Anulare act administrativ . Decizia 789/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.789

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 03 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Hortolomei Victor

JUDECĂTOR 2: Grecu Gheorghe

JUDECĂTOR 3: Voicu Rodica

GREFIER: - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr.3393/04 12 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX--a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA-COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă în baza împuternicirii avocațiale nr.-/18 03 2009 și intimatul pârât în baza împuternicirii avocațiale nr.-/20 03 2009, lipsă fiind intimatul pârât Colegiul Medicilor din România-Comisia Superioară de Disciplină.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul recurentei reclamante depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Consideră că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art.304 pct.5, 8 și 9 din pr.civ. Instanța de fond a încălcat prevederile art.315 pr.civ. în sensul că nu a respectat dispozițiile instanței superioare, a admis excepția lipsei calității procesuale active invocate de intimatul Colegiul Medicilor din România, considerând în mod greșit că temeiul de drept al acțiunii ar fi disp.art.451 din legea 95/006, în realitate temeiul de drept al acțiunii fiind acela prevăzut în art.6 și 161din legea nr.554/2004. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea rejudecării. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței în cuantum de 300 lei anexată împuternicirii avocațiale.

Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond. Învederează instanței că acțiunea reclamantei a fost formulată cu încălcarea dispozițiilor art.112 pct.4 pr.civ. în sensul că aceasta nu conține motivul de drept pe care se întemeiază. După depunerea întâmpinării, aceasta a răspuns la întâmpinare însă tot fără a preciza temeiul de drept. Singurul temei de drept care poate fi luat în considerare este art.104 al.1 din Statutul Medicilor. Solicită respingerea recursului întrucât instanța de fond a dispus și a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe această lege specială.

În replică, apărătorul recurentei reclamante arată că a precizat temeiul de drept al acțiunii în fața instanței de fond.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr. 3393/4.12.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX- Contencios Administrativ și Fiscal,s-a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Colegiul Medicilor din România, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Medicilor din România-Comisia Superioară de Disciplină și, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că a fost investită cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei nr.29/2006 emisă de pârâții Colegiul Medicilor din România-Comisia Superioară de Disciplină prin care s-a admis contestația formulată de dr. împotriva deciziei nr.562/12.10.2005 a Colegiului Medicilor din România-Comisia Superioară de Disciplină care dispusese sancționarea sa cu avertisment și respinsă contestația formulată de către reclamantă.

S-a mai reținut de către tribunal incidența disp.art.451 din Lg.95/2006 rezultând așadar că persoana abilitată să formuleze acțiune în anularea deciziei Comisiei Superioare de Disciplină este numai medicul sancționat, astfel că reclamanta nu justifică calitatea sa procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe formulat recurs reclamanta criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în conf.cu prev.art.3o4 pct.5,8 și 9 din pr.civ.

Instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active încălcându-se dreptul reclamantei la un proces echitabil conf.disp.art.6 din CEDO și opinia Curții Europene de Justiție care prevede acordarea unor garanții procedurale părților într-o acțiune civilă în curs și în același timp protejarea singurului lucru care permite beneficiul acestei garanții, accesul al judecător.

Instanța de fond a considerat în mod greșit că temeiul de drept al acțiunii recurentei ar fi art.451 din Lg.95/1996 ignorând temeiul de drept prev.de art.6 și 161din Legea nr.554/2004.

Mai mult arată recurenta instanța de recurs a cărei decizie civilă trebuie respectată în totalitate de instanța de fond, a menționat că "prin actul administrativ contestat în cauză au fost soluționate contestațiile formulate de cele două persoane nemulțumite de decizia Colegiului Medicilor din B, în cadrul acțiunii în contencios administrativ prin care se solicită anularea acestui act trebuie să aibă calitate de părți atât emitentul actului cât și persoanele ale căror contestații au fost soluționate.

Analizând cererea de recurs precum și prin prisma prev.art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Este pertinentă susținerea recurentei în ceea ce privește considerentele deciziei nr.406/14.02.2008 pronunțată de - în dosarul nr- care stabilește cadrul procesual în raport de obiectul acțiunii în contencios administrativ determinat de anularea deciziei nr.29/2006 pronunțată de Colegiul Medicilor din România-Comisia Superioară de Disciplină prin care s-a soluționat contestația depusă de reclamanta recurentă împotriva deciziei nr.562/12.10.2005 a Colegiului Medicilor din

Curtea reține că reclamanta recurentă l-a acuzat pe dr., medic primar medicină de familie cu competență în ecografie de neglijență profesională, respectiv de omisiunea diagnosticului de afectare fetală gravă (trisomie 18) cu ocazia efectuării unor ecografii repetate de screening malformativ, formulând o sesizare la data de 26.01.2005.

Prin decizia nr.562/12.10.2005 emisă de Colegiul Medicilor din B - Departamentul de Jurisdicție și Litigii Profesionale- de Disciplină a fost sancționat dr. cu avertisment pentru încălcarea art.24,27,53 din Codul d e deontologie și obligarea acestuia la efectuarea unui curs de ecografie cu profil obstetrical în următoarele trei luni.

S-a reținut că examenele ecografice efectuate arătau elemente care fără a fi patognomonice, putea induce suspiciunea unui sindrom malformativ fetal și pe baza cărora putea fi făcută recomandarea unor investigații suplimentare care puteau conduce la stabilirea unei eventuale malformații.

Prin decizia nr.29/30.05.2006 care a soluționat contestațiile depuse de recurenta reclamantă și deopotrivă de s-a admis contestația formulată de, s-a anulat decizia nr.562/12.10.2005 și s-a respins contestația reclamantei.

Curtea constată din cele arătate mai sus că reclamanta recurentă se consideră vătămată prin faptul că pârâtul în calitate de medic ecografist care i-a efectuat 8 examene ecografice, din neglijență nu a atras atenția reclamantei în timp util pentru a face investigații suplimentare și a evita problemele ulterioare, precum și decesul nou născutului.

Nu se poate aprecia că reclamanta recurentă nu are calitate procesuală activă, față de situația de fapt prezentată mai sus și atâta vreme cât aceasta a declanșat procedura răspunderii disciplinare în ceea ce privește medicul, iar decizia contestată se referă inclusiv la respingerea contestației reclamantei recurente.

Această situație a fost reținută și în decizia de casare care era obligatorie pentru instanța de fond în conf.cu art.315 pr.civ.

Decizia Curții Constituționale nr.871/10.07.2008 nu are relevanță în ceea ce privește speța de față întrucât chiar în cuprinsul acesteia se menționează că dreptul de a ataca în justiție decizia Colegiului Medicilor din România doar pentru medicul sancționat prin această decizie nu are semnificația restrângerii dreptului persoanei care a formulat plângerea împotriva medicului de a obține în justiție, repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita medicului.

Din această perspectivă și față de împrejurarea că contestația formulată de reclamanta recurentă a fost respinsă prin decizia nr.29/2006 pronunțată de Colegiul Medicilor din România-Comisia Superioară de Disciplină, precum și prin raportare la prev.art.1 din Legea nr.554/2004, art.21,52,53,148 al.2 Constituția României, și art.6 din CEDO, rezultă calitatea procesuală activă a acesteia.

Dreptul reclamantei recurente la examinarea cauzei sale de către un tribunal în mod echitabil și într-un termen rezonabil care va decide cu privire la contestările asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, ar fi îngrădit prin constatarea lipsei calității sale procesuale active în această fază procesuală deoarece aceasta nu ar putea cere repararea drepturilor și intereselor sale vătămate în lipsa posibilității de a contesta măsura disciplinară aplicată și anulată doctorului ecografist pe care îl acuză de neglijență.

Concluzionând față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că în mod greșit instanța de fond a apreciat lipsa calității procesuale active a reclamantei, îngrădirea exercitării dreptului de a contesta decizia Comisiei Superioare de Disciplină din România nu este justificată și nici proporțională având în vedere scopul prevăzut de lege.

Prin urmare în conf.cu art.312 al.5 rap.la art.304 pct.8 pr.civ. va admite recursul, va casa sentința recurată, va trimite cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr.3393/04 12 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX--a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA-COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ și.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.VR GREFIER

EF/2ex.

3.04.2009

Tr.-9

Jud.DS

Președinte:Hortolomei Victor
Judecători:Hortolomei Victor, Grecu Gheorghe, Voicu Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 789/2009. Curtea de Apel Bucuresti