Anulare act administrativ . Decizia 792/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 792/CA/2008
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean H împotriva sentinței nr.2262/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta recurentului, consilier juridic, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentanta recurentului depune la dosar Ordonanța nr.75/2003, adresa nr. 1325/2004 prin care se înștiințează înființarea compartimentului redacțional de editare a monitorului oficial al județului H, prin Hotărârea nr.18/2004, Monitorul Oficial al Județului H, învederând instanței că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului formulat, pentru motivele expuse prin casarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală, iar urmare rejudecării, să fie respinsă acțiunea în contencios formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Constată că prin sentința nr.2262/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului de a solicita anularea Hotărârii nr. 91/2007 a Consiliului Județean H iar pe fond s-a dispus anularea acestei hotărâri la cererea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin hotărârea atacată s-au aprobat noile prețuri pentru apa potabilă și tarifele la canalizare-epurare practicat de Regia Autonomă a P, prețuri și tarife avizate de Autoritatea națională de Reglementare pentru Serviciile de utilități Publice, acestea urmând să reintre în vigoare începând cu data de 1.06.2007.
Această hotărâre a fost atacată cu plângere de către reclamant la data de 26.06.2007 adresată Consiliului Județean
S-a apreciat, cu privire la calitatea procesuală a reclamantului de a ataca hotărârea în cauză, că potrivit art.21 din Constituția României orice persoană se poate adresa Justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime.
Pe fondul, motivelor pentru care s-a solicitat anularea hotărârii s-a apreciat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art.81 din Legea nr.24/2000 prin aceea că hotărârea atacată nu a fost adusă la cunoștința publică prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian de mare tiraj.
S-a apreciat,de asemenea, că s-au încălcat dispozițiile art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică prin aceea că pârâta nu și-a îndeplinit obligația d publicare a procedurilor de elaborare a hotărârii pe situl propriu și nici nu l-a afișat la sediul propriu sau într-un spațiu accesibil publicului.
S-a mai reținut în publicarea Hotărârii nr.91/2007 a consiliului Județean H adoptată în data de 1.06.2007 la doar după 4 luni, prin publicarea sa în H din data de 27 și respectiv 28 septembrie 2007.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Consiliul Județean H solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Sub aspectul calității procesuale active a reclamantului se apreciază că principiul accesului liber la justiție reținut de către instanța de fond nu poate fi interpretat în lipsa unui interes circumscris obiectului judecății. Din acest punct de vedere se reține că reclamantul nu este în măsură să facă dovada unui interes public pentru anularea hotărârii atacate date fiind inclusiv dispozițiile art.8 (1^1) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cu care persoanele fizice pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat ceea ce nu este cazul în speță în condițiile în care actul normativ atacat are în vedere un interes legitim public constând în satisfacerea nevoilor comunitare.
În acest context se apreciază că singurul care ar fi putut ataca pentru nelegalitate Hotărârea nr.91/1997 era Prefectul care, deși i-a fost comunicată, nu a înțeles să o atace, confirmând prin aceasta legalitatea și oportunitatea hotărârii.
Pe fond, se apreciază că hotărârea a fost luată cu respectarea prevederilor din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice precum și cele din Legea nr.241/2006 și a metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor pentru servicii publice de alimentare cu apă și de canalizare aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile publice de Gospodărie Comunală nr.65/2007.
În acest sens după obținerea avizului prealabil emis de Autoritatea națională de Reglementare s-a trecut la adoptarea hotărârii în regim de urgență dat fiind că o ultimă ajustare a tarifului la apă potabilă s-a făcut prin Hotărârea nr.90/2003 a Consiliului Județean H iar a tarifului la canalizare-epurare ape uzate prin Hotărârea nr.60/2006 a Consiliului Județean, aprobarea unor noi tarife pentru aceste servicii fiind determinată și justificată de majorarea principalelor elemente de cost astfel cum rezultă din documentația de fundamentare a hotărârii.
Cât privește dispozițiile Legii nr.52/2003 privind transparența și activitatea decizională se susține, contrar celor reținute de către prima instanță, că a procedat la aducerea proiectului hotărârii la cunoștință publică prin afișare în data de 18.05.2007 la sediul Consiliului Județean H din municipiul D- iar după aprobare hotărârea a fost afișată pe situl propriu al Consiliului Județean la adresa www.cjH.ro. De asemenea a fost publicată în Monitorul Oficial al Județului H, Trim. III 2007 din data de 31.07.2007, comunicată tuturor autorităților administrație publice din jud. H inclusiv într-un cotidian de mare tiraj în speță ziarul
De asemenea, se arată că ordinea de zi a fiecărei ședințe a Consiliului Județean H se publică într-un ziar de mare tiraj iar la ședințele de Consiliul Județean participă toate publicațiile scrise, posturi de televiziune și persoane fizice interesate. În fapt, și reclamantul a luat la cunoștință de hotărâre în data de 26.06.2007 când a formulat plângerea adresată Consiliului Județean.
Intimatul prin întâmpinare, solicită respingerea recursului apreciind că textul art.21 din Constituția României garantează liberul acces la justiție iar textul art.52 din aceeași constituție prevede dreptul său de persoană vătămată într-un drept ori interes legitim de a ataca un act administrativ la instanța competentă. De fapt. Se susține, pârâta recurentă i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită în momentul în care, urmare a plângerii sale formulate împotriva Hotărârii nr.91/2007 a repus pe ordinea de zi un nou proiect de hotărâre și prin Hotărârea nr. 128/2007 a menținut vechiul preț la apă.
Se susține, în continuare, nerespectarea dispozițiilor legii nr.52/2003 precum și cele ale Legii nr.24/2000 în condițiile în care era nejustificată adoptarea hotărârii în procedură de urgență iar publicarea hotărârii s-a făcut în luna septembrie după 4 luni de la adoptare.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului de a ataca, pe calea contenciosului administrativ reglementat în prezent de legea nr.554/2004, legalitatea Hotărârii nr.91/2007 a Consiliului Județean H și de a cere anularea acesteia nu poate fi reținut textul art.21 din Constituția României potrivit cu care orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, text care constată un principiu fundamental, cel al liberului acces la justiție, principiu respectat, de altfel, în cauză, tocmai prin faptul că reclamantul s-a adresat justiției în dosarul de față.
Verificând, din același punct de vedere, al calității procesuale active a reclamantului, textul art.52 din Constituția României, text potrivit căruia persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică printr-un act administrativ, se constată că dreptul conferit de textul constituțional menționat este concretizat în prezent, de dispozițiile legii contenciosului administrativ nr.554/2004 care reglementează condițiile concrete de aplicare și de materializare în fapt a principiul constituțional consacrat de textul constituțional menționat.
Dispozițiile privitoare la calitatea procesuală activă a persoanei vătămate de ataca actele administrative săvârșite împotriva drepturilor ori intereselor sale legitime sunt cele consacrate de dispozițiile art.8 și urm. din Legea nr.554/2004.
După ce la art.8 alin.1 din lege se indică condițiile în care, în general, persoana vătămată într-un drept sau interes al său necunoscut de lege, indiferent că este vorba despre un drept sau interes privat ori un drept sau interes public, poate sesiza instanța de contencios administrativ în textul art.8 alin.1 indice 1 introdus prin Legea nr.262/2007 de modificare și completare a Legii nr.554/2004 se prevede în mod expres că persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Rezultă din textul de lege menționat în persoanele fizice, cazul în speță, sau persoanele juridice de drept privat, nu pot formula o acțiune în contencios administrativ prin care să invoce, ca singură acțiune ( ca singur capăt de cerere) un interes legitim public, o atare acțiune putând constitui doar un capăt de cerere grefat pe o acțiune în apărarea unui drept sau interes legitim privat și doar în măsura în care, așa cum prevede textul de lege menționat, vătămarea interesului public decurge în mod logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
În cauză, este evident că reclamantul, atâta timp cât invocă ca temeiuri ale acțiunii în anulare a hotărârii atacate dispozițiile art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică precum și dispozițiile art.81 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, urmărește, așa cum de altfel susține, apărarea unui interes public al cetățenilor afectați de dispozițiile Hotărârii nr.91/2007 cu privire la serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare (art.2 alin.1 lit. r din Legea nr.554/2004 privitor la "nevoi comunitare").
În contextul art.8 alin.1 indice 1 din Legea nr.554/2004 mai sus menționat, această acțiune a reclamantului prin care vizează apărarea unui drept sau interes legitim public nu putea fi promovată decât sub forma unui capăt de cerere formulat în cadrul unei acțiuni pentru apărarea unui drept sau interes subiectiv privat acțiune care, așa cum se observă, lipsește în cauză, reclamantul adresându-se instanței direct, cu o acțiune în apărarea unui interes public ceea ce nu poate fi admis.
a contrario, ar rezulta că o atare acțiune, prin care se solicită direct instanței de contencios administrativ, apărarea unui drept sau interes legitim public poate fi promovat doar de către persoanele juridice de drept publicori alte persoane cărora legiuitorul le conferă în mod expres acest drept.
Din această perspectivă, este de observat dacă nu cumva în textul legilor nr.24/2000 și nr.52/2003 există dispoziții derogatorii care să confere reclamantului în mod expres calitate procesuală în cauza de față.
Sub aspectul primului act normativ, textul legii nr.24/2000 privitor la normele de tehnică legislativă nu cuprinde dispoziții derogatorii de la textul art.8 alin.1 indice 1 al Legii nr.554/2004 mai sus menționat astfel încât, din perspectiva acestui temei de drept, reclamantul nu putea solicita anularea Hotărârii nr.91/2007 atacate. Aceasta cu atât mai mult cu cât textul art.81 din actul normativ invocat privește intrarea în vigoare a unui act normativ respectiv, momentul de la care acesta își produce efectele, în speță acte referitoare la prețurile și tarifele practicat de Regia Autonomă a.
În acest context, o eventuală lipsă de eficacitate a actului normativ atacat, pentru neintrarea sa în vigoare din cauza nerespectării art.81 din lege, putea fi invocată de reclamant doar pe cale de excepție, într-o acțiune patrimonială de drept comun îndreptată împotriva sa, neputând, prin urmare, ataca hotărârea respectivă direct, pe calea contenciosului administrativ.
Așa fiind este evident că reclamantul nu era în măsură să solicite, pe temeiul art.81 din legea nr.24/2000, anularea hotărârii atacate, hotărârea primei instanțe, cu o motivare generală, pe textul art.21 din Constituția României, este din acest punct de vedere, deficitară.
Pe de altă parte, chiar admițând pentru reclamant posibilitatea de a formula critici la adresa hotărârii atacate, pe temeiul art.81 din legea nr.24/2000, privitoare la faptul neaducerii hotărârii la cunoștință publică după adoptarea ei, se constată că aceste critici sunt nefondate.
Într-adevăr, din actele dosarului rezultă cu evidență că hotărârea atacată, atât în forma inițială, cât și în forma menținută prin Hotărârea nr.128/2007 a fost afișată pe -ul propriu al Consiliului județean H la adresa www.cjH.ro, a fost publicată în Monitorul Oficial al Județului H trim. II/2007 din data de 01.07.2007, comunicat tuturor autorităților administrației publice din Județul H iar ulterior, după adoptarea Hotărârii nr.128/2007 prin care s-au menținut prevederile Hotărârii nr.91/2007, s-a realizat publicarea în două ziare locale de mare tiraj.
De observat și faptul că, în aceeași manieră, s-a realizat publicarea și în legătură cu această din urmă hotărâre.
De menționat mai este faptul că dispozițiile art.81 din legea nr.24/2000 privitoare la intrarea în vigoare prin publicare a hotărârilor Consiliilor Județene și a altor autorități publice locale se completează de drept cu dispozițiile Ordonanței nr.72/2003 unde la art.5 alin.1 lit. a se prevede că în Monitorul Oficial al Județului și al municipiului B se vor publica tocmai hotărârile și dispozițiile cu caracter normativ adoptate sau emise de autoritățile administrației publice județene, cazul în speță.
În ce privește celălalt act normativ a cărei încălcare se invocă și care a fost invocat direct temei pentru anularea hotărârii atacate, respectiv art.6 din legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică se constată că acest act normativ în textul art.13 alin.1 prevede că orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale "prevăzute de prezenta lege" poate face plângere în condițiile legii contenciosului administrativ nr.29/1990 ( în prezent ale legii 554/2004) cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6 din legea nr.52/2003 invocat de reclamant îi conferă acestuia, în calitate de cetățean, dreptul de a participa la procesul de elaborare a actelor normative sens în care, în sarcina pârâtei emitente a actului administrativ atacat, legiuitorul stabilește unele obligații de publicare a proiectului actului normativ respectiv, afișarea pe -ul propriu și afișarea la sediul propriu (art.6 alin.1 din lege).
În aceste condiții în care textul de lege susmenționat stabilește un drept al reclamantului de a participa la procesul de elaborare a actelor normative, în speță la elaborarea hotărârii atacate, iar potrivit art.13 alin.1 din același act normativ dreptul poate fi apărat pe calea contenciosului administrativ este evidentă calitatea procesuală a reclamantului de a solicita anulara hotărârii atacate în condițiile legii contenciosului administrativ reglementat în prezent de legea nr.554/2004.
Așa fiind, urmează că textul art.13 alin.1 din legea nr.52/2003 instituie o veritabilă excepție de la regula generală instituită de textul art.8 alin.1 indice 1 al legii nr.554/2004 mai sus menționat ceea ce-i conferă acestuia, pentru acest temei, posibilitatea de a ataca Hotărârea nr.91/2007 emisă de pârâtă.
Din acest punct de vedere soluția primei instanțe de a recunoaște reclamantului calitate procesuală activă pentru a verifica îndeplinirea în cauză a dispozițiilor art.6 din legea nr.52/2003 în legătură cu procesul de elaborare a hotărârii atacate, este corectă reținând textele de lege susmenționate și nu textul art.21 din Constituție invocat de prima instanță.
Examinând neregularitățile invocate de reclamant cu privire la obligația pârâtei de a aduce la cunoștință publică proiectul de elaborare a hotărârii atacate se constată, contrar susținerilor acestuia, că în cauză au fost respectate dispozițiile art.6 alin.1 și 2 din lege privind aducerea proiectului la cunoștință publică.
În acest sens este relevant faptul că proiectul de Hotărâre a fost afișat pe -ul instituției și la sediul propriu astfel cum rezultă inclusiv din procesul-verbal din 18.05.2007 depus la dosar (fila 20 dosar de fond).
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, întrucât problematica ce făcea obiectul hotărârii a fost reluată cu ocazia dezbaterilor asupra proiectului Hotărârii nr.128/2007 prin care s-au menținut prevederile primei hotărâri, proiectul acesteia a fost menținut pe -ul pârâtei până la momentul adoptării sale, la 26 iulie 2007 așa încât, din această perspectivă reclamantul a avut cunoștință despre proiect putând să participe la dezbateri atât la primul proiect cât și la cel de-al doilea, neputând invoca, din acest punct de vedere vreo vătămare a dreptului conferit de textul art.6 din Legea nr.52/2003 menționată.
În concluzie, în condițiile în care, cu privire la invocarea unor neregularități prevăzute de textul art.81 din legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă reclamantul nu justifică o calitate procesuală activă, prin care să solicite, pe calea contenciosului administrativ anularea actului ( hotărârea fiind totuși, legală din acest punct de vedere, așa cum s-a arătat) iar cu privire la respectarea art.6 din legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică nu s-au constatat neregularitățile semnalate, soluția primei instanțe prin care s-a dispus anularea Hotărârii Consiliului județean H nr.91/2007 se apreciază ca fiind nelegală și netemeinică astfel încât pentru motivele mai sus menționate în temeiul art.304 indice 1 raportat la art.312 alin.2 Cod procedură civilă se va dispune modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Consiliul Județean H împotriva sentinței nr. 2262/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-. Modifică în tot sentința atacată în sensul că
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul pentru anularea Hotărârii Consiliului Județean H nr.91/2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.06.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.NM
Dact./ex.2/26.06.2008
Jud.fond.,
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă