Anulare act administrativ . Decizia 799/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 799
Ședința publică din 18.03.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
JUDECĂTOR 2: Diana Magdalena Bulancea
JUDECĂTOR 3: Horațiu
Grefier: -
Pe rol se află pronunțarea asuprarecursuluiformulat de recurentul-reclamantîmpotriva sentinței civile nr. 2492/26.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-în contradictoriu cu intimatele-pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Cauza a fost reținută în pronunțare la termenul din 18.02.2010 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la 25.02.2010, 04.03.2010, 11.03.2010, respectiv la 18.03.2010.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2492/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Instanța de fond a constatat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, că cererea de anulare a deciziilor de impunere privind anii fiscali 2003- 2006 nu este întemeiată, cheltuielile ce fac obiectul contestației nefiind deductibile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței sub aspectul probatoriului administrat, al interpretării și aplicării legii la situația de fapt.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și prevederile legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
1. Cu privire la cheltuielile reprezentând abonament si convorbiri telefonice in suma de 263 lei pentru anul 2003, respectiv de 298 lei pentru anul 2005:
telefonic a fost încheiat pe numele persoanei fizice.
Instanța de fond a reținut că o asemenea modalitate de intocmire a actului- fără menționarea denumirii formei de exercitare a profesiei persoanei fizice care realizeaza venituri din activitatea desfasurata in calitate de avocat- conduce la concluzia ca aceasta cheltuiala a fost efectuata pentru uzul personal al contribuabilului, nu in scopul realizarii de venituri.
Tribunalul a apreciat că este necesară deținerea unor inscrisuri constatatoare corect si complet intocmite in situatia in care cheltuielile vizeaza sume sau bunuri ori servicii care pot fi folosite atat in scopul realizarii veniturilor din activitati independente, cat si pentru uzul personal sau al familiei contribuabilului persoana fizica, asa cum sunt si cheltuielile analizate.
Conform dispozițiilor legale enunțate de Tribunal, orice operatiune patrimoniala se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un inscris care sta la baza inregistrarilor in evidenta contabila; pentru a dobandi calitatea de document justificativ, inscrisul mentionat trebuie sa cuprinda obligatoriu elementele principale prevazute in structura formularelor aprobate, printre care numele si prenumele contribuabilului, si sa furnizeze toate informatiile prevazute in normele legale in vigoare.
Ca urmare, se impunea ca inscrisul constatator sa cuprinda denumirea formei de exercitare a profesiei, in speta numele avocatului titular, urmat de sintagma "cabinet de avocat".
Recurentul critică soluția instanței care se bazează pe o prezumție, fără a observa că orma de organizare a profesiei- cabinetul de avocat- nu este persoana, nici fizica, nici juridica, neputand fi nici titular de drepturi si obligatii, prin urmare, in mod corect, cel care face cheltuieli in vederea- exercitarii profesiei este persoana fizica autorizata- avocatul, cel care are obligatii fiscale si cel pe numele caruia este emisă decizia de impunere.
Curtea constată că acest motiv de recurs nu este fondat.
Considerentele care au fost avute în vedere de Tribunal se bazează pe interpretarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile la situația de fapt.
Este adevărat că "cel care face cheltuieli in vederea exercitarii profesiei este persoana fizica autorizată", însă în condițiile în care, dată fiind natura serviciilor achiziționate, aceste cheltuieli pot fi făcute atât în interes propriu cât și cel al profesiei, este evident că afectațiunea concretă a cheltuielilor trebuie să fie afirmată, declarată la încheierea actului.
Astfel, dacă abonamentul este încheiat pe numele cabinetului de avocat, există o prezumție simplă că acesta este realizat pentru efectuarea convorbirilor necesare desfășurării profesiei.
Dacă este încheiat pe numele persoanei fizice, nu poate fi reținut vreun aspect obiectiv care să poată sta la baza concluziei sus menționate.
Iar potrivit Normelor metodologice de aplicare a art. 16 din nr.OG 7/2001, aprobate prin HG 54/2003, conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt "să fie efectuate în interesul direct al activității", respectiv "sa corespunda unor cheltuieli efective si sa fie justificate cu documente".
2. Cu privire la cheltuielile reprezentand diverse consumabile in suma de 289 de lei pentru anul 2003, si de 53 de lei pentru anul 2004:
Tribunalul a reținut că pentru a dobandi calitatea de document justificativ, bonul fiscal trebuie sa contina atat elementele principale indicate de textele legale mentionate cat si elementele suplimentare referitoare la identitatea cumparatorului enumerate in cuprinsul art. 2 din nr. 903/2000.
În situatia in care documentele nu furnizeaza toate informatiile prevazute de reglementarile legale, nu pot dobandi calitatea de document justificativ in baza caruia sa se realizeze înregistrarile in evidenta contabila in partida simpla.
Recurentul a invocat faptul că la acea vreme (2004) bonurile fiscale "erau deductibile", obligativitatea emiterii de facturi fiscale pentru asemenea cheltuieli fiind reglementata ulterior.
Curtea constată că motivul de recurs nu este fondat.
Bonurile fiscale constituiau documente justificative, dar numai cu condiția îndeplinirii anumitor cerințe formale, prevăzute exprese de lege.
La baza soluției de considerare ca nedeductibile a acestor cheltuieli a stat împrejurarea că bonurile fiscale prezentate de reclamant nu îndeplineau condițiile prevăzute la art. 2 din nr. 903/2000, în speță nu conțineau denumirea și adresa cumpărătorului.
3. Cu privire la cheltuielile reprezentand obiecte de inventar (hota, lada frigorifică, adaptor lada frigorifica), in suma de 558 lei, confectii si incaltaminte, in suma de 516 lei pentru an ul 2003, confectii si incaltaminte, in suma de 635 lei, obiecte de inventar (aparat foto, incalzitor dus, ceas de mana) in suma de 530 lei pentru anul 2004, confectii si incaltaminte, in suma de 461 lei, combustibil auto în suma de 2.513 lei, pentru anul 2005:
Instanța de fond a reținut că sunt deductibile numai acele cheltuieli efectuate in interesul direct al activitatii impozabile, nefiind permisa deducerea cheltuielilor efectuate pentru uzul personal al familiei contribuabilului.
Cheltuielile efectuate pentru achizitionarea unor obiecte de imbracaminte si încaltaminte, altele decat cele necesare exercitarii profesiei de avocat in conditiile prevazute de lege (), nu reprezinta cheltuieli facute in interesul direct al activitatii.
Nici cheltuielile efectuate pentru achizitionarea unor obiecte de inventar nu reprezinta semenea cheltuieli intrucat nu au legatura cu obiectul profesiei de avocat si nu contribuie în mod direct la realizarea veniturilor.
În ceea ce priveste cheltuielile pentru combustibilul auto reclamantul nu a probat, prin infatisarea unor inscrisuri care sa indeplineasca cerintele impuse de prevederile art. 14 si 15 din. Normele metodologice aprobate prin nr. 1040/2004, ca a efectuat aceste cheltuieli în vederea obtinerii de venituri.
Recurentul a arătat referitor la acest punct că a explicat membrilor organelor de control cu documente, fotografii, necesitatea unui aparat de fotografiat, personal desfasurandu-și activitatea în special in litigii legale de asigurari, ceea ce presupune efectuarea multor fotografii ale unor autoturisme avariate, bunuri supuse unor riscuri asigurate. cheltuielilor cu combustibilul nu are suport legal, neexistand vreun text de lege care sa impuna completarea foilor de parcurs de catre persoanele fizice autorizate. Acestea sunt folosite de anumite persoane juridice, în scopul unei discipline interne cu privire la folosirea autoturismelor, ele neavând relevanta fiscala. Pentru înregistrarea cheltuielilor este suficienta prezentarea bonurilor fiscale emise de furnizorii de combustibil.
În ce privește cheltuielile cu achiziționarea aparatului foto, Curtea constată că deși recurentul susține anumite împrejurări de fapt (în sensul că a dovedit organelor fiscale cu documente, fotografii, necesitatea unui aparat de fotografiat), la dosar nu s-a administrat nici o dovadă în acest sens.
În ce privește cheltuielile cu combustibilul, Curtea constată că în soluționarea contestației administrative s-a avut în vedere critica reclamantului, arătându-se că "deși în raportul de inspecție fiscală organul de control a constatat numai faptul că nu au fost întocmite foi de parcurs, contribuabilul avea posibilitatea în temeiul art. 213 alin. (4) din OG 92/2003 de a depune acte noi, neavute în vedere de organele de inspectie fiscală, cu ocazia verificării".
Prin adresa nr. 52581/10.11.2008, organul de soluționare a contestației a dat posibilitatea reclamantului de a dovedi că aceste cheltuieli au fost efectuate în interesul direct al activității.
Curtea constată că recurentul nu a făcut, cu privire la aceste cheltuieli, dovada documentelor justificative (care să cuprindă informațiile prevăzute la pct. 14 din Normele metodologice aprobate prin nr. 1040/2004: "numele și prenumele contribuabilului, precum și adresa completa").
4. Cu privire la cheltuielile reprezentand autoturism Opel in suma de 28.000 lei anul 2004:
Tribunalul a reținut din coroborarea prevederilor art. 24 alin. 1, 5, 6 si 11 lit. t) din Legea nr. 571/2003 si a celor redate la pct. 11.7, că bunurile de natura mijloacelor fixe achizitionate de persoanele fizice se supun amortizarii, care se calculeaza incepand cu luna urmatoare punerii in functiune, prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a bunurilor respective, valoare care, in cazul mijloacelor fixe procurate cu titlu oneros, este echivalenta costului de achizitie.
În cazul in care pentru mijlocul fix achizitionat nu se cunosc datele de identificare (data punerii in functiune, durata normala de utilizare ramasa), durata normala in care se va recupera valoarea de intrare a acestuia se stabileste de catre o comisie tehnica sau un expert tehnic independent.
Conform pct. 2.3.2.1.1. din privind clasificarea si duratele normale functionare a mijloacelor fixe aprobat prin nr.HG 2139/2004, in cazul autoturismelor, durata normala de functionare este cuprinsa intre 4 si 6 ani.
În cauza, reclamantul nu a depus documente din care sa rezulte data certa a punerii in unctiune si/sau durata normala de utilizare ramasa ori din care sa rezulte ca s-a stabilit de o comisie tehnica sau un expert tehnic independent o noua durata normala in care se va recupera valoarea de intrare a autoturismului mentionat la pct. 4 de mai sus.
Cum, in aceste conditii, reclamantul a procedat la includerea intregii contravalori a autoturismului in categoria cheltuielilor deductibile aferente anului 2004, in mod corect organul de inspectie fiscala, facand aplicarea dispozitiilor pct. 54 din Normele metodologice de aplicare a art. 49 din Codul fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004, a calculat amortizarea mijlocului fix respectiv pe o perioada de 4 ani, incepand cu luna urmatoare achizitiei.
Recurentul a arătat că organul fiscal a avut la dispozitie atat cartea de identitate a autovehiculului cat si certificatul de inmatriculare al acestuia, documente din care rezulta cu claritate data fabricatiei si datele de identificare ale vanzatorului, astfel că o eventuala expertiza tehnica nu era necesara.
Curtea constată că acest motiv de recurs nu este fondat.
Din actele depuse la dosar de reclamant nu rezultă data punerii în funcțiune a autoturismului. Recurentul nu a făcut dovada că data punerii în funcțiune coincide cu cea a fabricației autoturismului.
În lipsa comunicării datelor de identificare prevăzute de pct. 3 din HG 2139/2004 (dat a punerii in unctiune si/sau durata normala de utilizare ramasa), și în lipsa stabilirii duratei normale de funcționare prin expertiză tehnică, amortizarea mijlocului fix respectiv a fost corect calculată de organele fiscale, fiind aplicabile prevederile pct. 54 din HG 44/2004 conform cărora "sunt cheltuieli deductibile - cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu prevederile din titlul II din Codul Fiscal".
5. Cu privire la cheltuielile reprezentand tamplarie PVC, faianta, gresie si alte materiale le constructie in suma de 23.518 lei, pentru anul 2003
Instanța de fond a reținut că potrivit legii, sunt deductibile numai acele cheltuieli efectuate cu functionarea si intretinerea bunului care face obiectul unui contract de comodat, bun utilizat in scopul afacerii.
Asemenea cheltuieli sunt, in cazul in care bunul imprumutat este un imobil, asa cum este cazul in speta, cele necesare folosintei constructiei, aferente unor reparatii minore (de ex. reparatiile locative), nu insa si investitiile efectuate in scopul imbunatatirii parametrilor tehnici initiali si al sporii gradului de confort, investitii care conduc, in mod direct, la sporirea valorii imobilului.
În cauza, cheltuielile analizate nu reprezinta cheltuieli cu intretinerea si functionarea bunului, neputand fi considerate deductibile fiscal.
Recurentul a arătat că sediul cabinetului de avocatura a fost stabilit in apartamentul proprietate personala, pe care l-a folosit numai in acest scop.
Practica organelor fiscale considera ca nu pot fi luate in discutie, in vederea ducerii cheltuielilor, bunurile care nu au fost trecute in patrimoniul cabinetului sau in folosinta acestuia printr-un act care sa faca aceasta dovada, astfel impunandu-se contractul de comodat intre persoana fizica si persoana fizica autorizata, in aprecierea sa absolut inutil.
Ar fi fost suficient să-și fi afectat aceasta parte a patrimoniului interesului profesiei pentru ca aceste cheltuieli fi fost deductibile.
Curtea constată că aceste critici nu pot fi reținute, față de efectele contractului de comodat. În mod corect Tribunalul a reținut că aceste cheltuieli, în sumă de 23.518 lei, nu sunt deductibile, pentru considerentele arătate în sentință:
Proprietarul bunului imobil- reclamantul, în calitate de comodant, avea obligatia legala de a preda comodatarului (CI. ) imobilul in asa stare, incat sa poata fi intrebuintat in scopul prevazut in contract- sediu si de a suporta toate acele reparatii necesare, cu exceptia micilor reparatii (reparatii locative) care prin uz sunt în sarcina comodatarului.
Cheltuielile cu reamenajarea, transformarea si reconfigurarea imobilului cad in sarcina comodantului (proprietarului), cu atat mai mult cu cat s-a schimbat destinatia imobilului in cauza
Obligatia comodatarului este de a efectua doar reparatii mici (locative, de intretinere) spre deosebire de reparatiile capitale si repararea degradarilor provenind din uzul normal al lucrului, care sunt in sarcina comodantului, conform art. 1420 din Codul civil.
Contribuabilul nu a procedat la repararea, ci la inlocuirea tamplariei și la montarea faiantei, gresiei etc.
Nu poate fi retinuta solicitarea contribuabilului de a acorda deductibilitate acestor cheltuieli in limita amortizarii, intrucat, potrivit dispozitiilor arte 4 lit. a) din Legea nr. 15/1994, sunt considerate mijloace fixe supuse amortizarii doar "investitiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie", nu si in cazul celor luate in baza unor contracte de comodat.
6. Cu privire la cheltuielile reprezentand protocolul in suma de 990 lei, pentru anul 2003, si de 866 lei, pentru anul 2004:
Tribunalul a reținut că organul de inspectie fiscala a determinat cheltuielile cu protocolul deductibile in limita admisa de prevederile legale aplicabile (art. 16 alin. 4 lit. d) si alin. 5 din nr.OG 7/2001 pentru anul 2003, respectiv art. 49 alin. 5 lit. b) si alin. 6 din Legea nr. 571/2002, pentru anul 2004), iar cheltuielile cu protocolul care au depasit acesta limita au fost considerate nedeductibile din punct de vedere fiscal.
Recurentul a criticat soluția instanței, arătând că aceasta nu a inteles ca limita ar fi fost alta daca s-ar fi considerat deductibile cheltuielile anterior enumerate.
Având în vedere considerentele mai sus expuse cu privire la celelalte categorii de cheltuieli, Curtea constată că motivul de recurs nu este fondat.
Curtea respinge susținerile recurentului referitoare la necesitatea efectuării expertizei fiscale. Reclamantul avea obligația administrării probei cu acte. Susținerile recurentului în sensul că "instanța nu a avut la dispoziție documentele fiscale la care face referire, asemenea documente neputând fi consultate decât de un expert" nu pot fi reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamantîmpotriva sentinței civile nr. 2492/26.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-în contradictoriu cu intimatele-pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - --- - -
Grefier,
-
Red.
2 ex.
13.05.2010
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu, Diana Magdalena Bulancea, Horațiu
