Anulare act administrativ . Decizia 831/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 831

Ședința publică de la 26.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica

JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR - -

GREFIER

...

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 3180 pronunțată Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 19.11.2008 în dosarul nr.33673/3/CA/2008, în contradictoriu cu reclamantul.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 18.03.2009, de către intimatul - reclamant, Concluzii la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății, în cuprinsul cărora a solicitat și judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2.pr.civ.

Curtea, constatând că atât prin cererea de recurs cât și prin Concluziile ambele părți au a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 18.09.2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 1 B, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

1. Anularea chitanței seria - nr.-/11.12.2007 emisă de parata.

2. Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.033 lei achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare.

3.Obligarea paratei la plata dobânzilor legale aferente sumei de mai sus calculate pe perioada 11.12.2007-data plații efective a sumei.

4. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamantul a afirmat că în luna noiembrie 2007 achiziționat din Uniunea Europeana un autoturism marca Peugeot si ca la înmatricularea acestuia în România a fost obligată să achite taxa prevăzuta de art.2141Cod Fiscal în cuantum de 6.033 lei.

Reclamantul a afirmat ca taxa de mai sus este nelegală deoarece încalcă libera prevederile art.? 5,? 8 si 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene.

Parata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea chitanței, afirmând ca aceasta nu reprezintă un act administrativ, iar pe fond, parata a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiata, afirmând ca taxa nu contravine art.90 din Tratatul instituind Comunitățile Europene si ca României i-a fost doar recomandata reașezarea taxei pe alte principii, aceasta fiind percepută în baza unei legi aprobate de Parlament.

In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie xerox, înscrisuri.

In ședința de judecată din data de 19.11.2008, instanța a calificat primul capăt de cerere având ca obiect anularea chitanței seria - nr.-/11.12.2007 emisa de pârâtă drept o cerere de emitere de către pârâtă a unei decizii de admitere a cererii de restituire a taxei si de anulare a adresei nr. -/18.03.2008 emisă de pârâtă.

Urmare a acestei calificări, instanța a respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr.3180/19.11.2008 Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea în parte,a anulat adresa nr.-/08.03.2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta din urmă să emită o decizie prin care să aprobe cererea reclamantului de restituire a taxei de primă înmatriculare și a penalităților aferente.

Totodată a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.033 lei și a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.03.2008 până la data plății efective și integrale.

În esență, în motivarea sentinței, instanța e fond a reținut că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru un autoturism, achitând cu prilejul înmatriculării în România suma de 6033 lei, cu titlu de taxa de primă înmatriculare, în temeiul art.2141Cod fiscal.

S-a reținut de către prima instanța, in virtutea disp. art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României, prioritatea dreptului comunitar in cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitare, or prevederile art. 241/1 Codului fiscal impun taxa de prima înmatriculare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare in România, o astfel do taxi nefiind perceputa pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate in România si apoi reintroduse in tare. Așadar, s-a considerat ca aceste dispoziții interne contravin prev. art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, ce interzic statelor membre sa aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B, criticând-o pentru motivele prev. de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură fiscală, au fost înlocuite cu prevederile OUG 50/2008 prin aceste prevederi menționându-se obligativitatea plăților efectuate chiar dacă prin noua modalitate de calcul se prezumă existența unor situații care acordă dreptul la restituirea parțială.

Examinând sentința prin prisma motivelor invocate ce se încadrează în disp. art.304 pct.9 și sub toate aspectele, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că refuzul pârâtei de a restitui contravaloarea taxei de înmatriculare este nejustificat, refuz exprimat prin adresa depusă la fila 11 dosar.

Astfel, Curtea constata ca refuzul pârâtei de a restitui contravaloarea taxei de înmatriculare este nejustificat, refuz exprimat prin adresa depusa la fila 6 din dosar.

Astfel, se constata ca parata a invocat, ia susținerea refuzului sau de înmatriculare a autovehiculului, prevederile Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale nr. 418/2007.

Problema dedusa judecații constată in a lămuri daca taxa de înmatriculare, a cărei plata este prevăzuta ca obligatorie de art. 2 14/1-214/3 din Codul fiscal, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului Fiscal si a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusa judecații, sa aibă in vedere si dispozițiile art. 11 si 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 si jurisprudenței Curții de Justiție Europene.

Astfel, se constata ca, în reglementarea internă, taxa de prima înmatriculare a autoturismelor a fost introdusa prin Legea ni. 343/2006, astfel cum a fost modificata prin OUG nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 214/1 - 214/3, care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei si scutirile de la plata acesteia.

Din economia textelor redate mai sus, rezulta ca taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior in celelalte state comunitare ori in alte state și reînmatriculate in România, după aducerea lor in tara si după data de I ianuarie 2007, aceeași taxa nefiind perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate in României, contrar susținerilor paratei.

In conformitate cu art. 90 par. I din "I"ratatul de Instituire a Comunității europene,"Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membreimpozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect,produselor naționale similare".

Se constata ca normele comunitare au caracter prioritar in raport cu cele naționale, ceea ce rezulta din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum si din prevederile Legii nr. 157/2005.

Din prevederile constituționale citate si față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, rezulta ca, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Instituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul

Chiar daca statul Raa doptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscala între produsele importate si cola similare autohtone, se constata ca dispozițiile dreptului comunitar au prioritate fata de dreptul național, in temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice norma comunitara are forță juridica superioare normelor naționale, chiar si atunci când acestea din urma sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei in ierarhia sistemului juridic național si de acela al normei comunitare.

Obligativitatea instanțelor din Statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuata si prin Hotărârile pronunțate de in cauzele Enel (15 iulie 1964), precum si Finanze dello Stato a ( 9 martie 1978).

Având in vedere ca organul fiscal - recurent invoca, în cererea de recurs, aplicabilitatea prev. art. 11 din OUG nr.50/2008 - în sensul limitării dreptului reclamantului intimat la restituirea doar a diferenței între taxa specială de prima înmatriculare si "taxa de poluare" introdusă prin OUG nr.50; 2008. Curtea, în soluționarea recursului, apreciază ca se impune a face discuție cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008. Sub acest asp ect, se rețin următoarele:

Așa cum rezulta din dosarul cauzei, ererea de chemare in judecata a fost formulată la 10.09.2008 in cauza fiind aplicabile, sub aspectul dreptului material, normele de drept material in vigoare la data realizării raportului de drept fiscal - 28.08.2008, aceea a formulării cererii de restituire către organul fiscal), iar sub aspectul dreptului procesual dispozițiile in vigoare la data efectuării actelor de procedură (art. 15 al. 2 din Constituție, art. 725 Cod procedură civilă). În cursul soluționării în fond a cauzei a fost emisa OUG50/2008, care conține dispoziții privind instituirea unei noi taxe si restituirea eventualei diferențe dintre taxa de prima înmatriculare si noua taxă de poluare. Acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, iar în speța acesta este inaplicabil pentru următoarele considerente:

Trebuie menționat ca dispozițiile din Convenția Europeana a Drepturilor Omului parte a dreptului intern potrivit (art. 20 alin. I din Constituția României si aplicabile cu prioritate potrivit art.20 alin.2 din Constituție. Sub un prim aspect OUG50/2008 a font emisa in cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din OUG50/2008 au caracter retroactiv si sunt de natură, să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de prima înmatriculare doar la eventuala diferență dintre taxa de poluare prevăzuta de OUG50/2008 si taxa achitata in baza dispozițiilor in vigoare la data efectuării plații. Această reglementare intervenind în cursul soluționării cauzei este contrara dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Astfel Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în cauza Stran si Andreatis vs a reținut ingerința puterii legislative; prin intervenția legiuitorului intr-un moment in care procedura judiciara in care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte intr-o poziție dezavantajoasa. A reținut de asemenea Curtea ca principiul preeminentei dreptului si noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative in administrarea justiției. In același sens s-a pronunțat O si cauza Papageorgiou vs.. mutandis soluția este identică si in situația in care puterea executive, urmare a delegării legislative, este abilitata sa emită reglementari cu putere de lege iar in materie fiscală. cum este cazul in speța, raportul juridic de drept fiscal se realizează intre stat si contribuabilii, precum si alte persoane care dobândesc drepturi si obligații in cadrul acestui raport (art. 17 alin. I Cod procedură fiscală).

De asemenea, tribunalul reține ca taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a font încasată in baza legislației fiscale interne in vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 si care a fost apreciata ca fiind contrara normelor comunitare. Intr-o atare ipoteza, se aplica principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxa contrara dreptului comunitar este obligat sa restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din aceasta perspective reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrala a taxei speciale încasata in temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie sa asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauza ( A se vedea:, cauzele conexate C-10/97 si C-22/97, Ministero delle Finanze împotriva IN.CO. SRL a; hotărârea din 27 martie 1980, Italiana, cauza 61/79,. I p. -6783; hotărârea din 2 decembrie, C-188/95. I p. -6 783 ).

Practic, încasarea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule s-a făcut fără temei legal în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, o reglementare contrara dreptului comunitar neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere chiar fundamentelor Comunitarii Europene.

Din aceasta perspectiva, nu se poate reține justificat ca Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze in parte cu o alta taxa ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal in baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

În consecință, pentru considerentele expuse în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 3180 pronunțată Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 19.11.2008 în dosarul nr.33673/3/CA/2008, în contradictoriu cu reclamantul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- - C

GREFIER

Red.

Gh./ 2 ex.

05.05.2009

Președinte:Stânișor Denisa Angelica
Judecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 831/2009. Curtea de Apel Bucuresti