Anulare act administrativ . Sentința 800/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr.800/CA
Ședința publică din 6 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
Grefier ---
Pe rol, judecarea acțiunii formulată în contencios administrativ privind pe reclamantul - cu domiciliul în C,-, -26,.A,.27, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI SOCIALE - cu sediul în B,-, sector 2, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29.09.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 6.10.2008, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA la 28.01.2008 și înregistrată sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, a contestat, conform precizărilor din 26.05.2008, decizia nr.575/19.12.2007 emisă de pârâta.
În motivarea cererii se arată că în luna iunie 2007, inspectorii din cadrul serviciului de audit intern au desfășurat un control la Casa Județeană de Pensii C, control finalizat prin procesul-verbal din 16.06.2007.
În baza acestui proces-verbal, președintele a sesizat, în data de 20.06.2007, Comisia de disciplină, care a efectuat cercetarea disciplinară, finalizată prin Raportul nr.71/19.12.2007, în baza căruia s-a emis decizia nr.575/2007.
Consideră că decizia este nelegală, întrucât:
- nu s-au respectat disp.art.76 al.6 din Legea nr.188/1999, respectiv nu s-a dispus suspendarea procedurii angajării răspunderii disciplinare până la soluționarea urmăririi penale;
- nu s-au respectat disp.art.28 al.2 și 29 din HG1210/2003, respectiv nu a fost audiată persoana care a formulat sesizarea;
- nu s-au respectat disp.art.24 al.4 din HG1210/2003, sesizarea fiind formulată peste termenul de 2 luni de la săvârșirea așa-ziselor fapte (cursul anului 2006 și cel mai târziu martie 2007);
- decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, fiind sancționată cu nulitate absolută, conform art.35 al.2 din HG1210/2003.
În susținerea acțiunii se solicită proba cu înscrisuri, respectiv documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate. Se depune și rezoluția din 14.02.2008 (dosar nr.182/P/2008) a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, precum și o serie de hotărâri judecătorești având ca parte Casa Județeană de Pensii C în perioada când reclamantul avea calitatea de director executiv.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației ca nefondată și depune documentația care a stat la bază emiterii deciziei contestate.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr.575/19.12.2007, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în conformitate cu prevederile art.77 al.3 lit.d din Legea nr.188/1999, a dispus ca, începând cu 19.12.2007, sancționarea contestatorului, prin retrogradare din funcția publică de director executiv în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gr.profesional superior, treapta de salarizare 1, pe o perioadă de 1 an, cu menținerea drepturilor salariale, exclusiv indemnizația de conducere în procent de 50%.
Potrivit deciziei sus-menționate, contestatorul a fost sancționat pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare, respectiv neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor, precum încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, însă nu s-a procedat la descrierea faptelor.
Conform art.35 al.2 din HG1210/2003, "sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară".
În speță, decizia contestată nu descrie în nici un fel vreuna din faptele considerate abateri disciplinare, astfel că nu se poate verifica săvârșirea acestora de către contestator.
În atare condiții, în temeiul textului legal sus-menționat, instanța constată că decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive invocate de contestator.
Pentru considerentele sus-expuse, instanța va admite contestația și va constata nulitatea absolută a deciziei nr.575/2007 emisă de pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată în contencios administrativ privind pe reclamantul - cu domiciliul în C,-, -26,.A,.27, județul C, în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI SOCIALE - cu sediul în B,-, sector 2.
Constată nulitatea absolută a deciziei nr.575/2007 emisă de pârâtă.
Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2008.
Președinte, Grefier,
- - ---
Red.jud.-
Tehnored.-gref.
4ex./6.11.2008
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga