justa apreciere elementelor de fapt si a dat o interpretare si aplicare corecta a prev. legale incidente in cauza, instanta de recurs apreciind ca motivele de fapt si drept retinute de instanta de fond in adoptarea solutiei de admitere in parte a actiunii si, ca atare, in respingerea argumentelor paratei, sunt judicioase si, drept consecinta, Curtea le insuseste, concluzionand ca sunt nefondate criticile din recurs.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de casare ori modificare a sentinței atacate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - -
GREFIER
-
Red./Tehnored.
2 ex.
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu, Diana Iuliana Pasăre, Daniel