Anulare act administrativ . Decizia 767/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 767/
Ședința publică de la 20 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței nr. 1906 din 30.06.2008,pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă, reprezentantă a intimaților reclamanți, lipsă fiind recurenta Curtea de Conturi a României B și intimatul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și intimații au depus întâmpinare 1ex. după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimaților reclamanți, având cuvântul, arată cu privire la excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, respectiv pentru perioada 2001-2005, solicitare pe care pârâta nu a argumentat-o în nici un fel prin recursul formulat și solicită respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată. Dreptul la prima de concediul de odihnă a fost instituit prin art.35 alin.(2) coroborat cu art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, precum și cu art.1 alin.(2) din Legea nr.94/1992. Suspendarea acestui drept prin acte normative succesive, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui. Având în vedere faptul că funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi a României au primit prima de concediu pentru perioada 2001-2007, reclamanții în cauză consideră că nu este justificată discriminarea controlorilor financiari. Solicită respingerea recursului formulat de pârâta Curtea de Conturi a României ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică. Depune practică judiciară - minuta deciziei nr. 1483/R/2008 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosar nr-.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr- din 09.04.2008 pe rolul Tribunalului Galați - secția Comerciala, Maritima Fluviala si de Contencios Administrativ si Fiscal,reclamanții, G, au solicitat în contradictoriu cu parata Curtea de Conturi a României plata primei de concediu de odihnă pe perioada 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii s-a susținut că potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici reclamanții era îndreptățiți să primească anual o primă de vacanță calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
Efectele acestei prevederi legale au fost suspendate în mod succesiv printr-o serie de alte dispoziții legale până la sfârșitul lunii decembrie 2005, dată la care această suspendare a încetat. Întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, s-a solicitat instanței să se constate lipsa de efecte a suspendării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2005.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 1906 din 30.06. 2008 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului d e Finanțe.
Totodată a fost admisă acțiunea sub aspectul obligării Curții de Conturi de a plăti drepturile cuvenite reclamanților reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2001-2006 actualizată cu rata inflației la data plății efective.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, sumă care se impozitează separat.
Au mai precizat reclamanții că printr-o serie de acte normative, respectiv art. 3 al. 1 din OUG 33/2001, art. 12 al. 4 din Lg. 743/2001, art. 10 al. 3 din Lg. 631/2002, art. 0 pct. 7 din Lg. 507/2003, art. 8 al. 7 din Lg. 512/2004, art. 5 al. 1 din Lg. 380/2005 s-a dispus suspendarea acordării acestui drept.
Având în vedere că dreptul de a cere indemnizația de concediu de odihnă, se naște după fiecare dată de 01.01 anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide dreptul la acordarea indemnizației, au susținut reclamanții că sunt îndreptățiți la primele de vacanță solicitate.
De asemenea, au arătat că potrivit dispozitiilor art. 38 din Lg. 53/2003, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate, text care trebuie coroborat cu pre vederile art. 53 al. 1 și 2 din Constituție, care prevede că "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Reclamanții au precizat că din interpretarea sistematică și logică a acestor texte, rezultă că acest drept al său care derivă din raportul de muncă, odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Au mai arătat faptul ca potrivit art.1 al.3 din OG nr. 137/2000 prin interpretare sistematica au calitatea de funcționari publici la fel ca si functionarii publici din cadrul Curtii de Conturi a României care au primit prima de vacanta.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 2001 - 2006, Curtea constată că critica nu este întemeiată.
Prin toate actele normative prin care a fost adoptat bugetul, s-a dispus suspendarea și respectiv prelungirea suspendării acordării drepturilor privitoare la prima de vacanță. O astfel de dispoziție a legii a avut nu un caracter suspensiv ci întreruptiv de prescripție, astfel încât un nou curs al prescripției a început să curgă abia la data de 31 dec. 2003, dată până la care a produs efecte Legea nr. 631/27.11.2002 prin care s-a dispus prelungirea suspendării până la acea dată. Dreptul la acțiune s-a născut așadar la această dată, nu la finele anului 2001 când o acțiune în justiție nu putea fi promovată căci dreptul fiind suspendat nu era actual.
Pe fond, pretențiile privitoare la prima de vacanță sunt întemeiate.
Până la data de 31 dec. 2003, fost suspendat în fiecare an dreptul privitor la prima de vacanță așa cum s-a precizat mai sus.
Legea nr.507/2003 privind bugetul pe anul 2004 suspendat prin art. 9 alin. 7 de asemenea aplicarea art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 cu începere de la 1 ianuarie 2004 și până la 31 dec. 2004 pentru ca Legea nr. 511/2004 să repete aceeași operațiune până la 31 dec. 2005. Prin aceste două acte normative a fost suspendată anual dispozițiunea din art. 32 (2) din Legea nr. 188/1999. Or, aceste acte normative, respectiv legile bugetare, fiind anuale, potrivit art. 11 din Legea nr. 500/2002 și art. 138 (2) din Constituția României, efectele suspendării dispuse de fiecare dintre ele au încetat odată cu încetarea efectelor lor, respectiv la 31 dec. 2003 la 31 dec. 2004 și la 31 dec. 2005. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 379/2005 a bugetului de stat pentru anul 2006 aceasta își produce efectele numai pentru anul 2006 și nu prelungește efectele suspendării din anii anteriori.
Dreptul la prima de vacanță este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acordării acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare și nici nu a desființat dreptul.
Împrejurarea că Ministerul Finanțelor Publice nu a prevăzut aceste cheltuieli în bugetele anilor 2001 - 2006 nu înseamnă că plata acestor drepturi ar fi nelegală, întrucât aceasta ar fi o chestiune de executare atâta vreme cât dreptul este recunoscut ca atare prin lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs, Curtea de Conturi a României, formulându-se critici de nelegalitate în sensul greșitei interpretări și aplicări a legii.
Instanța de fond a admis acțiunea deși trebuia să observe că potrivit nr.OG 160/13 octombrie 2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României, cu modificările și completările ulterioare, prin nr.OG 29/13 martie 2002, nr.OG 98/16 august 2002, nr.OG 186/12 decembrie 2002, nr.OG 123/11 decembrie 2003, Legea nr. 233/9 iunie 2006, nr.OG 27/31 ianuarie 2007, nr.OG 14/30 ianuarie 2008, controlorilor financiari nu le-a fost acordată prima de concediu, potrivit legilor speciale enumerate.
Se susține că deși nu este plătitorul direct al drepturilor pretinse de reclamanți, are atribuții potrivit art. 19 lit. b din Legea nr. 500/2002 de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal - bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare.
Art. 4 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 prevede că sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele stabilite la art. 1 alin. 2 în cadrul cărora se angajează, ordonanțează și se efectuează plăți reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar potrivit alin. 3, angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
În temeiul acestor prevederi, instanța trebuia să oblige să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamanți.
Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.
Recursul este nefondat.
Sarcina Curții este aceea de a verifica într-un context legislativ incoerent și lipsit de previzibilitate și problemele practice ivite, cum ar fi și cele legate de salarizarea diverselor categorii socio-profesionale cu respectarea angajamentelor asumate de România, ca stat membru al, în sensul că orice persoană are dreptul la un salariu echitabil și o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
Instanța de fond, a apreciat corect că, în ceea ce privește pe reclamanți, aceștia sunt supuși unei stări de discriminare obiectivă, prin raportare și la art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, făcând apel, în absența unei reglementări legale interne, corespunzătoare, la normele dreptului comunitar.
Astfel, potrivit Directivei 2000/FC/78 privind crearea unui cadru general în formarea tratamentului egal referitor la ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, și nu neapărat în situații chiar similare.
Față de cele expuse, Curtea, văzând și art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței civile nr. 1906 din 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./12.01.2009
Tehnored.2ex.//13.01.2009
Fond -
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Vasile Susanu, Dorina Vasile
