Anulare act administrativ . Sentința 834/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.834

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.02.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Bîcu Vasile

GREFIER - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 27.02.2009.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 11.06.2008, pe rolul Tribunalului București, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței să constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/464/13.05.2008, precum și din înscrisurile pe care le atașăm acțiunii noastre, domnul Ǎ a fost recrutat,în calitate de informator", la data de 18.09.1980, de către organele de Securitate,pe linia problemei,Elemente ostile din învățământ", semnând ul prin care a preluat numele conspirativ,". . că singurul document care menționează o dată de încetare a colaborării cu organele de Securitate, este coperta dosarului, anul fiind 1991. pentru activitatea de furnizare de informații a domnului Ǎ către organele de Securitate, sunt următoarele documente:

- Notă informativă din 10.07.1984:,în legătură cu antrenorul /./, Vă pot informa că are rezultate bune pe linie profesională, însă din punct de vedere al atitudinii sale politice uneori interpretează în mod denaturat realizările societății noastre. Se pare că este sub influența posturilor de radio străine."

- Notă informativă din 12.06.1984:,Vă aduc la cunoștință următoarele: În cadrul B, funcționează ca antrenor numitul /../. În urma unor discuții purtate cu cel în cauză cât și cu alți colegi de-ai săi, vă informez că este o fire abordabilă, este tot timpul nemulțumit; uneori face afirmații necontrolate față de colegi cu privire la politica internă a partidului și statului nostru"

- Notă informativă din 27.11.1984: "În urma discuțiilor purtate cu profesoara de Ed. Fizică /./, aceasta a relatat sursei următoarele: are un frate /./, originar din B care în urmă cu aproximativ patru ani fiind student în ultimul an la B, a efectuat o deplasare în cu ansamblul de gimnastică ritmică, împreună cu doi colegi /../. La sosirea în s-au izolat de grup, au luat toată valuta grupului și nu s-au mai reîntors în țară. /./ din cele relatate de sora sa, se află în prezent într-un oraș din și lucrează ca îngrijitor de bază sportivă. dintre soră și fratele ei se face mai mult telefonic. reveni cu noi amănunte."

- Notă informativă din 20.10.1984:,Sursa vă informează următoarele: /./ sursa a cunoscut pe numita /../. Din mai multe discuții purtate cu sus-numita a rezultat că soțul acesteia lucrează în străinătate ca tehnician în construcții detașat din cadrul de Construcții Aceasta primește valută prin Banca Națională de la soțul ei al căror schimb valutar îl face prin La rugămintea sursei acesta a cumpărat contra cost mai multe obiecte din shop. În ultima perioadă de timp sursa a renunțat la relațiile cu cea în cauză iar copilul acesteia a terminat cu pregătirea pe linie sportivă. reveni cu noi amănunte."

- Notă informativă din 20.06.1982:,Vă informez următoarele: /./ surorii lui, la auzul veștii că el nu s-a mai întors a fost una de pasivitate și de nepăsare. Primește corespondență de la el aproape regulat la 2 luni în care o informează despre ce face în La școală nu prea comentează despre ce primește în scrisori iar în cazul că este întrebată se eschivează de la răspuns. Este o fire asemănătoare fratelui ei cu slabe calități intelectuale. Au avut probleme în familie-de mici copii li s-au despărțit părinții."

Astfel, apreciază că informațiile furnizate organelor de Securitate de către domnul Ǎ, în calitate de colaborator al fostei Securități, au vizat îngrădirea următoarelor drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată:

- dreptul la viață privată - art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice;

- dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor - art. 28 din Constituția României din 1965, art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice;

- dreptul la libera circulație - art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Reclamantul consideră că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b din nr.OUG 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de,colaborator al Securității". Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:

1. Persoana să fi furnizat organelor de Securitate,informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", condiție pe care o consideră îndeplinită datorită existenței notelor informative prezentate anterior;

2. Informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ori, așa cum am arătat mai sus, condiția este îndeplinită prin natura informațiilor furnizate în contextul urmăririi, pe motive politice, a persoanelor despre care se dădeau aceste informații. Se observă din însemnările marginale, respectiv Notele Ofițerului, făcute pe marginea informațiilor furnizate de către domnul Ǎ, că acesta a fost dirijat, în calitatea de colaborator, să stabilească,atitudinea prezentă, concepția politică" a persoanei urmărite;

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe conținutul art. 3 lit. I coroborat cu art. 2 lit. b, art. 8 lit. a, art. 11 alin. 1 și art. 33 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și pe dispozițiile art. 112 al Codului d e Procedură Civilă.

La 22.10.2008, pârâtul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele argumente:

1. Acțiunea în constatare este imprecisă și tendențioasă în primul rând sub aspectul duratei și sfârșitului relației subsemnatului cu Securitatea. Este un prim aspect esențial pentru soluționarea cauzei deoarece:

- hotărârea pe care o va pronunța instanța va prezenta importanța în integritatea constatărilor, din care nu poate lipsi elementul timp;

- durata mai mare sau mai mică a relației cu amintita instituție este un criteriu de apreciere a gravității trecutelor fapte;

- momentul încetării colaborării este necesar a fi precizat pentru eventuala analiză a prescripției, fie că această instituție a dreptului va fi introdusă printr-o reglementare, fie că va fi analizată de;

- din probele depuse de reclamantă rezultă limpede că relația pârâtului cu Securitatea a încetat în 1984, fiind nejustificată inserția echivocă din acțiune ce se referă la anul 1991;

- momentul încetării relației este semnificativ și pentru inconsistența acesteia.

Pârâtul roagă să se observe caracterul neserios și rău intenționat al inserției din acțiune (pagina 1, ultimele 3 rânduri) că,singurul document care menționează o dată de încetare a colaborării cu organele de Securitate, (virgula între subiect și predicat aparține acțiunii - nota ns. ) este coperta dosarului anul fiind 1991."

Prin această redactare hilară și perfidă, reclamantul încearcă să inducă ipoteza că anul de încetare a fost 1991 (prin folosirea verbului auxiliar,a fi " la gerunziu), cu alte cuvinte că am perseverat mai mult decât instituția însăși. escamotează semnificația Notei de analiză din 31.10.1984, care marchează eșecul Securității în a mă folosi drept colaborator.

2. Acțiunea în constatare este neîntemeiată. Documentația întocmită nu demonstrează că ar fi fost colaborator al Securității în înțelesul legii care definește această noțiune, singura ce dă dreptul la asemenea calificative și la colportarea lor.

În prezent, sediul materiei îl constituie Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.24/2008. Scopul reglementării consacrat prin expunerea de motive pornește de la premisa că,a exercitat, în special prin intermediul Securității, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Deși formulată în limbaj politic, această argumentație are mare importanță juridică pentru că:

- motivează de ce însuși legiuitorul, prin această reglementare, aduce grave atingeri unor drepturi și libertăți universal recunoscute, cum ar fi dreptul la imagine, libertatea convingerilor;

- justifică de ce reglementarea se face desprins de principiul de drept al prescriptibilității faptelor juridice de orice fel;

- explică de ce creează un regim evident discriminatoriu pentru o categorie de cetățeni.

Numai analogia cu fapte dintre cele mai grave - genocidul din domeniul dreptului penal sau lipsirea de proprietate în domeniul dreptului civil - justifică perpetuarea la infinit a repercusiunilor unei asemenea activități, față de care se vrea ca timpul juridic să fie mai neiertător decât în cazul omuciderii, spre exemplu.

Din această observație se vede că legea în materie nu etichetează simpla relație cu Securitatea, mai mult sau mai puțin voită, mai mult sau mai puțin sporadică, mai mult sau mai puțin eficientă. Chiar dacă unele norme ale reglementării au un caracter enunțiativ, exprimând elasticitate față de, bunăoară, formele concrete ale colaborării, înțelesul legii este limpede: se are în vedere colaborarea care a contribuit și în măsura în care a contribuit, la

- teroare;

- încălcarea drepturilor și libertăților.

De altfel, tot în considerentele reglementării, se menționează ca justificare a existenței faptul că i se pun la dispoziție,documente relevante cu privire la acțiunile întreprinse împotriva regimului totalitar comunist, precum și cu privire la reprimarea acestor acțiuni".

reglementării se regăsesc și în cuprinsul normelor propriu-zise. De o mare importanță, fiind invocată și ca temei de drept al acțiunii, este definiția consacrată prin art.2 lit. b al Ordonanței:

b) colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Așadar, legea cere pentru atribuirea odiosului calificativ:

- să se fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului;

- furnizarea de informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Condiția esențială ca informațiile să fi vizat drepturile și libertățile fundamentale ale omului se regăsește expresis verbis și în art.2 lit. c prin care se definește sintagma,asimilați colaboratorilor". Deci este o constantă a gândirii legiuitorului și nu putea fi altfel. Fără aceste precizări, legea actuală însăși ar fi fost nedreaptă, ar fi reprezentat o ingerință în drepturile și libertățile fundamentale ale omului nejustificată într-un stat democratic. Relația subsemnatului cu Securitatea nu intră sub aceste condiții.

Nu a denunțat fapte potrivnice regimului.

Nu a vizat, nici măcar indirect, drepturi sau libertăți ale cuiva.

Nici vorbă să fi contribuit la teroare și reprimări.

3. Acțiunea exprimă optica vânătorii de vrăjitoare, scotocirii în trecutul oamenilor dincolo de interesul public sau moral, predilecția de a împărți și noua societate românească după vechile criterii staliniste ale luptei de clasă. În mod bizar, această vânătoare de vinovați preia exact metodele precursoarei pe care o demască.

Astfel, Nota de constatare și acțiunea întocmită pe seama ei etalează peticul de hârtie numit,", fără să țină seama de condițiile concrete - politice, sociale, istorice, profesionale - care m-au constrâns să-l semnez.

În mod deosebit insistă în a învedera că a fost constrâns la acest simulacru de colaborare de profesia mea de profesor de sport și antrenor, respectiv nevoia de a-și păstra credibilitatea în fața respectivei instituții pentru a putea deplasa peste hotare copiii de care se ocupa, dându-le șansa sportului de performanță.

Nici ul și nici notele informative care i se atribuie nu demonstrează o dorință, o acțiune sau efecte ale relației sale care să fi fost de natură a contribui la

- reprimare,

- teroare,

- limitarea drepturilor și libertăților cuiva.

Notele informative fac aprecieri fie vagi, fie banale la adresa câtorva persoane, ele nu aveau cum să determine repercusiuni pentru acestea. Singurele informații cu caracter de oarecare concretețe și actualitate privesc respectarea regimului valutar atunci în vigoare, ceea ce constituie o problemă de drept comun, nu de poliție politică. În plus, constatările erau deja făcute de autorități (cazul ), informația transmisă de mine nu mai avea nici un efect decât de a menține acea credibilitate necesară profesorului de sport și antrenorului.

4. Aprecierea făcută prin acțiunea introductivă de instanță că,informațiile furnizate organelor de Securitate - în calitate de colaborator al Securității au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată sunt neîntemeiate. De altfel, este de observat că, anticipând în mod nepermis verdictul judecătorului substituindu-se acestuia, reclamantul operează deja cu calificativul de,colaborator al Securității", transformând procesul de față într-o simplă formalitate.

Revenind însă la concretizarea efectelor pe care le-ar fi produs, în viziunea reclamantului, pretinsa colaborare, învederăm următoarele:

a),dreptul la viață privată" consacrat prin art.17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice nu are relevanță pentru că legea fundamentală română - Constituția din 1965 - nu cuprindea nici o referire la dreptul la viață privată și nici la obligativitatea normei internaționale în raport cu normele interne. De altfel, chiar sub aspectul normei de drept internațional invocate, din materialul așa zis probator, cuprinzând informații vagi și benigne, nu se poate spune că a survenit o încălcare a vieții private în sensul art.17 pgf.1 din care stipulează:

,Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale".

b) - Acțiunea nu dovedește și nu ar avea cum să dovedească îngrădirea libertății de exprimare și libertatea opiniilor în înțelesul art.28 din Constituția atunci în vigoare și chiar al art.19 din. Conținutul concret al puținelor informații ilustrau o stare generală de spirit și nu erau de natură să determine,suferința" cuiva. (Art.19 din pact dă înțelesul exact al îngrădirii interzise: Nimeni nu trebuie să aibă de suferit (!) din cauza opiniilor sale.") A nu se recunoaște că informațiile mele vagi exprimau o realitate generalizată, înseamnă a legitima a posteriori regimul din anii 80 și a-l considera popular!

c) - Așa zisa îngrădire a dreptului la libera circulație (art.12 din ) este extrasă dintr-un singur caz (). După cum se observă limpede din Nota informativă din 27.11.1984, persoana respectivă emigrase în Germania cu 4 ani înainte, încât nu poate exista nici o legătură de cauzalitate între nota informativă și îngrădirea libertății de circulație, deja inactuale. 5. Soluționarea acestei acțiuni nu poate face abstracție de realitatea că relația subsemnatului cu Securitatea a încetat după numai 4 ani, tocmai din cauza lipsei de rezultate. Acest aspect important exprimă întreaga mea atitudine față de relație, evitarea de a produce urmări negative altor persoane.

În nota de analiză nr.- din 31.10.1984 se comentează concluzia formală: la majoritatea întâlnirilor a furnizat puține informații, uneori de loc." În consecință, s-a întrerupt relația Securității cu subsemnatul, fiind pus eu însumi sub urmărire:

Va fi verificat prin sursa,FR Ǎ ȚiL Ǎ" și mijloace speciale,S" și,O"!

6. civică a relației care i se reproșează rezultă cu pregnanță din împrejurarea că atunci când i s-au dat misiuni concrete de iscodire a convingerilor politice ale unor persoane mai vulnerabile (cazul - informarea din 18.09.1980 și cazul ) nu a dat curs indicațiilor și nu a furnizat informații despre cei vizați.

7. Este evidentă deci în cazul său lipsa unei minime finalități represive a relației sale trecătoare și impuse cu Securitatea. A doua condiție, cumulativă, prevăzută de lege, nu este îndeplinită: pretinsele informații, banalități nu au vizat drepturile și libertățile fundamentale ale nici unei persoane. Instituția reclamantă nu a demonstrat și nu are cum să demonstreze o asemenea finalitate, inexistentă în cazul pârâtului.

8. Deci acțiunea în constatare introdusă de nu este conformă cu legea, susținerile promotoarei acțiunii nu corespund condițiilor legate de definire a relației pârâtului sporadice și neconcludente cu respectiva instituție a regimului totalitar drept activitate de colaborator al Securității.

de realități, nu a respins o relație impusă, dar a boicotat-o și a refuzat să-i asigur conținut, până ce pasivitatea sa a determinat instituția să abandoneze relația.

În plus, acțiunea în constatare nu este dovedită nici din punctul de vedere al promotoarei.

Prin sentința civilă nr. 3394/04.12.2008, Tribunalul Bucureștia declinat competența soluționării cauzei la Curtea de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Cutii de Apel sub nr-.

În temeiul art. 2 lit. b din nr.OUG 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de,colaborator al Securității" trebuie îndeplinite următoarele condiții:

1. Persoana să fi furnizat organelor de Securitate,informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității";

2. Informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prima condiție este îndeplinită deoarece pârâtul a furnizat Securității mai multe note informative:

- Notă informativă din 10.07.1984:,în legătură cu antrenorul /./, Vă pot informa că are rezultate bune pe linie profesională, însă din punct de vedere al atitudinii sale politice uneori interpretează în mod denaturat realizările societății noastre. Se pare că este sub influența posturilor de radio străine."

- Notă informativă din 12.06.1984:,Vă aduc la cunoștință următoarele: În cadrul B, funcționează ca antrenor numitul /../. În urma unor discuții purtate cu cel în cauză cât și cu alți colegi de-ai săi, vă informez că este o fire abordabilă, este tot timpul nemulțumit; uneori face afirmații necontrolate față de colegi cu privire la politica internă a partidului și statului nostru"

- Notă informativă din 27.11.1984: "În urma discuțiilor purtate cu profesoara de Ed. Fizică /./, aceasta a relatat sursei următoarele: are un frate /./, originar din B care în urmă cu aproximativ patru ani fiind student în ultimul an la B, a efectuat o deplasare în cu ansamblul de gimnastică ritmică, împreună cu doi colegi /../. La sosirea în s-au izolat de grup, au luat toată valuta grupului și nu s-au mai reîntors în țară. /./ din cele relatate de sora sa, se află în prezent într-un oraș din și lucrează ca îngrijitor de bază sportivă. dintre soră și fratele ei se face mai mult telefonic. reveni cu noi amănunte."

- Notă informativă din 20.10.1984:,Sursa vă informează următoarele: /./ sursa a cunoscut pe numita /../. Din mai multe discuții purtate cu sus-numita a rezultat că soțul acesteia lucrează în străinătate ca tehnician în construcții detașat din cadrul de Construcții Aceasta primește valută prin Banca Națională de la soțul ei al căror schimb valutar îl face prin La rugămintea sursei acesta a cumpărat contra cost mai multe obiecte din shop. În ultima perioadă de timp sursa a renunțat la relațiile cu cea în cauză iar copilul acesteia a terminat cu pregătirea pe linie sportivă. reveni cu noi amănunte."

- Notă informativă din 20.06.1982:,Vă informez următoarele: /./ surorii lui, la auzul veștii că el nu s-a mai întors a fost una de pasivitate și de nepăsare. Primește corespondență de la el aproape regulat la 2 luni în care o informează despre ce face în La școală nu prea comentează despre ce primește în scrisori iar în cazul că este întrebată se eschivează de la răspuns. Este o fire asemănătoare fratelui ei cu slabe calități intelectuale. Au avut probleme în familie-de mici copii li s-au despărțit părinții."

Și a doua condiție menționată mai sus este îndeplinită deoarece:

- Nota informativă din 10.07.1984:,în legătură cu antrenorul /./, Vă pot informa că are rezultate bune pe linie profesională, însă din punct de vedere al atitudinii sale politice uneori interpretează în mod denaturat realizările societății noastre. Se pare că este sub influența posturilor de radio străine." - denunță activități potrivnice regimului totalitar comunist și încalcă dreptul la viața privată;

- Nota informativă din 12.06.1984:,Vă aduc la cunoștință următoarele: În cadrul B, funcționează ca antrenor numitul /../. În urma unor discuții purtate cu cel în cauză cât și cu alți colegi de-ai săi, vă informez că este o fire abordabilă, este tot timpul nemulțumit; uneori face afirmații necontrolate față de colegi cu privire la politica internă a partidului și statului nostru" - denunță activități potrivnice regimului totalitar comunist.

- Nota informativă din 27.11.1984: "În urma discuțiilor purtate cu profesoara de Ed. Fizică /./, aceasta a relatat sursei următoarele: are un frate /./, originar din B care în urmă cu aproximativ patru ani fiind student în ultimul an la B, a efectuat o deplasare în cu ansamblul de gimnastică ritmică, împreună cu doi colegi /../. La sosirea în s-au izolat de grup, au luat toată valuta grupului și nu s-au mai reîntors în țară. /./ din cele relatate de sora sa, se află în prezent într-un oraș din și lucrează ca îngrijitor de bază sportivă. dintre soră și fratele ei se face mai mult telefonic. reveni cu noi amănunte." și nota informativă din 20.06.1982:,Vă informez următoarele: /./ surorii lui, la auzul veștii că el nu s-a mai întors a fost una de pasivitate și de nepăsare. Primește corespondență de la el aproape regulat la 2 luni în care o informează despre ce face în La școală nu prea comentează despre ce primește în scrisori iar în cazul că este întrebată se eschivează de la răspuns. Este o fire asemănătoare fratelui ei cu slabe calități intelectuale. Au avut probleme în familie d e mici copii li s-au despărțit părinții." - încalcă dreptul la viața privată.

- Nota informativă din 20.10.1984:,Sursa vă informează următoarele: /./ sursa a cunoscut pe numita /../. Din mai multe discuții purtate cu sus-numita a rezultat că soțul acesteia lucrează în străinătate ca tehnician în construcții detașat din cadrul de Construcții Aceasta primește valută prin Banca Națională de la soțul ei al căror schimb valutar îl face prin La rugămintea sursei acesta a cumpărat contra cost mai multe obiecte din shop. În ultima perioadă de timp sursa a renunțat la relațiile cu cea în cauză iar copilul acesteia a terminat cu pregătirea pe linie sportivă. reveni cu noi amănunte." - încalcă, de asemenea dreptul la viața privată.

Din aceste motive, în baza art. art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, Curtea va admite cererea și va constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOT Ǎ ǍȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în B,--57, sector 3 în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în B, str. -, nr. 1, județul

Constată calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. jud. /4 ex./09.03.2009

Președinte:Bîcu Vasile
Judecători:Bîcu Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 834/2009. Curtea de Apel Bucuresti