Anulare act administrativ . Sentința 837/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.837

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.02.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Radu Ionel

GREFIER - -

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI " CĂLĂTORI" SA, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, prin consilier juridic cu delegație la dosar și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic cu delegație de reprezentare la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamanta, prin consilier juridic, depune la dosar Note de ședință, însoțite de înscrisuri.

Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în raport de natura juridică a actului contestat, acesta nefiind un act administrat conform Legii 554/2004.

Reclamanta, prin consilier juridic, solicită respingerea acestei excepții pentru motivele arătate în scris prin notele de ședință depuse la dosar și având în vedere că actul a fost emis de o autoritate publică și a dat naștere de efecte juridice. La primirea răspunsului, inspecția a fost continuată și apoi emisă decizia de impunere; reclamanta a formulat plângere prealabilă la momentul când a luat act de acest răspuns

Pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Pârâtul, prin consilier juridic, pe fondul cauzei formulează concluzii de respingere a acțiunii.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității invocată de pârât și pe fond.

CURTEA,

Prin cererea formulată la data de 03.07.2009 reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI " CĂLĂTORI" SA, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat instanței anularea în tot a actelor nr. -/12.03.2009 și nr. -/10.06.2009 și obligarea pârâtului la emiterea unui nou act, în care să precizeze că permiselor de călătorie pe căile ferate române de care beneficiază, cu titlu gratuit, membrii de familie ai salariaților, precum pensionarii și membrii lor de familie reprezintă, conform art. 42 lit. e) din Codul fiscal, cupoane de bonuri de valoare ce se acordă cu titlu gratuit, iar contravaloarea acestora este neimpozabilă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actul nr. -/12.03.2009 pârâtul a calificat permisele de călătorie de care beneficiază, cu titlu gratuit, membrii de familie ai salariaților drept avantaje primite în legătură cu o activitate dependentă și prin urmare sunt venituri impozabile, conform prevederilor art. 55 alin. (3) lit. f) din Codul Fiscal coroborate cu prevederile pct. 70 lit. d) din nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal. De asemenea, pentru ipoteza permiselor de călătorie de care beneficiază pensionarii și membrii de familie ai acestora, acestea au fost calificate drept venituri din alte surse și, prin urmare, venituri impozabile, conform art. 78 alin. (l) it. C) din Codul fiscal.

A mai arătat reclamanta că, folosindu-se de punctul de vedere exprimat prin actul susmenționat, organele de control din cadrul ANAF au început să emită decizii de impunere la nivelul unităților din țară, respectiv la Regionala de Transport Feroviar de

În opinia reclamantei, punctul de vedere al autorității pârâte cu privire la tratamentul fiscal al permiselor de călătorie este greșit, bazându-se pe interpretarea eronată a normelor aplicabile din Codul fiscal.

La dosar, reclamanta a depus copiile actelor de care a făcut vorbire în cererea introductivă.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de inadmisibilitate, cu motivarea că înscrisurile contestate de reclamantă nu sunt acte administrative.

În combaterea excepției, reclamantul a arătat că actul nr. -/12.03.2009 îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât a fost emis de o autoritate publică în vederea executării în concret a legii și a produs efecte juridice, în sensul că Direcția Generală a Finanțelor Publice D aflată în inspecție fiscală la. C, și-a întemeiat concluziile pe respectivul act, întocmind decizia de impunere ne 131/20.05.2009, prin care s-a stabilit in sarcina C obligații fiscale reprezentând impozit pe veniturile din salarii, impozit pe alte venituri ale persoanelor fizice și majorări de întârziere ale acestora in valoare totala de 10.265.980 lei.

Analizând actele dosarului în raport cu excepția invocată și susținerile părților, Curtea reține că actul nr. -/12.03.2009, a cărui anulare se solicită, reprezintă de fapt un act de corespondență, prin care pârâtul răspunde la o solicitare a ANAF-Direcția Generală de ție Fiscală în legătură cu regimul fiscal al permiselor de călătorie, în particular al celor privind călătoriile pe calea ferată. Contrar susținerilor reclamantei, acest act nu constituie un act administrativ, deoarece nu creează, nu modifică și nu stinge, prin el însuși, niciun raport juridic. Nu are relevanță împrejurarea că opinia exprimată în respectivul înscris a fost avută în vedere de organul fiscal la efectuarea controlului, și ulterior la emiterea deciziei de impunere, întrucât singurul act care a dat naștere unui raport juridic fiscal este această decizie de impunere, care instituie obligații în sarcina contribuabilului.

Raționamentul este identic și în cazul adresei nr. -/10.06.2009, prin care pârâtul răspunde la solicitarea reclamantei de reevaluare a punctului de vedere referitor la regimul juridic al permiselor de călătorie.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că actele contestate de reclamantă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 și prin urmare nu sunt acte administrative, motiv pentru care va admite excepția invocată și va respinge acțiunea ca inadmisibilă, în lumina art. 1 din legea menționată mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

ȘTE:

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI " CĂLĂTORI" SA, cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul in ști,-, sector 5, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

țată în ședință publică azi 16.02.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.RI/4ex.

Președinte:Radu Ionel
Judecători:Radu Ionel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 837/2010. Curtea de Apel Bucuresti